ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de
față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 9 octombrie 2003,
Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1152 din 7
august 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia
și respingerea acțiunii formulate de intimatul M.D. ca neîntemeiată.
În
motivarea recursului s-a susținut că instanța nu a reținut că până la data
înregistrării recursului s-au depus la Ministerul Sănătății 55 de dosare
întocmite pentru plecare la tratament în străinătate, din care 24 sunt
aprobate.
Mai
mult că potrivit art. 5 din Ordinul nr. 149/2003 privind metodologia de
trimitere a unei categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate,
finanțarea se aprobă în limita bugetului aprobat iar pentru anul 2003 s-a alocat
un fond de 16,5 miliarde lei din care a fost aprobată finanțarea pentru plecare
la tratament în străinătate de 14,85 miliarde lei.
Din
această sumă deja s-a aprobat prin hotărârea de guvern emisă în luna iulie,
finanțarea tratamentului în străinătate pentru M.C. cu 40.000 euro, astfel
încât în prezent fondurile disponibile sunt de aproximativ 3.000 euro.
Ca
atare, Ministerul Sănătății fiind în imposibilitatea executării sentinței
civile nr. 1152/2003 din lipsă de fonduri s-a cerut admiterea recursului
declarat.
Intimatul
M.D. a formulat la 2 martie 2004 o întâmpinare prin care subliniază că
neîntemeiat este criticată sentința pronunțată de instanța de fond. Mai mult se
arată că Ministerul Sănătății nu a depus nici măcar lista priorităților aprobate,
limitându-se să vehiculeze niște cifre care prin ele însele nu spun nimic.
Simpla citire a cazului aprobat nu epuizează suma alocată de la bugetul pentru
tratamentul în străinătate, iar felul în care este prezentat recursul nu
justifică refuzul de a-i fi acordate drepturile prevăzute de lege, punându-i-se
astfel în pericol iminent nu sănătatea, ci viața.
Din
actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la 7 august 2003,
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a pronunțat
sentința civilă nr. 1152 prin care s-a admis acțiunea precizată, formulată de
reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și Familiei.
S-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de aprobare a finanțării
tratamentului în străinătate pentru reclamant și a fost obligat pârâtul la
emiterea acestei aprobări.
De
precizat că prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2003, reclamantul M.D. a
chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând obligarea pârâtului, pe
cale de ordonanță președințială să suporte cheltuielile ce se impun cu
intervenția chirurgicală în străinătate, ce se impune pentru supraviețuirea
sa.
La
termenul din 23 iulie 2003 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul
prevederilor art.1 din Legea nr. 29/1990, arătând că în mod nejustificat
autoritatea administrativă pârâta i-a respins cererea de aprobare a finanțării
cheltuielilor necesare efectuării operației pe cord deschis în valoare de
40.273,49 euro, deși a urmat toate demersurile prevăzute de legislație și a
solicitat emiterea acestei aprobări.
În
motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a depus la Ministerul Sănătății,
întreaga documentație prevăzută de O.M.S. nr.149/2003, rezultând că este grav
bolnav, necesitând efectuarea de urgență a unei operații pe cord deschis într-o
clinică din străinătate, iar pârâtul tergiversează emiterea aprobării de
finanțare limitându-i cu fiecare zi ce trece șansele de supraviețuire.
Instanța
de fond a reținut ca dovedită depunerea întregii documentații prevăzute de
O.M.S.F. nr.149/2003 (prezentarea în fața comisiilor medicale special
constituite, atestarea diagnosticului și a împrejurării că intervenția
chirurgicală nu poate fi efectuată în România, corespondența cu clinicile din
străinătate, etc.). De altfel, pârâtul nici nu a invocat vreun moment lipsa
vreunui document din dosarul reclamantului și necontestând urgența efectuării
intervenției chirurgicale.
De
altfel, reclamantul, a reținut instanța de fond, deține aprobarea comisiilor
de specialitate din Ministerul Sănătății pentru efectuarea tratamentului în
clinica de profil din Franța.
A mai
reținut instanța de fond că decizia Ministerului Sănătății, ca act
administrativ, nu a fost motivată nearătându-se criteriile obiective ale
finalizării cu prioritate ale altor dosare și nefăcându-se dovada epuizării
fondurilor.
Hotărârea
instanței de fond este temeinică și legală astfel încât recursul declarat va fi
respins.
Așa
după cum se poate constatat acțiunea de chemare în judecată s-a înregistrat la
4 iulie 2003 deci finanțarea pune în discuție nu numai anul 2003 ci și anul
2004 întrucât judecarea recursului declarat de Ministerul Sănătății împotriva
sentinței nr.1152 din 7 august 2003 a Curții de Apel București se face la 10
martie 2004.
Deci,
pe de o parte actul administrativ de refuz al finanțării tratamentului în
străinătate al reclamantului este nemotivat, nefăcându-se dovada certă și
obiectivă a acestui refuz și pe de altă parte prin tergiversarea soluționării
cazului de față, cu implicații majore pentru sănătatea și viața reclamantului,
s-a trecut în anul 2004 când eventual se putea reevalua situația surselor de
finanțare.
Constatându-se
că refuzul Ministerului Sănătății de aprobare a finanțării tratamentului în
străinătate pentru reclamant este nejustificat, că s-au respectat de instanța
de fond dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990 cu referire și la art. 34 din
Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății, se va respinge
recursul declarat de Ministerul Sănătății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1152 din
7 august 2003 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.