ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 368/2010

Deliberând asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la 20

octombrie 2008 reclamanta B.D., în calitate de soție supraviețuitoare a lui B.G.

fost salariat la sucursala P. Tulcea a chemat în judecată pe pârâta SC P.M. SA

București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1145 lei,

reprezentând suplimentările salariale pentru perioada ianuarie 2006 – 14 iunie

2006, indexate cu dobânda legală, în conformitate cu dispozițiile art. 1088 C.

civ. și ale art. 2 și urm. din O.U.G. nr. 9/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său a

fost salariatul pârâtei și că, la începutul anului 2007, salariaților P.M. le-a

fost acordată suma de 2500 lei impozabilă, cu titlu de suplimentări salariale

aferente anului 2006.

Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială și de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2729 din 17 decembrie 2008,

a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, a

prematurității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiate.

Prin aceeași hotărâre s-a admis acțiunea reclamantei și a

fost obligată pârâta să-i plătească acesteia suma de 1145 lei, reprezentând

beneficii cuvenite pentru anul 2006, cu dobânda legală până la data plății

efective.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC P.M.

SA, criticând-o ca nelegală pentru greșita respingere a excepțiilor, iar pe

fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin completarea motivelor de recurs depusă la 15 mai 2009

(data poștei), recurenta pârâtă a invocat excepția de ordine publică a

necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea, reglementată prin norme

imperative, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Recurenta a invocat odată cu formularea cererii menționate,

excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298

alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, C. muncii, prin raportare la

prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României, revizuită.

S-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, soluționarea

excepției de necompetență teritorială presupunând analizarea ipotezei în care

Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Recurenta a expus motive vizând modul de interpretare a

prevederilor textului criticat pentru neconstituționalitate, prin raportare la

normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 și la principiile

clasificării actelor normative în acte cu caracter general și acte cu caracter

special, din care decurg anumite consecințe cu privire la constatarea sau nu a

abrogării implicite a unui text normativ.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 16 iunie 2009, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind

neconstituționalitatea prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță C.

muncii, reținând, în esență, că sunt inadmisibile acele excepții de

neconstituționalitate în motivarea cărora se formulează critici de

neconstituționalitate, ce se referă, însă, la modul de aplicare a legii, iar nu

la conținutul textelor de lege criticate.

S-a considerat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 29

alin. (1), din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu se solicită Curții

Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de lege, ci să se

pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea legii.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs pârâta SC P.M.

SA, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

S-a susținut în dezvoltarea motivelor de recurs că, în mod

eronat, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale

excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta are ca obiect prevederi

legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, prevederile în discuție antamând

modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială.

S-a susținut că pentru a determina norma aplicabilă,

instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor

interne, principiul aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare

și efectelor abrogării și principiile tehnicii legislative, care sunt de natură

să facă distincția între o normă validă și una abrogată.

Examinând criticile formulate prin motivele de recurs,

raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ,

dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra

constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea

modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională,

evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să

emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind

dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – Codul

muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ,

orice alte dispoziții contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare și

aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții

cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a

instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor

dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate

exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile

puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar

autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea

textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea

actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de

contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor

în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății,

atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului

atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se

constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Ca atare, recursul, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.M. SA

împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția pentru

cauze cu minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.