ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2010

In mod greșit, instanța de apel a apreciat că pârâților Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța nu li se cuvin cheltuieli de judecată, prin această dispoziție fiind încălcate prevederile art. 276 C. proc. civ .

Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește obligația de a emite dispoziția motivată prevăzută de Legea nr. 10/2001 doar în sarcina primarului.

In mod greșit, s-a apreciat că despăgubirile primite de reclamanți la momentul exproprierii sunt modice, în absența dovedirii de către reclamanți, conform art. 1169 C. civ., că acestea erau injuste în raport cu prețurile pieței practicate în anul 1981, cu consecința aplicării greșite în speță a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În ceea ce privește modul de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale în materia cheltuielilor de judecată, se apreciază că, în mod corect, instanța de apel a considerat că reclamanții nu datorează suma de bani solicitată cu acest titlu de către pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța. Prevederile art. 276 C. proc. civ., explicit invocate prin motivele de recurs, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece nu este întrunită ipoteza avută în vedere de legiuitor, anume formularea de pretenții de către ambele părți, care să fi fost admise doar în parte. Pârâții nu au formulat cerere reconvențională în cauză, astfel încât nu se pot prevala de norma la care au făcut referire în recurs. În condițiile art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă în considerarea culpei procesuale a părții căreia i-au fost respinse pretențiile deduse judecății. În cauză, reclamanții au intenționat să se judece cu unitatea deținătoare în considerarea refuzului nejustificat al acesteia de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, solicitând soluționarea notificării de către instanță, în aplicarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. În acest sens, au indicat, în calitate de pârâți, atât autoritatea deliberativă, pe cea executivă, precum și pe titularul dreptului de proprietate, Municipiul. Din perspectiva art. 274 C. proc. civ., este suficient că pretențiile cu acest obiect au fost admise, fiind fără relevanță că obligația de emitere a dispoziției motivate prevăzute de art. 25 din lege a fost stabilită doar în sarcina uneia dintre autoritățile administrației publice locale, deoarece este exclusă existența unei culpe procesuale în raport cu celelalte entități a căror chemare în judecată a avut aceeași cauză juridică. Față de cele expuse, urmează a fi înlăturate criticile recurenților pe acest aspect. Invocarea prin motivele de recurs a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Constanța și a Consiliului Local Constanța este lipsită de interes. Prin acest mijloc de apărare se tinde la schimbarea dispoziției primei instanțe în sensul constatării inexistenței vreunei obligații în sarcina celor două entități decurgând din art. 25 din Legea nr. 10/2001. Or, respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acești doi pârâți a fost motivată tocmai din perspectiva absenței unei obligații de această natură, situație în care invocarea excepției este lipsită de finalitate. In ceea ce privește încadrarea imobilului în litigiu în categoria celor preluate abuziv de stat, pentru care Legea nr. 10/2001 prevede acordarea de măsuri reparatorii persoanelor îndreptățite, se constată că instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 213/1998, întrucât preluarea a operat cu titlu valabil, respectiv în baza unui act normativ de expropriere. Prin motivele de recurs, nu s-a contestat atare încadrare juridică, criticându-se doar aprecierea instanței de apel în sensul că despăgubirile încasate la momentul exproprierii ar fi fost modice. Este lipsit de relevanță, pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă a avut loc o justă și prealabilă despăgubire a reclamanților din cauză cu ocazia exproprierii. Împrejurarea încasării de despăgubiri nu împiedică o calificare a preluării imobilului ca fiind abuzivă în baza legii speciale, din moment ce caracterul abuziv este întrunit, potrivit voinței legiuitorului, și în cazurile de preluare cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la acea dată, astfel cum titlul valabil al statului este definit în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la care art. 2 lit. h) trimite în mod expres. Eventualele despăgubiri primite, indiferent de cuantum, interesează doar acordarea efectivă a măsurilor reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și (7) din lege. Ca atare, criticile formulate nu au obiect, cu atât mai mult cu cât, în speță reținându-se tocmai preluarea cu titlu, se prezumă că a avut loc o justă și prealabilă despăgubire. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.