ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 august 2013 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4250/62/2013, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.G., fiul lui N. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 18 aprilie 2013 emis de Tribunalul Brașov, aflat în Penitenciarul Codlea. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele: Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul P.G. pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție. În fapt, s-a reținut că inculpatul P.G. în data de 26 noiembrie 2012, a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona capului și a strâns-o de gât pe soția sa, P.E., de 60 de ani, imobilizată la pat și cu grave probleme de sănătate (AVC, miocardofibroză, ciroză hepatică), după care a abandonat-o în pat plină de sânge. Ulterior, la data de 10 decembrie 2012, P.E. a decedat din cauza unei bronhopneumonii, instanța de fond reținând că între leziunile produse inițial și decesul victimei nu există raport de cauzalitate. În ceea ce privește privarea de libertate a inculpatului, s-a constatat că temeiul care a stat la baza privării efective de libertate a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune când exista motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau exista motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. După ce persoana acuzată este condamnată de o instanță de judecată printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, starea de arest a acesteia se analizează pe terenul art. 5 lit. a) din Convenție, care nu mai presupune o analiză atât de strictă a îndeplinirii condițiilor necesare pentru luarea și prelungirea măsurii arestării preventive înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Curtea, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului P.G., în condițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a constatat că în prezent există în cauză indiciile temeinice vizate de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că inculpatul P.G. ar fi comis infracțiunea ce i se impută prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Faptul că inculpatul P.G.

reprezintă un pericol concret și actual pentru, ordinea publică rezultă din circumstanțele reale în care se reține că a fost comisă fapta - aplicarea de lovituri repetate asupra unui membru al familiei imobilizat la pat, lovituri ce vizau cu prioritate zona capului și a feței și însoțite de amenințări cu moartea și încercări de sufocare prin comprimarea gâtului - dar și din circumstanțele personale ale inculpatului, care a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea asupra fiului său a infracțiunii de vătămare corporală gravă, având manifestări frecvente de violență pe fondul consumului de alcool.

Aspectele accentuate de către apărătorul inculpatului nu pot prevala în prezent raportate fiind la gradul ridicat de pericol social, generic dar și concret, al faptelor reținute de procuror în sarcina inculpatului, circumstanțele reale de comitere a acestor fapte penale ce, în mod coroborat, relevă și în prezent "pericolul concret pentru ordinea publică" pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia. Având în vedere cele menționate, instanța de apel a apreciat că niciuna dintre celelalte măsuri preventive nu poate fi eficientă în cauză, cu excepția măsurii arestării preventive a inculpatului, care asigură o bună desfășurare a procesului penal și este singura de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs recurentul-inculpat P.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpatului P.G. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În raport cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului P.G., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public al faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății.

Așa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului P.G. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva încheierii de ședință din 20 august 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4250/62/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2013. Procesat de GGC - NN