ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 5619 din 30 iunie 2006, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, invocată de reclamantă și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată și precizată de reclamanta – pârâtă SC C.P. SA cu sediul social în municipiul Ploiești, Județul Prahova în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE cu sediul social în București precum și a cererii reconvenționale precizată exercitată de pârâtul – reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE pentru U.M. 02547, în favoarea Tribunalului Prahova secția comercială și de contencios administrativ.

S-a reținut, din examinarea acțiunii principale, că există capete de cerere având ca obiect obligația de a face și respectiv rezoluțiunea actelor juridice intervenite între părți, care au caracter neevaluabil în bani, devenind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ce atrag competența ca instanță de fond a tribunalului. Tribunalul Prahova, secția comercială, prin sentința nr. 425 din 26 martie 2007, a admis acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanta SC C.P. SA în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL APĂRĂRII și U.M. nr. 02547, în sensul că a luat act că reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind obligarea pârâtei să-i pună la dispoziție mijloacele necesare finalizării obiectivului K 4, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, a protocolului de vânzare încheiat la data de 16 noiembrie 1992 precum și rezilierea contractelor de execuție lucrări.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă legală, 517.033,85 lei daune și 89.958,75 lei beneficiu nerealizat. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, ca rămasă fără obiect. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 9.150 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei onorariu de expert și 3.500 lei onorariu de avocat.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că la data de 16 decembrie 2002, între reclamantă, în calitatea de vânzător și pârâta G.P., în calitatea de cumpărător, s-a încheiat protocolul de vânzare - cumpărare având ca obiect investiția în curs de execuție K 4 situată în str. Ștefan cel Mare din Ploiești, compusă din corpurile A, B, C, D și E, valoarea vânzării fiind de 108.830.000 lei, sumă pe care pârâta trebuia să o achite până la data de 15 decembrie 1992, și potrivit protocolului părțile au stabilit că vânzarea se va face cu condiția ca, construcția să se continuie de către SC C.P., care are pregătită toată dotarea pentru această lucrare, în caz contrar cumpărătorul fiind obligat să achite valoarea cheltuielilor efectuate pentru pregătirea execuției ce se află la punctul de lucru și la alți furnizori, precum și daune în valoare de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, ca urmare a dezorganizării activității.

Se reține prin hotărâre, că ulterior la data de 10 martie 1993, între părți s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare, prin care reclamanta a vândut pârâtei investiția în curs de execuție K 4 situată în str. Ștefan cel Mare Ploiești, vânzarea fiind condiționată de continuarea și finalizarea lucrărilor de către reclamantă și potrivit adresei A 253 din 27 ianuarie 2003 a U.M. 02547 București, pârâta a adus la cunoștința reclamantei că lucrarea sa sistează datorită lipsei fondurilor bănești, aspect imputabil pârâtei și cum pârâta nu a achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobânda legală, potrivit dispozițiilor O.G.

nr. 9/2000. Potrivit art. 3 din același protocol, s-a considerat că se impune obligarea pârâtei la plata către reclamantă și a sumei de 517.033,85 lei cu titlu de daune, precum și a beneficiului nerealizat în sumă de 89.958,75 lei, așa cum a reieșit din expertiza contabilă. În condițiile art. 246 C. proc. civ., s-a luat act că reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind obligarea pârâtei de a pune la dispoziție mijloacele necesare finalizării obiectivului K 4, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, a protocolului de vânzare – cumpărare din 16 noiembrie 1992 și rezilierea contractelor de execuție lucrări. A fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE ca rămasă fără obiect.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 237 din 16 noiembrie 2007, a admis excepția de inadmisibilitate a apelului declarat de expertul C.A., invocată de intimata – reclamantă și a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de C.A. domiciliat în municipiul Ploiești, Județul Prahova, împotriva sentinței nr. 425 din 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială. A fost admis apelul declarat de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, reprezentant legal al U.M. nr. 02547 București și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la sumele de 517.033,85 lei daune, 89.958,75 lei beneficiul nerealizat și 7.383 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, s-a apreciat că apelul declarat de expertul C.A. este inadmisibil, deoarece potrivit dispozițiilor art. 282 și următoarele C. proc. civ., apel împotriva hotărârilor date în primă instanță de către tribunal, se poate formula numai de părțile în proces, iar expertul C.A. nu a fost parte în proces la prima instanță. A fost găsit fondat apelul pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE numai în limitele înlăturării obligației la plata sumei de 517.033,85 RON, reprezentând actualizarea cotei de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, a sumei de 89.958,75 lei privind beneficiul nerealizat, dar și a diminuării cheltuielilor de judecată cu suma de 7.383 lei.

Protocolul de vânzare – cumpărare din 16 octombrie 1992 a avut ca domeniu de aplicare un interval de timp limitat, până la data de 10 martie 1993, când a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 530. MINISTERUL APĂRĂRII și-a respectat obligațiile contractuale, dovadă în acest sens fiind actul (minuta) încheiată între reprezentanții celor două părți la data de 16 decembrie 1993, precizându-se faptul că această pârâtă îndeplinește toate condițiile de finanțare a lucrării, decontarea lucrărilor urmând a se efectua după încheierea contractului de execuție de lucrări, cu condiția ca în termen de 7 zile de la data încheierii minutei, antreprenorul general SC C. SA să obțină de la organele locale avizul de încredințare directă, avizul de execuție a lucrărilor, aviz care însă nu a fost obținut.

În ce privește obligația prevăzută la pct. 4 alin. (1) din contractul de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, ce incumba în sarcina apelantului - pârât, a fost de asemeni îndeplinită, încheindu-se în acest sens contractul de execuție nr. 1 din 8 februarie 1994 cu durata de execuție 8 februarie 1994 – iunie 2004 și contractul de antrepriză nr. 36 din 16 octombrie 1998 cu durata de 14 luni calendaristice, în cele două contracte stabilindu-se condițiile executării lucrărilor și obligațiile părților.

Astfel, la art. VI lit. a) din contractul de execuție nr. 1/1994 se prevede că puteau fi aplicate penalități beneficiarului, în speță apelantul – pârât, doar pentru: întârzierea predării proiectelor, decontării lucrărilor care se aplicau la valoarea lucrărilor ce nu s-au putut executa pe perioada întârzierii, iar la art. II din contractul de execuție, s-a prevăzut că intimata – reclamantă avea obligația să execute doar lucrările solicitate de către beneficiar, printr-o cerere sau comandă, art. 10 din contract stabilind că modalitatea de plată este decontarea lunară a lucrărilor executate corespunzător gradului de realizare a stadiilor fizice. La pct. VII lit. d) din același contract de execuție, părțile au prevăzut și posibilitatea ca lucrările ce fac obiectul contractului să fie sistate în totalitate sau în parte, contractul urmând a se realiza sau modifica corespunzător, iar beneficiarul să achite toate lucrările de calitate, deja executate.

Împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs expertul C.A., reclamanta SC C.P. SA și pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, reprezentant legal al U.M. nr. 02547 București, care au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie, aceiași hotărâre judecătorească, după cum urmează. Expertul C.A., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru ca rejudecând apelul să fie corect aplicată legea. Astfel, la instanța de fond s-a cerut majorarea onorariului de expert, având în vedere complexitatea lucrării, volumul de lucru depus și gradul profesional al expertului și indiferent de cum a fost denumită cererea, instanța era obligată ca analizând-o, să se pronunțe prin hotărâre separată, care potrivit art. 281 indice 3 alin. (1) C. proc.

civ., să fie supusă acelorași căi de atac cu hotărârea principală. Recurenta – reclamantă SC C.P. SA a solicitat, la rândul ei, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei criticate, cu consecința respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 425 din 26 martie 2007 a Tribunalului Prahova secția comercială. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că există o lipsă de motivare a instanței de apel, întrucât nu sunt expuse și detaliate argumentele de drept care înlătură efectele actului juridic denumit de părți „Protocol”. Recurenta – pârâtă MINISTERUL APĂRĂRII a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata sumei de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă legală, precum și a cheltuielilor de judecată de 2.167 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei onorariu de expert și 3.500 lei onorariu de avocat.

De asemenea, pârâta MINISTERUL APĂRĂRII a mai depus și o întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului reclamantei SC C.P. SA. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile din cererile de recurs, urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de expertul C.A., și ca nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA și pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII, pentru următoarele considerente.

Este adevărat că în faza procesuală a fondului, prin cererea depusă la data de 17 ianuarie 2007, expertul C.A., a cerut majorarea onorariului de expert cu suma de 2.000 RON, instanța dispunând prorogarea, discutarea acestei cereri, conform încheierilor din 22 ianuarie 2007, 5 februarie 2007, 19 februarie 2007, 5 martie 2007, punând-o în discuția părților la termenul din 19 martie 2007. Așa cum reiese din conținutul încheierii din 19 martie 2007, după ce a fost pusă în discuția părților cererea expertului de majorare a onorariului, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pe fond, fiind amânată pronunțarea pentru data de 26 martie 2007. Cererea de apel formulată de expertul C.A.

vizează sentința nr. 425 din 26 martie 2007 a Tribunalului Prahova secția comercială, cu indicare ca temei de drept a dispozițiilor art. 281 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. În acest context, având în vedere dispozițiile imperative care reglementează materia apelului, respectiv art. 282 și următoarele C. proc. civ., calea de ataca formulată este inadmisibilă, deoarece, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, dar numai de părțile în proces, expertul C.A. nefiind parte în proces. Invocarea de recurent, a reglementărilor art. 281 C. proc. civ., privind îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, nu justifică în această situație casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța neavând posibilitate, de a schimba cadrul legal și nici situația de fapt cu care a fost sesizată.

Nu sunt justificate nici criticile recurentei - reclamante SC C.P. SA, fiind corect stabilită întreaga situație de fapt și drept, preocuparea instanței de apel fiind în esență aceea de a stabili adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu întinderea reală a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, în concordanță cu toate clauzele contractuale. Amplu documentat și bine argumentat, s-a apreciat că, în contractele încheiate de părți, ulterioare protocolului de vânzare - cumpărare și anume în contractul de vânzare – cumpărare, de execuție și antrepriză, s-au prevăzut cu maximă claritate care sunt obligațiile existente. Astfel, în nici un asemenea contract nu se regăsește plata de daune în valoare de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare.

Înlăturarea obligării pârâtei de la plata beneficiului nerealizat, în sumă de 89.958,75 lei a fost determinată de împrejurarea că nu a fost prevăzută expres în contractul de execuție lucrări nr. 1 din 8 februarie 1994 această obligație. Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta – pârâtă, precum MINISTERUL APĂRĂRII a fost obligat greșit la plata sumei de 23.699 lei debit și 8.686 lei dobândă legală. Aceste aspecte au fost pe deplin lămurite de expertiza contabilă și suplimentul la expertiză, reieșind că suma de 23.699 lei reprezintă contravaloare lucrări efectuate de reclamantă la obiectivul de investiții K 4 iar contravaloarea lor nu a fost plătită. Dobânda legală a fost calculată potrivit O.G.

nr. 9/2000; urmare a neachitării în termen a contravalorii lucrărilor. Cheltuielile de judecată au fost și ele diminuate cu rigurozitate, prin aplicarea dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., proporțional și corespunzător obligațiilor de plată ce se regăsesc în sarcina pârâtei. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul C.A. și ca nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA și MINISTERUL APĂRĂRII, împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de expertul C.A. împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.P. SA Ploiești și de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.