ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2011

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții N.A. și N.N., în nume propriu și în numele fiicei lor minore, A.Șt.N., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.A.S.M.B., C.N.A.S. și M.S.P.: 1. Să se constate că minorei i s-a stabilit un diagnostic ce nu putea fi complet investigat și tratat în România;

Să se constate că diagnosticul stabilit minorei putea fi complet investigat și tratat medical (numai) în străinătate;

Să se constate că diagnosticul stabilit minorei trebuia investigat-tratat în regim de „forță majoră”;

Să se constate că, în lipsa tratamentului, minora era condamnată la un handicap grav și iremediabil;

Să se constate că, în lipsa tratamentului, S.R. ar fi trebuit să suporte, pe toată durata vieții minorei, cheltuielile alocate legal persoanelor cu handicap grav, iremediabil;

Să se constate că: a) Minora era și este deplin îndreptățită să beneficieze legal de tratament medical în străinătate; b) Pârâții și S.R. aveau obligația legală să suporte cheltuielile impuse de efectuarea tratamentului minorei în străinătate;

Să se constate că pârâții și S.R.: a) au încălcat dreptul minorei de a beneficia de tratament medical în străinătate; b) au refuzat minorei: (i) dreptul de a i se reduce efectele handicapante ale diagnosticului ce i s-a stabilit; (ii) dreptul de a beneficia de tratament medical în străinătate; (iii) efectuarea tratamentului medical în străinătate: c) au acceptat atât dreptul la tratament în străinătate cât și efectuarea tratamentului în străinătate numai după efectuarea implantului, după demersurile insistente ale reclamanților; d) au înțeles să compenseze numai o parte din costul tratamentului medical efectuat de minoră în străinătate; e) au refuzat să suporte integral costurile tratamentului efectuat minorei în străinătate, respectiv au refuzat suportarea costului dispozitivului implantat. De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la suportarea contravalorii investigațiilor medicale prealabile și a dispozitivului implantat și la achitarea sumei de 29.240,61 euro, în echivalent lei la cursul de schimb de la data plății, să se constate că minora are nevoie de finalizarea tratamentului efectuat, printr-un nou tratament, simetric, în străinătate, și astfel să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la suportarea cheltuielilor necesare efectuării acestui nou tratament în străinătate, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la vârsta de 11 luni, fiicei lor, A.Șt.N., i s-a stabilit diagnosticul de neuropatie auditivă, că au solicitat pârâților constatarea necesității, în regim de forță majoră, de a trata minora în străinătate prin efectuarea unui implant cohlear și de suporta, în sistemul și reglementările naționale de sănătate, cheltuielile necesare efectuării tratamentului, intervenției în străinătate, respectiv contravaloarea investigațiilor medicale prealabile, a aparatului recomandat pentru diagnosticul de neuropatie auditivă, a intervenției chirurgicale și a spitalizării, cererile lor fiind însă respinse. În aceste condiții, reclamanții au fost nevoiți să efectueze investigațiile medicale prealabile și implantul cohlear necesar minorei pe spezele lor, costul total al acestora fiind de 29.240,61 euro, cu efecte spectaculoase, permițând începerea educării logopedice. Reclamanții au mai arătat că, după efectuarea intervenției a fost făcut public formularul E 112, fapt ce i-a determinat să revină la pârâți cu memorii și documentații medicale pentru obținerea contravalorii cheltuielilor suportate cu implantul cohlear, însă, după lungi și controversate demersuri, pârâta C.A.S.M.B. le-a achitat doar contravaloarea „serviciilor medicale” calculată, conform legislației din România, refuzând să suporte și contravaloarea investigațiilor prealabile și a dispozitivului medical implantat. Reclamanții au susținut că se impune obligarea pârâților, pe cale judecătorească, la suportarea cheltuielilor aferente celui de-al doilea implant cohlear (dispozitiv, intervenție chirurgicală și spitalizare) cu aceeași tehnică medical-chirurgicală, efectuată tot de prof. dr. W.D.B. în clinica din Austria, în care acesta operează, cu dispozitivul stabilit de medicul evaluator, prof. dr. W.D.B., conform evaluării sale, compatibilității neurologice și tehnice cu minora și cu primul dispozitiv implantat, efectele primului implant fiind deosebite. 1.1. Prin Sentința civilă nr. 2993 din 07 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în speță, se solicită cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererilor adresate de reclamanți unor autorități publice centrale. La data de 12 februarie 2009, reclamanții au formulat o completare la acțiune, arătând că înțeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâți, și I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. – D.H., precum și pe managerul Institutului, doamna G.P., față de împrejurarea că aceștia au refuzat să îndeplinească obligațiile legale ce le revin, împiedicându-i să demareze procedura administrativă pentru efectuarea celui de-al doilea implant cohlear minorei A.N. La data de 16 februarie 2009, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că cererile de la pct. 1 - 7 sunt solicitări de natură factuală, ce permit identificarea contextului și determină cadrul juridic pentru cererile formulate la pct. 8, 9 și 10, că toți pârâții au calitate procesuală pasivă, întrucât au, fiecare și împreună, atribuții legal stabilite în domeniul sănătății publice, al politicilor de sănătate publică, al sănătății minorilor și al persoanelor cu handicap, al tratamentului neuropatiei auditive și al tratamentelor medicale efectuabile sau efectuate în străinătate, iar fiecare și împreună au refuzat minorei A.N. dreptul la tratament medical, la combaterea handicapului și la dezvoltarea normală. La data de 15 februarie 2010, reclamanții au formulat o nouă precizare la acțiune, astfel: 1. Capătul de cerere ce vizează îndeplinirea procedurilor și emiterea actelor administrative necesare decontării sumei de 29.240,61 Euro, în echivalent lei, reprezentând: cost spitalizare, cost dispozitiv medical (de tip Pulsar + Opus 2 + echipament pentru copii), pentru intervenția chirurgicală, implantul cohlear efectuat la data de 02 august 2007, se menține doar asupra costului dispozitivului medical refuzat la decontare, respectiv suma de 21.806,44 euro, față de împrejurarea că în luna iunie 2008 reclamanților li s-a decontat suma de 2.761,25 RON reprezentând costuri spitalizare, servicii medicale. Acest capăt de cerere este formulat împotriva pârâților C.A.S.M.B., C.N.A.S. și M.S, în nume propriu și în numele S.R; 2. Capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor necesare efectuării celui de-al doilea tratament, implant cohlear se menține pentru suma de 22.342,85 euro reprezentând costul dispozitivului medical și al anexelor, refuzat la decontare, având în vedere că în luna decembrie 2009 s-a decontat suma de 3.663,30 RON reprezentând costuri spitalizare, servicii medicale pentru intervenția chirurgicală, implantul cohlear efectuat la data de 03 iunie 2009, în valoare totală de 27.426,53 euro. Au arătat reclamanții că acest capăt de cerere este formulat împotriva tuturor pârâților, deoarece: (i) au împiedicat, refuzat îndeplinirea procedurilor și emiterea actelor administrative legal prevăzute pentru procedura formularului E 112, necesare intervenției chirurgicale - implantul cohlear ce trebuia efectuat la cea de-a doua ureche; (ii) au împiedicat, refuzat efectuarea intervenției chirurgicale, implantului cohlear la cea de-a doua ureche în regimul legal prevăzut de procedura formularului E 112; (iii) au determinat pierderea programării (luna februarie 2009) intervenției chirurgicale, implantului cohlear în sistemul legal prevăzut prin procedura formularului E112; (iv) au determinat, impus programarea și efectuarea intervenției chirurgicale, implantului cohlear pe spezele reclamanților. 1.2. Prin sentința civilă nr. 1486 din 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților, completată și precizată, ca neîntemeiată. 1.2.1. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la M.S.P. sub nr. 20289 din 23 martie 2007, reclamanta N.A. a solicitat repartizarea unui implant cohlear (de tip PULSAR cu OPUS 2), din cadrul programului derulat la nivel de minister, pentru fiica sa minoră, A.Șt.N., cu precizarea că operația chirurgicală de implant va fi efectuată la Viena. Răspunsul M.S.P. a fost comunicat reclamantei prin Adresa M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007, în care s-a menționat că, în Anexa nr. 2 la Ordinul M.S.P. nr. 570/116/2007 la Subprogramul 1.2 privind bolile netransmisibile, la Obiectivul 3: „Prevenirea și diagnosticarea precoce în bolile neurologice”, este prevăzută și reabilitarea auditivă prin implant cohlear și proteze auditive B.A.H.A. De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu Ordinul M.S.P. nr. 50/2004, trimiterea la tratament în străinătate este posibilă numai în cazul în care tratamentul nu se poate efectua în țară, fiind enumerate cele 5 unități sanitare din România în care poate fi efectuată intervenția chirurgicală. Examinând cadrul legal incident, în speță art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată prin Legea nr. 119/2003 și O.M.S. nr. 50/2004, instanța de fond a apreciat că refuzul exprimat de M.S.P. nu este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de O.G. nr. 28/2003 și O.M.S. nr. 50/2004, nu a existat aprobarea prealabilă a comisiei M.S., iar intervenția chirurgicală putea fi efectuată în România, la una dintre unitățile sanitare prevăzute în Adresa M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007. 1.2.2. A mai reținut prima instanță că solicitările reclamanților adresate C.N.A.S. privesc decontarea cheltuielilor efectuate la clinica din Viena, unde minora a suportat o intervenție chirurgicală (implant cohlear), în data de 02 august 2007, conform cererii adresate acesteia și înregistrate sub nr. P568 din 07 februarie 2008. Răspunsul a fost comunicat de C.N.A.S. prin Adresa nr. P568 din 19 februarie 2008, în care s-au precizat condițiile ce trebuie îndeplinite în cazul utilizării formularului E 112, precum și procedura de urmat în situația în care un asigurat se deplasează într-un stat membru al U.E. cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobare prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență. În acest sens, reclamanții au fost îndrumați, să depună o solicitare scrisă la C.A.S.M.B., însoțită de toate documentele care justifică din punct de vedere medical necesitatea efectuării implantului cohlear în condiții de urgență, în străinătate. Instanța de fond a apreciat că nici în această situație nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, competența de eliberare a formularului E 112 aparținând C.A.S.M.B. 1.2.3. Examinând adresa de răspuns nr. 28834 din 14 ianuarie 2008, emisă de pârâta C.A.S.M.B., prima instanță a concluzionat că nici refuzul acesteia nu reprezintă un refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care cererea reclamanților nu se încadrează în prevederile Protocolului C.N.A.S. nr. P/5759/20 noiembrie 2007 potrivit cărora tratamentul pentru care se solicită eliberarea formularului E 112 trebuie să se „regăsească printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări de sănătate din România”din care pachet implantul cohlear nu face parte, potrivit Ordinului M.S.P. nr. 570/2007. Curtea a apreciat ca justificată și poziția acestei pârâte față de decontarea cheltuielilor de implant cohlear (intervenție medicală și dispozitivul medical implantat), atât în cazul primei, cât și în cazul celei de-a doua intervenții, fiind rambursată reclamanților doar contravaloarea serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, în considerarea prevederilor Ordinului C.N.A.S. nr. 87/2008 (M. Of. nr. 109/12.02.2008), față de dispozițiile art. 7 1 alin. (1), (2) și (3) din Ordinul C.N.A.S. nr. 87/2008 și O.M.S. nr. 570/116/2006. 1.2.4. Acțiunea promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. – D.H. și d-na G.P., în calitate de manager al Institutului (la data formulării cererii), a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată, având în vedere că Raportul medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112, înregistrat la Institut sub nr. 5901 din 18 decembrie 2008, a fost semnat pentru conformitate de șeful de secție și pentru avizare de managerul Institutului, d-na G.P., iar reclamanții nu s-au mai prezentat pentru ridicarea originalului acestuia, deși au fost înștiințați de M.S. în acest sens, prin Adresa nr. IB 281 din 26 ianuarie 2009, anterior sesizării instanței cu această cerere (12 februarie 2009). A mai arătat instanța de fond că în sarcina celor doi pârâți nu poate fi instituită obligația de plată a cheltuielilor efectuate de reclamanți, în solidar cu celelalte autorități chemate în judecată, deoarece nu au atribuții legale privitoare la decontarea costului serviciilor medicale, singura autoritate competentă să analizeze îndeplinirea condițiilor legale și să aprobe operațiunile de decontare a contravalorii serviciilor medicale fiind pârâta C.A.S.M.B. Curtea de Apel a respins, ca neîntemeiate, excepțiile netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.S.P., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.A.S., excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. – D.H., arătând că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanți este justificată de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a mai reținut că reclamanții au interes în analizarea, de către instanță, a existenței refuzului nejustificat, că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului M.S.P. este determinată, pe de o parte, de faptul că se invocă refuzul nejustificat al acestei autorități de soluționare a cererilor reclamanților, iar pe de altă parte, de faptul că implantul cohlear este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de M.S.P., că acțiunea reclamanților vizează și refuzul pârâtei C.N.A.S. de soluționare a cererii nr. P568/07 februarie 2008, și că, prin acțiune, a fost invocat refuzul pârâților I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. D.H. și G.P. de îndeplinire a obligațiilor ce le revin legate de semnarea și avizarea Raportului medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112, pct. 9 și 10. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenții-reclamanți Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții N.A. și N.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând în drept motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții, în esență, au formulat următoarele critici: - greșit a reținut prima instanță că operația putea fi efectuată în România, în condițiile în care, în cauză, s-a demonstrat că în anul 2007 astfel de operații nu se efectuau din cauze medicale, expres arătate; - motivarea instanței de fond este contradictorie în ceea ce privește decontarea contravalorii serviciilor medicale și respectiv decontarea dispozitivului implantat; - este incorectă afirmația în sensul că reclamanții nu s-au prezentat la pârâtul I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. D.H. pentru ridicarea raportului medical emis de medicul curant, câtă vreme probele dosarului atestă refuzul de semnare al acestuia; - instanța de fond a ignorat faptul că reclamanții nu au solicitat eliberarea formularului E 112 și că au solicitat decontarea cheltuielilor efectuate cu operația deja realizată; - greșit s-a reținut că în baza art. 20 lit. c) din Legea nr. 95/2006 s-ar defini „pachetul medical de bază” și că în acesta nu figurează și dispozitive medicale; - instanța a ignorat practica judiciară în materie, după cum eronat a apreciat că și s-ar fi oferit un dispozitiv medical, care însă a fost refuzat. 3. Apărările formulate de intimații-pârâți Atât C.A.S.M.B. cât și C.N.A.S. și M.S. au formulat întâmpinări față de motivele de recurs ale recurenților – reclamanți, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciată ca fiind legală și temeinică. Intimații – pârâți au dezvoltat în scris motivele pentru care au apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre corectă în care legea a fost interpretată corespunzător, susținând de altfel și că recursul reclamanților nu este motivat în fapt și în drept, ci se rezumă la simple afirmații nesusținute probator. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., raportat și la apărările intimaților – pârâți, Înalta Curte constată că niciunul din motivele de recurs înfățișate nu poate fi primit, în considerarea celor în continuare prezentate. Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții, în contextul reluării parțiale a situației de fapt, au susținut că hotărârea atacată cuprinde în mod evident considerente contradictorii, cu referire specială la modalitatea de interpretare a definiției legale privind „pachetul medical de bază și în contextul factual referitor la ridicarea raportului medical de la I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. D.H. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri ar putea fi solicitată dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate știi ce anume a decis instanța, sau dacă există contradicție între considerentele hotărârii în același sens arătat. Același motiv de recurs poate fi incident în măsura în care lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială și cuprinde considerente care nu legătură cu cauza. Nici una dintre ipotezele sus enunțate nu se regăsește în prezenta cauză. Examinarea considerentelor hotărârii recurate, succint prezentate de altfel și în expunerea rezumativă a sentinței, de mai sus, atestă că judecătorul fondului a analizat în detaliu probatoriul administrat și și-a motivat soluția adoptată atât față de fiecare autoritate în parte cât și raportat la prevederile legale aplicabile. Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod legal și pe baza unor argumente cuprinzătoare și coerente, instanța de fond a concluzionat că în situația concretă a reclamanților nu este vorba de un refuz nejustificat din partea intimaților – pârâți, incluzând M.S., în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, raportat la prevederile O.G. nr. 28/2003 și ale Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamente în străinătate, de soluționare a cererilor formulate de recurenții – reclamanți, mai cu seamă că acestea au fost examinate în contextul procedurilor speciale privind eliberarea formularului E 112 și a condițiilor în care se poate beneficia de anumite servicii medicale din F.N.U.A.S. Raportat la considerentele din cuprinsul hotărârii atacate, Înalta Curte reține că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., mai cu seamă că apreciază, în acord cu cele stabilite și de judecătorul fondului, că probatoriul administrat demonstrează că recurenții nu au urmat procedura legală prevăzută în vederea trimiterii în străinătate la tratament a fiicei lor, în termenele și potrivit condițiilor stipulate în Ordinul 50/2004, respectiv după întocmirea unui dosar medical și numai în situația în care intervenția nu ar putea fi efectuată în țară. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, considerentele hotărârii indică cu claritate motivele și temeiul legal pentru care recurenții nu au putut beneficia de decontarea totală a serviciilor medicale efectuate în străinătate, arătând condițiile în care nici finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavii care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății, nu este posibilă (art. 10 din Ordinul nr. 50/2004). Nu atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., eroarea cuprinsă într-unul din paragrafele considerentelor hotărârii, în ceea ce privește indicarea textului de lege ce reglementează „pachetul de servicii medicale de bază”, menționat dintr-o simplă eroare de tehnoredactare, ca fiind „art. 20” din Legea nr. 95/2006, în loc de art. 210 alin. (1) lit. c) din același act normativ, în condițiile în care instanța de fond a examinat și interpretat corect prevederea citată, concluzionând că în cauză implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de M.S. În aceste condiții, în mod legal intimata C.N.A.S. nu a putut proceda la decontarea cheltuielilor ocazionate de implantarea cohleară a fiicei recurenților, în baza formularului E 112. Nici criticile recurenților circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite întrucât nu se poate reține că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Jurisprudența în această materie a statuat că recurenții invocând un astfel de motiv de nelegalitate trebuie să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic, simplele afirmații în acest sens, cum este și cazul recursului de față, nefiind suficiente. Instanța de fond a examinat corespunzător pretențiile și solicitările reclamanților – recurenți, în limitele investirii sale în procedura specială a Legii nr. 554/2004, pronunțându-se motivat pe fiecare capăt de cerere, astfel cum au fost acestea precizate succesiv, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În fine, nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretarea legii prin prisma motivului de modificare prevăzut de ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca și toate celelalte susțineri, grupate generic sub incidența art. 304 1 C. proc. civ. În completarea argumentelor deja înfățișate ce demonstrează temeinicia hotărârii atacate ca și a celor referitoare la modalitatea de interpretare de către prima instanță a prevederilor art. 210 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește conținutul și semnificația „pachetului medical de bază”, Înalta Curte reține că susținerile recurenților nu sunt întemeiate, date fiind prevederile legale în vigoare în anul 2007, când implantul cohlear nu făcea parte din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări de sănătate din România, costul implantului ca dispozitiv fiind finanțat din veniturile gestionate de M.S. conform Ordinului M.S.P./C.N.S.A.S. /570/116/2007, neputând fi decontat astfel de C.A.S.M.B. De altfel, în cuprinsul hotărârii au fost în detaliu analizate adresele de răspuns primite de recurenții – reclamanți de la autoritățile pârâte, în care s-a făcut referire la incidența prevederilor legale aplicabile și pe baza cărora instanța de fond a reținut că refuzul exprimat de autorități de soluționarea cererilor primite de la reclamanți, nu este un refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Actele dosarului atestă totodată că investigațiile medicale ale minorei, fiica recurenților, efectuate imediat după naștere, la Institutul O.R.L. Prof. dr. D.H. au evidențiat că s-a oferit părinților minorei posibilitatea ca aceasta să fie implantată cohlear în țară, însă recurenții au refuzat o astfel de variantă, optând pentru efectuarea intervenției chirurgicale în străinătate. În concluzie, apreciind în raport de toate cele mai sus arătate că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu corecta aplicare a legii, soluția adoptată fiind pertinent și amplu motivată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va constat că recursul de față este nefondat și urmează a fi respins ca atare, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8, 9 cu referire la art. 304 1 C. proc. civ.