ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4332/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

februarie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta Z.C.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.P. și Primăria municipiului

București, prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate preluarea abuzivă a imobilului situat în București, sector 1, de către

Statul Român; în urma comparării titlului de proprietate al reclamantei

(contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția

notariat, sub nr. 5950 din 01 iulie 1905), cu titlul de proprietate al

pârâtului M.P. (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1253/29527 din 06 noiembrie

1996), să se constate ca titlul reclamantei este mai bine caracterizat; să se

constate nevalabilitatea titlului pârâtului P.M. asupra apartamentului situat

la parterul imobilului situat în București, sector 1 și să fie obligat pârâtul

P.M. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

menționat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de T.G. (soacra

reclamantei) în anul 1905, în baza actului de vânzare autentificat la

Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, sub nr. 5950 din 01 iulie 1905.

T.G. a încetat din viață la data de 17

noiembrie 1944, instituind prin testamentul autentificat sub nr. 35993/1941

legatar universal pe fiul său adoptiv H.Z. (adopția fiind încuviințată prin

sentința nr. 904 din 19 octombrie 1923 pronunțată în dosarul nr. 4183/923 de

către Tribunalul Ilfov, Secția a III-a).

Reclamanta este moștenitoarea soțului

său, H.Z., conform certificatului de moștenitor nr. 749 din 06 iunie 1986

eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 București.

Imobilul proprietatea soțului

reclamantei a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950,

iar pârâtul P.M. a dobândit imobilul de la stat prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 1002 din 24

ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, având în vedere că valoarea de circulație a

imobilului în litigiu este de 257.032 Euro (835.972 lei), potrivit raportului

de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar la 7 septembrie 2007, iar

potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă

în primă instanță procesele și cererile în materie civila al căror obiect are o

valoare de peste 500.000 lei.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 1647 din 4 noiembrie 2008, a admis acțiunea formulată

de reclamanta I.I.R. (moștenitoarea defunctei Z.C.E.) și a obligat pârâtul să

lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

București, sectorul 2.

A fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, fiind

respinsă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul

în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea de

chemare în garanție în contradictoriu cu Municipiul București, prin primarul

general.

A fost obligat pârâtul Municipiul

București, prin primarul general, la plata sumei de 929.800 lei, reprezentând

preț actualizat și daune interese.

A fost obligat pârâtul la plata către

reclamantă a sumei de 13,23 lei, actualizată la data plății, reprezentând

spezele vânzării, fiind respinsă în rest cererea de chemare în garanție.

În cursul judecății la prima instanță

competentă, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se

judece în contradictoriu cu M.P. și Municipiul București, prin primarul

general, iar obiectul cauzei îl constituie constatarea nevalabilității titlului

statului cu privire la imobilul în litigiu și obligarea pârâtului M.P. să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat în

București, sector 1, compus din vestibul, trei camere, hol, wc, baie, oficiu,

boxă, în suprafață utilă de 100,66 mp, reprezentând o cotă indiviză de 54,03%

din imobil, împreună cu terenul situat sub construcție de 83,88 mp, în urma

comparării titlurilor de proprietate.

La rândul său, prin cererea aflată la

fila 15 din dosarul tribunalului, pârâtul M.P. și-a precizat cererea de chemare

în garanție depusă la 5 aprilie 2007 la Judecătoria sectorului 1 București.

Prin decizia civilă nr. 551A din 3

noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de pârâții

M.P. și Municipiul București, prin primarul general împotriva sentinței

pronunțate de tribunal, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza

spre rejudecare Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că prima instanță nu a respectat dispozițiile imperative ale

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu a arătat, în cadrul

hotărârii, motivele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției,

precum și cele pentru care au fost înlăturate pretențiile părților în cauză.

S-a constatat că instanța de fond s-a

limitat doar la a expune cererile părților formulate în cauză, fără a se face o

analiză a temeiurilor juridice invocate și a probelor administrate, iar

încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. este sancționată cu

nulitatea actului procedural însuși, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

S-a mai reținut că lipsa motivării este

echivalentă necercetării fondului, iar în lipsa unor considerente, exercitarea

controlului judiciar nu se poate înfăptui.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termenul legal, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel a desființat în tot

sentința apelată, pe considerentul nemotivării hotărârii instanței de fond.

Astfel, a arătat că, în ceea ce

privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice, instanța a arătat în considerentele hotărârii motivele

pentru care a admis această excepție.

În continuare, recurentul a reiterat

argumentele invocate prin întâmpinare în susținerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Analizând hotărârea atacată în limitele

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 261 alin. (1) C.

proc. civ. prevăd care sunt elementele pe care trebuie să le cuprindă orice

hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens, pct. 5 al textului

menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat

cererile părților. Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii

constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu

și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita

controlul judiciar, iar nerespectarea dispozițiilor legale arătate face ca

hotărârea să fie nelegală.

În speță, prima instanță nu a respectat

aceste dispoziții legale imperative și nu a examinat cauza în mod echitabil

(C.E.D.O., hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina împotriva României,

M.Of. nr. 1049 din 25 noiembrie 2005) drept pentru care se constată că, în mod

corect, instanța de apel a desființat sentința pronunțată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Într-adevăr, prima instanță a redat in

extenso cererile formulate în cauză de părți și argumentele prezentate de

acestea prin cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție,

întâmpinări, precizări, însă nu a răspuns în concret, cu propriile argumente,

susținerilor și apărărilor făcute de părți, nu a făcut o analiză efectivă a

probelor administrate în cauză, nu a arătat dispozițiile legale aplicabile și

modul de interpretare a acestora raportat la speța de față.

Având în vedere că hotărârea primei

instanțe nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței și care au condus la soluția dată, se constată că sentința este

nemotivată, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului, astfel că,

față de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., soluția instanței de

apel de desființare a hotărârii atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare

primei instanțe este legală.

Totodată, acest aspect a împiedicat

instanța de apel să exercite controlul de legalitate, iar desființarea

sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță asigură părților accesul la

dublul grad de jurisdicție consacrat legislativ în actuala reglementare a

căilor de atac.

Sunt neîntemeiate și susținerile

recurentului potrivit cărora în considerente instanța a arătat motivele pentru

care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice.

În cuprinsul sentinței nu se regăsește

o astfel de motivare a instanței referitoare la soluția de admitere a excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ci se

menționează că această excepție a fost invocată prin întâmpinare, iar apoi se

prezintă susținerile părții care a invocat excepția, fiind redat integral

conținutul întâmpinării.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de chematul

în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 551/A din 3

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 septembrie

2010.