ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4674/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 mai 2008, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, obligarea pârâtului la aprobarea rambursării sumei de 38.381 Euro, plătită de reclamant cu titlu de costuri ale intervenției chirurgicale la care a fost supus la Spitalul Universitar AKH din Viena - Austria, la data de 21 noiembrie 2005. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1993 a fost diagnosticat cu boala Parkinson și până în anul 2005, când starea sănătății i s-a înrăutățit, a urmat un tratament medicamentos, ca mai apoi, la data de 21 noiembrie 2005, să efectueze o operație chirurgicală ale cărui costuri în sumă de 38.381 Euro au fost suportate de către acesta.

A mai menționat reclamantul că la vremea respectivă asemenea intervenții nu se făceau la nicio unitate sanitară din România. În atare condiții, reclamantul a apreciat că îi sunt aplicabile prevederile pct. 3 obiectivul 3 din OMS nr. 10 din 12 ianuarie 2005, care prevăd că se suportă de la bugetul de stat sumele necesare implantării dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson. Reclamantul a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, a trimis prin poștă o scrisoare cu confirmare de primire la Ministerul Sănătății Publice, scrisoare primită la data de 14 aprilie 2008, neprimind însă niciun răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege. Prin Sentința Civilă nr. 142/2009 a Curții de Apel Cluj, secția comerciala, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/2004, în vigoare la data la care reclamantul a fost în străinătate pentru efectuarea intervenției, trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătății, iar potrivit art. 2 din același act, trimiterea se face pentru bolnavii înscriși pe lista unui medic de familie care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenței medicale, dar a căror sănătate nu a fost restabilită. Prima instanță a mai reținut că prin Ordinul în speță sunt evidențiate actele ce trebuie depuse și etapele ce trebuie urmate, atât de către bolnavi cât și de către comisia de specialitate teritorială, în vederea luării deciziei de trimitere la tratamentul în străinătate.

Or, niciuna dintre condițiile și etapele prevăzute de Ordinul nr. 50/2004 nu a fost îndeplinită de către reclamant, decizia de a apela la un tratament în străinătate aparținându-i acestuia în exclusivitate. Mai mult decât atât, art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 50/2004 prevede că este interzisă finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a Comisiei Ministerului Sănătății. Împotriva acestei sentinței a formulat recurs reclamantul P.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța făcând o greșită aplicare a normelor legale incidente în cauză – motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul arată că dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la asistență socială sunt prevăzute de tratatele și jurisprudența CE, Ordinul MS nr. 50/2004 invocat de instanța de fond și care interzice finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a MS, nefiind aplicabil în speță. Se precizează că în motivarea acțiunii au fost invocate Ordinele ministrului nr. 10/2005 și 202/2005, precum și legea bugetului de stat care asigura fondurile pentru astfel de intervenții care nu se făceau în România – acte normative ce nu au fost luate în considerare de instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, potrivit Ordinului MS nr. 10/2005 pentru aprobarea derulării programelor de sănătate finanțate din bugetul de stat în anul 2005, o astfel de intervenție chirurgicală, constând în implantarea dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson, se suportă de la bugetul de stat. Totodată, însă, în cazul trimiterii la tratament în străinătate sunt aplicabile dispozițiile Ordinului MS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate; art. 1 din acest ordin prevede ca trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătății, iar art. 2 prevede obligativitatea parcurgerii, în prealabil a tuturor nivelurilor de asistență medicală din țară.

De asemenea, ordinul enumeră actele ce trebuie depuse și etapele ce trebuie urmate atât de bolnavi, cât și de comisia teritorială de specialitate în vederea emiterii unei decizii de trimitere la tratament în străinătate. În fine, art. 10 alin. (1) din ordinul menționat prevede interdicția finanțării retroactive a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății, prevăzută la art. 5 din acest act normativ. Față de prevederile legale menționate, instanța de fond în mod corect a stabilit că reclamantul nu are un drept la restituirea cheltuielilor efectuate în străinătate, pentru intervenția chirurgicală suferită, fără a urma procedura instituită de Ordinul nr. 50/2004.

Înalta Curte consideră că instituirea unor criterii și proceduri legale de aprobare a trimiterii bolnavilor la tratament în străinătate, în cadrul finanțării de la bugetul de stat, nu constituie o încălcare a dreptului la liberă circulație a persoanelor și a dreptului la asistență socială – astfel cum se reține în motivele de recurs, dovadă fiind faptul că recurentul –reclamant a efectuat, din inițiativa sa, intervenția chirurgicală în străinătate, ci stabilește anumite condiții formale de acces la resursele bugetului de stat, ținând seama de reglementarea veniturilor și cheltuielilor din cadrul acestuia. Astfel cum a reținut instanța de fond reclamantul nu a parcurs niciuna din etapele procedurii prevăzute de Ordinul nr. 50/2004, astfel că nu a făcut dovada dreptului său la plata cheltuielilor medicale efectuate în străinătate.

Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. împotriva Sentinței Civile nr. 142/2009 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.