ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanții N.A. și N.N., în nume propriu și în numele fiicei lor minore,

A.Șt.N., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.A.S.M.B., C.N.A.S. și M.S.P.:

i s-a stabilit un diagnostic ce nu putea fi complet investigat și tratat în România;

stabilit minorei putea fi complet investigat și tratat medical (numai) în

străinătate;

stabilit minorei trebuia investigat-tratat în regim de „forță majoră”;

în lipsa tratamentului, minora era condamnată la un handicap grav și

iremediabil;

în lipsa tratamentului, S.R. ar fi trebuit să suporte, pe toată durata vieții minorei,

cheltuielile alocate legal persoanelor cu handicap grav, iremediabil;

a) Minora era și este

deplin îndreptățită să beneficieze legal de tratament medical în străinătate;

b) Pârâții și S.R. aveau

obligația legală să suporte cheltuielile impuse de efectuarea tratamentului minorei

în străinătate;

și S.R.:

a) au încălcat dreptul

minorei de a beneficia de tratament medical în străinătate;

b) au refuzat minorei:

(i) dreptul de a i se

reduce efectele handicapante ale diagnosticului ce i s-a stabilit;

(ii) dreptul de a beneficia

de tratament medical în străinătate;

(iii) efectuarea

tratamentului medical în străinătate:

c) au acceptat atât dreptul

la tratament în străinătate cât și efectuarea tratamentului în străinătate

numai după efectuarea implantului, după demersurile insistente ale

reclamanților;

d) au înțeles să compenseze

numai o parte din costul tratamentului medical efectuat de minoră în

străinătate;

e) au refuzat să suporte

integral costurile tratamentului efectuat minorei în străinătate, respectiv au refuzat

suportarea costului dispozitivului implantat.

De asemenea, reclamanții

au solicitat să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la suportarea

contravalorii investigațiilor medicale prealabile și a dispozitivului implantat

și la achitarea sumei de 29.240,61 euro, în echivalent lei la cursul de schimb

de la data plății, să se constate că minora are nevoie de finalizarea tratamentului

efectuat, printr-un nou tratament, simetric, în străinătate, și astfel să se dispună

obligarea pârâților, în solidar, la suportarea cheltuielilor necesare efectuării

acestui nou tratament în străinătate, precum și la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de soluționarea cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, la vârsta de 11 luni, fiicei lor, A.Șt.N.,

i s-a stabilit diagnosticul de neuropatie auditivă, că au solicitat pârâților

constatarea necesității, în regim de forță majoră, de a trata minora în

străinătate prin efectuarea unui implant cohlear și de suporta, în sistemul și

reglementările naționale de sănătate, cheltuielile necesare efectuării

tratamentului, intervenției în străinătate, respectiv contravaloarea investigațiilor

medicale prealabile, a aparatului recomandat pentru diagnosticul de neuropatie auditivă,

a intervenției chirurgicale și a spitalizării, cererile lor fiind însă respinse.

În aceste condiții,

reclamanții au fost nevoiți să efectueze investigațiile medicale prealabile și

implantul cohlear necesar minorei pe spezele lor, costul total al acestora

fiind de 29.240,61 euro, cu efecte spectaculoase, permițând începerea educării logopedice.

Reclamanții au mai

arătat că, după efectuarea intervenției a fost făcut public formularul E 112,

fapt ce i-a determinat să revină la pârâți cu memorii și documentații medicale pentru

obținerea contravalorii cheltuielilor suportate cu implantul cohlear, însă,

după lungi și controversate demersuri, pârâta C.A.S.M.B. le-a achitat doar

contravaloarea „serviciilor medicale” calculată, conform legislației din România,

refuzând să suporte și contravaloarea investigațiilor prealabile și a dispozitivului

medical implantat.

Reclamanții au susținut

că se impune obligarea pârâților, pe cale judecătorească, la suportarea cheltuielilor

aferente celui de-al doilea implant cohlear (dispozitiv, intervenție

chirurgicală și spitalizare) cu aceeași tehnică medical-chirurgicală, efectuată

tot de prof. dr. W.D.B. în clinica din Austria, în care acesta operează, cu dispozitivul

stabilit de medicul evaluator, prof. dr. W.D.B., conform evaluării sale, compatibilității

neurologice și tehnice cu minora și cu primul dispozitiv implantat, efectele

primului implant fiind deosebite.

1.1. Prin Sentința

civilă nr. 2993 din 07 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială

a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr.

554/2004, având în vedere că, în speță, se solicită cenzurarea refuzului

nejustificat de soluționare a cererilor adresate de reclamanți unor autorități publice

centrale.

La data de 12

februarie 2009, reclamanții au formulat o completare la acțiune, arătând că înțeleg

să cheme în judecată, în calitate de pârâți, și I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. – D.H.,

precum și pe managerul Institutului, doamna G.P., față de împrejurarea că

aceștia au refuzat să îndeplinească obligațiile legale ce le revin,

împiedicându-i să demareze procedura administrativă pentru efectuarea celui

de-al doilea implant cohlear minorei A.N.

La data de 16

februarie 2009, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că cererile de la pct.

1 - 7 sunt solicitări de natură factuală, ce permit identificarea contextului

și determină cadrul juridic pentru cererile formulate la pct. 8, 9 și 10, că toți

pârâții au calitate procesuală pasivă, întrucât au, fiecare și împreună,

atribuții legal stabilite în domeniul sănătății publice, al politicilor de sănătate

publică, al sănătății minorilor și al persoanelor cu handicap, al tratamentului

neuropatiei auditive și al tratamentelor medicale efectuabile sau efectuate în

străinătate, iar fiecare și împreună au refuzat minorei A.N. dreptul la tratament

medical, la combaterea handicapului și la dezvoltarea normală.

La data de 15

februarie 2010, reclamanții au formulat o nouă precizare la acțiune, astfel:

ce vizează îndeplinirea procedurilor și emiterea actelor administrative necesare

decontării sumei de 29.240,61 Euro, în echivalent lei, reprezentând: cost

spitalizare, cost dispozitiv medical (de tip Pulsar + Opus 2 + echipament pentru

copii), pentru intervenția chirurgicală, implantul cohlear efectuat la data de 02

august 2007, se menține doar asupra costului dispozitivului medical refuzat la decontare,

respectiv suma de 21.806,44 euro, față de împrejurarea că în luna iunie 2008 reclamanților

li s-a decontat suma de 2.761,25 RON reprezentând costuri spitalizare, servicii

medicale. Acest capăt de cerere este formulat împotriva pârâților C.A.S.M.B.,

C.N.A.S. și M.S, în nume propriu și în numele S.R;

privind decontarea cheltuielilor necesare efectuării celui de-al doilea tratament,

implant cohlear se menține pentru suma de 22.342,85 euro reprezentând costul dispozitivului

medical și al anexelor, refuzat la decontare, având în vedere că în luna

decembrie 2009 s-a decontat suma de 3.663,30 RON reprezentând costuri spitalizare,

servicii medicale pentru intervenția chirurgicală, implantul cohlear efectuat la

data de 03 iunie 2009, în valoare totală de 27.426,53 euro.

Au arătat reclamanții

că acest capăt de cerere este formulat împotriva tuturor pârâților, deoarece:

(i) au împiedicat,

refuzat îndeplinirea procedurilor și emiterea actelor administrative legal prevăzute

pentru procedura formularului E 112, necesare intervenției chirurgicale - implantul

cohlear ce trebuia efectuat la cea de-a doua ureche;

(ii) au împiedicat,

refuzat efectuarea intervenției chirurgicale, implantului cohlear la cea de-a doua

ureche în regimul legal prevăzut de procedura formularului E 112;

(iii) au determinat pierderea

programării (luna februarie 2009) intervenției chirurgicale, implantului cohlear

în sistemul legal prevăzut prin procedura formularului E112;

(iv) au determinat, impus

programarea și efectuarea intervenției chirurgicale, implantului cohlear pe spezele

reclamanților.

1.2. Prin sentința

civilă nr. 1486 din 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților,

completată și precizată, ca neîntemeiată.

1.2.1. Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la M.S.P. sub

nr. 20289 din 23 martie 2007, reclamanta N.A. a solicitat repartizarea unui implant

cohlear (de tip PULSAR cu OPUS 2), din cadrul programului derulat la nivel de minister,

pentru fiica sa minoră, A.Șt.N., cu precizarea că operația chirurgicală de implant

va fi efectuată la Viena.

Răspunsul M.S.P. a

fost comunicat reclamantei prin Adresa M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007, în

care s-a menționat că, în Anexa nr. 2 la Ordinul M.S.P. nr. 570/116/2007 la Subprogramul

1.2 privind bolile netransmisibile, la Obiectivul 3: „Prevenirea și diagnosticarea precoce în bolile neurologice”, este prevăzută și reabilitarea auditivă prin

implant cohlear și proteze auditive B.A.H.A.

De asemenea, s-a precizat

că, în conformitate cu Ordinul M.S.P. nr. 50/2004, trimiterea la tratament în străinătate

este posibilă numai în cazul în care tratamentul nu se poate efectua în țară, fiind

enumerate cele 5 unități sanitare din România în care poate fi efectuată intervenția

chirurgicală.

Examinând cadrul

legal incident, în speță art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 28/2003 privind

trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată prin Legea nr. 119/2003

și O.M.S. nr. 50/2004, instanța de fond a apreciat că refuzul exprimat de M.S.P.

nu este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condițiile în care

reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de O.G. nr. 28/2003 și O.M.S. nr. 50/2004,

nu a existat aprobarea prealabilă a comisiei M.S., iar intervenția chirurgicală

putea fi efectuată în România, la una dintre unitățile sanitare prevăzute în Adresa

M.S.P. nr. 20289 din 17 aprilie 2007.

1.2.2. A mai reținut

prima instanță că solicitările reclamanților adresate C.N.A.S. privesc decontarea

cheltuielilor efectuate la clinica din Viena, unde minora a suportat o intervenție

chirurgicală (implant cohlear), în data de 02 august 2007, conform cererii

adresate acesteia și înregistrate sub nr. P568 din 07 februarie 2008. Răspunsul

a fost comunicat de C.N.A.S. prin Adresa nr. P568 din 19 februarie 2008, în

care s-au precizat condițiile ce trebuie îndeplinite în cazul utilizării formularului

E 112, precum și procedura de urmat în situația în care un asigurat se deplasează

într-un stat membru al U.E. cu scopul de a primi tratament medical, fără

aprobare prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în

evidență.

În acest sens, reclamanții

au fost îndrumați, să depună o solicitare scrisă la C.A.S.M.B., însoțită de toate

documentele care justifică din punct de vedere medical necesitatea efectuării implantului

cohlear în condiții de urgență, în străinătate.

Instanța de fond a

apreciat că nici în această situație nu se poate reține existența unui refuz nejustificat

de soluționare a cererii reclamanților, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004, competența de eliberare a formularului E 112 aparținând C.A.S.M.B.

1.2.3. Examinând

adresa de răspuns nr. 28834 din 14 ianuarie 2008, emisă de pârâta C.A.S.M.B.,

prima instanță a concluzionat că nici refuzul acesteia nu reprezintă un refuz nejustificat

în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile

în care cererea reclamanților nu se încadrează în prevederile Protocolului C.N.A.S.

nr. P/5759/20 noiembrie 2007 potrivit cărora tratamentul pentru care se solicită

eliberarea formularului E 112 trebuie să se „regăsească printre serviciile medicale

prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din

sistemul de asigurări de sănătate din România”din care pachet implantul cohlear

nu face parte, potrivit Ordinului M.S.P. nr. 570/2007.

Curtea a apreciat ca

justificată și poziția acestei pârâte față de decontarea cheltuielilor de implant

cohlear (intervenție medicală și dispozitivul medical implantat), atât în cazul

primei, cât și în cazul celei de-a doua intervenții, fiind rambursată

reclamanților doar contravaloarea serviciilor medicale la nivelul tarifelor din

România, în considerarea prevederilor Ordinului C.N.A.S. nr. 87/2008 (M. Of. nr.

109/12.02.2008), față de dispozițiile art. 7

1

alin. (1), (2) și (3) din

Ordinul C.N.A.S. nr. 87/2008 și O.M.S. nr. 570/116/2006.

1.2.4. Acțiunea

promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr.

– D.H. și d-na G.P., în calitate de manager al Institutului (la data formulării

cererii), a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată, având în vedere că Raportul

medicului curant al pacientului care solicită formularul E 112, înregistrat la Institut

sub nr. 5901 din 18 decembrie 2008, a fost semnat pentru conformitate de șeful

de secție și pentru avizare de managerul Institutului, d-na G.P., iar

reclamanții nu s-au mai prezentat pentru ridicarea originalului acestuia, deși au

fost înștiințați de M.S. în acest sens, prin Adresa nr. IB 281 din 26 ianuarie 2009,

anterior sesizării instanței cu această cerere (12 februarie 2009).

A mai arătat instanța

de fond că în sarcina celor doi pârâți nu poate fi instituită obligația de plată

a cheltuielilor efectuate de reclamanți, în solidar cu celelalte autorități

chemate în judecată, deoarece nu au atribuții legale privitoare la decontarea costului

serviciilor medicale, singura autoritate competentă să analizeze îndeplinirea

condițiilor legale și să aprobe operațiunile de decontare a contravalorii serviciilor

medicale fiind pârâta C.A.S.M.B.

Curtea de Apel a

respins, ca neîntemeiate, excepțiile

netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității

și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.S.P., excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei C.N.A.S., excepția lipsei de interes și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr. – D.H.,

arătând că admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ formulată de

reclamanți este justificată de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2)

și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut că reclamanții

au interes în analizarea, de către instanță, a existenței refuzului

nejustificat, că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului M.S.P. este determinată,

pe de o parte, de faptul că se invocă refuzul nejustificat al acestei autorități

de soluționare a cererilor reclamanților, iar pe de altă parte, de faptul că implantul

cohlear este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de M.S.P., că acțiunea reclamanților

vizează și refuzul pârâtei C.N.A.S. de soluționare a cererii nr. P568/07

februarie 2008, și că, prin acțiune, a fost invocat refuzul pârâților I.F.C.F.

O.R.L. Prof. Dr. D.H. și G.P. de îndeplinire a obligațiilor ce le revin legate

de semnarea și avizarea Raportului medicului curant al pacientului care

solicită formularul E 112, pct. 9 și 10.

înfățișate de recurenții-reclamanți

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții N.A. și N.N.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând în drept motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții,

în esență, au formulat următoarele critici:

- greșit a reținut

prima instanță că operația putea fi efectuată în România, în condițiile în

care, în cauză, s-a demonstrat că în anul 2007 astfel de operații nu se efectuau

din cauze medicale, expres arătate;

- motivarea instanței

de fond este contradictorie în ceea ce privește decontarea contravalorii serviciilor

medicale și respectiv decontarea dispozitivului implantat;

- este incorectă afirmația

în sensul că reclamanții nu s-au prezentat la pârâtul I.F.C.F. O.R.L. Prof. Dr.

D.H. pentru ridicarea raportului medical emis de medicul curant, câtă vreme

probele dosarului atestă refuzul de semnare al acestuia;

- instanța de fond a

ignorat faptul că reclamanții nu au solicitat eliberarea formularului E 112 și

că au solicitat decontarea cheltuielilor efectuate cu operația deja realizată;

- greșit s-a reținut că

în baza art. 20 lit. c) din Legea nr. 95/2006 s-ar defini „pachetul medical de

bază” și că în acesta nu figurează și dispozitive medicale;

- instanța a ignorat

practica judiciară în materie, după cum eronat a apreciat că și s-ar fi oferit un

dispozitiv medical, care însă a fost refuzat.

de intimații-pârâți

Atât C.A.S.M.B. cât

și C.N.A.S. și M.S. au formulat întâmpinări față de motivele de recurs ale

recurenților – reclamanți, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat,

cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciată ca

fiind legală și temeinică.

Intimații – pârâți au

dezvoltat în scris motivele pentru care au apreciat că prima instanță a pronunțat

o hotărâre corectă în care legea a fost interpretată corespunzător, susținând

de altfel și că recursul reclamanților nu este motivat în fapt și în drept, ci

se rezumă la simple afirmații nesusținute probator.

considerentele instanței de recurs

Recursul este nefondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a prevederilor legale

incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., raportat și la apărările intimaților – pârâți, Înalta Curte constată

că niciunul din motivele de recurs înfățișate nu poate fi primit, în

considerarea celor în continuare prezentate.

Printr-un prim motiv

de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții,

în contextul reluării parțiale a situației de fapt, au susținut că hotărârea

atacată cuprinde în mod evident considerente contradictorii, cu referire

specială la modalitatea de interpretare a definiției legale privind „pachetul

medical de bază și în contextul factual referitor la ridicarea raportului

medical de la I.F.C.F. O.R.L. Prof. dr. D.H.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri ar putea fi solicitată dacă există

contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii

rezultă că acțiunea este întemeiată iar din altă parte, că nu este întemeiată,

astfel că nu se poate știi ce anume a decis instanța, sau dacă există

contradicție între considerentele hotărârii în același sens arătat. Același

motiv de recurs poate fi incident în măsura în care lipsește motivarea soluției

sau aceasta este superficială și cuprinde considerente care nu legătură cu

cauza.

Nici una dintre

ipotezele sus enunțate nu se regăsește în prezenta cauză. Examinarea considerentelor

hotărârii recurate, succint prezentate de altfel și în expunerea rezumativă a sentinței,

de mai sus, atestă că judecătorul fondului a analizat în detaliu probatoriul

administrat și și-a motivat soluția adoptată atât față de fiecare autoritate în

parte cât și raportat la prevederile legale aplicabile.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că în mod legal și pe baza unor argumente cuprinzătoare și coerente,

instanța de fond a concluzionat că în situația concretă a reclamanților nu este

vorba de un refuz nejustificat din partea intimaților – pârâți, incluzând M.S.,

în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, raportat la prevederile O.G. nr. 28/2003

și ale Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii

de bolnavi pentru tratamente în străinătate, de soluționare a cererilor

formulate de recurenții – reclamanți, mai cu seamă că acestea au fost examinate

în contextul procedurilor speciale privind eliberarea formularului E 112 și a condițiilor

în care se poate beneficia de anumite servicii medicale din F.N.U.A.S.

Raportat la

considerentele din cuprinsul hotărârii atacate, Înalta Curte reține că nu este

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., mai cu

seamă că apreciază, în acord cu cele stabilite și de judecătorul fondului, că

probatoriul administrat demonstrează că recurenții nu au urmat procedura legală

prevăzută în vederea trimiterii în străinătate la tratament a fiicei lor, în

termenele și potrivit condițiilor stipulate în Ordinul 50/2004, respectiv după

întocmirea unui dosar medical și numai în situația în care intervenția nu ar

putea fi efectuată în țară.

Contrar celor susținute

prin motivele de recurs, considerentele hotărârii indică cu claritate motivele

și temeiul legal pentru care recurenții nu au putut beneficia de decontarea totală

a serviciilor medicale efectuate în străinătate, arătând condițiile în care

nici finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către

bolnavii care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății,

nu este posibilă (art. 10 din Ordinul nr. 50/2004).

Nu atrage incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., eroarea cuprinsă într-unul

din paragrafele considerentelor hotărârii, în ceea ce privește indicarea textului

de lege ce reglementează „pachetul de servicii medicale de bază”, menționat

dintr-o simplă eroare de tehnoredactare, ca fiind „art. 20” din Legea nr. 95/2006, în loc de art. 210 alin. (1) lit. c) din același act normativ, în

condițiile în care instanța de fond a examinat și interpretat corect prevederea

citată, concluzionând că în cauză implantul cohlear nu face parte din pachetul de

servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de

asigurări sociale de sănătate ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat

de M.S.

În aceste condiții,

în mod legal intimata C.N.A.S. nu a putut proceda la decontarea cheltuielilor

ocazionate de implantarea cohleară a fiicei recurenților, în baza formularului

E 112.

Nici criticile

recurenților circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., nu pot fi primite întrucât nu se poate reține că instanța de fond ar

fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Jurisprudența în

această materie a statuat că recurenții invocând un astfel de motiv de

nelegalitate trebuie să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea

naturii sau înțelesului actului juridic, simplele afirmații în acest sens, cum

este și cazul recursului de față, nefiind suficiente.

Instanța de fond a

examinat corespunzător pretențiile și solicitările reclamanților – recurenți,

în limitele investirii sale în procedura specială a Legii nr. 554/2004,

pronunțându-se motivat pe fiecare capăt de cerere, astfel cum au fost acestea precizate

succesiv, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

În fine, nefondate

sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretarea legii prin prisma

motivului de modificare prevăzut de ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca și toate

celelalte susțineri, grupate generic sub incidența art. 304

1

C.

proc. civ.

În completarea argumentelor

deja înfățișate ce demonstrează temeinicia hotărârii atacate ca și a celor

referitoare la modalitatea de interpretare de către prima instanță a prevederilor

art. 210 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește conținutul

și semnificația „pachetului medical de bază”, Înalta Curte reține că

susținerile recurenților nu sunt întemeiate, date fiind prevederile legale în

vigoare în anul 2007, când implantul cohlear nu făcea parte din pachetul de

servicii medicale de bază din sistemul de asigurări de sănătate din România,

costul implantului ca dispozitiv fiind finanțat din veniturile gestionate de M.S.

conform Ordinului M.S.P./C.N.S.A.S. /570/116/2007, neputând fi decontat astfel

de C.A.S.M.B. De altfel, în cuprinsul hotărârii au fost în detaliu analizate

adresele de răspuns primite de recurenții – reclamanți de la autoritățile

pârâte, în care s-a făcut referire la incidența prevederilor legale aplicabile

și pe baza cărora instanța de fond a reținut că refuzul exprimat de autorități

de soluționarea cererilor primite de la reclamanți, nu este un refuz

nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Actele dosarului

atestă totodată că investigațiile medicale ale minorei, fiica recurenților,

efectuate imediat după naștere, la Institutul O.R.L. Prof. dr. D.H. au

evidențiat că s-a oferit părinților minorei posibilitatea ca aceasta să fie

implantată cohlear în țară, însă recurenții au refuzat o astfel de variantă,

optând pentru efectuarea intervenției chirurgicale în străinătate.

În concluzie,

apreciind în raport de toate cele mai sus arătate că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată cu corecta aplicare a legii, soluția adoptată fiind

pertinent și amplu motivată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

va constat că recursul de față este nefondat și urmează a fi respins ca atare,

nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, 8,

9 cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către N.A. și N.N. împotriva sentinței civile nr. 1486 din 24

martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2011.