Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
29 mai 2003

Decizia nr. 2575/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 705/2001 a Tribunalului Dolj

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 705 din 12 decembrie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.A. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., același inculpat a fost condamnat la câte 5 ani închisoare, pentru fiecare din cele 12 fapte. În baza art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., inculpatul a fost condamnat la câte 5 ani închisoare, pentru fiecare dintre cele două fapte săvârșite. S-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 și art. 71 C. pen. și s-a dedus detenția. S-a constat că prejudiciul a fost recuperat integral de către părțile vătămate F.L., P.C. și C.L. Inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 15.107.000 lei către partea civilă P.N., 20.500.000 lei către partea civilă B.G., 2.700.000 lei către partea civilă B.G., 2.700.000 către P.I., 10.653.200 lei către I.S., 11.0444.991 lei către C.N., 4.139.000 către D.C., 600.000.000 lei către B.D., 11.060.000 lei către D.E. și la 7.500.000 lei către partea civilă P.C. În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 30.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că: În ziua de 26 iunie 1999, inculpatul C.A., împreună cu inculpații P.M.

și B.C., au oprit un autoturism TAXI, condus de partea vătămată P.D., pe care l-au forțat să meargă în zona Cimitirului Dorobănție. În momentul în care partea vătămată a oprit autoturismul, inculpatul C.M. a amenințat-o cu cuțitul, iar ceilalți doi i-au smuls stația radio, antena de emisie recepție și suma de 30.000 lei. Prin intermediul unui coleg, partea vătămată a intrat în legătură cu persoane necunoscute care i-au vândut stația sustrasă de cei trei inculpați cu suma de 600.000 lei, iar în ziua de 3 august, s-a întâlnit cu inculpatul C.M. pentru a cumpăra de la acesta antena de emisie sustrasă, ocazie cu care l-a recunoscut ca fiind unul dintre cei trei pasageri luați de el în taxi, în ziua de 26 iulie 1999. La recunoașterea din grup, partea vătămată l-a recunoscut și pe B.C.

În perioada ianuarie – aprilie 2000, inculpații C.A., I.M. și P.I.C., au săvârșit pe timp de noapte și prin efracție un număr de 14 furturi de la diferite societăți comerciale de pe raza municipiului Craiova, cauzând un prejudiciu total în sumă de 94.165.191 lei, după cum urmează:

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 358 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 21 aprilie 2000, la 29 mai 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.