ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1211/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.C. împotriva rezoluției din 29 februarie 2008, emisă în Dosarul nr. 233/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 31 martie 2008, dată în Dosarul nr. 187/II/2/2008 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Constată că prin plângerea înregistrată la instanță, petentul L.C.

a atacat rezoluția din 29 februarie 2008 din Dosarul nr. 233/P/2007 dată de procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea precum și rezoluția din 31 martie 2008 dată de prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, din Dosar nr. 187/11.2/2008 formulate împotriva judecătorilor, procurorilor și polițiștilor indicați în plângere care au soluționat Dosarele penale nr. 10038/2000 și nr. 8835/2001 ale Judecătoriei Oradea și nu au dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea C. pen. și C. proc. pen., fraudând legea statului român și prejudiciindu-l cu sume de milioane de lei greu de calculat. Aceștia au întocmit cu știință acte false de care s-au folosit la darea hotărârilor în cauzele pe care le-au soluționat.

Examinând plângerea pe baza actelor și lucrărilor dosarului, curtea de apel reține următoarele: Petentul L.C. prin plângerea sa din 31 octombrie 2006 a sesizat că magistrații care au avut tangență cu cauzele în care el a formulat plângeri penale au făcut tot posibilul să zădărnicească bunul mers al proceselor penale și au recurs cu știință la falsuri în directă legătură cu cele 60 de procese penale pe care le are și interesele pe care le are în peste 80 de cauze. Arată că a fost grav prejudiciat de abuzuri comise de către magistrați judecători Ț.C., C.R., P.C. de la Tribunalul Bihor, B.I., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, I.C., I.V., lucrători de poliție.

Petentul arată că prejudiciile suferite de ordin moral sunt realizate prin atingere adusă demnității și inteligenței sale și familiei pentru care se constituie parte civilă cu suma de 110.000 euro. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ținând seama de funcția unuia dintre pretinșii făptuitori, S.A., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a examinat activitatea magistraților judecători și procurori la care petentul face referire. Prin ordonanța din 28 mai 2007 emisă în Dosarul nr. 256/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că plângerile penale au fost respinse de către Judecătoria Salonta fiind considerate ca netemeinice iar recursurile formulate de petent au fost respinse ca nefondate cu menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe.

Prin această ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale și disjungerea cauzei față de subiecții oficiali, magistrați judecători și procurori dar și lucrători de poliție care au efectuat urmărirea penală și au pronunțat soluții în Dosarele nr. 1038/2000 și 8835/2001 ale Judecătoriei Salonta, fiind astfel stabilite întinderea și competența prezentei cauze. Organele judiciare legal învestite cu cauzele petentului au examinat în profunzime înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultând că „chiar în situația în care susținerile lui L.C.

au fost adevărate, faptele reclamate de acesta nu pot constitui infracțiuni". Din aceeași soluție se mai desprind două aspecte deosebit de importante cu privire la semnificația plângerilor petentului, și anume că nici una dintre ele nu demonstrează existența unei prejudicieri aduse intereselor persoanei vătămate, ele fiind niște erori formale ce constituie incidente procedurale îndreptate potrivit normelor procesual-penale iar pe de altă parte la fel de important și fără îndoială este că plângerea petentului împotriva magistraților a fost determinată de nemulțumirea sa față de soluțiile date și concluziile puse în cauză, ceea ce i-au creat insatisfacții legate de modul în care justiția a reacționat la conflictul său particular născut între el și Parohia Mădăras.

De reținut că aprecierile subiective ce se circumscriu sferei părerii personale a petentului despre persoane care au calitatea de subiecți oficiali ai procesului penal, nu pot constitui temeiul unei examinări pe calea plângerii penale, tendința petentului fiind de a exercita în mod novator o cale de atac inexistentă la soluții ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Parchetul Curții de Apel Oradea pentru verificarea lucrărilor în Dosarul nr. 1038/2000 și 8835/2001 ale Judecătoriei Salonta, derivate din aceeași stare de fapt și cu referire la aceleași persoane pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat cercetări, s-a stabilit că aceste acte materiale nu au putut fi reținute de organele de urmărire penală deoarece au fost indicate eronat de către petent.

Este firesc ca o persoană care învestește activitatea unei instanțe împovărător cu 60-80 cauze, să nu-și mai poată gestiona în mod eficient plângerile și să scape din evidență faptul că lucrările la care face referire în mod obiectiv nu pot exista cât timp Judecătoria Salonta a luat ființă doar în anul 2002 iar lucrările indicate sunt anterioare acestui an (în acest sens este comunicarea 682/4/A/2007). În mod corect prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea petentului L.C. Așa încât, instanța de fond a respins plângerea, apreciind că faptele la care face referire petiționarul nu există. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul L.C., fără a-l motiva în scris.

La data soluționării recursului, respectiv 1 aprilie 2009, petiționarul a susținut oral recursul formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, desființarea rezoluțiilor procurorului și restituirea cauzei la parchet. Examinând recursul conform art. 385 14 C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum corect a reținut prima instanță, nu pot fi cercetați magistrații pentru soluțiile pronunțate în cauzele deduse judecății și care nemulțumesc părțile interesate. Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și M.P.

pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În consecință, împrejurarea că intimații magistrați au pronunțat soluții ce l-au nemulțumit pe petent nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., după cum nici ale altei infracțiuni. Hotărârile pronunțate de magistrați pot fi atacate sau reformate doar prin căile prevăzute de lege. În consecință, nu poate fi primită solicitarea petentului de a se începe urmărirea penală, deoarece faptele reclamate nu există, fiind doar susțineri ale petentului și aprecieri ale acestuia față de intimați, fără a fi probate. Pe cale de consecință, atât rezoluțiile procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale, împrejurare față de care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.C. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.C. împotriva sentinței penale nr. 93 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2009.