ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6905/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6905/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 9

din 27 octombrie 2005, Compania Națională de

Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA București

a aprobat

acordarea unei despăgubiri în sumă de 2165,60 RON

(echivalentul a 722,35 dolari SUA) pentru suprafața de 722,35 mp teren

expropriat din proprietatea numiților P.V.T. și P.C.A.

Prin cererea înregistrată la data de 15februarie 2006, reclamanții P.V.T.

și P.A.

au cerut anularea hotărârii mai sus arătate și

obligarea emitentei să îi acorde o despăgubire calculată în conformitate cu

prevederile art. 25, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, în moneda Euro,

în scopul acoperirii în întregime a prejudiciului cauzat prin expropriere,

precum stabilirea unui termen de plată a acestei despăgubiri, conform art. 30

din Legea nr. 30/1994.

Prin

încheierea de ședință din 4 aprilie 2006,

instanța a respins excepția in

admisibilității cererii în anularea parțială

a hotărârii și excepția netimbrării cererii de despăgubire, constatând că

întreaga acțiune este scutită la plata taxelor de timbru.

In cauză a

fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie de experți constituită

conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 (fila 80).

Pârâta C.N.A.D.N. a

formulat obiecțiuni la data de 1 septembrie 2006 (fila 103), contestând

metodele de evaluare și datele avute în vedere de experți la evaluare,

solicitând refacerea raportului de expertiză, obiecțiuni la care comisia de

experți a răspuns la data de 13 octombrie 2006 (fila 106).

La data de 3

octombrie 2006,

pentru omisiunea

deplasării experților în vederea vizionării terenului în litigiu, instanța a

dispus anularea expertizei și refacerea în totalitate a lucrării.

Noul raport de

expertiza

a fost depus la data

de 27 noiembrie 2006, comisia statuând, prin concluziile finale, că valoarea

terenului expropriat scos din circuitul agricol este de 12641 RON (3607 Euro)

și a producției pe ultimii 3 ani de 387 RON (110 Euro).

Pârâta a

formulat din nou obiecțiuni, la data de 10 noiembrie 2006, contestând metoda de

evaluare după prețul pieței, pentru lipsa unei grile de prețuri care să fi fost

atașată expertizei, precum și cuantumul despăgubirii stabilite pentru lipsa de

folosință a terenului, obiecțiuni care au fost respinse prin încheierea din 14

noiembrie 2006 ca, de

altminteri, și cererea pentru încuviințarea

unei contraexpertize, solicitată de pârâtă la același termen.

Prin sentința civilă nr. 2448 din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Călărași

a

admis în parte cererea, a anulat dispozițiile

art. 2 din hotărârea contestată și a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de

3607 Euro care se va achita echivalent în lei la data plății, în loc de 722,35 dolari

SUA, cât s-a stabilit prin hotărârea atacată, respingând capetele de cerere

prin care reclamanții solicitau stabilirea unui termen de plată și plata

contravalorii lipsei de folosință.

Prin aceiași

sentință pârâta a fost obligată la plata sumei de 900 RON, cheltuieli de

judecată.

In motivarea

sentinței instanța a reținut că reclamanții, în conformitate cu prevederile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, sunt

îndreptățiți să primească o despăgubire echitabilă pentru terenul care le-a

fost expropriat de stat.

Ca atare, instanța a

statuat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata sumei de 3607 Euro, arătând

că își însușește, ca metodă de calcul a despăgubirii, metoda de evaluare după

prețul pieței, aceasta întrucât metoda indicilor este exagerată și

nejustificată, folosind elemente ale formulei de calcul din mai multe acte

normative.

Totodată, instanța a

reținut că termenul de plată a despăgubirii este cel prevăzut de art.

9-10

din Legea nr. 198/2004, anume 30 de

zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și faptul că, în lipsa

administrării unor probe cu privire la momentul deposedării, nu poate fi

primită solicitarea reclamanților de acordare a unei despăgubiri pentru lipsa

de folosință a terenului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat ^/pârâta criticând sentința în ceea ce privește modul de

calcul al despăgubirii.

In motivarea apelului

pârâta susține că în mod greșit prima instanță a respins contrexpertiza

solicitată deși experții nu au avut în vedere, la calculul despăgubirii și nu

au atașat o grilă a prețurilor, cu mențiunea că prețurile indicate în cuprinsul

expertizei sunt fictive întrucât se raportează doar la valoarea terenurilor

care se scot din circuitul agricol, fiind comise grave erori, cu consecința

stabilirii unui preț de 5 Euro/mp de teren expropriat.

Referitor la metoda

indicilor, apelanta susține că aceasta nu poate utilizată în cauză, în raport

de prevederile art. 2 din H.G. nr. 746/1991 coroborate cu dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994.

Totodată apelanta solicită a se

observa că, în mod nelegal, reclamanții au invocat că prin hotărârea de

despăgubire emisă în anul 2005 s-a avut în vedere evaluarea terenului realizată

la nivelul anului 2001, împrejurare de fapt care nu justifica admiterea

cererii.

Pârâta reiterează excepția

inadmisibilității cererii, motivat de faptul că legea nu prevede posibilitatea

anulării parțiale a hotărârilor de evaluare, cu mențiunea că pentru localitatea

Vâlcele evaluarea s-a făcut în dolari.

I

n

termenul de judecată din 29 martie 2007,

instanța a încuviințat

apelantei proba cu

expertiză, cu obiectivele propuse și anume: stabilirea valorii despăgubirii în

raport de momentul exproprierii.

Prin raportul de

expertiză depus de experți la data de 27 februarie 2008, s-a statuat că la data

emiterii hotărârii de despăgubire de către

pârâtă,

27 octombrie 2005, după metoda de evaluare după prețul pieței,

reclamanții

sunt îndreptățiți la o despăgubire de 2889,40 Euro iar, după

metoda venitului net, la o despăgubire de 2176,40 Euro

în timp ce, raportat la

momentul efectuării expertizei, cuantumul

despăgubirii stabilit conform celor două metode mai sus arătate este de

5.778,80 Euro și, respectiv, de 5117,50 Euro.

Apelanta a formulat obiecțiuni

și la acest raport de expertiză, prin care contestă metoda de calcul a

despăgubirii, obiecțiuni la care experții au răspuns la data de 28 august 2008.

Prin

sentința civilă nr. 492/A din 9 iunie 2008, Curtea de Apel bucurești

a

respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat, pentru

aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de apel a

reținut și faptul că deși a omologat raportul de expertiză întocmit în apel, în

condiții de contradictorialitate și cu participarea expertului desemnat de

expropriator, concluziile sale nu pot fi avute în vedere, întrucât cuantumul

despăgubirii stabilite prin acesta este mai mare decât cel stabilit în sarcina

pârâtei prin hotărârea primei instanțe, situație în care, acordarea acestei

despăgubirii ar contraveni principiului neagravării situației unei părți în

propria cale de atac.

Prin

încheierea din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel București

a admis

cererea formulată de experții S.B.R.G., O.A.

și P.F. și a dispus, în baza art. 213 C. proc. civ., ca pârâta să le achite

diferența de onorariu în sumă de 633 lei (RON) pentru fiecare.

Împotriva deciziei

mai sus arătate a declarat recurs pârâta, invocând incidența motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului pârâta susține că hotărârile instanțelor de fond au fost date cu

încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. (prin care se instituie

principiul rolului activ al judecătorului), art. 9 și art. 10 din Legea nr.

198/2004 (prin care se reglementează procedura în caz de contestare a

cuantumului despăgubirii de către expropriat), art. 2-27 și art. 28 din Legea

nr. 33/1994 și art. 212 și urm. C. proc. civ. (referitoare la administrarea

probei cu expertiză).

În dezvoltarea

criticilor de nelegalitate pârâta reiterează excepția inadmisibilității cererii

deduse judecății, motivat de faptul că legea nu prevede o astfel de sancțiune

(nulitatea parțială) a hotărârii de despăgubire ci doar posibilitatea revocării

acesteia pentru motive temeinice, motiv pentru care nu era scutită la plata

taxei de timbru.

Totodată, în

argumentarea criticii întemeiată pe dispozițiile art. 129 C. proc. civ., pârâta

susține că hotărârea recurată se întemeiază pe „gravă greșeală de fapt și de

drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate" care

este „în speță proba cu expertiză tehnică cu mențiunea că instanța de apel și-a

ignorat propriile dispoziții stabilite la data de 29 martie 2007, prin care a

statuat că se impune stabilirea valorii imobilului expropriat la momentul

exproprierii, pentru ca, ulterior, să ignore obiecțiunile pe care le-a formulat

la adresa raportului de expertiză, care adăuga în mod nepermis obiectivelor

stabilite de instanță.

Analizând critici le formulate de pârâtă, care se încadrează în motivul

prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fii

primite pentru următoarele considerente:

In drept, potrivit

art. 9 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute

la art.

8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire

pentru exproprierea imobilului se

poate adresa instanței judecătorești competente

în termen de 3 ani de la

data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului

prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la

care i-a fost

comunicată hotărârea

comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de

despăgubire.

Potrivit

dispoziției legale menționate "Acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor

art.

21-27

din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru, cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii'

și "În acest caz,

plata

despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile

de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia".

Potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din legea menționată, "Cererile

adresate instanței judecătorești pentru

stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a

dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia

sunt scutite de

taxă judiciară de timbru."

Totodată, potrivit

art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune

din

valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite iar la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în

unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz

altor persoane îndreptățite, luând în

considerare si dovezile prezentate

de aceștia.

In raport de

conținutul dispozițiilor legale menționate, rezultă cu evidență, că

expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, care se poate compune din

valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul cauzat prin expropriere

(care include și lipsa de folosință) stabilit de către expropriator, prin

intermediul unei acțiuni în instanță care este scutită de plata taxelor judiciar

de timbru.

Cum, potrivit

art. 7 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, stabilirea despăgubirii se face de

expropriator printr-o hotărâre, pe cale de consecință, expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii are deschisă în justiție calea acțiuni împotriva

acestei hotărâri, în termenul prevăzut de art. 9 din lege, acțiune care îmbracă

caracterul unei contestații și care, în caz de admite, atrage anularea sau

modificarea hotărârii sub aspectul contestat.

Soluția se

impune, de altminteri, și în baza principiului accesului liber la justiție,

consacrat prin dispozițiile art. 25 din Constituția României și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, invocarea

de către pârâtă a excepției inadmisibilității cererii prin care expropriatul,

care „a refuzat cuantumul despăgubirii", solicită „anularea"

hotărârii prin care acesta a fost stabilit și, pe cale de consecință, a

netimbrării acestei se dovedește a fi un a formală.

De altminteri, este

de observat că pârâta nu expune într-o manieră logico-juridică argumentele

pentru care expropriatul ar putea contesta cuantumul despăgubirii nu și

hotărârea prin care acesta se stabilește de către expropriator și, respectiv,

considerentele pentru care o astfel de hotărâre ar putea fi doar revocată de

către expropriator nu și anulată, în justiție, la cererea expropriatului care

este prejudiciat prin adoptarea sa.

Totodată, potrivit

dispoziției art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă cu evidență că, în

caz de contestare a despăgubirii, cuantumul

acesteia

se va stabili „la data întocmirii raportului de expertiză și nu „la data

exproprierii"

ori la „data hotărârii de despăgubire", astfel cum dezvoltă recurenta,

într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.

Așa fiind,

cât timp prin dispozițiile pretins încălcate nu se instituie cerința invocată

de recurentă, critica formulată de aceasta nu poate fi primită, sub acest

aspect fiind irelevant faptul că, în apel, instanța a încuviințat ca obiectiv

pentru experți și cerința evaluării despăgubirii în raport de datele solicitate

de pârâtă, aspect asupra căruia a revenit ulterior, în respectarea cerințelor

prevăzute de art. 26 alin. (2) menționate.

Așa fiind,

instanța nu poate primi solicitarea pârâtei de a se omologa, contrar dispozițiilor

legale menționate, doar raportul de

expertiză care a evaluat

imobilul la data exproprierii, și care ar fi data de 25 noiembrie 2005.

Pentru aceste

considerente de drept, care le completează pe cele reținute de instanța de

apel, Înalta Curte urmează a constata ca în cauză, nu este incident motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., caz în care, recursul dedus

judecății se dovedește a fi nefondat.

La data de 9

martie 2009,

pârâta a declarat recurs

și împotriva încheierii de ședință din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, solicitând să se constate că aceasta este lovită de nulitate.

În motivarea

recursului pârâta

susține că

încheierea menționată, prin care s-a majorat cuantumul onorariului experților

care au efectuat lucrarea în apel a fost pronunțată după închiderea

dezbaterilor și în lipsa unei dovezi de înștiințare a sa, la sediul

reprezentantului său legal, despre desfășurarea acestei ședințe, caz în care,

în condițiile art. 105 C. proc. civ., se impune anularea actului de procedură

mai sus arătat.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru. următoarele

considerente:

În drept,

potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate cere, pe calea recursului,

casarea unei hotărâri judecătorești, categorie în care se încadrează și

încheierea supusă analizei, „când instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)" din cod.

În speță, nu

este incident motivul de recurs invocat de pârâtă.

încheierea

atacată cu recurs a fost pronunțată în conformitate cu prevederile art. 281

2

alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile prezentului articol,

referitoare la completarea hotărârilor judecătorești, se aplică și în cazul

când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor,

interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

In cauza

supusă analizei, cererea de majorare a onorariilor de expertiză de la 500

lei/fiecare la 800 lei fiecare, formulată de cei 3 experți, a fost pusă în

dezbaterea publică a părților litigante, inclusiv a pârâtei, la data de 6

martie 2008, când reprezentantul parchetului a fost de acord cu majorarea iar

avocatul pârâtului a cerut termen pentru a lua la cunoștință de conținutul

expertizei și a-și spune părerea cu privire la această cerere, cauza fiind

amânată la data de 17 aprilie 2008.

Pârâta a

formulat obiecțiuni la data de 11 aprilie 2008, omițând însă să își spună

părerea cu privire la cererea menționată.

La 17 aprilie

2008, s-au luat în dezbatere obiecțiunile formulate de pârâtă iar discutarea și

pronunțarea asupra cererii de majorare asupra onorariului de expertiză a fost

amânată de instanță pentru termenul din 29 mai 2009, când au avut loc

dezbaterile în fond asupra cauzei și când,

instanța

a omis să reia discuția și să se pronunțe asupra cererii menționate.

Așa fiind, în

mod just instanța de apel, în complinirea omisiunii de a se pronunța cu privire

la cererea de majorare a onorariului, luată în dezbatere la data de 6 martie

2008, a dispus, prin încheierea din 11 septembrie 2008, conform art. 281

2

alin. (3) C. proc. civ., completarea deciziei sub acest aspect.

Este de observat și

faptul că pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2008, pârâta C.N.A.D.N.R

SA a fost citată la sediul său social, din București, citația fiind primită sub

semnătură de funcționarul de la serviciul registratură la data de 1 septembrie

2008.

Or, prin cererea de

recurs pârâta nu a arătat în ce anume constă vătămarea sa, în sensul art. 105

alin. (2) C. proc. civ., și care i-ar fi fost cauzată prin pronunțarea

încheierii mai sus arătate, prin care s-a soluționat o cerere accesorie de care

avea cunoștință din data de 6 martie 2008, și pentru soluționarea căreia a fost

înștiințată, sub semnătură, la sediul său social și nu la sediul

reprezentantului său legal.

Așa fiind, în raport

de limitele învestirii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă

împotriva încheierii menționate se dovedește a fi nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursurile declarate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA reprezentantă a Statului Român împotriva deciziei nr. 492 A din

19 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, și împotriva încheierii din 11 septembrie 2008

pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 608/116/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.