ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7830/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, C.V. și C.E. au formulat în contradictoriu cu intimata – pârâtă Primăria municipiului Slatina, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2473 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., contestatorii au susținut că dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul exclusiv al unei evidente erori materiale, constând în reținerea ca moment al luării la cunoștință a actelor administrative supuse controlului judiciar, termenul de judecată din 24 iunie 2003, împrejurare menționată în considerentele Deciziei nr. 884 din 30 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, într-un alt litigiu ce s-a purtat între părți și în raport cu care greșit s-a constatat depășirea termenului legal de contestare a actelor administrative emise de intimată. Pentru a putea fi aplicată sancțiunea reținută de instanța de recurs, era necesar ca dispozițiile nr. 1609 și 1608 din 17 septembrie 2003 (contestate în prezentul litigiu) să fi fost comunicate potrivit regulilor comunicării actelor de procedură (obligație neîndeplinită) și nu în modalitatea în care s-a procedat în cauză, împrejurare ce impune retractarea hotărârii atacate.

De asemenea, hotărârea atacată este rezultatul unei certe erori materiale constând în greșita calificare a cererilor înregistrate sub nr. 67 M și 69/M/2005 ca notificări de sine stătătoare și nu ca cereri de revenire la notificările formulate în termen legal și nesoluționate. În acest sens au menționat că din cuprinsul cererilor menționate rezultă cu evidență că acestea fac referire la notificarea din 2002 (1510 din 13 februarie 2002) și că prin acestea se solicită entității învestite cu soluționarea notificării să emită dispoziția prevăzută de lege, cu mențiunea că în caz contrar vor fi acționați în instanță. Contestația în anulare nu este fondată, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 318 C. proc.

civ. „hotărârile instanțelor de recurs nu pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze pe vreunul din motivele de casare”. Textul legal invocat ce reglementează condițiile de exercitare a acestei căi de atac (limitative, de strictă interpretare și aplicare), instituie ca prim motiv de contestație în anulare (numită și specială) situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Sintagma „greșeală materială” din conținutul textului legal menționat nu vizează însă orice greșeală materială, ci doar pe cele formale săvârșite în legătură cu examinarea recursului și are în vedere acele greșeli evidente involuntare prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea chitanței de plată a taxelor de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poștă și în termenul legal. Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale. Contestația în anulare se înfățișează, în cazul analizat, ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale (formale), iar nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

Or, în speță, criticile constând în greșita apreciere a datelor (elementelor) aflate la dosarul cauzei, atât sub aspectul necomunicării actelor administrative atacate, cât și a greșitei calificări a cererilor pretins a constitui revenire la notificările formulate în termen legal, vizează greșeli de fond, de judecată, care implică reformarea hotărârii și nu „greșeala materială” pretinsă de textul art. 318 teza I-a C. proc. civ., pentru a putea atrage retractarea hotărârii atacate. Față de cele ce preced, cererea dedusă judecății va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.V. și C.E. împotriva Deciziei nr. 2473 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009 .