ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4684/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4684/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă

nr. 288/C din 05 decembrie 2008, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți

M.M. și M.L. împotriva sentinței civile nr. 1601 din 02 octombrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 2478/118/2006, în contradictoriu cu

intimații pârâți Municipiul Mangalia, prin Primar, Primarul Municipiului Mangalia

și Consiliul Local al Municipiului Mangalia, având ca obiect contestație la Legea

nr. 10/2001, dispunând după cum urmează:

S-a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea.

S-a anulat în

parte dispoziția nr. Y/2005 emisă de Primarul Municipiului Mangalia și s-a dispus

acordarea în compensare, pentru terenul în suprafață de 2.200 m.p., situat în str.

M.B., Mangalia, în valoare de 458.275 RON, proprietatea reclamanților, teren în

suprafață de 4.286 m.p. (în valoare de 302.767 RON), situat în Mangalia, cartier

D., (ce face parte din lotul în suprafață de 7.050 m.p. identificat în schița anexă

din expertiza V.I.) în plus față de terenul în suprafață de 2.200 m.p. acordat prin

aceeași dispoziție.

S-au menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Au fost obligați

intimații la 3.200 RON cheltuieli de judecată către apelanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente:

Reclamanții au

învestit instanța de fond cu soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției

nr. X/2005, în ceea ce privește despăgubirile pentru construcțiile demolate și împotriva

dispoziției nr. Y/2005, prin care au solicitat acordarea în completare a unei suprafețe

de 2.200 m.p., iar în subsidiar, despăgubiri reprezentând diferența valorică dintre

terenul acordat în compensare și cel preluat.

Prin sentința

pronunțată, tribunalul a respins contestația formulată împotriva celor două decizii,

dar a admis în parte acțiunea sub aspectul obligării pârâților la emiterea dispoziției

privind acordarea despăgubirilor aferente construcțiilor demolate.

Instanța a respins

contestația, dar în același timp a admis și celelalte cereri formulate în cadrul

contestației, care constituiau motivele pentru care au fost atacate deciziile emise

de către pârât.

Există contradicție

între considerente și dispozitiv atunci când dintr-o parte a hotărârii rezultă că

acțiunea este întemeiată, iar din cealaltă parte că nu este întemeiată astfel încât,

nu se poate ști ce a decis instanța.

Or, în considerentele

sentinței atacate instanța de fond a motivat fiecare cerere asupra căreia s-a pronunțat

în sensul celor ce rezultă din dispozitivul hotărârii. În această situație nu se

poate reține o contradicție între considerente și dispozitiv, temeinicia sau legalitatea

soluțiilor adoptate fiind un alt aspect ce poate face obiectul criticilor în căile

de atac.

Tribunalul a obligat

pârâții să emită dispoziție motivată privind acordarea de despăgubiri, reținând

că unitatea deținătoare a omis să se pronunțe asupra despăgubirilor aferente construcțiilor

demolate.

Aceasta nu echivalează

cu o trimitere în sfera administrativului pentru nepronunțare asupra unei cereri,

în sensul dispozițiilor procedurale referitoare la desființarea sau casarea cu trimitere.

Potrivit art.

16 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, decizia sau, după caz, dispoziția

unității deținătoare investită cu soluționarea notificării prin care se propune

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII se înaintează Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării legalității

respingerii cererii de restituire în natură precum și al cuantumului propus al despăgubirilor.

Ca urmare, acest organism are competența de a verifica dacă cererea de restituire

în natură a fost legal respinsă și desemnează evaluatorul pentru stabilirea cuantumului

definitiv al despăgubirilor ce urmează a fi acordate, dacă constată legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură.

De asemenea, Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 consacră procedura de evaluare a despăgubirilor și stabilește

calea de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziei Comisiei Centrale prin care

se stabilesc despăgubirile, art. 19 prevăzând o procedură și o competență diferit.

În condițiile

în care pentru acordarea despăgubirilor persoanelor îndreptățite este reglementată,

distinct, o procedură specială, în mod corect instanța de fond, apreciind dreptul

reclamanților la acordarea despăgubirilor, a dispus obligarea pârâților să emită

dispoziție motivată în acest sens.

În ceea ce privește

valoarea terenului, potrivit raportului de expertiză efectuat la judecata în fond

suprafața de 2.200 m.p. situat în Mangalia, str. M.B., este evaluat la 458.275 RON

și cum în apel nu a fost solicitată o reevaluare a acestui teren, aceasta este valoarea

la care Curtea se va raporta. A fost înlăturat suplimentul la expertiza tehnică

imobiliară, cu motivarea că expertul a procedat la actualizarea valorii cu indicele

de inflație și nu la stabilirea valorii actuale a terenului în funcție de prețul

pieții pe m.p.

De asemenea, în

aceeași expertiză efectuată la fondul cauzei, terenul în suprafață de 2.200 m.p.,

situat în Mangalia, cartier D., a fost evaluat la suma de 155.408 RON calculată

la 70,64 RON m.p., iar în raportul de expertiză efectuat în apel a fost identificată

suprafața de 7.050 m.p. teren liber ce poate fi acordat în compensare, potrivit

evidențelor Primăriei Mangalia.

Această suprafață

de teren este situată în aceeași zonă cu suprafața de 2.200 m.p., acordată în compensare,

motiv pentru care nu poate fi reținută o alta valoare pentru m.p. astfel că va fi

luată în calcul valoarea stabilită pentru suprafața de 2.200 m.p., de 70,64 RON/m.p.

În raport de valoarea

terenului de 2.200 m.p. situat în str. M.B. și de cea a terenului acordat în compensare,

s-a constatat o diferență valorică de 302.767 RON, reclamanții fiind prejudiciați

prin acordarea unui teren în aceeași suprafață dar cu o valoare inferioară față

de bunul de care au fost deposedați abuziv. Prin urmare, Curtea a apreciat că reclamanții

sunt îndreptățiți să primească, în plus față de suprafața de 2.200 m.p., și suprafața

de 4.286 m.p. situată în Mangalia, cartier D., în valoare de 302.767 RON, ce face

parte din suprafața de 7.050 m.p. identificată ca teren liber.

Critica referitoare

la neacordarea cheltuielilor de judecată nu a fost reținută, întrucât din practicaua

sentinței apelate rezultă că reclamanții nu au solicitat obligarea paraților la

plata cheltuielilor de judecată. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ. prevăd că partea

care cade în pretenții va suporta cheltuielile ocazionate de judecarea cauzei, însă

aceste cheltuieli vor fi acordate numai la cererea expresă a părții în favoarea

căreia se soluționează litigiul. Cum reclamanții nu au formulat cererea de obligarea

paraților la plata cheltuielilor de judecată în cadrul contestației și nici în concluziile

asupra fondului cererii, în mod corect instanța de fond nu a dispus asupra acestor

cheltuieli.

Împotriva acestei

decizii au dedarat recurs reclamanții M.L. și M.M. și pârâții Municipiul Constanța

și Primarul Municipiului Mangalia.

M.L. și M.M. au criticat decizia recurata din perspectiva motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

a) Soluția instanței

de apel este susceptibilă de critici, cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât fără nicio motivare alege să se raporteze la prima variantă propusă

de expert privind valoarea terenului în suprafață de 2.200 m.p., situat în Mangalia,

str. M.B., preluat în mod abuziv, fără să motiveze de ce a ales-o pe prima și de

ce a respins-o pe a doua.

Instanța de apel

era obligată să observe, să analizeze și să interpreteze cele două variante de evaluare

propuse de expert și să motiveze de ce a ales-o pe prima, ceea ce nu a făcut.

Din expertiza

efectuată la instanța de fond, aceeași pe care o reține și instanța de apel, reiese

foarte clar că expertul a stabilit valoarea actuală a terenului preluat de la autorii

lor în două variante, astfel:

- 458.275 RON

(adică 211,87 RON/m.p.) pentru terenul respectiv, așa cum se găsește acum, cu construcții

edificate de către stat, ulterior preluării;

- 733.235 RON

(adică 338,99 RON/m.p. pentru terenul respectiv), privit ca teren liber de construcții.

Valoarea corectă

la care ar fi trebuit să se raporteze instanța de apel era valoarea de 733.235 RON,

conform raportului de expertiză efectuat la judecata în fond; în aceste condiții,

diferența valorică dintre cele două terenuri ar fi de 577.827 RON, astfel că terenul

oferit în compensare ar trebui să acopere această valoare, pentru a se realiza o

reparație echitabilă și integrală pentru terenul preluat. Drept urmare, instanța

de apel ar fi trebuit să le acorde întreaga suprafață de 7.050 m.p. pe care expertul

a identificat-o ca teren liber ce poate fi acordată în compensare, suprafață ce

rezultă și din evidențele Primăriei.

b) Față de motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a ignorat

total decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii

de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut competența instanțelor

de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva dispoziției

de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului

nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate,

decizie cu putere de lege și obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin cererea adresată

Tribunalului au solicitat, cu privire la dispoziția nr. X din 16 iunie 2005, acordarea

de despăgubiri pentru construcțiile demolate de pe terenul în suprafață de 250 m.p.

situat în Municipiul Mangalia, str. V.A., și nu obligarea pârâtului de a emite dispoziție;

au solicitat deci instanței soluționarea pe fond a notificării depuse la Primărie.

Faptul că pârâtul

Municipiul Mangalia nu a dispus nicio măsură cu privire la măsurile reparatorii

pentru construcțiile demolate de pe acest teren, după cum au solicitat prin notificarea

din 11 iunie 2001, echivalează cu un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa

notificarea; refuzul nu trebuie să fie expres, ci acesta poate fi dedus din „tăcerea”

entității deținătoare, care nu răspunde în niciun fel solicitărilor din notificarea

persoanei îndreptățite.

declarat de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia se critică

decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., astfel:

Instanța de apel

a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși în acțiunea introductivă

s-a solicitat acordarea în plus a unei suprafețe de 2.200 m.p., cu titlu de diferență

valorică în raport de suprafața acordată în compensare în decizia atacată, instanța

de apel a obligat intimatul la acordarea unei suprafețe de 4.286 m.p. în plus față

de suprafața acordată prin dispoziție.

Decizia instanței

de apel este nelegală, întrucât a obligat intimații să restituie suprafața de 4.286

m.p., în compensare, în cartierul D., deși intimații nu au în patrimoniu și la dispoziție

această suprafață de teren, așa cum a fost identificată. În zona respectivă și nici

în altă zonă nu există pe raza teritorială a Municipiului Mangalia teren disponibil

a fi acordat în compensare. În acest fel, instanța de apel a instituit în sarcina

intimatului autoritate publică, reprezentant al unității deținătoare, o obligație

de neexecutat, deși justa și echitabila soluționare a cererii de restituire în această

situație putea fi realizată doar prin acordarea unor despăgubiri bănești, în conformitate

cu art. 3 din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală ce a fost încălcată de instanța

de apel.

Asupra recursurilor

formulate, Înalta Curte constată următoarele:

de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia a fost semnat

de avocat M.M.C., fără ca acesta să atașeze dovadă prin care să fie împuternicit

în acest sens și fără să fi reprezentat/asistat părțile în apel pentru a fi incidente

dispozițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ.

La solicitarea

instanței către recurenți și avocatul care a semnat recursul, acesta din urmă a

depus la dosar împuternicirea avocațială în care se face trimitere la contractul

de asistență juridică din 2010 deși recursul a fost declarat în anul 2009.

Având în vedere

că nu s-a făcut dovada calității în care s-a declarat și semnat recursul pârâților,

Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 161 C. proc. civ. și să anuleze recursul.

de reclamanți este nefondat în considerarea celor ce succed:

a) Prin dispoziția

nr. Y din 16 iunie 2008 li s-a restituit reclamanților, sub forma compensării, terenul

în suprafață de 2.200 m.p., proprietate privată a Municipiului Mangalia, situat

în cartier D., identificat prin planul de situație anexat. Acest teren a fost evaluat

prin raportul de expertiză la 155.408 RON.

În stabilirea

valorii terenului preluat s-au avut în vedere două variante, respectiv de 458.275

RON - pentru situația actuală a terenului ocupat și de 733.235 RON- pentru terenul

considerat liber în această zonă.

Deși nu se motivează

de către instanța de apel alegerea primei variante valorice a terenului preluat,

față de care se calculează compensarea, cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ. (din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), acest lucru poate

fi complinit prin prezenta decizie.

În alegerea variantei

valorice, care are în vedere situația actuală a terenului - de teren ocupat, s-au

respectat dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că valoarea

terenurilor care nu se pot restitui în natură se stabilește potrivit valorii de

piață de la data soluționării notificării. Or, această valoare nu se poate stabili

decât în raport de natura terenului ca fiind ocupat, situație existentă la data

soluționării notificării.

b) Reclamanții

au solicitat prin contestație acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate,

cu motivarea că prin decizia nr. X/2005 li s-a restituit terenul, fără a se face

vreo mențiune cu privire la construcțiile demolate.

Argumentul pentru

care prima instanță a dispus cu privire la contravaloarea construcțiilor demolate

a fost reprezentat de faptul că autoritatea locală nu s-a pronunțat în cuprinsul

dispoziției în acest sens.

Într-adevăr, prin

decizia în interesul legii nr. 20/2007 s-a statuat în sensul că, în aplicarea

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției

de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat

al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Numai că, invocând

decizia în interesul legii prin cererea de recurs și nerespectarea acesteia de către

instanța de apel (din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), reclamanții formulează

o nouă cerere/critică în această fază procesuală, cu încălcarea art. 296 raportat

la art. 316 C. proc. civ., care nu va fi primită astfel de Curte. Prin cererea de

apel se critică sentința cu referire la faptul că instanța, prin obligarea la emiterea

dispoziției pentru măsuri reparatorii în echivalent i-a retrimis în sfera administrativului,

deși în cauză s-a emis o decizie, ce-i drept trunchiată, doar cu privire la teren,

prin care s-a desesizat; s-a mai susținut că în mod greșit s-a reținut că autoritatea

locală nu s-a pronunțat cu privire la despăgubiri, întrucât instituția „nepronunțării”

și „trimiterii cauzei pentru nesoluționare” sunt specifice sferei jurisdicționale,

respectiv instanțelor judecătorești, când este vorba despre o hotărâre judecătorească

și nu o decizie administrativă, cele două sfere având regimuri juridice diferite.

În considerarea

celor reținute mai sus asupra criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea, ca nefondat,a

recursului declarat de cei doi reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Mangalia împotriva

deciziei nr. 288/C din 05 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru lipsa dovezii calității

de reprezentant.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții M.L. și M.M. împotriva aceleiași de decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.