ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 22 octombrie 2007, petiționara N.V., s-a adresat Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești solicitând tragerea la răspundere penală a

magistraților M.I., D.C., P.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu

ocazia soluționării dosarului nr. 65/120/2007 al Tribunalului

Dâmbovița, litigiu în care avocatul ales A.I. și-a

încălcat obligațiile

profesionale.

Actele premergătoare efectuate în

verificarea aspectelor sesizate în plângere au confirmat că nu există indicii

din care să rezulte fapta, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Astfel, s-a reținut că la data de 3 decembrie

1997, între petiționară, A.A., N.M., în calitate de vânzătoare și I.L., I.M.C.,

în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3828, obiectul tranzacției constituindu-l terenuri și un

imobil cu destinația de locuință compusă din 2 camere și hol în suprafață de 40

mp.

La 15 mai 2006, cumpărătorii au promovat

acțiunea în constatare în contradictoriu cu vânzătorii, solicitând să se

constate că

la data perfectării

contractului de vânzare cumpărare a fost achiziționat

întregul imobil

compus din 4 camere, hol și verandă în suprafață de

146 mp, dar în act s-au consemnat numai 2 camere și hol, în suprafață

de

40 mp, deoarece vânzătoarele nu aveau înscrisuri în care să rezulte că sunt

proprietarele întregii construcții.

Prima instanță a respins acțiunea astfel

formulată însă soluția a fost reformată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil

nr. 65/120/2007, în compunerea completului care a admis recursul reclamanților

intrând magistrații reclamați în plângere, P.C.E., având calitatea de judecător

de curte de apel.

În raport de situația faptică discutată,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, prin ordonanța din 22 septembrie 2008 dată în dosarul

nr. 618/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații

judecători sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,

invocându-se drept temei juridic dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ordonanța a fost atacată de petiționară în

temeiul art. 275-278 C. proc. pen. și soluționată de procurorul șef al Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție prin rezoluția din 28 octombrie 2008 în

dosarul nr. 10205/5937/11/2/2008 care a respins

plângerea.

În termen legal, petiționara s-a adresat

instanței, solicitând ca în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. - să se

dispună desființarea rezoluției, trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi

penale, considerând

că s-a făcut dovada existenței infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Examinând plângerea, în baza căreia

este supusă controlului judiciar legalitatea și temeinicia soluției de

neîncepere a urmăririi penale, Înalta Curte o constată nefondată pentru

considerentele care vor fi arătate.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie

infracțiunea de abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale

ale unei persoane.

Principalele atribuțiuni de serviciu a

judecătorului este activitatea de judecată, răspunderea penală a acestuia

putând fi antrenată în situația în care se probează că au exercitat-o cu

rea-credință, adică a cunoscut caracterul vădit nelegal, urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Raportând aceste considerații teoretice la

cauză, Înalta Curte reține că magistrații judecători reclamați în plângere, au

soluționat dosarul civil nr. 65/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița în acord cu

normele procedurale și de drept substanțial apreciate incidente.

Nemulțumirea

petiționarei față de soluția pronunțată în litigiul civil

unde

a figurat ca parte, putea fi valorificată exclusiv în cadrul unor căi de atac,

în limitele recunoscute de lege, prin promovarea prezentei plângeri penale

neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție și o repunere în

discuție a legalității și temeiniciei hotărârii civile.

Cum actele premergătoare efectuate în

verificarea plângerii penale, nu relevă existența unor indicii din care să rezulte

că magistrații judecători soluționând dosarul civil nr. 65/120/2007 al

Tribunalului Dâmbovita, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu,

urmărind cu crea-credință vătămarea intereselor petentei, legal s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen.

Cât privește temeiul soluției de netrimitere în

judecată, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen., acesta a fost corect invocat

în raport de situația faptică expusă.

Având în vedere cele expuse, plângerea

petiționarei va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., menținându-se ordonanța atacată.

Conform art. 192 alin. (2 C. proc. pen.,

petiționara va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara N.V. împotriva ordonanței din 25 septembrie 2008 dată

în dosarul nr. 618/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o

menține. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12

martie 2009.