ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Ploiești, prin

sentința civilă nr. 5619 din 30 iunie 2006, a admis excepția necompetenței materiale

a Judecătoriei, invocată de reclamantă și în consecință a declinat competența

de soluționare a acțiunii formulată și precizată de reclamanta – pârâtă SC C.P.

SA cu sediul social în municipiul Ploiești, Județul Prahova în contradictoriu

cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE cu sediul social în București precum

și a cererii reconvenționale precizată exercitată de pârâtul – reclamant

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE pentru U.M. 02547, în favoarea Tribunalului

Prahova secția comercială și de contencios administrativ.

S-a reținut, din examinarea

acțiunii principale, că există capete de cerere având ca obiect obligația de a

face și respectiv rezoluțiunea actelor juridice intervenite între părți, care

au caracter neevaluabil în bani, devenind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1

lit. a) C. proc. civ., ce atrag competența ca instanță de fond a tribunalului.

Tribunalul Prahova, secția

comercială, prin sentința nr. 425 din 26 martie 2007, a admis acțiunea

precizată și modificată formulată de reclamanta SC C.P. SA în contradictoriu cu

pârâtele MINISTERUL APĂRĂRII și U.M. nr. 02547, în sensul că a luat act că

reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind obligarea pârâtei să-i pună

la dispoziție mijloacele necesare finalizării obiectivului K 4, rezoluțiunea

contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, a protocolului de vânzare

încheiat la data de 16 noiembrie 1992 precum și rezilierea contractelor de execuție

lucrări.

De asemenea, a fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă

legală, 517.033,85 lei daune și 89.958,75 lei beneficiu nerealizat.

A fost respinsă cererea

reconvențională formulată de pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, ca rămasă fără obiect.

Pârâta a fost obligată să

plătească reclamantei suma de 9.150 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei

onorariu de expert și 3.500 lei onorariu de avocat.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că la data de 16 decembrie

2002, între reclamantă, în calitatea de vânzător și pârâta G.P., în calitatea

de cumpărător, s-a încheiat protocolul de vânzare - cumpărare având ca obiect

investiția în curs de execuție K 4 situată în str. Ștefan cel Mare din Ploiești,

compusă din corpurile A, B, C, D și E, valoarea vânzării fiind de 108.830.000

lei, sumă pe care pârâta trebuia să o achite până la data de 15 decembrie 1992,

și potrivit protocolului părțile au stabilit că vânzarea se va face cu condiția

ca, construcția să se continuie de către SC C.P., care are pregătită toată

dotarea pentru această lucrare, în caz contrar cumpărătorul fiind obligat să

achite valoarea cheltuielilor efectuate pentru pregătirea execuției ce se află

la punctul de lucru și la alți furnizori, precum și daune în valoare de 20 %

din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, ca urmare a dezorganizării

activității.

Se reține prin hotărâre, că

ulterior la data de 10 martie 1993, între părți s-a încheiat contractul de

vânzare – cumpărare, prin care reclamanta a vândut pârâtei investiția în curs

de execuție K 4 situată în str. Ștefan cel Mare Ploiești, vânzarea fiind

condiționată de continuarea și finalizarea lucrărilor de către reclamantă și

potrivit adresei A 253 din 27 ianuarie 2003 a U.M. 02547 București, pârâta a

adus la cunoștința reclamantei că lucrarea sa sistează datorită lipsei

fondurilor bănești, aspect imputabil pârâtei și cum pârâta nu a achitat în

totalitate contravaloarea lucrărilor, potrivit raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobânda legală, potrivit

dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.

Potrivit art. 3 din același protocol,

s-a considerat că se impune obligarea pârâtei la plata către reclamantă și a

sumei de 517.033,85 lei cu titlu de daune, precum și a beneficiului nerealizat

în sumă de 89.958,75 lei, așa cum a reieșit din expertiza contabilă.

În condițiile art. 246 C.

proc. civ., s-a luat act că reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind

obligarea pârâtei de a pune la dispoziție mijloacele necesare finalizării

obiectivului K 4, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993,

a protocolului de vânzare – cumpărare din 16 noiembrie 1992 și rezilierea

contractelor de execuție lucrări.

A fost respinsă cererea

reconvențională a pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE ca rămasă fără obiect.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 237 din 16

noiembrie 2007, a admis excepția de inadmisibilitate a apelului declarat de

expertul C.A., invocată de intimata – reclamantă și a respins, ca inadmisibil,

apelul declarat de C.A. domiciliat în municipiul Ploiești, Județul Prahova,

împotriva sentinței nr. 425 din 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția comercială.

A fost admis apelul declarat

de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, reprezentant legal al U.M. nr. 02547

București și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a înlăturat

obligarea pârâtului la sumele de 517.033,85 lei daune, 89.958,75 lei beneficiul

nerealizat și 7.383 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, s-a

apreciat că apelul declarat de expertul C.A. este inadmisibil, deoarece

potrivit dispozițiilor art. 282 și următoarele C. proc. civ., apel împotriva

hotărârilor date în primă instanță de către tribunal, se poate formula numai de

părțile în proces, iar expertul C.A. nu a fost parte în proces la prima instanță.

A fost găsit fondat apelul

pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE numai în limitele înlăturării obligației

la plata sumei de 517.033,85 RON, reprezentând actualizarea cotei de 20 % din

valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, a sumei de 89.958,75 lei privind

beneficiul nerealizat, dar și a diminuării cheltuielilor de judecată cu suma de

7.383 lei. Protocolul de vânzare – cumpărare din 16 octombrie 1992 a avut ca

domeniu de aplicare un interval de timp limitat, până la data de 10 martie

1993, când a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 530.

MINISTERUL APĂRĂRII și-a

respectat obligațiile contractuale, dovadă în acest sens fiind actul (minuta) încheiată

între reprezentanții celor două părți la data de 16 decembrie 1993, precizându-se

faptul că această pârâtă îndeplinește toate condițiile de finanțare a lucrării,

decontarea lucrărilor urmând a se efectua după încheierea contractului de

execuție de lucrări, cu condiția ca în termen de 7 zile de la data încheierii

minutei, antreprenorul general SC C. SA să obțină de la organele locale avizul

de încredințare directă, avizul de execuție a lucrărilor, aviz care însă nu a

fost obținut.

În ce privește obligația

prevăzută la pct. 4 alin. (1) din contractul de vânzare - cumpărare nr. 530/1993,

ce incumba în sarcina apelantului - pârât, a fost de asemeni îndeplinită,

încheindu-se în acest sens contractul de execuție nr. 1 din 8 februarie 1994 cu

durata de execuție 8 februarie 1994 – iunie 2004 și contractul de antrepriză nr.

36 din 16 octombrie 1998 cu durata de 14 luni calendaristice, în cele două

contracte stabilindu-se condițiile executării lucrărilor și obligațiile

părților.

Astfel, la art. VI lit. a)

din contractul de execuție nr. 1/1994 se prevede că puteau fi aplicate

penalități beneficiarului, în speță apelantul – pârât, doar pentru: întârzierea

predării proiectelor, decontării lucrărilor care se aplicau la valoarea

lucrărilor ce nu s-au putut executa pe perioada întârzierii, iar la art. II din

contractul de execuție, s-a prevăzut că intimata – reclamantă avea obligația să

execute doar lucrările solicitate de către beneficiar, printr-o cerere sau

comandă, art. 10 din contract stabilind că modalitatea de plată este decontarea

lunară a lucrărilor executate corespunzător gradului de realizare a stadiilor

fizice.

La pct. VII lit. d) din

același contract de execuție, părțile au prevăzut și posibilitatea ca lucrările

ce fac obiectul contractului să fie sistate în totalitate sau în parte,

contractul urmând a se realiza sau modifica corespunzător, iar beneficiarul să

achite toate lucrările de calitate, deja executate.

Împotriva deciziei nr. 237

din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs expertul C.A.,

reclamanta SC C.P. SA și pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, reprezentant legal al U.M.

nr. 02547 București, care au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie,

aceiași hotărâre judecătorească, după cum urmează.

Expertul C.A., în temeiul art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în

parte a deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru ca

rejudecând apelul să fie corect aplicată legea.

Astfel, la instanța de fond

s-a cerut majorarea onorariului de expert, având în vedere complexitatea

lucrării, volumul de lucru depus și gradul profesional al expertului și

indiferent de cum a fost denumită cererea, instanța era obligată ca

analizând-o, să se pronunțe prin hotărâre separată, care potrivit art. 281

indice 3 alin. (1) C. proc. civ., să fie supusă acelorași căi de atac cu

hotărârea principală.

Recurenta – reclamantă SC C.P.

SA a solicitat, la rândul ei, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

admiterea recursului, modificarea deciziei criticate, cu consecința respingerii

apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 425 din 26

martie 2007 a Tribunalului Prahova secția comercială. În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a evocat că există o lipsă de motivare a instanței de apel,

întrucât nu sunt expuse și detaliate argumentele de drept care înlătură

efectele actului juridic denumit de părți „Protocol”.

Recurenta – pârâtă

MINISTERUL APĂRĂRII a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a

hotărârii instanței de apel, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata

sumei de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă legală, precum și a cheltuielilor

de judecată de 2.167 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei onorariu de expert

și 3.500 lei onorariu de avocat.

De asemenea, pârâta

MINISTERUL APĂRĂRII a mai depus și o întâmpinare, prin care a cerut respingerea

recursului reclamantei SC C.P. SA.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile din

cererile de recurs, urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de

expertul C.A., și ca nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA și pârâtei

MINISTERUL APĂRĂRII, pentru următoarele considerente.

Este adevărat că în faza

procesuală a fondului, prin cererea depusă la data de 17 ianuarie 2007,

expertul C.A., a cerut majorarea onorariului de expert cu suma de 2.000 RON, instanța

dispunând prorogarea, discutarea acestei cereri, conform încheierilor din 22

ianuarie 2007, 5 februarie 2007, 19 februarie 2007, 5 martie 2007, punând-o în

discuția părților la termenul din 19 martie 2007.

Așa cum reiese din conținutul

încheierii din 19 martie 2007, după ce a fost pusă în discuția părților cererea

expertului de majorare a onorariului, s-a constatat cauza în stare de judecată

și s-a acordat cuvântul pe fond, fiind amânată pronunțarea pentru data de 26

martie 2007.

Cererea de apel formulată de

expertul C.A. vizează sentința nr. 425 din 26 martie 2007 a Tribunalului

Prahova secția comercială, cu indicare ca temei de drept a dispozițiilor art. 281

indice 2 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, având în

vedere dispozițiile imperative care reglementează materia apelului, respectiv art.

282 și următoarele C. proc. civ., calea de ataca formulată este inadmisibilă, deoarece,

hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la

tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse

apelului la curtea de apel, dar numai de părțile în proces, expertul C.A.

nefiind parte în proces.

Invocarea de recurent, a

reglementărilor art. 281 C. proc. civ., privind îndreptarea, lămurirea și

completarea hotărârii, nu justifică în această situație casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța neavând posibilitate, de

a schimba cadrul legal și nici situația de fapt cu care a fost sesizată.

Nu sunt justificate nici

criticile recurentei - reclamante SC C.P. SA, fiind corect stabilită întreaga

situație de fapt și drept, preocuparea instanței de apel fiind în esență aceea

de a stabili adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu întinderea reală a

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, în concordanță cu toate clauzele

contractuale.

Amplu documentat și bine

argumentat, s-a apreciat că, în contractele încheiate de părți, ulterioare

protocolului de vânzare - cumpărare și anume în contractul de vânzare –

cumpărare, de execuție și antrepriză, s-au prevăzut cu maximă claritate care

sunt obligațiile existente. Astfel, în nici un asemenea contract nu se

regăsește plata de daune în valoare de 20 % din valoarea protocolului de

vânzare – cumpărare.

Înlăturarea obligării

pârâtei de la plata beneficiului nerealizat, în sumă de 89.958,75 lei a fost

determinată de împrejurarea că nu a fost prevăzută expres în contractul de

execuție lucrări nr. 1 din 8 februarie 1994 această obligație.

Nu poate fi primită teza

acreditată de recurenta – pârâtă, precum MINISTERUL APĂRĂRII a fost obligat

greșit la plata sumei de 23.699 lei debit și 8.686 lei dobândă legală. Aceste

aspecte au fost pe deplin lămurite de expertiza contabilă și suplimentul la

expertiză, reieșind că suma de 23.699 lei reprezintă contravaloare lucrări

efectuate de reclamantă la obiectivul de investiții K 4 iar contravaloarea lor

nu a fost plătită. Dobânda legală a fost calculată potrivit O.G. nr. 9/2000;

urmare a neachitării în termen a contravalorii lucrărilor.

Cheltuielile de judecată au

fost și ele diminuate cu rigurozitate, prin aplicarea dispozițiilor art. 276 C.

proc. civ., proporțional și corespunzător obligațiilor de plată ce se regăsesc

în sarcina pârâtei.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul C.A. și ca

nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA și MINISTERUL APĂRĂRII, împotriva

deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici una

din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de expertul C.A. împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC C.P. SA Ploiești și de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII

NAȚIONALE împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 mai 2008.