ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data

de 20 august 2013 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 4250/62/2013, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului P.G., fiul lui N. și E., arestat în baza

mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 18 aprilie 2013 emis de Tribunalul

Brașov, aflat în Penitenciarul Codlea.

Pentru a pronunța

această încheiere, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Tribunalul Brașov a

condamnat pe inculpatul P.G. pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de

omor prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) -

175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni

închisoare, cu executare în regim de detenție.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul P.G. în data de 26 noiembrie 2012, a aplicat mai multe lovituri

cu pumnul în zona capului și a strâns-o de gât pe soția sa, P.E., de 60 de ani,

imobilizată la pat și cu grave probleme de sănătate (AVC, miocardofibroză,

ciroză hepatică), după care a abandonat-o în pat plină de sânge.

Ulterior, la data de

10 decembrie 2012, P.E. a decedat din cauza unei bronhopneumonii, instanța de

fond reținând că între leziunile produse inițial și decesul victimei nu există

raport de cauzalitate.

În ceea ce privește

privarea de libertate a inculpatului, s-a constatat că temeiul care a stat la

baza privării efective de libertate a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

În raport cu art. 5

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura lipsirii de libertate a

unei persoane se poate dispune când exista motive verosimile că s-a săvârșit o

infracțiune sau exista motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii

de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a

drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a

procesului penal. După ce persoana acuzată este condamnată de o instanță de

judecată printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, starea de arest a acesteia se

analizează pe terenul art. 5 lit. a) din Convenție, care nu mai presupune o

analiză atât de strictă a îndeplinirii condițiilor necesare pentru luarea și

prelungirea măsurii arestării preventive înainte de pronunțarea unei hotărâri

de condamnare.

Curtea, verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P.G., în

condițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.,

a constatat că în prezent există în cauză indiciile temeinice vizate de art.

143 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că inculpatul P.G. ar fi comis

infracțiunea ce i se impută prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brașov.

Faptul că inculpatul

P.G. reprezintă un pericol concret și actual pentru, ordinea publică rezultă

din circumstanțele reale în care se reține că a fost comisă fapta - aplicarea

de lovituri repetate asupra unui membru al familiei imobilizat la pat, lovituri

ce vizau cu prioritate zona capului și a feței și însoțite de amenințări cu

moartea și încercări de sufocare prin comprimarea gâtului - dar și din

circumstanțele personale ale inculpatului, care a fost anterior condamnat la

pedeapsa închisorii pentru săvârșirea asupra fiului său a infracțiunii de

vătămare corporală gravă, având manifestări frecvente de violență pe fondul

consumului de alcool.

Aspectele accentuate

de către apărătorul inculpatului nu pot prevala în prezent raportate fiind la

gradul ridicat de pericol social, generic dar și concret, al faptelor reținute

de procuror în sarcina inculpatului, circumstanțele reale de comitere a acestor

fapte penale ce, în mod coroborat, relevă și în prezent "pericolul concret

pentru ordinea publică" pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

acestuia.

Având în vedere cele

menționate, instanța de apel a apreciat că niciuna dintre celelalte măsuri

preventive nu poate fi eficientă în cauză, cu excepția măsurii arestării

preventive a inculpatului, care asigură o bună desfășurare a procesului penal

și este singura de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri, a formulat recurs recurentul-inculpat P.G., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului P.G.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu

prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în

bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului

P.G., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune

că au fost săvârșite faptele, pentru care a și fost condamnat de instanța de

fond.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța

asupra gradului de pericol public al faptelor deduse judecății, faptele

imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică

stare de insecuritate în rândul societății.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului

P.G.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii de ședință

din 20 august 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 4250/62/2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 2 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN