ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3046/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26

iulie 2009 expertul judiciar C.M. a solicitat completarea dispozitivului

sentinței nr. 87 din 14 ianuarie 2008 în sensul de a obliga părțile la plata

suplimentului de onorariu încuviințat de instanță prin încheierile de ședință

din data de 28 noiembrie 2007 și 12 decembrie 2007.

În motivarea cererii s-a arătat că a fost

depus un efort deosebit pentru identificarea și măsurarea unor lucrări atât de

variate, multe dintre ele ascunse sau greu accesibile, pentru care nu există proiecte

sau documente de recepție.

Prin sentința nr. 45 din 28 ianuarie 2009

Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea privind completarea

dispozitivului sentinței nr. 87 din 14 ianuarie 2008.

Pentru a pronunța această sentință

Tribunalul a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 2812 alin. (3) C. proc.

civ. dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor

martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu

privire la drepturile lor, se poate cere completarea hotărârii în același

termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.

S-a observat că cererea a fost formulată

cu mult peste termenul legal prevăzut mai sus, la aproape un an de la momentul

pronunțării hotărârii a cărei completare se solicită. Pe de altă parte, este

real că prin încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2007 s-a dispus

majorarea onorariului stabilit pentru expert, însă completarea lucrării de

expertiză pentru care s-a solicitat suplimentarea onorariului nu s-a mai

efectuat în cauză, instanța pronunțând hotărârea în considerarea celorlalte

probatorii administrate.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul

Prahova a declarat apel reclamanta – C.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia și pe fond admiterea

cererii așa cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 50 din 3 aprilie 2009

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta C.M. să plătească intimatei D.J.T.

suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

că pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2811 alin. (3) C. proc. civ. este

necesar a se dovedi existența unei cereri depusă de cei enumerați în text și

asupra căreia instanța a omis a se pronunța. În cauză din verificarea actelor

dosarului expertul C.M. a depus în fața instanței de fond o cerere prin care

solicita plata unei majorări de onorariu. O asemenea cerere a fost formulată în

cursul soluționării cauzei, instanța dispunând prin încheierea din data de 28

noiembrie 2007, majorarea onorariului la suma de 2500 lei urmând ca fiecare

parte să mai achite câte 1000 de lei, pentru ca prin încheierea din data de 7

ianuarie 2008 să revină asupra măsurii dispusă. S-a considerat că nu este

întemeiată cererea depusă de expertul cauzei cu privire la completarea

dispozitivului sentinței, întrucât așa cum a reținut instanța de fond a fost

făcută cu mult peste termenul prevăzut de textul art. 2811 alin. (3) C. proc.

civ., sentința fiind pronunțată la data de 14 ianuarie 2008, cererea fiind

depusă la data de 19 ianuarie 2009.

S-a mai reținut că apelanta nu poate

invoca necomunicarea sentinței a cărei completare a dispozitivului o solicita,

deoarece instanța nu era obligată să facă acest lucru, potrivit art. 261 alin.

(3) C. proc. civ., comunicarea se face numai către părți. Cum apelanta nu a

fost parte în proces, comunicarea către aceasta nu era obligatorie. Din

verificarea actelor existente la dosarul de fond, s-a reținut că diferența de

onorariu de 2000 lei a fost depusă de către pârâtă (chiar dacă instanța a

revenit asupra hotărârii de majorare), dovada fiind depusă la fila 172 dosar

fond, ceea ce face ca cererea în acest sens să fie nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs C.M. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul

admiterii cererii așa cum a fost formulată și anularea obligației de plată a

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a

susținut, în esență, că după verificarea situației pe teren, a constatat că se

cere identificarea, măsurarea și evaluarea conform tarifelor legale a unui

număr mare de lucrări de întreținere, reparații și investiții efectuate asupra

unui complex; că a solicitat instanței modificarea sumei stabilită drept

onorariu; că după aprobarea noii sume, instanța nu a aplicat art. 1551 alin. (1)

C. proc. civ., insistând pentru efectuarea lucrării sub amenințarea unei amenzi

discutabile în raport cu prevederile art. 1081 alin. (1) și (2) C. proc. civ.;

că a fost obligată să depună lucrarea, după care instanța a dispus anularea

majorării fără motivare temeinică; că este ilegală aplicarea art. 274 C. proc.

civ., având în vedere că același cod prevede la art. 2813 alin. (2) că părțile

nu pot fi obligate la plata de cheltuielilor legate de îndreptarea sau

completarea hotărârii, iar art. 296 C. proc. civ. precizează că apelantului nu

i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din

hotărârea atacată; că în raport de cheltuielile reale, cantitatea și calitatea

prestațiilor, onorariul de 300 lei aprobat avocatului sugerează comparația cu

cei 500 de lei acordați pentru expertiză.

Recurenta a depus precizări arătând că nu

mai susține primul motiv de recurs întrucât suplimentul de onorariu dispus

inițial a fost achitat și că cererea D.J.T. PRAHOVA, privind obligarea sa la

300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel trebuia respinsă, întrucât

contravine prevederilor art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. și art. 296 C. proc.

civ.

Recursul este fondat.

Articolul 2813 alin. (2) C. proc. civ.

prevede că părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de

îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

În speță se constată că Tribunalul

Prahova a fost investit cu soluționarea unei cereri privind completarea

dispozitivului sentinței nr. 87 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul

Prahova în contradictoriu cu D.J.T. PRAHOVA și SC O. SRL Ploiești.

Din textul de lege enunțat rezultă că,

cheltuielile efectuate cu îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii nu

pot fi puse în sarcina părților.

În aceste condiții instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. când a obligat petenta

la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către D.J.T.

, astfel că hotărârea este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de

recurenta C.M., se va modifica în parte decizia în sensul că se va respinge

cererea de obligare a apelantei C.M. la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 300 lei către intimată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta C.M.

împotriva deciziei nr. 50 din 3 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte decizia atacată în sensul

că respinge cererea de obligare a apelantei C.M. la plata cheltuielilor de

judecată către intimata-reclamantă D.J.T. PRAHOVA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2009.