ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 octombrie 2007, petiționara N.V., s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești solicitând tragerea la răspundere penală a magistraților M.I., D.C., P.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu ocazia soluționării dosarului nr. 65/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița, litigiu în care avocatul ales A.I. și-a încălcat obligațiile profesionale. Actele premergătoare efectuate în verificarea aspectelor sesizate în plângere au confirmat că nu există indicii din care să rezulte fapta, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Astfel, s-a reținut că la data de 3 decembrie 1997, între petiționară, A.A., N.M., în calitate de vânzătoare și I.L., I.M.C., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3828, obiectul tranzacției constituindu-l terenuri și un imobil cu destinația de locuință compusă din 2 camere și hol în suprafață de 40 mp. La 15 mai 2006, cumpărătorii au promovat acțiunea în constatare în contradictoriu cu vânzătorii, solicitând să se constate că la data perfectării contractului de vânzare cumpărare a fost achiziționat întregul imobil compus din 4 camere, hol și verandă în suprafață de 146 mp, dar în act s-au consemnat numai 2 camere și hol, în suprafață de 40 mp, deoarece vânzătoarele nu aveau înscrisuri în care să rezulte că sunt proprietarele întregii construcții.

Prima instanță a respins acțiunea astfel formulată însă soluția a fost reformată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil nr. 65/120/2007, în compunerea completului care a admis recursul reclamanților intrând magistrații reclamați în plângere, P.C.E., având calitatea de judecător de curte de apel. În raport de situația faptică discutată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin ordonanța din 22 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 618/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., invocându-se drept temei juridic dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Ordonanța a fost atacată de petiționară în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. și soluționată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția din 28 octombrie 2008 în dosarul nr. 10205/5937/11/2/2008 care a respins plângerea. În termen legal, petiționara s-a adresat instanței, solicitând ca în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. - să se dispună desființarea rezoluției, trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale, considerând că s-a făcut dovada existenței infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Examinând plângerea, în baza căreia este supusă controlului judiciar legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale, Înalta Curte o constată nefondată pentru considerentele care vor fi arătate.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Principalele atribuțiuni de serviciu a judecătorului este activitatea de judecată, răspunderea penală a acestuia putând fi antrenată în situația în care se probează că au exercitat-o cu rea-credință, adică a cunoscut caracterul vădit nelegal, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Raportând aceste considerații teoretice la cauză, Înalta Curte reține că magistrații judecători reclamați în plângere, au soluționat dosarul civil nr. 65/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița în acord cu normele procedurale și de drept substanțial apreciate incidente.

Nemulțumirea petiționarei față de soluția pronunțată în litigiul civil unde a figurat ca parte, putea fi valorificată exclusiv în cadrul unor căi de atac, în limitele recunoscute de lege, prin promovarea prezentei plângeri penale neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție și o repunere în discuție a legalității și temeiniciei hotărârii civile. Cum actele premergătoare efectuate în verificarea plângerii penale, nu relevă existența unor indicii din care să rezulte că magistrații judecători soluționând dosarul civil nr. 65/120/2007 al Tribunalului Dâmbovita, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, urmărind cu crea-credință vătămarea intereselor petentei, legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Cât privește temeiul soluției de netrimitere în judecată, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen., acesta a fost corect invocat în raport de situația faptică expusă. Având în vedere cele expuse, plângerea petiționarei va fi respinsă ca nefondată, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținându-se ordonanța atacată. Conform art. 192 alin. (2 C. proc. pen., petiționara va fi obligată la cheltuieli judiciare statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara N.V. împotriva ordonanței din 25 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 618/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, ordonanță pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 martie 2009.