ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7830/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, C.V. și

C.E. au formulat în contradictoriu cu intimata – pârâtă Primăria municipiului

Slatina, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2473 din 14 aprilie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii au

susținut că dezlegarea dată prin hotărârea atacată este rezultatul exclusiv al

unei evidente erori materiale, constând în reținerea ca moment al luării la

cunoștință a actelor administrative supuse controlului judiciar, termenul de

judecată din 24 iunie 2003, împrejurare menționată în considerentele Deciziei

nr. 884 din 30 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, într-un alt

litigiu ce s-a purtat între părți și în raport cu care greșit s-a constatat

depășirea termenului legal de contestare a actelor administrative emise de

intimată.

Pentru a putea fi aplicată

sancțiunea reținută de instanța de recurs, era necesar ca dispozițiile nr. 1609

și 1608 din 17 septembrie 2003 (contestate în prezentul litigiu) să fi fost

comunicate potrivit regulilor comunicării actelor de procedură (obligație

neîndeplinită) și nu în modalitatea în care s-a procedat în cauză, împrejurare

ce impune retractarea hotărârii atacate.

De asemenea, hotărârea

atacată este rezultatul unei certe erori materiale constând în greșita

calificare a cererilor înregistrate sub nr. 67 M și 69/M/2005 ca notificări de

sine stătătoare și nu ca cereri de revenire la notificările formulate în termen

legal și nesoluționate.

În acest sens au menționat

că din cuprinsul cererilor menționate rezultă cu evidență că acestea fac

referire la notificarea din 2002 (1510 din 13 februarie 2002) și că prin

acestea se solicită entității învestite cu soluționarea notificării să emită

dispoziția prevăzută de lege, cu mențiunea că în caz contrar vor fi acționați

în instanță.

Contestația în anulare nu

este fondată, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 318 C. proc.

civ. „hotărârile instanțelor de recurs nu pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze pe vreunul din motivele de casare”.

Textul legal invocat ce

reglementează condițiile de exercitare a acestei căi de atac (limitative, de

strictă interpretare și aplicare), instituie ca prim motiv de contestație în

anulare (numită și specială) situația în care dezlegarea dată recursului este

rezultatul unei greșeli materiale.

Sintagma „greșeală

materială” din conținutul textului legal menționat nu vizează însă orice

greșeală materială, ci doar pe cele formale săvârșite în legătură cu examinarea

recursului și are în vedere acele greșeli evidente involuntare prin confundarea

unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi

neobservarea chitanței de plată a taxelor de timbru ori recipisa de expediere a

recursului prin poștă și în termenul legal.

Contestația în anulare

specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale.

Contestația în anulare se

înfățișează, în cazul analizat, ca o cale de atac extraordinară de retractare

creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale (formale), iar nu

și pentru reformarea unor greșeli de fond.

Or, în speță, criticile

constând în greșita apreciere a datelor (elementelor) aflate la dosarul cauzei,

atât sub aspectul necomunicării actelor administrative atacate, cât și a

greșitei calificări a cererilor pretins a constitui revenire la notificările

formulate în termen legal, vizează greșeli de fond, de judecată, care implică

reformarea hotărârii și nu „greșeala materială” pretinsă de textul art. 318

teza I-a C. proc. civ., pentru a putea atrage retractarea hotărârii atacate.

Față de cele ce preced,

cererea dedusă judecății va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de C.V. și C.E. împotriva Deciziei nr. 2473 din 14 aprilie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

30

septembrie 2009

.