ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2008, reclamantul E.G.

a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, să se dispună anularea Ordinului nr. 3055/C din 29 noiembrie 2007 prin care Ministrul Justiției a dispus revocarea sa din funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, anularea tuturor procedurilor administrative prealabile, inclusiv a Notei de informare privind unele deficiențe constatate în organizarea și conducerea Oficiului Național al Registrului Comerțului nr. 138.232 din 29 noiembrie 2007, reintegrarea sa în funcția de director general, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, constând în diferența dintre drepturile salariale aferente funcției de director general și drepturile salariale aferente funcției actuale de șef birou la direcția de analiză și programare – biroul programare și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 40.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin ordinul contestat, a fost revocat intempestiv și ilegal din funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, fără nici o justificare și procedură prealabilă. Reclamantul a arătat că ordinul de revocare a sa a fost emis cu încălcarea competenței exclusive a Ministrului Justiției, întrucât a fost semnat de secretarul de stat, care avea delegare numai pentru direcțiile și compartimentele ministerului, iar nu și pentru Oficiul Național al Registrului Comerțului, care nu face parte din această categorie. Nelegalitatea ordinului a fost invocată și pentru lipsa motivării în fapt și în drept, precum și pentru nerespectarea procedurii prealabile impusă de Codul Muncii, în sensul că nu s-a acordat un preaviz.

Reclamantul a contestat și conținutul notei de informare avute în vedere la emiterea ordinului, arătând că analiza neregulilor constatate este eronată și nu dovedește încălcarea atribuțiilor sale de serviciu. Astfel, s-a susținut că nu se poate reține supradimensionarea de către reclamant a schemei de personal și a posturilor de conducere, în condițiile în care organigrama a fost aprobată de Ministrul Justiției și structura organizatorică a respectat limitele impuse de lege. Reclamantul a mai arătat că în mod greșit i s-a imputat faptul că nu a considerat o prioritate achiziționarea de sedii, întrucât buna funcționare a instituției a impus asigurarea de echipamente și mobilier și de altfel, achiziționarea de sedii nu a fost prioritară nici pentru conducerea actuală.

Referitor la alocarea unor sume substanțiale cu titlul de prime, reclamantul a considerat că pârâtul își invocă propria culpă, dat fiind că a avizat alocarea sumelor respective în buget. De asemenea, reclamantul a arătat că a fost îndeplinit planul de acțiune privind consolidarea mediului de afaceri, prin modernizarea și simplificarea procedurii de autorizare a comercianților. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 2795 din 30 iunie 2009, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat Ordinul nr. 3055/C din 29 noiembrie 2007 emis de Ministerul Justiției, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, obligând pârâtul să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale în raport de funcția de director general și daune morale în sumă de 20.000 lei.

Instanța de fond a constatat, în raport de dispozițiile H.G. nr. 83/2005 și ale Legii nr. 26/1990, că secretarul de stat nu avea competența să semneze la data de 29 noiembrie 2007, pentru Ministrul Justiției, un act referitor la o instituție subordonată Ministerului Justiției , cum este Oficiul Național al Registrului Comerțului. Au fost considerate ca întemeiate și motivele de nelegalitate privind nemotivarea ordinului contestat și nerespectarea procedurii prealabile impuse de Codul muncii. Instanța de fond a reținut că ordinul emis de pârât nu conține o motivare, făcând doar trimitere la nota nr. 138232 din 29 noiembrie 2007, care nu a fost comunicată reclamantului, ceea ce a vătămat dreptul de apărare al acestuia.

În raport de actele normative care reglementează organizarea și funcționarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, s-a apreciat că reclamantul a avut statutul de salariat în perioada îndeplinirii funcției de director general și din acest motiv, s-a reținut că actul de revocare trebuia emis cu respectarea legislației muncii, după efectuarea cercetării disciplinare impusă de dispozițiile art. 263 și urm. C. muncii. Aceeași concluzie a fost reținută și în cazul constatării calității de funcționar public a directorului general, cu motivarea că Legea nr. 188/1999 reglementează în art. 78 și urm. o procedură de sancționare disciplinară similară celei prevăzute în legislația muncii. Calificarea dată de pârât actului de revocare ca fiind o măsură cu caracter pur managerial a fost considerată de instanța de fond ca lipsită de temei legal, pentru că nu a fost prevăzută în legislație, având un conținut imprecis.

Din acest punct de vedere, s-a reținut că măsura dispusă este abuzivă, întrucât la adăpostul unui concept imprecis, nereglementat juridic și necircumscris de doctrină, pârâtul a încercat să eludeze normele imperative care reglementează procedura sancționării disciplinare. În ceea ce privește temeinicia motivelor pentru care s-a luat măsura revocării din funcție, instanța de fond a reținut că nota de informare care a stat la baza actului atacat nu conține o analiză a vinovăției reclamantului, în condițiile în care unele disfuncționalități sunt rezultatul unor acte sau avize ale Ministerului Justiției, cum este cazul schemei de personal și al bugetului instituției. De asemenea, în privința priorității de achiziționare a unor sedii s-a avut în vedere că nu s-a precizat în raport cu care alte operații este prioritară și dacă fondurile oficiului erau suficiente pentru finanțarea tuturor priorităților.

Ca o consecință a anulării ordinului de revocare din funcție, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută anterior emiterii actului anulat, iar pentru repararea prejudiciului cauzat prin revocarea nelegală, a fost stabilită obligația pârâtului de a plăti diferența de drepturi salariale și daunele morale apreciate la suma de 20.000 lei. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 304/1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În primul motiv de recurs a fost criticată concluzia instanței de fond privind necompetența secretarului de stat pentru a semna actul referitor la o instituție subordonată, cum este Oficiul Național al Registrului Comerțului, arătându-se că, potrivit art. I din Ordinul Ministrului Justiției nr. 3044 din 28 noiembrie 2007, în perioada 29-30 noiembrie 2007, ministrul justiției a fost înlocuit de drept de un secretar de stat pentru toate direcțiile și compartimentele cuprinse în H.G. nr. 83/2005, cu excepția aprobării transferurilor între direcții și a aprobării modificărilor în structura organizatorică a ministerului și a instituțiilor subordonate.

Ca argument în susținerea competenței persoanei care a semnat ordinul contestat, s-a făcut trimitere la ordinele prin care intimatul-reclamant a fost delegat să exercite funcțiile de director și de director adjunct la Oficiul Național al Registrului Comerțului, semnate de asemenea de un secretar de stat, care era înlocuitor de drept al ministrului justiției. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a anulat ordinul calificat ca act administrativ pentru că nu a fost precedat de procedura cercetării prealabile prevăzută de dreptul muncii, ca o condiție de validitate a deciziei prin care se aplică sancțiunea disciplinară. Recurentul a susținut că raționamentul instanței de fond este eronat față de cele două categorii de acte supuse unor condiții și termene diferite.

În cauză, s-a arătat că intimatul s-a aflat în raporturi de autoritate și prin ordinul de revocare a sa din funcție numai acestea au încetat, fără afectarea raporturilor de muncă născute în baza contractului individual de muncă nr. 21 din 11 octombrie 2002 încheiat cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate juridică distinctă de cea a Ministerului Justiției. Considerentele instanței de fond privind nelegalitatea actului administrativ prin prisma încălcării dispozițiilor Codului muncii au fost criticate și în raport de normele de competență materială, deoarece într-un asemenea caz , instanța de contencios administrativ trebuia să decline competența în favoarea tribunalului, la un complet specializat de dreptul muncii.

În ultimul motiv de recurs, a fost criticată pe fond soluția de admitere a acțiunii, cu motivarea că a fost greșit anulat actul administrativ de revocare a intimatului din funcția de conducere pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor specifice acestei funcții. Recurentul a arătat că revocarea reprezintă numai o măsură administrativă cu caracter pur managerial și de eficientizare a activității Oficiului Național al Registrului Comerțului, justificată prin considerentele de oportunitate și necesitate, dată cu respectarea condițiilor de legalitate. Recurentul a criticat și dispoziția de reintegrare a intimatului în funcția de director, precum și obligarea sa la plata diferenței de drepturi salariale, arătând că nu este posibilă executarea lor, în condițiile în care nu a fost parte în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului, în calitate de angajator.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 3055/C din 29 noiembrie 2007 emis de Ministrul Justiției s-a dispus revocarea intimatului E.G. din funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului. Oficiul Național al Registrului Comerțului este o instituție publică, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii și organizată în subordinea Ministerului Justiției, conform dispozițiilor Legii nr. 26/1990 și ale O.U.G. nr. 129/2002, aprobată prin Legea nr. 505/2003.

Ordinul de revocare a intimatului din funcția de conducere la Oficiul Național al Registrului Comerțului a fost semnat pentru ministrul justiției de către secretarul de stat desemnat prin Ordinul nr. 3044 din 28 noiembrie 2007 să-l înlocuiască de drept în perioada 29-30 noiembrie 2007 pentru toate direcțiile și compartimentele cuprinse în H.G. nr. 83/2005, cu excepția aprobării transferurilor între direcții și a aprobării modificărilor în structura organizatorică a Ministerului Justiției și a instituțiilor subordonate ministerului. Ordinul nr. 3044 din 28 noiembrie 2007 prevede pentru o perioadă foarte scurtă delegarea de semnătură acordată cu caracter intuitu personae de către ministru unei anumite autorități administrative, desemnată nominal.

Limitele delegării de semnătură acordate secretarului de stat au fost prevăzute chiar în conținutul actului de delegare și nu vizează posibilitatea revocării din funcția de conducere la o instituție subordonată ministerului, cum este cazul funcției ocupate de intimatul-reclamant. Instanța de fond a constatat neîntemeiat necompetența secretarului de stat de a semna pentru ministru, în perioada în care l-a înlocuit de drept, actele referitoare la conducerea uneia din instituțiile publice subordonate Ministerului Justiției. Competența persoanei care a semnat ordinul respectiv rezultă din delegarea de semnătură acordată de ministru, în calitate de delegant și care a rămas titularul atribuțiilor delegate, fără a fi afectată competența materială de exercitare a acestora.

Instanța de fond a analizat în mod greșit condițiile legale pentru realizarea delegării de competență, fără a avea în vedere că prin ordinul de înlocuire temporară de drept a ministrului nu a intervenit un transfer juridic de competență în favoarea unei autorități desemnată în mod abstract, prin care autorul delegării este desesizat de atribuțiile transferate, pe care nu le mai poate exercita până la încetarea delegării, pentru că actele ar fi emise de o autoritate necompetentă.

Din acest motiv, se constată că instanța de fond a reținut greșit ca prim motiv de nelegalitate a ordinului contestat necompetența autorului actului față de Ordinele Ministrului Justiției nr. 1330/C/2007 și nr. 2711/C/2007, prin care Oficiul Național al Registrului Comerțului a fost trecut în coordonarea directă a ministrului justiției, întrucât prin Ordinul nr. 3044 din 28 noiembrie 2007 nu a fost transferată această competență, fiind delegat numai dreptul de semnătură pentru actele întocmite în exercitarea competenței respective, în perioada înlocuirii de drept a autorității delegante.

Instanța de fond a înlăturat în mod greșit și apărările ministrului pârât cu privire la natura juridică a ordinului de revocare a reclamantului din funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, ceea ce a avut drept consecință aplicarea fără temei a unor prevederi din dreptul muncii la un raport juridic de autoritate, stabilit între părțile în litigiu prin actul de numire în funcția publică de conducere, dintr-o instituție publică subordonată administrației publice centrale. Ordinul de revocare din funcție intimatului-reclamant reprezintă o măsură administrativă, având ca efect numai încetarea raporturilor de autoritate, fără afectarea contractului de muncă nr. 21 din 11 octombrie 2002 încheiat cu Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Față de natura juridică a ordinului contestat, instanța de fond a apreciat greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 263 și urm. C. muncii și art. 78 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit cărora, măsura revocării din funcția de conducere a intimatului-reclamant trebuia precedată de efectuarea cercetării disciplinare. Revocarea intimatului-reclamant s-a datorat îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere deținută și nu a fost consecința stabilirii răspunderii sale disciplinare, pentru că nu s-a constatat săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite prin încălcarea obligațiilor de serviciu.

În consecință, ordinul de revocare a intimatului-reclamant reprezintă o măsură administrativă, cu caracter managerial și de eficientizare a activității Oficiului Național al Registrului Comerțului, justificată prin considerentele de oportunitate și necesitate constatate prin nota nr. 138.232 din 29 noiembrie 2007, aprobată de conducerea Ministerului Justiției, astfel că nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege pentru stabilirea răspunderii disciplinare a unui salariat sau a unui funcționar public. Nota nr. 138.232 din 29 noiembrie 2007, în baza căreia a fost emis ordinul de revocare a intimatului, cuprinde motivele de fapt și de drept ale măsurii adoptate, astfel încât se reține că a fost îndeplinită și cerința motivării actului administrativ de încetare a raporturilor de autoritate.

Prin această notă s-a constatat îndeplinirea necorespunzătoare de către intimat a atribuțiilor specifice funcției de conducere de director general, concretizate în deficiențele reținute la nivel organizatoric și cu privire la situația financiară și la administrarea patrimoniului instituției publice. Instanța de fond a apreciat greșit că nu poate fi avut în vedere conținutul acestei note, pentru că nu a fost analizată în concret vinovăția intimatului, dat fiind că actul nu a fost întocmit în vederea stabilirii răspunderii juridice a conducerii Oficiul Național al Registrului Comerțului, ci pentru adoptarea de către Ministerul Justiției a unei decizii administrative de eficientizare a activității desfășurate de instituția publică aflată în subordinea sa.

Pentru considerentele expuse, se constată că acțiunea formulată de intimatul-reclamant nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru anularea actului administrativ, nefiind dovedite motivele de nelegalitate invocate sub aspect procedural sau pe fond cu privire la Ordinul nr. 3055/C din 29 noiembrie 2007 emis de Ministrul Justiției. În consecință, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamantul G.E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 2795 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului G.E., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.