ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 22 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 294/42/2013 s-a dispus, în baza art. 396 pct. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei T.M., notar public, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011, parte vătămată O.N. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 și 05 septembrie 2011), toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

S-a luat act că partea vătămată O.N., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din anul 2011 și încheierea de completare din 5 septembrie 2011 și repunerea părților în situația anterioară.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 244/P/2012 din 09 aprilie 2013, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata T.M., notar public, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și fals intelectual, prev. de art. 246 și art. 289 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în exercițiul funcției de notar public a procedat la perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 12 august 2011 încheiat de O.N., în calitate de vânzător prin mandatarul său G.G. și G.I., în calitate de cumpărător, fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară, din care reieșea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu era de acord cu înstrăinarea lui, încălcând prevederile legale.

În actul se sesizare s-a mai reținut că inculpata a comis și două infracțiuni de fals intelectual, în condițiile în care în contractul de vânzare cumpărare a menționat nereal că terenul nu este afectat de sarcini, conform extrasului de CF nr. XX din data de 11 august 2011, deși la acea dată nu i se comunicase extrasul. Totodată, la data de 05 septembrie 2011 a întocmit și autentificat încheierea de completare a contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 prin inserarea notării din extrasul de Carte Funciară, primit ulterior. A consemnat însă, că decizia emiterii încheierii s-a făcut la sesizarea lui G.G., căruia i s-ar fi eliberat două exemplare.

Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost readministrate probele cu martori, au fost audiate partea vătămată și inculpata și s-au solicitat relații de la diverse instituții.

Cu ocazia soluționării cauzei, judecătorul fondului a apreciat cu privire la existența/inexistența extrasului de carte funciară că, potrivit adresei din 20 noiembrie 2013 emisă de UNNPR și înaintată instanței, extrasul de carte funciară pentru autentificarea unui act translativ de proprietate nu era - în luna august 2011 - o condiție a validității contractului de vânzare - cumpărare.

Pe de altă parte, la data de 12 august 2011 (data autentificării contractului de vânzare cumpărare din anul 2011) Cartea Funciară a terenului ce a făcut obiectul vânzării - cumpărării nu avea nicio notare în Partea a III-a, privind sarcinile, așa cum se reține în rechizitoriu prin expresia „fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară pentru autentificare, din care reieșea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu este de acord cu vânzarea lui".

În atare situație, notarul public s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele legii civile și anume că există consirnțământul părților, că acestea au capacitate de exercițiu, că bunul ce urmează a fi vândut se află în circuitul civil în momentul încheierii contractului, că este determinat, licit și posibil, că se află în proprietatea vânzătorului, iar prețul este sincer și serios.

Sub acest aspect, reținut că notarul public a solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termenul stabilit, a perfectat actul conform planificării, nu înainte de a primi garanția de la proprietar prin mandatarul său că terenul nu are impedimente la vânzare, de a i se prezenta un extras de carte funciară pentru autentificare pentru același teren eliberat în anul anterior, care confirma garanțiile date și de a se informa și a primi informații de la BCPI Buzău, cu referire la inexistența notării unor sarcini (în acest sens a se vedea listingul convorbirilor telefonice din data de 11 august 2011).

Mai mult decât atât, notarul public s-a asigurat că procura specială dată de O.N. lui G.G. nu a fost revocată.

Tot sub acest aspect, a avut în vedere și dispozițiile art. 1557 C. civ. anterior, care prevedeau că „e valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atâta timp cât nu cunoaște moartea lui sau existenta uneia din cauzele ce desființează mandatul". Aceeași dispoziție o regăsim și în art. 2036 noul C. civ., în care se statuează că „tot ceea ce mandatarul a făcut în numele mandantului este socotit valabil făcut în executarea acestuia".

Ca atare, în opinia judecătorului fondului legea nu prevedea ca notarul să dețină fizic extrasul de carte funciară, ci doar că trebuie să se informeze și să țină cont de mențiunile din cartea funciară.

Mai mult decât atât, în art. 4 din Protocolul nr. 1404/2010, publicat în M. Of. nr. 475/2010 se precizează că notarii pot obține informații despre mențiunile din Cartea Funciară, prin orice mod de informare. În măsura în care notarul s-a informat (solicitarea extrasului și relațiile telefonice au rol de informare) și nu există nicio mențiune - așa cum este cazul în speță - este evident că nu a îndeplinit defectuos actul respectiv. De altfel, potrivit art. 4 din Protocolul mai sus menționat, dar și în conformitate cu dispozițiile Legilor nr. 36/1995 și nr. 7/1996, notarul are dreptul să solicite informații de această natură prin orice mijloace, ceea ce în speță s-a și făcut.

În concluzie, a apreciat că, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat fără a exista fizic extrasul de Carte Funciară; notarul public și-a îndeplinit obligația de informare și la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu exista nicio mențiune în Cartea Funciară, deși trebuia să existe, fiind expirat termenul pentru soluționarea cererii de eliberare a extrasului pentru autentificare.

În legătură cu notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare și revocarea mandatului, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Cât privește notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare, în considerarea celor menționate la Punctul I, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, instanța de fond a apreciat că nu exista nicio mențiune în Cartea Funciară cu privire la notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare, deoarece legea nici nu o prevedea.

Astfel, a reținut că art. 19 alin. (1) și nu art. 11

2

alin. (1) din Legea nr. 7/1996 indicat în mod eronat în rechizitoriu ca ș cadru legal ce definește noțiunea de sarcină, deși reglementează procedura efectuării lucrărilor de cadastru, enumera ex-haustiv sarcinile care se notează în Partea a III-a (C/l) a Cărții Funciare a unui imobil și anume: dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani; faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte; sechestrul, urmărirea imobilului și a veniturilor sale și orice modificări, îndreptări sau inserări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Ca atare, a apreciat că nu exista nicio mențiune despre notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare.

Prin intrarea în vigoare la data de 01 octombrie 2011 a noului C. civ., se adaugă alte 23 de situații juridice, supuse notării în Cartea Funciară (a se vedea în acest sens art. 902 și 903 C. civ.), reținând faptul că în art. 902 alin. (2) noul C. civ. se statuează că „sunt supuse notării în Cartea Funciară (..) pct. 8 „Interdicția convențională de înstrăinare sau degrevare a unui drept înscris".

Constată astfel, că și în această situație, interdicția de înstrăinare trebuie să facă în mod obligatoriu obiectul unei convenții bilaterale ori multilaterale de voință, iar printr-o interpretare per a contrario, declarația notarială din 11 august 2011 - act juridic unilateral ce consemnează voința generică a proprietarului de a nu vinde - nu constituie o sarcină ce poate fi notată în Cartea Funciară.

A mai subliniat faptul că, înscrierile în Cartea Funciară au ca efect opozabilitatea față de terți, iar nu limitarea dreptului de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil. în speță, proprietara își indisponibilizează bunul imobil prin propria voință, exprimată în mod unilateral, aparent fără un scop anume, punându-se în situația de a-și interzice sie însăși înstrăinarea bunului.

Conform doctrinei și practicii notariale, valabilitatea inalienabilității sau indisponibilizării convenționale este condiționată de justificarea unui interes serios și legitim, aspecte ce nu reies din declarația notarială a părții vătămate, în caz contrar, adică în lipsa oricăreia din aceste cerințe, stipularea unei interdicții de înstrăinare poate fi considerată nulă de instanța de judecată pentru obiect ilicit (art. 5 și art. 963 C. civ. anterior) efect ce nu poate fi acoperit nici atunci când interdicția a fost notată în Cartea Funciară.

Cu privire la revocarea mandatului, a constatat că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului de 3.700 m.p. era aceea a revocării exprese sau tacite a procurii speciale, dată lui G.G. de O.N. și care să fie și adusă la cunoștința mandatarului, or, nici până la data pronunțării nu a operat o astfel de revocare a procurii și cu atât mai puțin să fie adusă la cunoștința mandatarului.

De altfel, pe întreg parcursul procesului penal, partea vătămată O.N. a manifestat o poziție pasivă față de această cauză - la urmărirea penală nu a fost audiată, iar în instanță a fost audiată la penultimul termen de judecată, deși au fost acordate în acest sens, nenumărate termene. Pe de altă parte, plângerea penală a fost formulată după câteva luni.

În acest context, a apreciat că nu poate fi acceptată ipoteza susținută de acuzare, că declarația notarială din 11 august 2011 constituie o revocare a mandatului, deoarece revocarea mandatului - presupune o procedură de urmat, finalizată cu înscrierea revocării într-un registru special.

Pentru aceste considerente a apreciat că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, interdicția de vânzare-cumpărare nu reprezenta o sarcină ce trebuia notată în Cartea Funciară și revocarea procurii nu s-a efectuat până la data pronunțării.

În legătură cu aspectele invocate de inculpată în apărare, privind calitatea de funcționar public sau funcționar a notarului public, în considerarea incriminării din art. 246 C. pen., în urma realizării unei analize teoretice a elementelor constitutive, în concluzie, a reținut că, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, notarul public s-a abătut în parte de la prevederile disp. art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, art. 70 din Ordinul nr. 70 C/1995 și Punctul II din Ordinul nr. 309/2010 ale Ministrului Justiției, deoarece a răspuns cerinței legale de a solicita extrasul de Carte Funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termen a procedat la autentificarea contractului.

Astfel, a apreciat că această abatere nu invalidează contractul de vânzare - cumpărare, deoarece în conținutul lui a consemnat un adevăr și, anume, că la data autentificării bunul vândut nu era ipotecat, sechestrat sau gajat și nu era afectat de sarcini.

A apreciat că sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie comisă cu intenție directă sau indirectă în momentul perfectării actului, iar în contextul probator administrat, trimiterea pentru obținerea extrasului de Carte Funciară, dar și informarea cu privire la situația juridică a terenului conduc la concluzia că, inculpata nu a avut reprezentarea comiterii unei fapte penale.

Mai mult decât atât, a reținut că T.M. nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al raportării inexistenței sarcinilor la un extras de Carte Funciară neprimit și nu a acceptat rezultatul socialmente periculos.

Prin urmare, autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de către notarul public T.M., care avut convingerea că extrasul de carte funciară ce va fi primit ulterior, nu va reda o altă situație - împrejurări care nu au fost puse sub semnul întrebării nici de vânzător prin mandatar și nici de cumpărător - reprezintă o faptă dar care nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen.].

Referitor la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) vechiul C. pen., pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, a reținut că potrivit acestui text de lege „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

Analizând din punct de vedere juridic elementele ce caracterizează latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că mențiunile din încheierea de completare din 05 septembrie 2011, constând în consemnarea, că actul s-a întocmit la sesizarea lui G.G., pe de o parte, iar, pe de altă parte, că pentru G.G. s-au eliberat două exemplare, nu sunt esențiale și producătoare de consecințe juridice, deoarece nu alterează substanța/esența înscrisului.

Cu alte cuvinte, cerința legii este în sensul că faptele sau împrejurările atestate în mod mincinos, precum și faptele sau împrejurările ce nu au fost inserate în cuprinsul actului, trebuie să fie apte prin ele însele sau prin modul în care se repercutează asupra conținutului actului în ansamblul său și să genereze efecte de drept.

În acest sens, urmează a se observa că G.G. a declarat în fața instanței că și-a dat acordul, fiind citat în acest scop la biroul notarial.

Mai mult decât atât, mențiunea din finalul încheierii în sensul că din cele patru exemplare, două s-au eliberat părții, nu este de natură a afecta conținutul actului și a genera efecte de drept.

În concluzie, a reținut că vinovăția sub forma intenției - directe sau indirecte - este exclusă și în cazul acestei fapte considerată a fi infracțiunea prev. de art. 289 vechiul C. pen., și în această situație, a apreciat că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 396 pct. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei T.M. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011 (parte vătămată O.N.) și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 și 05 septembrie 2011).

Pe latură civilă, a luat act că partea vătămată O.N., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Deși, a apreciat că faptele săvârșite de T.M., nu sunt de natură penală, iar în cauză nu există constituire de parte civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din anul 2011 și încheierea de completare din 5 septembrie 2011 și a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata T.M., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat desființarea sentinței și condamnarea inculpatei T.M. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (1968), având în vedere că în calitate de notar public, prin încălcarea dispozițiilor legale, a atestat în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 a imobilului - teren intravilan în suprafață de 3681 m.p. suprafață măsurată, cu nr. CF YY din 11 martie 2010, în mod nereal, faptul că vânzătoarea O.N. o garantează pe cumpărătoare împotriva viciilor ascunse sau aparente, a oricărei evicțiuni totale sau parțiale, precum.și faptul că bunurile vândute nu sunt vândute sau ipotecate, sechestrate sau gajate și sunt libere de sarcini conform extrasului de CF nr. ZZ din 11 august 2011, extras care nu era comunicat notarului public la data perfectării contractului. Ulterior, după primirea extrasului de carte funciară, constatând că era notată o sarcină - interdicția de vânzare conform declarației notariale din 11 august 2011, inculpata pentru a da aparență de legalitate contractului de vânzare cumpărare autentificat deja, prin încheierea din 5 septembrie 2011, a dispus completarea contractului cu date nereale, în sensul că reprezentarea vânzătoarei s-a realizat de către G.G., în baza procurii din 24 august 2010 nerevocată, conform certificatului din 11 august 2011.

Or, din probele administrate în cauză, inclusiv declarația lui G.G., nu rezultă că acesta a formulat o astfel de cerere, mai mult, încheierea de completare a fost depusă, la Primăria comunei M. în luna februarie 2013.

Parchetul a criticat sentința și sub aspectul greșitei achitări a inculpatei T.M. pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (1968), având în vedere că din probele administrate rezultă fără echivoc că, în calitate de notar public, a consemnat date nereale în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, privind împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării nu era afectat de sarcini, în condițiile în care nu era în posesia extrasului de carte funciară și exista o interdicție de vânzare și, ulterior, în cuprinsul încheierii din anul 2011, dată în completare la contractul de vânzare-cumpărare, a consemnat, în mod nereal, că actul a fost întocmit la sesizarea lui G.G., care o reprezenta pe vânzătoare în baza unei procuri autentificate și nerevocate.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatei pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual (2 fapte), în considerarea dispozițiilor C. pen. anterior, ca fiind lege penală mai favorabilă, la o pedeapsă neprivativă de liberate - suspendare condiționată, anularea celor două acte respectiv, contractul de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 și încheierea de completare din data 05 septembrie 2011.

Inculpata T.M. a criticat sentința sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, în sensul că, în mod greșit, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, conform dispozițiilor art. 580 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., anularea contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 și a încheierii de completare din data 05 septembrie 2011, în condițiile în care a constatat că partea vătămată O.N. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 octombrie 2014, sub nr. 294/42/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în apel, la data de 3 decembrie 2014.

La primul termen de judecată din data de 3 decembrie 2014, Înalta Curte a pus în vedere inculpatei T.M. dacă dorește să dea declarații în fața instanței de apel sau înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpata învederând instanței că nu dorește să facă declarații suplimentare în cauză și își menține declarațiile date anterior, poziția sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul încheierii.

La același termen de judecată în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen. a acordat cuvântul părților cu privire la cererile de probatorii iar după deliberare au fost încuviințate cererile de probatorii formulate de parchet și inculpată privind audierea martorilor G.G., T.F., F.E.V., M.I.T. și H.E.G., fiind acordat termen la data de 21 ianuarie 2015 când s-a dispus citarea martorilor G.G., T.F. și F.E.V.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015 s-a procedat la audierea martorilor G.G., T.F. și F.E.V., depozițiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei, a fost respinsă cererea de probatorii în completare formulată de apărătorul intimatei inculpate T.M. privind audierea martorului P.E.M., ca nefiind utilă soluționării cauzei în raport de teza probatorie invocată și cererea de solicitare a înregistrării audio, a ședinței de judecată, de la Curtea de Apel Ploiești, de la termenul când s-a realizat audierea martorului P.E.M., pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de la acea dată.

La termenul din data de 4 martie 2015 s-a procedat la audierea martorilor M.I.T. și H.E.G., declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei, fiind acordat termen pentru dezbaterile pe fond la data de 15 aprilie 2015, fiind amânată pronunțarea succesiv la datele de 29 aprilie 2015 și 13 mai 2015.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata T.M., prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat apelul Parchetului și nefondat apelul declarat de inculpată, pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate, având în vedere că prima instanță a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză și, pe cale de consecință, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.M.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că, deși prima instanță a reținut aceiași situație de fapt ca și cea care a fundamentat actul de acuzare, respectiv, că în calitate de notar public, la data de 12 august 2011, inculpata T.M. a procedat la perfectarea actului de vânzare cumpărare autentificat din anul 2011, încheiat între G.G., mandatar al vânzătoarei O.N. și G.I., în calitate de cumpărător, fără a avea extrasul de carte funciară, în mod eronat a reținut, în baza adresei din 20 noiembrie 2013 comunicată de UNNPR, că obținerea extrasului de carte funciară nu era o condiție pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare și că notarul s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele legii civile - consimțământul părților - și, având în vedere informațiile primite de la OCPI Buzău, a reținut că nu sunt notate sarcini. în CF în legătură cu imobilul ce face obiectul tranzacției precum și împrejurarea că procura specială dată de vânzătoarea O.N. mandatarului, nu a fost revocată.

Mai mult, judecătorul fondului a reținut că prin declarația notarială din 11 august 2011 este consemnată voința generică a proprietarului de a nu vinde și nu constituie o sarcină care se impunea a fi înscrisă în cartea funciară, motivat de faptul că înscrierile în cartea funciară au ca efect opozabilitatea față de terți și nu limitarea dreptului de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil.

Înalta Curte constată că numita O.N. a dobândit terenul arabil în suprafață totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate -3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, în baza sentinței civile nr. 7646 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Buzău (Dosar nr. 7222/200/2008) și a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 11 martie 2010, prin care G.G. i-a vândut cota sa indiviză de ½, obținută prin sentința civilă susmenționată, în scopul reîntregirii proprietății.

După dobândirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, prin procura specială de vânzare autentificată din 24 august 2010 la B.N.P. L.S. și V.D., numita O.N. l-a mandatat pe G.G., concubinul său la acea dată, să vândă în condițiile cele mai favorabile și cui va crede de cuviință terenul în suprafață totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (3700 m.p. conform actului de proprietate), mandat special de care G.G. a uzat abia după ce relația de concubinaj dintre cei doi a încetat (în cursul anului 2011).

În acest context, la data de 10 august 2011 G.G. s-a prezentat la biroul notarului public T.M. pentru a obține informații privind actele necesare realizării perfectării contractului de vânzarea asupra terenului, pe care intenționa să-l vândă, în baza procurii speciale de vânzare, numitei G.I., mama sa. După ce inculpata T.M. i-a comunicat care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, a doua zi, martorul G.G. a prezentat actele în completare cerute de inculpată, care i-a solicitat să revină la data de 12 august 2011, împreună cu mama sa, pentru încheierea contractului.

La data de 11 august 2011, inculpata T.M., a emis două adrese, una către Registrul Național de Evidență a Revocării Procurilor pentru a verifica dacă nu s-a realizat o revocare a procurii speciale de vânzare autentificată din anul 2010 și a constatat că nu există niciun act juridic de revocare, potrivit certificatului din 11 august 2011 al R.N.P.R. și una către O.C.P.I. Buzău prin care a solicitat emiterea unui extras de carte funciară, pentru autentificare, referitor la terenul ce urma să facă obiectul contractului de vânzare cumpărare.

În legătură cu solicitarea de eliberare a extrasului de carte funciară, din actele și lucrările dosarului rezultă că, cererea inculpatei a fost înregistrată la OCPI Buzău din 11 august 2011, ora 11:12, conform fișei de borderou și istoricului acțiunilor din Registrul general de intrare, termenul fixat pentru comunicarea extrasului fiind fixat automat, la data de 16 august 2011.

Se mai reține, tot în baza probatoriului administrat, că în aceeași zi, din 11 august 2011, orele 11:08, a fost înregistrată și cererea formulată de O.N. de notare a declarației notariale din 11 august 2011 emisă de B.N.P. Asociați F.E.R. și F.I.R., prin care s-a notat interdicția de înstrăinare a imobilului prin mandatar, sub C/1 din CF VV (provenită din CF pe hârtie cu nr. UU) UAT Mărăcineni, pentru care s-a fixat termen automat de rezolvare, tot în sistem informatic, data de 17 august 2011. Demersul de notare a acestei interdicții de vânzare a numitei O.N. fiind determinat de încetarea relației de concubinaj cu G.G. și aflarea de către partea vătămată a activităților întreprinse de G.G. pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Relevantă în acest sens este declarația notarului public F.C.I.R. care a arătat că, la data de 11 august 2011, s-a prezentat la biroul său notarial numita O.N. pentru revocarea unei procuri speciale de vânzare pe care nu o avea la ea și nici nu a putut oferi informații privind numărul și data autentificării ei, ci doar a precizat numele notarului public care a întocmit-o, cu referire la L.S., împrejurarea în care s-a notat declarația notarială a lui O.N. de interdicție a înstrăinării imobilului (din 11 august 2011).

De asemenea, partea vătămată O.N. a arătat în declarațiile date, că a dorit să revoce procura specială de vânzare dată lui G.G. însă biroul notarului public unde a autentificat-o era închis, fiind perioada concediilor (adresa din 8 noiembrie 2012 a B.N.P. L.S. și V.D.), astfel că s-a prezentat la B.N.P. Asociații F.E.R. și F.I.R. pentru întocmirea declarației notariale în legătură cu instituirea interdicției de înstrăinare și depunerea acestei declarații notariale autentificate la O.C.P.I. Buzău pentru notarea în cartea funciară, în scopul împiedicării înstrăinării vânzării.

După înregistrarea cererii formulate de inculpată la O.C.P.I. Buzău, lucrarea a fost repartizată spre soluționare martorei T.F., asistent registrator care după efectuarea verificărilor necesare a constatat că sistemul informatic nu îi permite procesarea cererii, întrucât pe flux exista în lucru o altă cerere înregistrată cu privire la același imobil (nr. cadastral și carte funciară), împrejurare în care s-a procedat la decalarea termenelor de soluționare, cererea inculpatei fiind soluționată la data de 17 august 2011, iar cea a părții vătămate la data de 16 august 2011, astfel cum rezultă din registrul general de intrare electronic și centralizatorul zilnic al OCPI Buzău, eliberarea extrasului de carte funciară către biroul notarial al inculpatei fiind realizat la data de 18 noiembrie 2011.

În aceste împrejurări, cu ocazia soluționării cererii numitei O.N., registratorul desemnat cu soluționarea lucrării, martora F.E.V., a apreciat în baza cererii, actelor depuse și verificărilor efectuate de asistentul registrator, M.T., că se impune notarea în cartea funciară, fila III, a declarației notariale autentificate din 11 august 2011 emisă de B.N.P. Asociații F.E.R. și F.I.R. privind interdicția de înstrăinare a imobilului, prin mandatar, C/1 din CF VV (provenită din CF pe hârtie cu nr. UU) UAT Mărăcineni, sens în care, a dispus admiterea cererii numitei O.N. prin încheierea din data de 16 august 2011. Împrejurarea relevată de inculpată că la momentul admiterii cererii de notare de către registratorul F.E.V. nu exista niciun referat întocmit de asistentul registrator nu are relevanță sub aspectul valabilității notării interdicției în carte funciară în contextul în care împotriva acestei încheieri nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege. În acest sens prezintă relevanță și depozițiile martorei O.A. care a arătat că nu era necesar întocmirea unui referat de către asistentul registrator pentru respingerea unei cereri, dar nici nu era interzis.

Prin urmare, la data de 17 noiembrie 2011, când s-a soluționat cererea formulată de inculpata T.M. având ca obiect eliberarea extrasului de carte funciară asupra aceluiași imobil, exista în lucru cererea părții vătămate O.N. de notare a interdicției de înstrăinare a bunului ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare, aspect de care inculpata T.M. nu a luat cunoștință la data de 12 august 2011, întrucât cererea sa nu a fost soluționată, potrivit centralizatorului de la OCPI Buzău unde este menționată data de 18 august 2011 și nici nu a primit relații de la OCPI Buzău prin alte modalități de comunicare (telefon, fax), împrejurare în care, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a procedat la încheierea și autentificarea contractului de vânzare cumpărare a imobilului susmenționat (din 12 august 20011), deși nu avea extrasul de carte funciară al terenului ce forrna obiectul vânzării.

Apărarea inculpatei T.M. că i s-ar fi comunicat telefonic de angajații OCPI Buzău, la data de 12 august 2011, relații în legătură cu situația imobilului pentru care a solicitat eliberarea extrasului de carte funciară în sensul că nu este grevat de sarcini, nu poate fi primită, în contextul în care, potrivit probelor administrate rezultă că cererea acesteia nu a fost lucrată în sistemul informatic întrucât exista pe flux o cerere anterioară cu privire la același imobil, cerere care s-a dovedit a fi formulată de O.N. pentru înscrierea interdicției de vânzare în baza declarație notariale autentificate de acesta la B.N.P. Asociații F.E.R. și F.I.R.

De asemenea, împrejurarea că OCPI Buzău nu oferea informații prin telefon cu privire la situația imobilelor pentru care s-au formulat cereri pentru eliberarea extraselor de carte funciară este confirmată și de angajații acestei instituții, respectiv, martorii T.F., F.E.V. și M.I.T. care au arătat în mod constant în depozițiile lor, că după înregistrarea cererilor având ca obiect obținerea extrasului de carte funciară sau înscrierea unei interdicții, acestea erau repartizate la un asistent registrator care efectua verificarea actelor ce însoțeau cererea și situația imobilului, după care prezenta lucrarea unui referent care decidea cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor. Toții martorii au confirmat faptul că datorită volumului mare de lucru erau întârzieri în soluționarea lucrărilor, însă nu se dădeau informații prin telefon cu privire la modalitatea de soluționare ci numai în legătură cu stadiul soluționării lucrărilor.

Relevantă sub acest aspect este și depoziția martorei Ș.P. care a arătat că a depus cererea de eliberarea a extrasului de carte funciară formulată de notarul public T.M., la OCPI Buzău, la data de 11 august 2011, împreună cu borderoul, iar la data de 12 august 2011 când s-a prezentat pentru ridicarea extrasului i s-a comunicat că lucrarea nu a fost soluționată, sens în care a informat-o pe T.M. Aceasta a luat legătura telefonic cu cei de la Oficiu de Cadastru pentru a i se comunica situația cererii. Prin urmare, niciunul dintre martorii audiați nu confirmă susținerea inculpatei ca angajații OCPI Buzău i-ar fi comunicat telefonic situația juridică a terenului ci doar stadiul soluționării cererii.

Contrar celor reținute de instanța de fond și susținute de apărare în legătură cu împrejurarea că notarul public nu avea obligația de a deține extrasul de carte funciară la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare ci doar obligația de a se informa cu privire la situația juridică a imobilului, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201/03 martie  2010 în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 și a art. IV „Atribuții ce revin UNNPR și notarilor publici" din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, notarul public avea obligația legală ca la momentul autentificării actului prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, să solicite un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini, iar pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu putea efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.

În același sens sunt și prevederile art. IV pct. 2 din Protocolul de Colaborare nr. 429312/1404 din 26 aprilie 2010 încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, cu aplicabilitate din 21 octombrie 2010, în sensul că, autentificarea actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare se face numai după obținerea extrasului de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, a certificatului de sarcini și a documentației cadastrale, contrar celor reținute de judecătorul fondului care a apreciat că la autentificarea actului de vânzare cumpărare nu era necesar obținerea extrasului de carte funciară ci exista doar obligația notarului public de a se informa cu privire la situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare.

Mai mult, chiar în interpretarea dată de instanța de fond cu și susținută de apărare privind existența doar a obligației de informare a notarului public în legătură cu situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare, întemeiate pe dispozițiile art. III.4. din Ordinul nr. 309/2010, potrivit cărora oficiul de cadastru și publicitate imobiliară are printre obligații și pe cea de eliberare la cererea notarilor publici extrase sau, după caz, copii ale cărților funciare ori certificate de sarcini, care pot fi transmise între notarul public și birourile de cadastru și publicitate imobiliară prin fax sau prin altă modalitate de comunicare, însă eliberarea extrasului nu va fi condiționată de primirea cererilor în original, care vor fi transmise ulterior, se constată că, din probele administrate în cauză și expuse pe larg în cele ce preced, nu rezultă că inculpata T.M. s-a informat cu privire la situația juridică a terenului ci doar a solicitat informații de la OCPI Buzău în legătură cu stadiul soluționării cererii de eliberare a extrasului de carte funciară.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor normative enunțate rezultă în mod clar obligația inculpatei T.M., ca în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau, în calitate de notar public, să solicite, la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - un extras de carte funciară. Obligația existenței unui extras de carte de funciară la momentul perfectării și autentificării contractului de vânzare cumpărare nu a fost îndeplinită de către inculpată fapt ce a condus la îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea activităților de serviciu, după cum nu s-a putut dovedi nici împrejurarea că au fost obținute relații prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare de la OCPI Buzău cu privire la situația juridică a imobilului ce forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea inculpatei în sensul că a procedat la încheierea contractului de vânzare cumpărare la data de 12 august 2011 urmare insistențelor lui G.G. care a și asigurat-o că nu este niciun impediment la vânzare, în contextul în care chiar martorul a arătat în mod constant în depozițiile sale, că a fost programat la data de 12 august 2011 pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare de către notarul T.M., iar, după ce s-a prezentat, contractul era deja întocmit de aceasta din urmă, fiind doar semnat de către părți, după cum, a relatat și faptul că nu cunoștea nimic în legătură cu împrejurarea că ar fi fost necesar un extras de carte funciară, aceste aspecte fiind confirmate și de martorele G.I. și B. (fostă T.) A.

De altfel, împrejurarea invocată de inculpată în apărare nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii obligației care îi revenea în calitate de notar public la momentul autentificării actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare de a obține extrasul de carte funciară pentru autentificare, prin urmare, nerespectarea obligației impuse de lege și autentificarea contractului de vânzare cumpărare din anul 2011, reprezintă o îndeplinirea defectuoasă a unui act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Mai mult, prin modalitatea în care a acționat, T.M. a nesocotit dispozițiile legale care reglementează activitatea notarilor publici - art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care instituie în sarcina notarului public obligația de a desluși raporturile reale între părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, de a verifica dacă intenția părților este de face tranzacția și cunosc efectele actelor întocmite precum și dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea, or, în contextul în care exista notată o interdicție de vânzare din partea proprietarului bunului imobil pe care martorul G. îl reprezenta în baza unei procuri speciale, aspect ce putea fi verificat de către notar doar la primirea extrasului de carte funciară, este evident că, prin autentificarea contractului de vânzare cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară și-a îndeplinit în mod defectuos obligația de verifica voința părților.

În ceea ce privește susținerea apărării privind notarea în mod eronat în cartea funciară a interdicției de vânzare, argument însușit și de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că notarea în cartea funciară a unei clauze de inalienabilitate exista și în vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în noul C. civ. [art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a] și, spre deosebire de înscrierea provizorie și intabulare care au ca obiect drepturi reale imobiliare, reprezintă înscrierea ce are ca obiect și alte drepturi decât cele tabulare, în sensul că obiectul notării îl pot constitui și alte drepturi decât cele tabulare, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilul și ea poate fi înscrisă în cartea funciară numai în cazurile ordonate de lege, având ca efect opozabilitatea față de terți și numai în mod excepțional, efectul doar de informare. De asemenea, art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), definea obiectul notării ca fiind actele și faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, acestea puteau fi înscrise în cartea funciară la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terțe persoane.

Totodată, în conținutul dispozițiilor art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 [art. 19 pct. 1.B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată] și art. 142 pct. 2 din aceiași lege [art. 19 pct. 1.C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată] printre categoriile de înscrieri în cartea funciară în cuprinsul părții a II-a și a IlI-a erau menționate și faptele, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile referitoare la celelalte drepturi tabulare. Mai mult, notarea interdicției de vânzare în cartea funciară era prevăzută în mod expres și -în conținutul art. 42 alin. (2) lit. h) (interdicția de înstrăinare sau grevare a imobilului, precum și modalitățile interdicției de strămutare sau grevare) din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.049/29 decembrie      2006, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data: de 11 august 2011 [ordin abrogat prin art. 2 lit. a) din 700 din 9 iulie 2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, publicat în M. Of. al României nr. 571/31 iulie    2014].

Stabilind limitele și acestui tip de înscriere, în conținutul art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996 se prevede că, notarea are ca obiect înscrierea drepturilor persoanelor, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară, prin urmare, instituie condiția existenței unei legături între actul sau faptul ce se solicită a fi notat și imobilul pentru care se solicită efectuarea notării.

În cauză se constată, pe de o parte că, înscrierea interdicției de vânzare a fost făcută în baza unor dispoziții legale expres prevăzute de lege, cu efecte de opozabilitate față de terți și nu cu efect de informare, pe cale de consecință, dacă notarul public T.M. ar fi obținut extrasul de carte funciară, ar fi putut constata existența acestei interdicții de vânzare făcute chiar de titularul dreptului de proprietate al imobilului, în baza mențiunilor consemnate în foia a IlI-a a C.F. (extras) și nu ar fi încheiat/autentificat actul de vânzare cumpărare dintre G.G., mandatar special, și G.I., cumpărător, iar pe de altă parte, între demersul făcut de O.N., proprietarul imobilului, de notare a interdicției de vânzare și imobilul teren arabil în suprafață totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul com. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, există o legătură, în sensul că, a interdicția de vânzare a vizat tocmai acest imobil.

Nu se poate aprecia, astfel cum a reținut judecătorul fondului, că prin notarea acestei interdicții de vânzare a terenului în cartea funciară s-a limitat dreptul de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil chiar de către proprietar care în această modalitate își impune o interdicție de înstrăinare, având în vedere că, legea cadastrului a renunțat la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară reglementând cu caracter de principiu fundamental, efectul de opozabilitate în materia publicității imobiliare, iar prin notarea interdicției de vânzare nu s-a instituit în cauză o interdicție de vânzare pentru proprietar ci o interdicție de vânzare pentru cel ce era împuternicit în baza procurii speciale să efectueze vânzarea imobilului, în împrejurările faptice descrise anterior (timpul scurt de la momentul aflării de către O.N. a demersurilor efectuate de G.G., fostul concubin, de a înstrăina terenul în baza procurii speciale de vânzare, fapt ce nu i-a mai permis proprietarului imobilului să revoce procura respectivă în timp util și să-l încunoștințeze despre revocarea mandatului). Prin urmare, notarea interdicției de vânzare reprezenta voința de proprietarului bunului imobil de a nu mai permite ca vânzarea terenului să se realizeze de către martorul G.G., în respectarea principiului disponibilității recunoscut proprietarului bunului, fără a considera că prin acesta s-a instituit o interdicție de vânzare chiar pentru O.N.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea instanței de fond în legătură cu împrejurarea că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului în suprafață de 3.700 m.p. era de aceea de revocare expresă sau tacită a procurii speciale dată lui G.G. de către O.N. și care trebuia adusă la cunoștința mandatarului, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse în cele ce preced cu privire la posibilitatea notării în cartea funciară a interdicției de vânzare, iar pe de altă parte, efectele notării în cartea funciară a acestei interdicții de vânzare și scopul instituirii ei de către titularul dreptului de proprietate, de a împiedica vânzarea terenului până la revocarea de către mandant a procurii speciale de vânzare.

Această apreciere este susținută, contrar celor reținute de prima instanță referitor la pasivitatea părții vătămate, chiar de demersurile realizate de O.N. care, inițial, a solicitat unui notar revocarea procurii speciale de vânzare însă, întrucât nu avea actul asupra ei a procedat la întocmirea unei declarații notariale de notare a interdicției de înstrăinare a imobilului, pentru care a solicitat notarea în cartea funciară. Ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru revocarea procurii speciale de vânzare din 24 august 20101, sens în care a și revocat procura dată lui G.G. la data de 17 august 2011, astfel cum rezultă din declarația notarială autentificată din anul 2011 la B.N.P.A. L.S. și V.D.

Revenind la activitatea infracțională desfășurată de inculpata T.M., Înalta Curte reține că, după încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 2011 prin care s-a transmis dreptul de proprietate a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3681 m.p., conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3700 m.p.), situat în extravilanul corn. M., jud. Buzău, tarlaua AA cu nr. cadastral DD, înscris în CF sub nr. WW, potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, către G.I., contrar obligației legale cuprinse în prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și pct. II.4 din Ordinul nr. 309/2010, aceasta nu a solicitat înscrierea contractului la OCPI Buzău, având în vedere că nu i-a fost eliberat extrasul de carte funciară, prin atitudinea sa inculpata făcând dovada că a autentificat un act, îndeplinindu-și astfel, cu știință, în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în calitate de notar public.

Ulterior, după comunicarea extrasului de carte funciară de către OCPI Buzău, inculpata pentru a da aparență de legalitate contractului încheiat, a menționat împrejurări nereale în conținutul încheierii de completare cu privire la situația imobilului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, în sensul că, bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău. În acest context, a inserat în încheierea de completare din 5 septembrie 2009 a contractului de vânzare cumpărare, mențiunea că, „(..) bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini cu excepția declarației autentificate din 11 august 2011 de B.N.P. F.E.R. și F.I.R., conform extrasului de CF nr. TT din 11 august 2011 eliberat de OCPI Buzău (..)" și împrejurarea că această încheiere de completarea a fost dispusă urmare so