ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1134 din 14 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 1933/118/2008,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții

G.G. și V.M., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA.

In consecință, a obligat pârâtul să emită

dispoziție motivată, cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului

VII al Legii nr.

247/2005 - pentru

imobilul compus din teren în suprafață de 217 mp și

construcție cu trei camere și dependințe, situat

în Municipiul Constanța,

echivalente

cu diferența dintre valoarea de

piață

stabilită pentru imobil, potrivit standardelor internaționale de

evaluare

și suma de 19.586 ROL primită cu titlu de despăgubiri, reactualizată.

Totodată, a

respins acțiunea promovată față de C.C.S.D. și

STATUL ROMÂN, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind

îndreptată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală.

Acțiunea

reclamanților față de pârâții MUNICIPIUL

CONSTANȚA

și CONSILIUL LOCAL CONSTANȚA a fost respinsă

ca nefondată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a

celor două persoane

juridice a fost

admisă prin încheiere interlocutorie la termenul din

7 octombrie 2008.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a

avut în vedere

obiectul cererii de

chemare în judecată, respectiv contestație împotriva

refuzului nejustificat al unității deținătoare de

a răspunde notificării

formulate în

baza Legii nr. 10/2001, care nu implică participarea C.C.S.D.

, ale cărei atribuții sunt legate de

procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, după

emiterea deciziei conținând propunerea de despăgubiri, și nici a Statului

Român, care nu

are nicio abilitare

legală de a emite titluri de despăgubiri în contextul legii.

In ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că

reclamanții au fost

proprietarii

imobilul în litigiu, drept dobândit prin contractul de vânzare

- cumpărare autentificat sub nr. 6240 din 12

iunie 1971 de fostul Notariat de

stat Constanța, iar imobilul a fost

expropriat în baza Decretului nr.

590/1981

și menționat în tabelul anexă la poz. 65 și 66.

Ulterior,

construcția a fost demolată, terenul fiind afectat în parte

de un bloc de

locuințe, restul aflându-se în domeniul public ori privat al

Municipiului

Constanța, conform HCLM nr. 122/2000, nr. 420/2001 și

nr. 110/2005.

Terenul pe care se afla edificiul expropriat și

demolat este afectat

integral de

lucrările noi, astfel cum rezultă și din planul de situație, în

sensul că suprafețele de teren rămase libere se

află în imediata vecinătate

a blocurilor sau vizează căile de acces

pietonal.

In aceste

condiții, terenul nu poate fi restituit în natură, fiind

întrunită ipoteza din art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, astfel încât

reclamanții

sunt îndreptățiți la despăgubiri, ce urmează a fi acordate în

conformitate cu dispozițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată

împotriva pârâților Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța,

deoarece, potrivit art.

21 și art.

25 din Legea nr. 10/2001, primarului îi revine obligația de a emite

dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri,

iar nu celorlalte entități

ale autorității administrației publice

locale.

Apelul declarat de către pârâți împotriva

sentinței menționate a fost

respins

prin decizia nr. 18/C din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări

sociale.

Pentru a pronunța această decizie, s-a apreciat

că, în mod corect,

prima instanță nu

a acordat cheltuieli de judecată pârâților Municipiul

Constanța și Consiliul Local Constanța, chiar

dacă, față de aceștia, a fost

respinsă acțiunea.

Cei trei pârâți au același interes în cauză și au

fost reprezentați de

același avocat,

plătind un onorariu modic de 357 lei, mai mult, acțiunea a

fost admisă,

chiar în parte.

Curtea de Apel a înlăturat criticile din motivarea

căii de atac pe

aspectul

neincidenței Legii nr. 10/2001 în privința imobilului expropriat

pentru cauză de utilitate publică, pentru care

reclamanții au primit

despăgubiri.

S-a apreciat că imobilul se încadrează în

categoria celor menționate

în art. 2

lit. h) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat cu titlu valabil, astfel cum

acesta este definit în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, imobil

pentru care reclamanții au primit despăgubiri de

doar 19581 ROL, ce

poate fi

considerată modică în raport cu valoarea întregului imobil

expropriat.

Î

mpotriva deciziei menționate, au declarat recurs

pârâții, criticând-o

pentru

nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

susținând, în

esență, următoarele:

1.

In mod greșit, instanța de apel a apreciat că pârâților Municipiul

Constanța și Consiliul Local

Constanța nu li se cuvin cheltuieli de

judecată,

prin această dispoziție fiind încălcate prevederile art. 276 C. proc. civ

.

2.

Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța nu au calitate

procesuală

pasivă în ceea ce privește obligația de a emite dispoziția

motivată

prevăzută de Legea nr. 10/2001 doar în sarcina primarului.

3.

In mod greșit, s-a apreciat că despăgubirile primite de reclamanți

la momentul

exproprierii sunt modice, în absența dovedirii de către

reclamanți,

conform art. 1169 C. civ., că acestea erau injuste în raport

cu prețurile

pieței practicate în anul 1981, cu consecința aplicării greșite în

speță a dispozițiilor art. 1 și art.

2 din Legea nr. 10/2001.

4.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a

actelor

dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

5.

În ceea ce privește modul de aplicare de către instanța de apel a

dispozițiilor procedurale în materia cheltuielilor de judecată, se apreciază

că, în mod corect, instanța de apel

a considerat că reclamanții nu

datorează

suma de bani solicitată cu acest titlu de către pârâții Municipiul

Constanța

și Consiliul Local Constanța.

Prevederile art. 276 C. proc. civ., explicit

invocate prin

motivele de recurs, nu sunt aplicabile în cauză,

deoarece nu este întrunită

ipoteza avută în vedere de legiuitor, anume

formularea de pretenții de

către ambele părți, care să fi fost admise doar în

parte.

Pârâții nu au formulat cerere reconvențională

în cauză, astfel încât

nu se pot prevala de norma la care au făcut referire în

recurs.

În condițiile art. 274 C. proc. civ.,

cheltuielile de judecată

se

acordă în considerarea culpei procesuale a părții căreia i-au fost respinse

pretențiile deduse judecății.

În cauză, reclamanții au intenționat să se judece cu

unitatea

deținătoare în considerarea

refuzului nejustificat al acesteia de soluționare

a notificării formulate în baza Legii nr.

10/2001, solicitând soluționarea

notificării

de către instanță, în aplicarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

În acest sens, au indicat, în calitate

de pârâți, atât autoritatea

deliberativă, pe cea executivă, precum și pe

titularul dreptului de

proprietate,

Municipiul.

Din perspectiva art. 274 C. proc. civ.,

este suficient că

pretențiile cu acest obiect au fost admise, fiind fără

relevanță că obligația

de emitere a dispoziției motivate prevăzute de art. 25

din lege a fost

stabilită doar în sarcina uneia dintre autoritățile

administrației publice

locale, deoarece este exclusă existența unei culpe

procesuale în raport cu

celelalte entități a căror chemare în judecată a avut

aceeași cauză juridică.

Față de cele expuse, urmează a fi

înlăturate criticile recurenților pe

acest aspect.

Invocarea prin motivele de recurs a

excepției lipsei calității

procesuale pasive a Municipiului Constanța și a

Consiliului Local

Constanța

este lipsită de interes.

Prin acest mijloc de apărare se tinde la schimbarea dispoziției

primei instanțe în sensul constatării

inexistenței vreunei obligații în

sarcina

celor două entități decurgând din art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Or, respingerea cererii de chemare în

judecată în contradictoriu cu

acești doi pârâți a fost motivată tocmai din

perspectiva absenței unei

obligații de această natură, situație în care

invocarea excepției este lipsită

de finalitate.

In ceea ce privește încadrarea

imobilului în litigiu în categoria

celor preluate abuziv de stat, pentru

care Legea nr. 10/2001 prevede

acordarea de măsuri reparatorii persoanelor

îndreptățite, se constată că

instanța de apel a reținut incidența în cauză a

dispozițiilor art. 2 lit. h) din

Legea nr. 213/1998, întrucât preluarea

a operat cu titlu valabil, respectiv

în baza unui act normativ de expropriere.

Prin motivele de recurs, nu s-a

contestat atare încadrare juridică, criticându-se doar aprecierea instanței de

apel în sensul că despăgubirile

încasate la momentul exproprierii ar fi fost modice.

Este lipsit de relevanță, pentru acordarea

de măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001, dacă a avut loc o justă și

prealabilă despăgubire

a

reclamanților din cauză cu ocazia exproprierii.

Împrejurarea încasării de despăgubiri

nu împiedică o calificare a

preluării imobilului ca fiind abuzivă în baza legii

speciale, din moment ce

caracterul abuziv este întrunit, potrivit voinței

legiuitorului, și în cazurile de preluare cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care

România era parte și a legilor în

vigoare la acea dată, astfel cum titlul

valabil al statului este definit în

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la

care art. 2 lit. h) trimite în mod expres.

Eventualele despăgubiri primite,

indiferent de cuantum, interesează

doar acordarea efectivă a măsurilor

reparatorii, în conformitate cu

dispozițiile art. 11 alin. (2) și (7) din lege.

Ca atare, criticile formulate nu au

obiect, cu atât mai mult cu cât, în

speță reținându-se tocmai preluarea cu

titlu, se prezumă că a avut loc o

justă și prealabilă despăgubire.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte apreciază că instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv

pentru care va respinge

recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul

Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin

Primar și Consiliul

Local Constanța,

împotriva deciziei civile nr. 18 C din 21 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru

cauze cu minori și familie,

precum și

pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.