ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 75/F-C

din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta D.T.E. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

în sensul că a fost anulat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 emis de pârât,

fiind dispusă reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și obligarea

pârâtului la plata sumei de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite, începând

cu data aplicării actului și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie

2008 emis de pârât s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de director al Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș începând cu data de 22 octombrie

2008.

Instanța a constatat că

reclamanta a fost informată de Oficiul Național al Registrului Comerțului despre

revocarea sa din funcția deținută prin adresa din 23 octombrie 2008 și despre propunerea

de ocupare a postului de consilier juridic prin încheierea unui act adițional la

contractul individual de muncă.

Instanța de fond a stabilit

că reclamanta nu are calitatea de funcționar public, motiv pentru care îi sunt aplicabile

dispozițiile C. muncii.

Astfel, instanța a constatat

că angajatorul a notificat-o pe reclamantă să precizeze dacă înțelege să ocupe o

funcție inferioară, atașând contractului de muncă un act adițional, rezultând că

în cazul refuzului său, angajatorul ar dispune încetarea raporturilor de muncă ulterior

emiterii ordinului, inversându-se altfel ordinea legală și încălcându-se principiul

simetriei actelor juridice.

Instanța a reținut că

Ministerul Justiției poate lua act de încetarea raporturilor de muncă ale directorilor

Oficiului Registrului Comerțului numai după ce măsura sancționatorie a devenit definitivă

(între angajat și angajator).

De asemenea, instanța

a reținut că ordinul atacat a fost emis de Ministrul Justiției însă a fost semnat

de secretarul de stat, fără a fi depuse dovezile de imposibilitate a semnării de

către ministru.

Instanța a considerat

că sancțiunea aplicată reclamantei nu se regăsește în reglementările legale, precum

și faptul că au fost încălcate dispozițiile legale la emiterea actului atacat, întrucât

informarea persoanei se face anterior modificării contractului de muncă, iar în

cauză nu a fost efectuată cercetarea prealabilă obligatorie prevăzută de lege, sub

sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, instanța

a reținut că decizia atacată nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere

disciplinară, arătarea dispozițiilor legale încălcate, motivele pentru care au fost

înlăturate apărările salariatului sau motivul de imposibilitate a efectuării cercetării

prealabile, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară și

termenul în care sancțiunea poate fi contestată, astfel încât actul emis este lovit

de nulitate.

Instanța a constatat că

deși ordinul atacat a fost emis în baza raportului de control și a adresei emise

de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aceste acte nu au fost comunicate

reclamantei.

Analizând și perioada

supusă controlului, instanței de fond a reținut că angajatorul a supus verificării

activitatea Oficiul Registrului Comerțului Argeș în perioada 01 ianuarie 2004-31

decembrie 2007, fără respectarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. muncii, fără

a se ține cont de calificativele acordate anterior, fără a se face o corelație cu

dispozițiile legale încălcate, atribuțiile din fișa postului și dispozițiile Oficiului

Național al Registrului Comerțului, stabilindu-i reclamantei o răspundere proprie

pentru toate faptele angajaților și ale întregului sistem, deși o parte dintre aceste

fapte sunt neimputabile și lipsite de gravitate.

Instanța a concluzionat

că și sub aspectul gravității faptelor imputate, reclamanta nu trebuia revocată

din funcție decât în situația în care nu se conforma normelor de recomandare stabilite.

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești

Împotriva hotărârii Curții

de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

formulând critici pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., precum și în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că

hotărârea fondului este nelegală sub următoarele aspecte:

1) Nu i s-a acordat posibilitatea

să se apere în privința „excepției” referitoare la semnarea ordinului de către o

altă persoană decât ministrul.

Recurentul afirmă că problema

de drept enunțată nu a fost pusă în discuția părților și, ca urmare, nu a putut

să demonstreze că ordinul supus cenzurii instanței este semnat potrivit art. 48

și 53 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 și art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005

de către secretarul de stat cu competențe în materie, împuternicit de ministru.

2) Instanța a schimbat

natura juridică sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al ordinului de revocare

din funcție.

În dezvoltarea acestui

motiv, recurentul arată că ordinul atacat nu este un act de dreptul muncii, ci un

act de drept administrativ emis pentru a pune capăt unor raporturi de autoritate

născute de la momentul numirii reclamantei în funcția de conducere în baza Legii

nr. 26/1990.

Cât privește raporturile

de muncă ale intimatei, acestea nu au fost afectate în niciun mod de emiterea ordinului

de revocare care a vizat numai funcția de conducere, nu și contractul de muncă.

În acest punct recurentul

consideră că, în măsura în care aprecia că actul atacat este un act de dreptul muncii

și îi sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. (2) C. muncii, instanța ar fi

trebuit să se desesizeze și să trimită dosarul instanței competente material.

Într-o critică distinctă,

legată de asemenea de calificarea actului dedus soluționării, recurentul combate

considerentul referitor la obligativitatea efectuării cercetării prealabile, insistând

asupra faptului că eliberarea din funcția de conducere este o măsură administrativă,

managerială, iar nu o sancțiune disciplinară.

Recurentul a mai arătat

că în preambulul ordinului s-a motivat măsura administrativă care s-a luat, în esență,

ca urmare a constatărilor cuprinse în raportul de control întocmit de Corpul de

Control al ministrului ce au relevat deficiențe în managementul organizatoric și

activitatea structurilor din cadrul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Argeș.

3) Instanța a ignorat

natura raporturilor dintre recurent și intimată, obligându-l la plata drepturilor

salariale.

Recurentul consideră că

nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției de director

al Oficiului Registrului Comerțului, în condițiile în care angajatorul intimatei

este Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate

juridică, finanțată integral din venituri proprii.

de D.T.E.

Intimata D.T.E. nu a formulat

întâmpinare.

Prin concluziile scrise

înregistrate la data de 26 noiembrie 2009, intimata a solicitat anularea căii de

atac declarate pentru nesemnarea recursului de către ministru sau de către o persoană

împuternicită de acesta, precum și pentru faptul că niciuna dintre criticile formulate

nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pe fondul recursului,

intimata a solicitat respingerea acestuia susținând că actul de control care a stat

la baza emiterii ordinului este pur formal și conține generalități; că a exercitat

corespunzător funcția publică de conducere și că nicio altă persoană din echipa

managerială nu a fost sancționată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., condițiile sesizării sale cu recursul

de față prin prisma susținerilor intimatei, Înalta Curte constată că ambele excepții

de nulitate invocate sunt nefondate.

Referitor la nulitatea

prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte

observă că prin ordinul nr. 804/C din 10 martie 2009, Ministrul Justiției și Libertăților

Cetățenești a delegat secretarului de stat O.V.O., care a semnat recursul de față,

dreptul de semnătură pentru Direcția Contencios din cadrul ministerului.

În privința nulității

pentru „neîncadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.”, Înalta Curte reține că criticile formulate se circumscriu motivelor

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În plus, în cauză este

aplicabil și art. 304

1

C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este

supusă apelului.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs expuse, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise,

cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele care succed:

de drept relevante

Intimata-reclamantă D.T.E.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

competentă Ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 al Ministrului Justiției prin

care, începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost revocată din funcția de director

al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Contrar celor reținute

de Curtea de apel, expuse succint la pct. 1.1 din decizie, Înalta Curte constată

că actul administrativ individual atacat este legal, fiind emis de organul competent

în baza principiului simetriei actelor juridice, întrucât în temeiul art. 10

alin. (5) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, tot Ministrul Justiției o numise în funcția de conducere

respectivă prin ordinul nr. 1277/C/2003. De asemenea, măsura dispusă nu reprezintă

o sancțiune disciplinară, ci este o dispoziție administrativă, managerială, de eficientizare

a activității, după cum s-a decis constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție (de exemplu, în decizia nr. 311 din 22 ianuarie 2009), așa încât nu

pot fi aplicabile dispozițiile procedurale cuprinse în C. muncii referitoare la

cercetarea abaterilor disciplinare, cum greșit a apreciat prima instanță.

Răspunzând punctual la

motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1) Ordinul atacat este

semnat de către secretarul de stat M.S.S.

Potrivit art. 48 din Legea

nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor:

„Secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru”.

Această dispoziție legală

a fost preluată și în legislația secundară, respectiv în art. 10 alin. (1) din H.G.

nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, text în

baza căruia s-a emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2718/C din 20 octombrie 2008.

Examinând acest ordin

depus în recurs, Înalta Curte observă că, potrivit art. 1, în ziua de 21 octombrie

2008, data emiterii actului administrativ individual atacat, „Ministrul

Justiției este înlocuit de drept, pentru toate direcțiile, compartimentele și unitățile

subordonate” de secretarul de stat M.S.S.

Așa fiind, se constată

că susținerile din primul motiv de recurs sunt fondate, demonstrându-se că persoana

care a semnat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 era abilitată în mod legal

să exercite această atribuție, de către Ministrul Justiției.

În plus, este justă și

critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, întrucât,

în măsura în care instanța de judecată a sesizat din oficiu un motiv de nelegalitate

era obligată să-l pună în discuția părților pentru ca partea vizată, în speță pârâtul,

să poată să-și formuleze apărările corespunzătoare.

2) Soluția primei instanțe

este greșită pentru că pornește de la calificarea eronată a naturii juridice a actului

contestat.

Revocarea din funcția

de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș nu

reprezintă o sancțiune disciplinară și, prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile

art. 267 și 268 C. muncii.

Raporturile de muncă,

născute în temeiul contractului de muncă pe care intimata-reclamantă l-a încheiat

cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu au fost afectate prin emiterea

actului administrativ atacat, aceasta continuându-și activitatea în cadrul instituției

publice respective.

Concluzia instanței de

recurs se bazează, în principal, chiar pe cuprinsul actului atacat, unde, în partea

expozitivă, se motivează în drept și în fapt măsura dispusă prin indicarea actului

de numire în funcție, a dispozițiilor Legii nr. 26/1990 și H.G. nr. 83/2005, precum

și a raportului de control întocmit de Corpul de Control al ministrului, referitor

la verificarea activității desfășurate de personalul cu funcții de conducere și

de execuție din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș,

și a adresei Oficiului Național al Registrului Comerțului, aprobate de conducerea

Ministerul Justiției.

Intimata-reclamantă a

fost numită în funcția de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Argeș, fără concurs, prin ordin al Ministrului Justiției și, potrivit

principiului simetriei actelor juridice, tot printr-un ordin al Ministrului

Justiției a fost revocată sau eliberată din funcție. Discuția pe care intimata o

face cu privire la diferențele de natură semantică dintre „revocare” și „eliberare

din funcție” este lipsită de consistență, relevantă fiind voința Ministrului

Justiției de a pune capăt unor raporturi de autoritate născute la momentul numirii

intimatei în funcția de conducere.

Măsura administrativă

analizată, de natură pur managerială, a fost dispusă în urma unor controale efectuate

de Serviciul de Audit Public Intern al Oficiului Național al Registrului Comerțului

și de Corpul de Control al Ministrului Justiției, ale căror concluzii se află la

dosarul de fond, ambele echipe de control propunând ministrului eliberarea din funcție

a intimatei.

În concret, s-a reținut,

cu titlu de exemplu, că managementul defectuos constă în neîndeplinirea atribuțiilor

referitoare la aplicarea unitară de către personalul Oficiului Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Argeș a legislației în vigoare în materia constituirii și

efectuării modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice și fizice înregistrate

în registrul comerțului; nerespectarea programului de activitate, inclusiv a programului

de lucru cu publicul; administrarea și gestionarea defectuoasă a bunurilor mobile

și imobile din patrimoniul instituției; comunicarea de informații neconforme cu

realitatea despre activitatea desfășurată și operațiunile efectuate.

Conchizând, Înalta Curte

reține că ordinul atacat este legal, fiind emis în cadrul marjei de apreciere de

care dispune recurentul pentru buna organizare a managementului în cadrul Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, nefiind decelate elemente care

să justifice susținerea intimatei că a fost emis cu exces de putere, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În raport de rezolvarea

dată primelor două motive de recurs, Înalta Curte observă că examinarea celui de-al

treilea, referitor la despăgubirile la care ar fi avut dreptul intimata în situația

anulării ordinului, este lipsită de obiect.

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. raportat la art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. și la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va

admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 75/F-C din 15 aprilie 2009 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei D.T.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.