ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3208/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3208/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, reține

următoarele:

Reclamanții C.N., M.N.L.S., M.A.V., S.R.E.

și B.A.I. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia, prin Primar,

Consiliul local Mangalia, A.V.A.S. și SC T.H.R. Marea Neagră, au solicitat ca

prin hotărâre judecătorească să se dispună restituirea în natură a imobilului

teren în suprafață totală de 1458 mp situat în municipiul Mangalia, aferent

lotului 49 „Cvartalul între vii” sau acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Motivând cererea, astfel cum a fost

ulterior precizată, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților N.G.,

N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. - fostă M.I,     I.C. și L.F., născută C,,

proprietarii imobilului care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 225/1956,

preluare abuzivă care s-a făcut fără acordarea de despăgubiri.

Prin notificarea nr. 445 din 13 august 2001

reclamanții au solicitat Primăriei municipiului Mangalia restituirea în natură

a imobilului, fără a primi un răspuns la această solicitare în modalitatea și

termenul prevăzut de legea specială, deși prin hotărâre judecătorească Primarul

municipiului Mangalia a fost obligat să emită dispoziție motivată cu privire la

solicitarea reclamanților.

Au susținut că terenul este liber de

construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare, că parte din imobil

se află în proprietatea privată a Municipiului Mangalia iar suprafața de 823 mp

în proprietatea A.V.A.S. București, aspect confirmat de Primăria Mangalia prin

adresa nr.22154 din 23 ianuarie 2007.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare pârâții au invocat

excepția prematurității cererii, motivat de împrejurarea că nu a fost

finalizată procedura necontencioasă și excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Învestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin încheierea de ședință din data de 8

februarie 2009 a respins excepția prematurității cererii și, în temeiul dispoz.

art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit excepția lipsei calității procesuale

pasive cu fondul cauzei.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 347 din 17 martie 2009 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de SC T.H.R. Marea Neagră SA, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Municipiul Mangalia,

prin primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S., a admis acțiunea

reclamanților, a obligat pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție motivată de

propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în

suprafață de 530, 50 mp, care nu poate fi restituit în natură, a obligat

pârâții Municipiul Mangalia, prin primar și Consiliul local Mangalia să

restituie reclamanților prin compensare suprafața de 1225,60 mp formată din

lotul 1 în suprafață de 927 mp și lotul 2 în suprafață de 298,60 mp, teren de

aceeași valoare și cu aceleași caracteristici urbanistice cu terenul fostă

proprietate a autorilor reclamanților cu suprafața de 927,50 mp, astfel cum a

fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de inginer S.O.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Pârâta SC T.H.R. Marea Neagră SA,

societate rezultată din fuziunea societăților SC S. SA și SC E. SA nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 aceste societății erau integral privatizate și nu are

calitatea de unitate deținătoare al imobilului în condițiile art. 21 din Legea

nr. 10/2001.

Consiliul local Mangalia se legitimează

procesual pasiv în cauză în calitate de administrator al unității administrativ

teritoriale care deține parte din imobilul în litigiu.

Pârâta A.V.A.S. se legitimează procesual

pasiv din prisma faptului că este instituția implicată în privatizarea

societății care are în patrimoniul său o parte din imobilul solicitat de

reclamanți prin notificare.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că

imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanților prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, cu nr. 25562

din 31 iulie 1935.

Acest imobil, situat în Mangalia lot nr. 49,

compus din teren în suprafață de 1458 mp, a fost preluat de către stat în baza

decretului de expropriere nr. 225/1956 cu ocazia realizării portului militar

Mangalia.

În condițiile dispoz. art. 22 din Legea

nr. 10/2001, prin actele depuse, reclamanții s-au legitimat procesual activ ca

moștenitori legali ai defuncților N.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C.,

fostă M., I.I.C. și L.F. - născută C.

Din raportul de expertiză efectuat în

cauză a rezultat că din totalul suprafeței de 1458 mp, terenul în suprafață de

927,50 mp este ocupat de Șoseaua Mangalia-Saturn-Neptun Constanța, iar

diferența de 530 mp este liber, aflându-se în proprietatea SC T.H.R. Marea-Neagră

SA, societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a apreciat că terenul nu poate

fi restituit în natură întrucât parte din el este afectat de domeniul public,

iar altă parte aparține domeniului privat al unei societății comerciale,

integral privatizate la data notificării, astfel încât a apreciat ca fiind

incidente speței dispoz. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cum unitatea administrativ teritorială,

deținătoarea unei părți din imobil, a confirmat existența în patrimoniul său a

unor terenuri ce pot fi atribuite în compensare, ca măsură reparatorie în

echivalent, și cum reclamanții au fost de acord cu această variantă, prima

instanță a validat raportul de expertiză suplimentar efectuat de S.O. și a

obligat pârâții Municipiul Mangalia, prin primar și Consiliul local Mangalia să

restituie reclamanților prin compensare suprafața de 1225,60 mp formată din

lotul 1 în suprafață de 927 mp și lotul 2 în suprafață de 298,60 mp, teren de

aceeași valoare și cu aceleași caracteristici urbanistice cu terenul fostă

proprietate a autorilor reclamanților cu suprafața de 927,50 mp.

Totodată tribunalul a reținut incidente

și dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată și a

obligat A.V.A.S., în calitatea sa de instituție publică implicată în privatizare,

să emită dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri pentru terenul în

suprafață de 530,50 mp aflat în patrimoniul SC T.H.R. Marea Neagră SA.,

imposibil de restituit în natură.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel pârâții Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar, apel

nemotivat, și A.V.A.S.

A.V.A.S. a criticat sentința tribunalului

susținând că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, republicată, întrucât nu a fost învestită legal cu soluționarea notificării.

O altă critică a privit faptul că a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, susține

pârâta, nu se poate reține culpa sa procesuală, nefiind notificată pentru

imobilul în litigiu.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 238C

din 19 octombrie 2009 a respins apelurile pârâților, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a

reținut că, în raport de susținerile invocate în prima instanță, apelul

pârâților Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar este

nefondat, tribunalul apreciind corect situația de fapt și aplicând corect

textele legale incidente în raport de împrejurările de fapt.

Nefondate au fost găsite și criticile

pârâtei A.V.A.S.

Instanța de apel a reținut că tribunalul

a analizat dacă în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea de

despăgubiri reclamanților, în condițiile Legii nr. 10/2001, iar răspunderea A.V.A.S.

este limitată doar la a soluționa notificarea acestora prin emiterea

dispoziției cu propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul de 530,50

mp, conform legii speciale, sens în care această parte nu este prejudiciată.

Curtea a apreciat că față de această

soluție procesuală apare ca nefondată și critica referitoare la greșita

obligare A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât aceasta a

căzut în pretenții, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța

de apel au formulat recurs reclamantele S.R.E., G.G.E. și pârâții Municipiul

Mangalia și A.V.A.S.

Prin motivele de recurs formulate

reclamantele au invocat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește

lipsa calității procesuale active a reclamanților M.N.L.S. și B.A.I. pentru

cota de 1/8 din imobilul în litigiu care a aparținut autoarei lor G.N.E.

Au arătat, în susținerea acestei critici,

că prin decizia irevocabilă nr. 6947 din 25 iunie 2009 dată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în

soluționarea unui litigiu în baza Legii nr. 10/2001 purtat între aceleași

părți, se statuează că M.N.L.S. și B.A.I. nu au calitate de persoane

îndreptățite întrucât autorii lor M.A. și B.P. au renunțat la moștenirea după

defuncta G.N.E.

Municipiul Mangalia a criticat decizia

instanței de apel arătând într-un prim motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 6 C. proc. civ. că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în

sensul că, deși prin notificare reclamanții au solicitat restituirea în natură

a imobilului, instanțele de fond au dispus obligarea sa la acordarea în

compensare a unui alt teren de natura și echivalentul valoric celui preluat de

stat.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul critică faptul

că a fost obligat la restituirea suprafeței de 1225,60 mp teren în compensare

în cartierul Dobrogea 1, deși nu are teren disponibil în raza Municipiului

Mangalia.

Pârâta A.V.A.S. și-a întemeiat recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate având

un conținut identic cu cele formulate prin cererea de apel, vizând aplicarea

greșită a dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de

faptul că nu a fost învestită legal cu soluționarea notificării, precum și

incorecta obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în

care nu i se poate reține o culpă procesuală.

Recursul pârâtului Municipiul Mangalia nu

este fondat.

Astfel, potrivit art. 10 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată,

atunci când restituirea

în

natură nu este posibilă, măsurile reparatorii

în

echivalent

constau

în

acordarea

în

compensare

de alte

bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri încondițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate

în

mod

abuziv.

Este adevărat

că

în

cazul imposibilității restituirii

în

natură

a imobilului preluat

în

mod abuziv, dintre măsurile reparatorii prin echivalent,

are prioritate acordarea

în

compensare

a altor bunuri sau servicii, prioritate dedusă din ordinea

în

care sunt enumerate

acestea în textul de lege susmenționat.

Acordarea

în

compensare

de alte bunuri sau servicii

constituie o modalitate de reparațiune impusă de lege, care depinde atât de

voința notificatorului, cât și de existența

în

patrimoniul unității

notificate a unor bunuri ce pot fi acordate

în

compensare

.

Or, în

speța supusă analizei, așa cum rezultă din probatoriul administrat, prin

notificarea formulată reclamanții au optat pentru o astfel de măsură reparatorie,

solicitând subsidiar cererii de restituire acordarea în compensare a unui

teren, iar pârâtul Municipiul Mangalia prin adresa nr. 22154 din 23 ianuarie 2007

(fila 43 dosar tribunal) a făcut propunerea de a acorda în compensare pentru

terenul imposibil de restituit în natură un alt teren

de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici. Totodată

expertiza de specialitate efectuată în cauză a confirmat existența

în

patrimoniul

pârâtului a unor terenuri libere și disponibile, de natură a putea fi acordate

ca măsură reparatorie echivalentă.

În acest

context al analizei, Înalta Curte apreciază că prin dispozițiile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora

“În

cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.” legiuitorul nu a înțeles să lase la

latitudinea entității învestite cu soluționarea notificării alegerea modului de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, existând o ordine de

prioritate a acestora, instituită prin legea specială de reparație și în raport

de care instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textului legii.

În ceea ce

privește motivul de recurs vizând modul greșit de apreciere a situației de

fapt, în sensul că nu are în patrimoniu teren disponibil, critica nu va fi

primită întrucât, pe de o parte, instanța de recurs nu poate face o astfel de

analiză în actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă

parte, această critică nu a fost supusă controlului judiciar în apel, pârâtul

formulând–o omisso medio, peste cale de atac a apelului.

De altfel, critica oricum nu este

sustenabilă atât timp cât din suplimentul raportului de expertiză (aflat la

fila 155 dosar apel) rezultă că pârâtul are în patrimoniu în zona Dobrogea 1 un

teren disponibil de 1225,60 mp pe care este de acord să le atribuie în

compensare persoanelor îndreptățite, constatări pe care pârâtul nu le-a retractat

sau contestat ulterior, neformulând obiecțiuni.

Recursul declarat de A.V.A.S. nu este

fondat, deoarece în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, chemarea A.V.A.S.

în judecată este obligatorie, ca instituție publică implicată în procesul de

privatizare a societății comerciale deținătoare a imobilul solicitat a fi

restituit.

Prin urmare, chiar dacă A.V.A.S. nu are

competența efectivă de a restitui în natură sau de a acorda măsuri reparatorii

în echivalent, calitatea sa procesuală pasivă decurge din considerentele

precedente și nu din faptul învestirii sale cu soluționarea notificării, în

procedura prealabilă demersului judiciar care a învestit instanța.

În condițiile în care pârâta a fost

obligată în raportul juridic dedus judecății, fapt de natură a-i contura culpa

procesuală, obligarea acestei părți la plata cheltuielilor de judecată în

etapele procesuale anterioare s-a făcut cu aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., critica nefiind fondată, ceea ce face inaplicabil

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamante se

privește ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5)

C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest context al analizei, în calificarea

de persoană îndreptățită se au în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001,

republicată, potrivit cărora sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la

măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct. a)

„persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a

acestora„ și b) „persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea

imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod

abuziv”, precum și, în condițiile art. 4 alin. (2) „moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Or, în ceea ce îi privește pe reclamanții

B.A.I. și M.N.L.S. s-a statuat cu putere de lucru judecat (prin sentința civilă

nr. 285 din 12 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a IV a civilă,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6947 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) că aceștia

nu au calitate de persoane îndreptățite, neavând nici un drept la moștenirea

defunctei N.E.G. (născută C.), deoarece autoarele lor B.B. și M.A. au renunțat

expres la moștenire.

S-a reținut, totodată că după decesul N.G.,

cota sa parte de 1/8 din imobil a fost culeasă de fiul său G.M., care a fost

singurul acceptant al moștenirii, iar în urma decesului acestuia de către soția

și fiica sa.

În condițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202

C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția absolută de adevăr a

celor judecate, principiu exprimat prin adagiul

res iudicata pro veritate

habetu

r, astfel încât aspectele soluționate prin aceasta nu mai pot fi puse

în discuție într-un proces ulterior.

Față de aceste considerente, se constată

că sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care

recursul declarat în cauză se privește ca fondat și va fi admis în conformitate

cu prevederile art. 314 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Dispoziția legală menționată prevede o

singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata

cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului,

anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul,

motiv pentru care va fi obligată pârâta A.V.A.S. la plata cheltuielilor de

judecată în recurs către intimatul-reclamant C.N., potrivit chitanței reprezentând

onorariul de avocat (fila 45 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții A.V.A.S. și Municipiul Mangalia, prin primar împotriva

deciziei nr. 238C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, pentru cauze cu minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Admite recursul declarat de reclamantele G.G.E.

și S.R.E. împotriva deciziei nr. 238 C din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și familie, muncă și asigurări

sociale.

Modifică decizia recurată, în sensul că,

admite apelurile declarate de pârâții A.V.A.S., Consiliul local Mangalia și

Municipiul Mangalia împotriva sentinței nr. 347 din 17 martie 2009 a

Tribunalului Constanța, secția civilă.

Schimbă în parte sentința apelată, în

sensul că, respinge acțiunea formulată de reclamanții M.N.L.S. și B.A.I., ca

neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Obligă pe recurenții-pârâți la plata

sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2010.