ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3208/2010

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Reclamanții C.N., M.N.L.S., M.A.V., S.R.E. și B.A.I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia, prin Primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S. și SC T.H.R. Marea Neagră, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafață totală de 1458 mp situat în municipiul Mangalia, aferent lotului 49 „Cvartalul între vii” sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Motivând cererea, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților N.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. - fostă M.I, I.C. și L.F., născută C,, proprietarii imobilului care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 225/1956, preluare abuzivă care s-a făcut fără acordarea de despăgubiri.

Prin notificarea nr. 445 din 13 august 2001 reclamanții au solicitat Primăriei municipiului Mangalia restituirea în natură a imobilului, fără a primi un răspuns la această solicitare în modalitatea și termenul prevăzut de legea specială, deși prin hotărâre judecătorească Primarul municipiului Mangalia a fost obligat să emită dispoziție motivată cu privire la solicitarea reclamanților. Au susținut că terenul este liber de construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare, că parte din imobil se află în proprietatea privată a Municipiului Mangalia iar suprafața de 823 mp în proprietatea A.V.A.S. București, aspect confirmat de Primăria Mangalia prin adresa nr.22154 din 23 ianuarie 2007. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare pârâții au invocat excepția prematurității cererii, motivat de împrejurarea că nu a fost finalizată procedura necontencioasă și excepția lipsei calității procesuale pasive. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2009 a respins excepția prematurității cererii și, în temeiul dispoz. art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 347 din 17 martie 2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC T.H.R. Marea Neagră SA, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Municipiul Mangalia, prin primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S., a admis acțiunea reclamanților, a obligat pe pârâta A.V.A.S.

să emită dispoziție motivată de propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafață de 530, 50 mp, care nu poate fi restituit în natură, a obligat pârâții Municipiul Mangalia, prin primar și Consiliul local Mangalia să restituie reclamanților prin compensare suprafața de 1225,60 mp formată din lotul 1 în suprafață de 927 mp și lotul 2 în suprafață de 298,60 mp, teren de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietate a autorilor reclamanților cu suprafața de 927,50 mp, astfel cum a fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de inginer S.O. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Pârâta SC T.H.R.

Marea Neagră SA, societate rezultată din fuziunea societăților SC S. SA și SC E. SA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 aceste societății erau integral privatizate și nu are calitatea de unitate deținătoare al imobilului în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Consiliul local Mangalia se legitimează procesual pasiv în cauză în calitate de administrator al unității administrativ teritoriale care deține parte din imobilul în litigiu. Pârâta A.V.A.S. se legitimează procesual pasiv din prisma faptului că este instituția implicată în privatizarea societății care are în patrimoniul său o parte din imobilul solicitat de reclamanți prin notificare.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, cu nr. 25562 din 31 iulie 1935. Acest imobil, situat în Mangalia lot nr. 49, compus din teren în suprafață de 1458 mp, a fost preluat de către stat în baza decretului de expropriere nr. 225/1956 cu ocazia realizării portului militar Mangalia. În condițiile dispoz. art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin actele depuse, reclamanții s-au legitimat procesual activ ca moștenitori legali ai defuncților N.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C., fostă M., I.I.C. și L.F. - născută C. Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că din totalul suprafeței de 1458 mp, terenul în suprafață de 927,50 mp este ocupat de Șoseaua Mangalia-Saturn-Neptun Constanța, iar diferența de 530 mp este liber, aflându-se în proprietatea SC T.H.R.

Marea-Neagră SA, societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Tribunalul a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât parte din el este afectat de domeniul public, iar altă parte aparține domeniului privat al unei societății comerciale, integral privatizate la data notificării, astfel încât a apreciat ca fiind incidente speței dispoz. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Cum unitatea administrativ teritorială, deținătoarea unei părți din imobil, a confirmat existența în patrimoniul său a unor terenuri ce pot fi atribuite în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, și cum reclamanții au fost de acord cu această variantă, prima instanță a validat raportul de expertiză suplimentar efectuat de S.O.

și a obligat pârâții Municipiul Mangalia, prin primar și Consiliul local Mangalia să restituie reclamanților prin compensare suprafața de 1225,60 mp formată din lotul 1 în suprafață de 927 mp și lotul 2 în suprafață de 298,60 mp, teren de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietate a autorilor reclamanților cu suprafața de 927,50 mp. Totodată tribunalul a reținut incidente și dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată și a obligat A.V.A.S., în calitatea sa de instituție publică implicată în privatizare, să emită dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 530,50 mp aflat în patrimoniul SC T.H.R.

Marea Neagră SA., imposibil de restituit în natură. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar, apel nemotivat, și A.V.A.S. A.V.A.S. a criticat sentința tribunalului susținând că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât nu a fost învestită legal cu soluționarea notificării. O altă critică a privit faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, susține pârâta, nu se poate reține culpa sa procesuală, nefiind notificată pentru imobilul în litigiu. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 238C din 19 octombrie 2009 a respins apelurile pârâților, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, în raport de susținerile invocate în prima instanță, apelul pârâților Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar este nefondat, tribunalul apreciind corect situația de fapt și aplicând corect textele legale incidente în raport de împrejurările de fapt. Nefondate au fost găsite și criticile pârâtei A.V.A.S. Instanța de apel a reținut că tribunalul a analizat dacă în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea de despăgubiri reclamanților, în condițiile Legii nr. 10/2001, iar răspunderea A.V.A.S. este limitată doar la a soluționa notificarea acestora prin emiterea dispoziției cu propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul de 530,50 mp, conform legii speciale, sens în care această parte nu este prejudiciată.

Curtea a apreciat că față de această soluție procesuală apare ca nefondată și critica referitoare la greșita obligare A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât aceasta a căzut în pretenții, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs reclamantele S.R.E., G.G.E. și pârâții Municipiul Mangalia și A.V.A.S. Prin motivele de recurs formulate reclamantele au invocat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamanților M.N.L.S. și B.A.I. pentru cota de 1/8 din imobilul în litigiu care a aparținut autoarei lor G.N.E. Au arătat, în susținerea acestei critici, că prin decizia irevocabilă nr. 6947 din 25 iunie 2009 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în soluționarea unui litigiu în baza Legii nr. 10/2001 purtat între aceleași părți, se statuează că M.N.L.S.

și B.A.I. nu au calitate de persoane îndreptățite întrucât autorii lor M.A. și B.P. au renunțat la moștenirea după defuncta G.N.E. Municipiul Mangalia a criticat decizia instanței de apel arătând într-un prim motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși prin notificare reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, instanțele de fond au dispus obligarea sa la acordarea în compensare a unui alt teren de natura și echivalentul valoric celui preluat de stat. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul critică faptul că a fost obligat la restituirea suprafeței de 1225,60 mp teren în compensare în cartierul Dobrogea 1, deși nu are teren disponibil în raza Municipiului Mangalia.

Pârâta A.V.A.S. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate având un conținut identic cu cele formulate prin cererea de apel, vizând aplicarea greșită a dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că nu a fost învestită legal cu soluționarea notificării, precum și incorecta obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu i se poate reține o culpă procesuală. Recursul pârâtului Municipiul Mangalia nu este fondat. Astfel, potrivit art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri încondițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Este adevărat că în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv, dintre măsurile reparatorii prin echivalent, are prioritate acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii, prioritate dedusă din ordinea în care sunt enumerate acestea în textul de lege susmenționat.

Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparațiune impusă de lege, care depinde atât de voința notificatorului, cât și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare . Or, în speța supusă analizei, așa cum rezultă din probatoriul administrat, prin notificarea formulată reclamanții au optat pentru o astfel de măsură reparatorie, solicitând subsidiar cererii de restituire acordarea în compensare a unui teren, iar pârâtul Municipiul Mangalia prin adresa nr. 22154 din 23 ianuarie 2007 (fila 43 dosar tribunal) a făcut propunerea de a acorda în compensare pentru terenul imposibil de restituit în natură un alt teren de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici.

Totodată expertiza de specialitate efectuată în cauză a confirmat existența în patrimoniul pârâtului a unor terenuri libere și disponibile, de natură a putea fi acordate ca măsură reparatorie echivalentă. În acest context al analizei, Înalta Curte apreciază că prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora “În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.” legiuitorul nu a înțeles să lase la latitudinea entității învestite cu soluționarea notificării alegerea modului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, existând o ordine de prioritate a acestora, instituită prin legea specială de reparație și în raport de care instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textului legii.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând modul greșit de apreciere a situației de fapt, în sensul că nu are în patrimoniu teren disponibil, critica nu va fi primită întrucât, pe de o parte, instanța de recurs nu poate face o astfel de analiză în actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, această critică nu a fost supusă controlului judiciar în apel, pârâtul formulând–o omisso medio, peste cale de atac a apelului. De altfel, critica oricum nu este sustenabilă atât timp cât din suplimentul raportului de expertiză (aflat la fila 155 dosar apel) rezultă că pârâtul are în patrimoniu în zona Dobrogea 1 un teren disponibil de 1225,60 mp pe care este de acord să le atribuie în compensare persoanelor îndreptățite, constatări pe care pârâtul nu le-a retractat sau contestat ulterior, neformulând obiecțiuni.

Recursul declarat de A.V.A.S. nu este fondat, deoarece în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, chemarea A.V.A.S. în judecată este obligatorie, ca instituție publică implicată în procesul de privatizare a societății comerciale deținătoare a imobilul solicitat a fi restituit. Prin urmare, chiar dacă A.V.A.S. nu are competența efectivă de a restitui în natură sau de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, calitatea sa procesuală pasivă decurge din considerentele precedente și nu din faptul învestirii sale cu soluționarea notificării, în procedura prealabilă demersului judiciar care a învestit instanța. În condițiile în care pârâta a fost obligată în raportul juridic dedus judecății, fapt de natură a-i contura culpa procesuală, obligarea acestei părți la plata cheltuielilor de judecată în etapele procesuale anterioare s-a făcut cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., critica nefiind fondată, ceea ce face inaplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamante se privește ca fiind fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest context al analizei, în calificarea de persoană îndreptățită se au în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct. a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora„ și b) „persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”, precum și, în condițiile art. 4 alin. (2) „moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”. Or, în ceea ce îi privește pe reclamanții B.A.I. și M.N.L.S.

s-a statuat cu putere de lucru judecat (prin sentința civilă nr. 285 din 12 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6947 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) că aceștia nu au calitate de persoane îndreptățite, neavând nici un drept la moștenirea defunctei N.E.G. (născută C.), deoarece autoarele lor B.B. și M.A. au renunțat expres la moștenire. S-a reținut, totodată că după decesul N.G., cota sa parte de 1/8 din imobil a fost culeasă de fiul său G.M., care a fost singurul acceptant al moștenirii, iar în urma decesului acestuia de către soția și fiica sa.

În condițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția absolută de adevăr a celor judecate, principiu exprimat prin adagiul res iudicata pro veritate habetu r, astfel încât aspectele soluționate prin aceasta nu mai pot fi puse în discuție într-un proces ulterior. Față de aceste considerente, se constată că sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca fondat și va fi admis în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Dispoziția legală menționată prevede o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul, motiv pentru care va fi obligată pârâta A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimatul-reclamant C.N., potrivit chitanței reprezentând onorariul de avocat (fila 45 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții A.V.A.S. și Municipiul Mangalia, prin primar împotriva deciziei nr. 238C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de reclamantele G.G.E. și S.R.E. împotriva deciziei nr. 238 C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și familie, muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată, în sensul că, admite apelurile declarate de pârâții A.V.A.S., Consiliul local Mangalia și Municipiul Mangalia împotriva sentinței nr. 347 din 17 martie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că, respinge acțiunea formulată de reclamanții M.N.L.S. și B.A.I., ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe recurenții-pârâți la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.