ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1879 din 5 mai 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a

solicitat obligarea pârâtei să numească un evaluator pentru evaluarea

imobilului din București, și să emită decizie

conținând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de

evaluare și obligarea la plata a 50 lei pe zi de întârziere, cu titlu de

penalități.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește

excepția prematurității invocată de pârâtă prin

întâmpinare, aceasta este legată de analiza cererii pe fond, având în

vedere și argumentele aduse în susținerea acesteia, nefiind o

chestiune de admisibilitate a acțiunii.

Pe fondul cererii, prima

instanță a constatat că reclamata se află în posesia unei

hotărâri judecătorești definitive prin care se

tranșează problema cuantumului despăgubirilor pentru imobilul de

la adresa indicată în acțiune, în sensul că despăgubirile

sunt stabilite la suma de 77.919 Euro.

A mai reținut că

afirmația pârâtei potrivit căreia hotărârea a fost atacată

cu recurs nu este dovedită printr-un certificat de grefă și,

oricum, în lipsa unei dispoziții exprese, recursul nu este suspensiv de

executare.

A concluzionat instanța de fond

că în aceste condiții sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 52

din 04 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii în sensul că nu se mai

procedează la evaluarea reglementată de art. 16 din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, ci despăgubirile se acordă în cuantumul stabilit

de instanța de judecată, orice interpretare contrară fiind de

natură să aducă atingere autorității de lucru judecat

de care se bucură hotărârea judecătorească prin care s-au

cuantificat despăgubirile cuvenite reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta N.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Se precizează în motivele de

recurs că instanța de fond nu a motivat capetele 2 și 3 din

acțiunea introductivă, încălcând astfel prevederile art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, reține următoarele:

Prin sentința recurată Curtea

de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamanta-recurentă în ansamblul ei.

S-a motivat recursul de către N.M.

în sensul că prima instanță nu ar fi motivat capetele 2 și

3 din acțiune, însă prin respingerea cererii.

Curtea de Apel fără posibilitate

de tăgadă s-a pronunțat și pe aceste aspecte, deci pe

ansamblul acțiunii, constatând că în speță nu sunt

aplicabile prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005 referitoare la emiterea

deciziei pe baza evaluării.

Este adevărat că recurenta

are o hotărâre definitivă prin care s-a tranșat problema

despăgubirilor, acestea fiind stabilite și chiar dacă a fost

atacată cu recurs, recursul nu suspendă executarea. Cum în

speță, sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 52/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție –

recursul în interesul legii - în sensul că nu se mai evoluează

conform art. 16 Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci despăgubirile se

acordă în cuantumul stabilit de instanță, nu se poate face o altă

interpretare din punct de vedere juridic, astfel încât să se aducă

atingere autorității de lucru judecat al hotărârii

judecătorești.

Prin urmare, instanța de fond a

apreciat corect că intimata-pârâtă nu este obligată să

emită titlul de despăgubire și să numească evaluator,

motiv pentru care răspunzând motivat la toate punctele acțiunii

introductive, a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că sentința

atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va

respinge ca nefondat recursul declarat de N.M., conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.M.

împotriva sentinței civile nr. 1879 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2010.