ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 75/F-C din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D.T.E. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, în sensul că a fost anulat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 emis de pârât, fiind dispusă reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și obligarea pârâtului la plata sumei de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite, începând cu data aplicării actului și până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 emis de pârât s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș începând cu data de 22 octombrie 2008. Instanța a constatat că reclamanta a fost informată de Oficiul Național al Registrului Comerțului despre revocarea sa din funcția deținută prin adresa din 23 octombrie 2008 și despre propunerea de ocupare a postului de consilier juridic prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă. Instanța de fond a stabilit că reclamanta nu are calitatea de funcționar public, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile C. muncii.

Astfel, instanța a constatat că angajatorul a notificat-o pe reclamantă să precizeze dacă înțelege să ocupe o funcție inferioară, atașând contractului de muncă un act adițional, rezultând că în cazul refuzului său, angajatorul ar dispune încetarea raporturilor de muncă ulterior emiterii ordinului, inversându-se altfel ordinea legală și încălcându-se principiul simetriei actelor juridice. Instanța a reținut că Ministerul Justiției poate lua act de încetarea raporturilor de muncă ale directorilor Oficiului Registrului Comerțului numai după ce măsura sancționatorie a devenit definitivă (între angajat și angajator). De asemenea, instanța a reținut că ordinul atacat a fost emis de Ministrul Justiției însă a fost semnat de secretarul de stat, fără a fi depuse dovezile de imposibilitate a semnării de către ministru.

Instanța a considerat că sancțiunea aplicată reclamantei nu se regăsește în reglementările legale, precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile legale la emiterea actului atacat, întrucât informarea persoanei se face anterior modificării contractului de muncă, iar în cauză nu a fost efectuată cercetarea prealabilă obligatorie prevăzută de lege, sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, instanța a reținut că decizia atacată nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, arătarea dispozițiilor legale încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivul de imposibilitate a efectuării cercetării prealabile, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară și termenul în care sancțiunea poate fi contestată, astfel încât actul emis este lovit de nulitate.

Instanța a constatat că deși ordinul atacat a fost emis în baza raportului de control și a adresei emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aceste acte nu au fost comunicate reclamantei. Analizând și perioada supusă controlului, instanței de fond a reținut că angajatorul a supus verificării activitatea Oficiul Registrului Comerțului Argeș în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2007, fără respectarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. muncii, fără a se ține cont de calificativele acordate anterior, fără a se face o corelație cu dispozițiile legale încălcate, atribuțiile din fișa postului și dispozițiile Oficiului Național al Registrului Comerțului, stabilindu-i reclamantei o răspundere proprie pentru toate faptele angajaților și ale întregului sistem, deși o parte dintre aceste fapte sunt neimputabile și lipsite de gravitate.

Instanța a concluzionat că și sub aspectul gravității faptelor imputate, reclamanta nu trebuia revocată din funcție decât în situația în care nu se conforma normelor de recomandare stabilite. 2. Recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești Împotriva hotărârii Curții de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, formulând critici pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține că hotărârea fondului este nelegală sub următoarele aspecte: 1) Nu i s-a acordat posibilitatea să se apere în privința „excepției” referitoare la semnarea ordinului de către o altă persoană decât ministrul.

Recurentul afirmă că problema de drept enunțată nu a fost pusă în discuția părților și, ca urmare, nu a putut să demonstreze că ordinul supus cenzurii instanței este semnat potrivit art. 48 și 53 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 și art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005 de către secretarul de stat cu competențe în materie, împuternicit de ministru. 2) Instanța a schimbat natura juridică sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al ordinului de revocare din funcție. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că ordinul atacat nu este un act de dreptul muncii, ci un act de drept administrativ emis pentru a pune capăt unor raporturi de autoritate născute de la momentul numirii reclamantei în funcția de conducere în baza Legii nr. 26/1990.

Cât privește raporturile de muncă ale intimatei, acestea nu au fost afectate în niciun mod de emiterea ordinului de revocare care a vizat numai funcția de conducere, nu și contractul de muncă. În acest punct recurentul consideră că, în măsura în care aprecia că actul atacat este un act de dreptul muncii și îi sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. (2) C. muncii, instanța ar fi trebuit să se desesizeze și să trimită dosarul instanței competente material. Într-o critică distinctă, legată de asemenea de calificarea actului dedus soluționării, recurentul combate considerentul referitor la obligativitatea efectuării cercetării prealabile, insistând asupra faptului că eliberarea din funcția de conducere este o măsură administrativă, managerială, iar nu o sancțiune disciplinară.

Recurentul a mai arătat că în preambulul ordinului s-a motivat măsura administrativă care s-a luat, în esență, ca urmare a constatărilor cuprinse în raportul de control întocmit de Corpul de Control al ministrului ce au relevat deficiențe în managementul organizatoric și activitatea structurilor din cadrul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș. 3) Instanța a ignorat natura raporturilor dintre recurent și intimată, obligându-l la plata drepturilor salariale. Recurentul consideră că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției de director al Oficiului Registrului Comerțului, în condițiile în care angajatorul intimatei este Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii.

3. Apărările formulate de D.T.E. Intimata D.T.E. nu a formulat întâmpinare. Prin concluziile scrise înregistrate la data de 26 noiembrie 2009, intimata a solicitat anularea căii de atac declarate pentru nesemnarea recursului de către ministru sau de către o persoană împuternicită de acesta, precum și pentru faptul că niciuna dintre criticile formulate nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia susținând că actul de control care a stat la baza emiterii ordinului este pur formal și conține generalități; că a exercitat corespunzător funcția publică de conducere și că nicio altă persoană din echipa managerială nu a fost sancționată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., condițiile sesizării sale cu recursul de față prin prisma susținerilor intimatei, Înalta Curte constată că ambele excepții de nulitate invocate sunt nefondate. Referitor la nulitatea prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte observă că prin ordinul nr. 804/C din 10 martie 2009, Ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești a delegat secretarului de stat O.V.O., care a semnat recursul de față, dreptul de semnătură pentru Direcția Contencios din cadrul ministerului. În privința nulității pentru „neîncadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ.”, Înalta Curte reține că criticile formulate se circumscriu motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În plus, în cauză este aplicabil și art. 304 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este supusă apelului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă D.T.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ competentă Ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 al Ministrului Justiției prin care, începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost revocată din funcția de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Contrar celor reținute de Curtea de apel, expuse succint la pct. 1.1 din decizie, Înalta Curte constată că actul administrativ individual atacat este legal, fiind emis de organul competent în baza principiului simetriei actelor juridice, întrucât în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tot Ministrul Justiției o numise în funcția de conducere respectivă prin ordinul nr. 1277/C/2003. De asemenea, măsura dispusă nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci este o dispoziție administrativă, managerială, de eficientizare a activității, după cum s-a decis constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu, în decizia nr. 311 din 22 ianuarie 2009), așa încât nu pot fi aplicabile dispozițiile procedurale cuprinse în C. muncii referitoare la cercetarea abaterilor disciplinare, cum greșit a apreciat prima instanță.

Răspunzând punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1) Ordinul atacat este semnat de către secretarul de stat M.S.S. Potrivit art. 48 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor: „Secretarii de stat exercită atribuțiile delegate de către ministru”. Această dispoziție legală a fost preluată și în legislația secundară, respectiv în art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, text în baza căruia s-a emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2718/C din 20 octombrie 2008. Examinând acest ordin depus în recurs, Înalta Curte observă că, potrivit art. 1, în ziua de 21 octombrie 2008, data emiterii actului administrativ individual atacat, „Ministrul Justiției este înlocuit de drept, pentru toate direcțiile, compartimentele și unitățile subordonate” de secretarul de stat M.S.S.

Așa fiind, se constată că susținerile din primul motiv de recurs sunt fondate, demonstrându-se că persoana care a semnat ordinul nr. 2727/C din 21 octombrie 2008 era abilitată în mod legal să exercite această atribuție, de către Ministrul Justiției. În plus, este justă și critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, întrucât, în măsura în care instanța de judecată a sesizat din oficiu un motiv de nelegalitate era obligată să-l pună în discuția părților pentru ca partea vizată, în speță pârâtul, să poată să-și formuleze apărările corespunzătoare. 2) Soluția primei instanțe este greșită pentru că pornește de la calificarea eronată a naturii juridice a actului contestat.

Revocarea din funcția de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș nu reprezintă o sancțiune disciplinară și, prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 267 și 268 C. muncii. Raporturile de muncă, născute în temeiul contractului de muncă pe care intimata-reclamantă l-a încheiat cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu au fost afectate prin emiterea actului administrativ atacat, aceasta continuându-și activitatea în cadrul instituției publice respective. Concluzia instanței de recurs se bazează, în principal, chiar pe cuprinsul actului atacat, unde, în partea expozitivă, se motivează în drept și în fapt măsura dispusă prin indicarea actului de numire în funcție, a dispozițiilor Legii nr. 26/1990 și H.G.

nr. 83/2005, precum și a raportului de control întocmit de Corpul de Control al ministrului, referitor la verificarea activității desfășurate de personalul cu funcții de conducere și de execuție din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, și a adresei Oficiului Național al Registrului Comerțului, aprobate de conducerea Ministerul Justiției. Intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, fără concurs, prin ordin al Ministrului Justiției și, potrivit principiului simetriei actelor juridice, tot printr-un ordin al Ministrului Justiției a fost revocată sau eliberată din funcție.

Discuția pe care intimata o face cu privire la diferențele de natură semantică dintre „revocare” și „eliberare din funcție” este lipsită de consistență, relevantă fiind voința Ministrului Justiției de a pune capăt unor raporturi de autoritate născute la momentul numirii intimatei în funcția de conducere. Măsura administrativă analizată, de natură pur managerială, a fost dispusă în urma unor controale efectuate de Serviciul de Audit Public Intern al Oficiului Național al Registrului Comerțului și de Corpul de Control al Ministrului Justiției, ale căror concluzii se află la dosarul de fond, ambele echipe de control propunând ministrului eliberarea din funcție a intimatei.

În concret, s-a reținut, cu titlu de exemplu, că managementul defectuos constă în neîndeplinirea atribuțiilor referitoare la aplicarea unitară de către personalul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș a legislației în vigoare în materia constituirii și efectuării modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice și fizice înregistrate în registrul comerțului; nerespectarea programului de activitate, inclusiv a programului de lucru cu publicul; administrarea și gestionarea defectuoasă a bunurilor mobile și imobile din patrimoniul instituției; comunicarea de informații neconforme cu realitatea despre activitatea desfășurată și operațiunile efectuate.

Conchizând, Înalta Curte reține că ordinul atacat este legal, fiind emis în cadrul marjei de apreciere de care dispune recurentul pentru buna organizare a managementului în cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, nefiind decelate elemente care să justifice susținerea intimatei că a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. În raport de rezolvarea dată primelor două motive de recurs, Înalta Curte observă că examinarea celui de-al treilea, referitor la despăgubirile la care ar fi avut dreptul intimata în situația anulării ordinului, este lipsită de obiect. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 75/F-C din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei D.T.E., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.