ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7858/62/2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I. (fiul lui M. și E., deținut în Penitenciarul Codlea). Instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat și nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate. Inculpatul P.I. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și omor deosebit de grav prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
și art. 174 – art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că la data de 25 - 26 septembrie 2002, împreună cu alte persoane, l-a lovit pe E.C.D., producându-i leziuni corporale grave și suferințe fizice și l-a lipsit de libertate, introducându-l cu forța în portbagajul mașinii, acțiuni în urma cărora victima a decedat. Măsura arestării preventive a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen. Curtea a constatat că aceste temeiuri legale subzistă, probele administrate și hotărârea de condamnare a inculpatului dispusă de prima instanță făcând rezonabilă presupunerea că P.I.
este autorul infracțiunilor de care este acuzat, iar lăsarea în libertate a acestuia prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunilor comise, modalitatea concretă în care se reține că s-a acționat împotriva victimei, violența extremă la care aceasta a fost supusă, modul în care s-a acționat pentru împiedicarea descoperirii faptelor prin incendierea victimei în propria-i mașină. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., fără a arăta motivele de casare. Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea acestuia în stare de libertate întrucât temeiurile care au impus arestarea sa preventivă nu mai subzistă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 8 ani pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. și art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. Pe tot parcursul procesului penal măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor procesual-penale și ale C.E.D.O.
În cauză există indicii suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa și, respectând principiul prezumției de nevinovăție, în mod corect instanța a luat act de existența hotărârii de condamnare dispusă în primă instanță, de modul concret și de circumstanțele săvârșirii faptei, astfel că a apreciat în mod just asupra temeiniciei menținerii măsurii arestării preventive. Temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, ele impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, imediat după comiterea faptei, inculpatul a părăsit țara, fiind adus în executarea unui mandat european de arestare, nu are reședință pe raza municipiului Brașov sau în altă localitate, astfel că nu există garanția prezenței sale la instanță în cazul punerii sale în libertate.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modul violent de săvârșire a faptelor, inculpatul fiind acuzat că a incendiat victima în portbagajul propriului autoturism. Constatând că în cauză există temeiuri pentru menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7858/62/2008. Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.