ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
plângerii de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data
de 22 octombrie 2007, petiționara N.V., s-a adresat Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești solicitând tragerea la răspundere penală a
magistraților M.I., D.C., P.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu
ocazia soluționării dosarului nr. 65/120/2007 al Tribunalului
Dâmbovița, litigiu în care avocatul ales A.I. și-a
încălcat obligațiile
profesionale.
Actele premergătoare efectuate în
verificarea aspectelor sesizate în plângere au confirmat că nu există indicii
din care să rezulte fapta, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.
Astfel, s-a reținut că la data de 3 decembrie
1997, între petiționară, A.A., N.M., în calitate de vânzătoare și I.L., I.M.C.,
în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 3828, obiectul tranzacției constituindu-l terenuri și un
imobil cu destinația de locuință compusă din 2 camere și hol în suprafață de 40
mp.
La 15 mai 2006, cumpărătorii au promovat
acțiunea în constatare în contradictoriu cu vânzătorii, solicitând să se
constate că
la data perfectării
contractului de vânzare cumpărare a fost achiziționat
întregul imobil
compus din 4 camere, hol și verandă în suprafață de
146 mp, dar în act s-au consemnat numai 2 camere și hol, în suprafață
de
40 mp, deoarece vânzătoarele nu aveau înscrisuri în care să rezulte că sunt
proprietarele întregii construcții.
Prima instanță a respins acțiunea astfel
formulată însă soluția a fost reformată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil
nr. 65/120/2007, în compunerea completului care a admis recursul reclamanților
intrând magistrații reclamați în plângere, P.C.E., având calitatea de judecător
de curte de apel.
În raport de situația faptică discutată,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire
Penală și Criminalistică, prin ordonanța din 22 septembrie 2008 dată în dosarul
nr. 618/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații
judecători sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.,
invocându-se drept temei juridic dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la
art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Ordonanța a fost atacată de petiționară în
temeiul art. 275-278 C. proc. pen. și soluționată de procurorul șef al Secției
de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție prin rezoluția din 28 octombrie 2008 în
dosarul nr. 10205/5937/11/2/2008 care a respins
plângerea.
În termen legal, petiționara s-a adresat
instanței, solicitând ca în temeiul art. 278
1
C. proc. pen. - să se
dispună desființarea rezoluției, trimiterea cauzei la parchet în vederea
începerii urmăririi
penale, considerând
că s-a făcut dovada existenței infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Examinând plângerea, în baza căreia
este supusă controlului judiciar legalitatea și temeinicia soluției de
neîncepere a urmăririi penale, Înalta Curte o constată nefondată pentru
considerentele care vor fi arătate.
Potrivit art. 246 C. pen., constituie
infracțiunea de abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl
îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale
ale unei persoane.
Principalele atribuțiuni de serviciu a
judecătorului este activitatea de judecată, răspunderea penală a acestuia
putând fi antrenată în situația în care se probează că au exercitat-o cu
rea-credință, adică a cunoscut caracterul vădit nelegal, urmărind sau acceptând
vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Raportând aceste considerații teoretice la
cauză, Înalta Curte reține că magistrații judecători reclamați în plângere, au
soluționat dosarul civil nr. 65/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița în acord cu
normele procedurale și de drept substanțial apreciate incidente.
Nemulțumirea
petiționarei față de soluția pronunțată în litigiul civil
unde
a figurat ca parte, putea fi valorificată exclusiv în cadrul unor căi de atac,
în limitele recunoscute de lege, prin promovarea prezentei plângeri penale
neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție și o repunere în
discuție a legalității și temeiniciei hotărârii civile.
Cum actele premergătoare efectuate în
verificarea plângerii penale, nu relevă existența unor indicii din care să rezulte
că magistrații judecători soluționând dosarul civil nr. 65/120/2007 al
Tribunalului Dâmbovita, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu,
urmărind cu crea-credință vătămarea intereselor petentei, legal s-a dispus
neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C.
pen.
Cât privește temeiul soluției de netrimitere în
judecată, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen., acesta a fost corect invocat
în raport de situația faptică expusă.
Având în vedere cele expuse, plângerea
petiționarei va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 278
1
alin.
(8) lit. a) C. proc. pen., menținându-se ordonanța atacată.
Conform art. 192 alin. (2 C. proc. pen.,
petiționara va fi obligată la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H
O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea
formulată de petiționara N.V. împotriva ordonanței din 25 septembrie 2008 dată
în dosarul nr. 618/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o
menține. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată, în ședință publică, azi 12
martie 2009.