ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 23

noiembrie 2007 reclamantul O.S. a chemat în judecată pârâții Primarul

Municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și Consiliul Local

Constanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la

emiterea dispoziției potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, autorul său Z.O. a fost proprietarul

imobilului, ce forma trei loturi după cum urmează: lotul nr. 5 din careul 279

în suprafață de 393,00 m.p., lotul nr. 9 din careul 279, în suprafață de 313,70 m.p., și lotul nr. 11, din careul 279 în suprafață de 393 m.p., loturi unite între ele, pe care erau edificate următoarele construcții: han, restaurant, bucătării, spații de

locuit, băi, grajduri, ateliere adiacente, magazii și alte dependințe.

A mai arătat

reclamantul că, atât terenurile cât și construcțiile au fost preluate abuziv de

către Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, iar ulterior construcțiile au

fost demolate, astfel că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat unitatea deținătoare,

fără a primi un răspuns din partea acesteia. Reclamantul a solicitat acordarea

de despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr.

84 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantului ca

nefondată, întrucât în cazul măsurilor reparatorii instanța nu are competenta

de a se pronunța.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul O.S., criticând-o ca nelegală și

netemeinică întrucât instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile

deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secțiile Unite.

Curtea de Apel

Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale prin decizia nr. 66/C din 4 martie 2009 a admis apelul formulat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Constanța.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut, în esență că, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, admițând recursul în

interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a

cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului

nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții

beneficiare.

S-a reținut că,

pârâtul Municipiul Constanța prin Primar a încălcat dispozițiile art. 25 și art.

26 din Legea nr. 10/2001, refuzând să răspundă în termenul legal la notificarea

formulată de reclamant, iar temporizarea cererii reclamantului fără un temei

legal a deschis celui vătămat accesul la justiție, în condițiile art. 6 din

Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Constatând că prima

instanță a soluționat recursul fără a intra în cercetarea fondului

contestației, iar prin hotărârea apelată nu s-a dat un răspuns explicit și

specific reclamantului în legătură cu temeinicia pretenției lui de acordare a

unor despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 111/1951,

curtea a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr.

1174 din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Constanța a admis acțiunea modificată,

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul O.S. în

contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța

prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:

A obligat pârâții să

acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005

pentru imobilul situat în Municipiul Constanța, ce avea următoarele loturi:

lotul nr. 9, careul 279 în suprafață de 313,70 m.p.; careul 279, lotul nr. 11 în suprafață de 393 m.p., și lotul nr. 5, careul 279 în

suprafață de 393 m.p., și pentru construcțiile edificate pe acestea.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a reținut că, reclamantul a făcut dovada calității sale de

persoană îndreptățită la restituirea bunurilor preluate abuziv cât și a

dreptului de proprietate asupra acestora.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Motivând apelul, a

susținut că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

legitimarea procesuală pasivă revine instanței investite cu soluționarea

notificării, în speță Primăria orașului Constanța prin Primar.

Într-un singur caz,

are calitate procesual pasivă, și anume când unitatea deținătoare nu a fost

identificată.

Curtea de Apel

Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale prin decizia nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța în contradictoriu cu

reclamantul O.S. și intimații pârâți Primarul Municipiului Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța împotriva

sentinței civile nr. 1174 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Constanța, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea formulată

împotriva acestui pârât.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că legitimarea procesual pasivă potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entității investite cu soluționarea

notificării, în speță Primăria Municipiului Constanța prin Primar și

Consiliului Local Constanța.

De la această regulă,

legiuitorul a prevăzut o singură excepție, cea instituită prin prevederile art.

28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care unitatea deținătoare nu a

fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul prin

Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a

expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea

primăriei sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau,

după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege”.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs Primarul Municipiului Constanța, Municipiul

Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susținut următoarele

critici de nelegalitate.

Singura entitate care

ar putea fi obligată la despăgubire este Statul Român cu excluderea unității

deținătoare, aceasta fiind în spiritul mecanismului reglementat de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, și în consens cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului care a decis faptul că Fondul Proprietatea nu este

funcționabil.

În atare situație, a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Analizând recursul în

raport de criticile formulate Înalta Curte constată că este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice poate fi subiect al raportului juridic născut din

aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată doar în situația de excepție prevăzută

de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare nu poate

fi identificată.

În speță, reclamantul

O.S. a notificat Primăria Municipiului Constanța prin Primar la data de 10

iulie 2001, iar instanțele de judecată au fost investite cu o contestație

întemeiată pe dispozițiile art. 26 din legea specială.

Or, în condițiile în

care niciuna din părți nu a invocat că deținătorul bunurilor în litigiu nu ar

fi cunoscut, nu pot fi incidente dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Modificările aduse

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 au scindat procedura administrativă

prealabilă în două etape: etapa ce se desfășoară la unitatea deținătoare,

finalizată prin dispoziție sau decizie prin care se face propunere pentru

acordarea despăgubirilor și etapa ce se desfășoară la Comisia Centrală care stabilește cuantumul despăgubirilor.

În speță, contestația

vizează dispoziția emisă de unitatea deținătoare, aceasta fiind titular de

obligații și nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cum greșit se

susține.

Față de obiectul

acțiunii nici critica vizând nefuncționalitatea Fondului Proprietatea nu este

întemeiată.

În raport cu cele expuse,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții Primarul

Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar

și Consiliul Local Constanța împotriva deciziei civile nr. 82/C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța – secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.