ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7219/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantele B.E. și S.C. au chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând stabilirea unei corecte despăgubiri pentru terenul expropriat (2955,4 mp), situat în localitatea Dor Mărunt, tarlaua 129/6. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2739/2006, a admis acțiunea și a modificat în parte Hotărârea nr. 8/2005, respectiv art. 2 referitor la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, cuantum pe care l-a stabilit la nivelul sumei de 35.809,4 RON (10.196,13 Euro) în loc de 9.220,84 lei (2.955,40 dolari SUA).

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârât, potrivit deciziei civile nr. 86/A din 30 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Pentru a adopta această soluție, instanțele anterioare au reținut următoarele: Cuantumul legal al despăgubirilor cuvenite reclamantelor urmare a exproprierii a fost stabilit conform lucrărilor de specialitate, expertiză și contraexpertiză, efectuate în primă instanță, ale căror concluzii nu au fost contestate prin motivele de apel.

Critica apelantei referitoare la faptul că instanța s-ar fi pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, atunci când a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 8/2005 a fost înlăturată cu motivarea că prima instanță nu a dispus anularea ci modificarea în parte a art. 2 din hotărâre și că nu există nici un impediment legal de a folosi această tehnică de redactare a dispozitivului sentinței, în condițiile în care s-a apreciat că despăgubirea acordată nu a reflectat valoarea reală a terenului expropriat. Curtea a constatat că, oricare ar fi tehnica de redactare a dispozitivului, nu se poate reține nici o vătămare în sarcina apelantei pârâte, atâta timp cât efectul unei astfel de soluții se referă exclusiv la cuantumul despăgubirii, iar nu și cu privire la alte aspecte.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este prezentată în detaliu situația de fapt, legea specială aplicabilă exproprierilor dispuse pentru lucrările de construcție de autostrăzi, se afirmă că toate prevederile Legii nr. 198/2004 și ale Normei de aplicare a acesteia au fost respectate întocmai cu ocazia emiterii hotărârii nr. 8/2005, această prezentare necuprinzând nici o critică argumentată juridic în raport de considerentele deciziei recurate, după care sunt reiterate următoarele două critici, invocate și în apel: - Instanța de fond s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

- Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu reprezintă un act administrativ și, potrivit art. 10 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a legii, chiar dacă ar fi fost formulată, cererea de modificare ar fi fost inadmisibilă, hotărârea comisiei neputând fi decât „revocate pentru motive temeinice”. Examinând recursul în limitele criticilor formulate, Curtea constată că nu este fondat.

Cererea introductivă vizează stabilirea unei corecte despăgubiri pentru imobilul expropriat în baza Legii nr. 198/2004, reclamantele constatând cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 8 din 10 noiembrie 2005. Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004 „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire”. Din cuprinsul hotărârii nr. 8/2005 de stabilire a despăgubirii, rezultă faptul că reclamantele au refuzat curent cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie, respectiv că solicitarea acestora a fost admisă doar în parte.

În acest context, cererea de chemare în judecată are natura juridică a unei contestații îndreptată împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, fiind în mod corect calificată ca atare de către instanțele anterioare, în aplicarea conformă a prevederilor art. 84 C. proc. civ. În condițiile în care o asemenea cerere este apreciată de instanță ca fiind întemeiată în raport cu probele administrate, hotărârea judecătorească pronunțată nu poate viza decât anularea ori modificarea, în tot sau în parte, a actului juridic contestat, independent de natura juridică a actului atacat sau de modul în care a fost redactată cererea de chemare în judecată.

Pretenția recurentei, în sensul că hotărârile emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nu ar putea fi modificate/anulate prin hotărâre judecătorească ci doar revocate de către emitentă, este contrară logicii juridice, prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva deciziei nr. 86/A din 30 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.