ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4684/2010

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 288/C din 05 decembrie 2008, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți M.M. și M.L. împotriva sentinței civile nr. 1601 din 02 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 2478/118/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul Mangalia, prin Primar, Primarul Municipiului Mangalia și Consiliul Local al Municipiului Mangalia, având ca obiect contestație la Legea nr. 10/2001, dispunând după cum urmează: S-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea.

S-a anulat în parte dispoziția nr. Y/2005 emisă de Primarul Municipiului Mangalia și s-a dispus acordarea în compensare, pentru terenul în suprafață de 2.200 m.p., situat în str. M.B., Mangalia, în valoare de 458.275 RON, proprietatea reclamanților, teren în suprafață de 4.286 m.p. (în valoare de 302.767 RON), situat în Mangalia, cartier D., (ce face parte din lotul în suprafață de 7.050 m.p. identificat în schița anexă din expertiza V.I.) în plus față de terenul în suprafață de 2.200 m.p. acordat prin aceeași dispoziție. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Au fost obligați intimații la 3.200 RON cheltuieli de judecată către apelanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente: Reclamanții au învestit instanța de fond cu soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției nr. X/2005, în ceea ce privește despăgubirile pentru construcțiile demolate și împotriva dispoziției nr. Y/2005, prin care au solicitat acordarea în completare a unei suprafețe de 2.200 m.p., iar în subsidiar, despăgubiri reprezentând diferența valorică dintre terenul acordat în compensare și cel preluat. Prin sentința pronunțată, tribunalul a respins contestația formulată împotriva celor două decizii, dar a admis în parte acțiunea sub aspectul obligării pârâților la emiterea dispoziției privind acordarea despăgubirilor aferente construcțiilor demolate.

Instanța a respins contestația, dar în același timp a admis și celelalte cereri formulate în cadrul contestației, care constituiau motivele pentru care au fost atacate deciziile emise de către pârât. Există contradicție între considerente și dispozitiv atunci când dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din cealaltă parte că nu este întemeiată astfel încât, nu se poate ști ce a decis instanța. Or, în considerentele sentinței atacate instanța de fond a motivat fiecare cerere asupra căreia s-a pronunțat în sensul celor ce rezultă din dispozitivul hotărârii. În această situație nu se poate reține o contradicție între considerente și dispozitiv, temeinicia sau legalitatea soluțiilor adoptate fiind un alt aspect ce poate face obiectul criticilor în căile de atac.

Tribunalul a obligat pârâții să emită dispoziție motivată privind acordarea de despăgubiri, reținând că unitatea deținătoare a omis să se pronunțe asupra despăgubirilor aferente construcțiilor demolate. Aceasta nu echivalează cu o trimitere în sfera administrativului pentru nepronunțare asupra unei cereri, în sensul dispozițiilor procedurale referitoare la desființarea sau casarea cu trimitere. Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, decizia sau, după caz, dispoziția unității deținătoare investită cu soluționarea notificării prin care se propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură precum și al cuantumului propus al despăgubirilor.

Ca urmare, acest organism are competența de a verifica dacă cererea de restituire în natură a fost legal respinsă și desemnează evaluatorul pentru stabilirea cuantumului definitiv al despăgubirilor ce urmează a fi acordate, dacă constată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. De asemenea, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 consacră procedura de evaluare a despăgubirilor și stabilește calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei Comisiei Centrale prin care se stabilesc despăgubirile, art. 19 prevăzând o procedură și o competență diferit. În condițiile în care pentru acordarea despăgubirilor persoanelor îndreptățite este reglementată, distinct, o procedură specială, în mod corect instanța de fond, apreciind dreptul reclamanților la acordarea despăgubirilor, a dispus obligarea pârâților să emită dispoziție motivată în acest sens.

În ceea ce privește valoarea terenului, potrivit raportului de expertiză efectuat la judecata în fond suprafața de 2.200 m.p. situat în Mangalia, str. M.B., este evaluat la 458.275 RON și cum în apel nu a fost solicitată o reevaluare a acestui teren, aceasta este valoarea la care Curtea se va raporta. A fost înlăturat suplimentul la expertiza tehnică imobiliară, cu motivarea că expertul a procedat la actualizarea valorii cu indicele de inflație și nu la stabilirea valorii actuale a terenului în funcție de prețul pieții pe m.p. De asemenea, în aceeași expertiză efectuată la fondul cauzei, terenul în suprafață de 2.200 m.p., situat în Mangalia, cartier D., a fost evaluat la suma de 155.408 RON calculată la 70,64 RON m.p., iar în raportul de expertiză efectuat în apel a fost identificată suprafața de 7.050 m.p.

teren liber ce poate fi acordat în compensare, potrivit evidențelor Primăriei Mangalia. Această suprafață de teren este situată în aceeași zonă cu suprafața de 2.200 m.p., acordată în compensare, motiv pentru care nu poate fi reținută o alta valoare pentru m.p. astfel că va fi luată în calcul valoarea stabilită pentru suprafața de 2.200 m.p., de 70,64 RON/m.p. În raport de valoarea terenului de 2.200 m.p. situat în str. M.B. și de cea a terenului acordat în compensare, s-a constatat o diferență valorică de 302.767 RON, reclamanții fiind prejudiciați prin acordarea unui teren în aceeași suprafață dar cu o valoare inferioară față de bunul de care au fost deposedați abuziv. Prin urmare, Curtea a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească, în plus față de suprafața de 2.200 m.p., și suprafața de 4.286 m.p.

situată în Mangalia, cartier D., în valoare de 302.767 RON, ce face parte din suprafața de 7.050 m.p. identificată ca teren liber. Critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată nu a fost reținută, întrucât din practicaua sentinței apelate rezultă că reclamanții nu au solicitat obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va suporta cheltuielile ocazionate de judecarea cauzei, însă aceste cheltuieli vor fi acordate numai la cererea expresă a părții în favoarea căreia se soluționează litigiul. Cum reclamanții nu au formulat cererea de obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată în cadrul contestației și nici în concluziile asupra fondului cererii, în mod corect instanța de fond nu a dispus asupra acestor cheltuieli.

Împotriva acestei decizii au dedarat recurs reclamanții M.L. și M.M. și pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia. 1. Reclamanții M.L. și M.M. au criticat decizia recurata din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a) Soluția instanței de apel este susceptibilă de critici, cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât fără nicio motivare alege să se raporteze la prima variantă propusă de expert privind valoarea terenului în suprafață de 2.200 m.p., situat în Mangalia, str. M.B., preluat în mod abuziv, fără să motiveze de ce a ales-o pe prima și de ce a respins-o pe a doua. Instanța de apel era obligată să observe, să analizeze și să interpreteze cele două variante de evaluare propuse de expert și să motiveze de ce a ales-o pe prima, ceea ce nu a făcut.

Din expertiza efectuată la instanța de fond, aceeași pe care o reține și instanța de apel, reiese foarte clar că expertul a stabilit valoarea actuală a terenului preluat de la autorii lor în două variante, astfel: - 458.275 RON (adică 211,87 RON/m.p.) pentru terenul respectiv, așa cum se găsește acum, cu construcții edificate de către stat, ulterior preluării; - 733.235 RON (adică 338,99 RON/m.p. pentru terenul respectiv), privit ca teren liber de construcții. Valoarea corectă la care ar fi trebuit să se raporteze instanța de apel era valoarea de 733.235 RON, conform raportului de expertiză efectuat la judecata în fond; în aceste condiții, diferența valorică dintre cele două terenuri ar fi de 577.827 RON, astfel că terenul oferit în compensare ar trebui să acopere această valoare, pentru a se realiza o reparație echitabilă și integrală pentru terenul preluat.

Drept urmare, instanța de apel ar fi trebuit să le acorde întreaga suprafață de 7.050 m.p. pe care expertul a identificat-o ca teren liber ce poate fi acordată în compensare, suprafață ce rezultă și din evidențele Primăriei. b) Față de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a ignorat total decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, decizie cu putere de lege și obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin cererea adresată Tribunalului au solicitat, cu privire la dispoziția nr. X din 16 iunie 2005, acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate de pe terenul în suprafață de 250 m.p. situat în Municipiul Mangalia, str. V.A., și nu obligarea pârâtului de a emite dispoziție; au solicitat deci instanței soluționarea pe fond a notificării depuse la Primărie. Faptul că pârâtul Municipiul Mangalia nu a dispus nicio măsură cu privire la măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate de pe acest teren, după cum au solicitat prin notificarea din 11 iunie 2001, echivalează cu un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa notificarea; refuzul nu trebuie să fie expres, ci acesta poate fi dedus din „tăcerea” entității deținătoare, care nu răspunde în niciun fel solicitărilor din notificarea persoanei îndreptățite.

2. În recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia se critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., astfel: Instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși în acțiunea introductivă s-a solicitat acordarea în plus a unei suprafețe de 2.200 m.p., cu titlu de diferență valorică în raport de suprafața acordată în compensare în decizia atacată, instanța de apel a obligat intimatul la acordarea unei suprafețe de 4.286 m.p. în plus față de suprafața acordată prin dispoziție. Decizia instanței de apel este nelegală, întrucât a obligat intimații să restituie suprafața de 4.286 m.p., în compensare, în cartierul D., deși intimații nu au în patrimoniu și la dispoziție această suprafață de teren, așa cum a fost identificată.

În zona respectivă și nici în altă zonă nu există pe raza teritorială a Municipiului Mangalia teren disponibil a fi acordat în compensare. În acest fel, instanța de apel a instituit în sarcina intimatului autoritate publică, reprezentant al unității deținătoare, o obligație de neexecutat, deși justa și echitabila soluționare a cererii de restituire în această situație putea fi realizată doar prin acordarea unor despăgubiri bănești, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală ce a fost încălcată de instanța de apel. Asupra recursurilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia a fost semnat de avocat M.M.C., fără ca acesta să atașeze dovadă prin care să fie împuternicit în acest sens și fără să fi reprezentat/asistat părțile în apel pentru a fi incidente dispozițiile art. 69 alin. (2) C. proc.

civ. La solicitarea instanței către recurenți și avocatul care a semnat recursul, acesta din urmă a depus la dosar împuternicirea avocațială în care se face trimitere la contractul de asistență juridică din 2010 deși recursul a fost declarat în anul 2009. Având în vedere că nu s-a făcut dovada calității în care s-a declarat și semnat recursul pârâților, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 161 C. proc. civ. și să anuleze recursul. 2. Recursul declarat de reclamanți este nefondat în considerarea celor ce succed: a) Prin dispoziția nr. Y din 16 iunie 2008 li s-a restituit reclamanților, sub forma compensării, terenul în suprafață de 2.200 m.p., proprietate privată a Municipiului Mangalia, situat în cartier D., identificat prin planul de situație anexat.

Acest teren a fost evaluat prin raportul de expertiză la 155.408 RON. În stabilirea valorii terenului preluat s-au avut în vedere două variante, respectiv de 458.275 RON - pentru situația actuală a terenului ocupat și de 733.235 RON- pentru terenul considerat liber în această zonă. Deși nu se motivează de către instanța de apel alegerea primei variante valorice a terenului preluat, față de care se calculează compensarea, cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), acest lucru poate fi complinit prin prezenta decizie. În alegerea variantei valorice, care are în vedere situația actuală a terenului - de teren ocupat, s-au respectat dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că valoarea terenurilor care nu se pot restitui în natură se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării.

Or, această valoare nu se poate stabili decât în raport de natura terenului ca fiind ocupat, situație existentă la data soluționării notificării. b) Reclamanții au solicitat prin contestație acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate, cu motivarea că prin decizia nr. X/2005 li s-a restituit terenul, fără a se face vreo mențiune cu privire la construcțiile demolate. Argumentul pentru care prima instanță a dispus cu privire la contravaloarea construcțiilor demolate a fost reprezentat de faptul că autoritatea locală nu s-a pronunțat în cuprinsul dispoziției în acest sens.

Într-adevăr, prin decizia în interesul legii nr. 20/2007 s-a statuat în sensul că, în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Numai că, invocând decizia în interesul legii prin cererea de recurs și nerespectarea acesteia de către instanța de apel (din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), reclamanții formulează o nouă cerere/critică în această fază procesuală, cu încălcarea art. 296 raportat la art. 316 C. proc.

civ., care nu va fi primită astfel de Curte. Prin cererea de apel se critică sentința cu referire la faptul că instanța, prin obligarea la emiterea dispoziției pentru măsuri reparatorii în echivalent i-a retrimis în sfera administrativului, deși în cauză s-a emis o decizie, ce-i drept trunchiată, doar cu privire la teren, prin care s-a desesizat; s-a mai susținut că în mod greșit s-a reținut că autoritatea locală nu s-a pronunțat cu privire la despăgubiri, întrucât instituția „nepronunțării” și „trimiterii cauzei pentru nesoluționare” sunt specifice sferei jurisdicționale, respectiv instanțelor judecătorești, când este vorba despre o hotărâre judecătorească și nu o decizie administrativă, cele două sfere având regimuri juridice diferite.

În considerarea celor reținute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea, ca nefondat,a recursului declarat de cei doi reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia împotriva deciziei nr. 288/C din 05 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M.L. și M.M. împotriva aceleiași de decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.