ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată

următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul

nr. 7858/62/2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului P.I. (fiul lui

M. și E., deținut în Penitenciarul Codlea).

Instanța a constatat că

temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive a inculpatului nu s-au

modificat și nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate.

Inculpatul

P.I. a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de

lipsire de libertate în mod ilegal și omor deosebit de grav prevăzute de art. 189

alin. (2) C. pen. și art. 174 – art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că la

data de 25 - 26 septembrie 2002, împreună cu alte persoane, l-a lovit pe E.C.D.,

producându-i leziuni corporale grave și suferințe fizice și l-a lipsit de

libertate, introducându-l cu forța în portbagajul mașinii, acțiuni în urma

cărora victima a decedat.

Măsura arestării preventive

a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.

Curtea a constatat că aceste

temeiuri legale subzistă, probele administrate și hotărârea de condamnare a

inculpatului dispusă de prima instanță făcând rezonabilă presupunerea că P.I. este

autorul infracțiunilor de care este acuzat, iar lăsarea în libertate a acestuia

prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura

infracțiunilor comise, modalitatea concretă în care se reține că s-a acționat

împotriva victimei, violența extremă la care aceasta a fost supusă, modul în

care s-a acționat pentru împiedicarea descoperirii faptelor prin incendierea

victimei în propria-i mașină.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., fără a arăta motivele de

casare.

Apărătorul din oficiu al

recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și judecarea acestuia în stare de libertate întrucât temeiurile care au

impus arestarea sa preventivă nu mai subzistă.

Verificând hotărârea atacată

prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

Inculpatul P.I. a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C.

pen. pe o durată de 8 ani pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor

prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. și art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a),

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Pe tot parcursul procesului

penal măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată și menținută cu respectarea

dispozițiilor procesual-penale și ale C.E.D.O.

În cauză există indicii

suficiente care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul

infracțiunilor reținute în sarcina sa și, respectând principiul prezumției de

nevinovăție, în mod corect instanța a luat act de existența hotărârii de

condamnare dispusă în primă instanță, de modul concret și de circumstanțele

săvârșirii faptei, astfel că a apreciat în mod just asupra temeiniciei

menținerii măsurii arestării preventive.

Temeiurile care au condus la

luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, ele impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, imediat după

comiterea faptei, inculpatul a părăsit țara, fiind adus în executarea unui

mandat european de arestare, nu are reședință pe raza municipiului Brașov sau

în altă localitate, astfel că nu există garanția prezenței sale la instanță în cazul

punerii sale în libertate.

Pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani,

iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, pericol ce rezultă din modul violent de săvârșire a faptelor,

inculpatul fiind acuzat că a incendiat victima în portbagajul propriului

autoturism.

Constatând că în cauză

există temeiuri pentru menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului P.I.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul acestuia, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2)

și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind

avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.I. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7858/62/2008.

Obligă recurentul inculpat

la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2010.