ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul AEROCLUBUL ROMÂNIEI și reclamanta SC “E.” SA București, împotriva deciziei nr.3091 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția comercială. La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă SC “E.” SA București prin consilier juridic I. A. , lipsind recurentul pârât

AEROCLUBUL ROMÂNIEI.

Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul pârâtei reclamante este netimbrat, recursul recurentei pârâte este timbrat după care, Curtea a acordat cuvântul recurentei reclamante. Recurenta SC “E.” SA București a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat și a menționat că nu timbrează recursul său. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.2688 din 26 aprilie 2000 a Tribunalului București – Secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea precizată de către reclamanta SC “E.” SA București, iar pârâtul AEROCLUBUL ROMÂNIEI București, a fost obligat la 424.127.240 lei contravaloare lucrări executate, plus 461.966.633 lei penalități de întârziere pe perioada martie 1998 – martie 2000, cu cheltuieli de judecată în sumă de 35.053.256 lei.

Cererea reclamantei de a i se acorda despăgubirile actualizate conform coeficientului de inflație a fost respinsă, cu motivarea că prețurile facturate de reclamantă au inclus și această reactualizare, iar în contract – art.11.2 la Condițiile speciale de contractare – părțile au prestabilit valoarea prejudiciului la momentul încheierii contractului în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor asumate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, apelurile lor fiind respinse ca nefondate , prin decizia civilă nr.3091/31 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția comercială. În esență, instanța de apel a reținut că soluția de fond este corectă sub aspectul neacordării reactualizării sumelor datorate, apreciindu-se că instanța de fond a aplicat și interpretat corect cele convenite de părți în art.121 din anexa la contract și alin.4, precum și art.11.2 alin.2 teza finală din aceeași anexă.

De asemenea, conform contractului, pârâtul datora penalități de întârziere, iar minuta din 14 noiembrie 1997 – semnată și de pârât – nu se referă la lucrări suplimentare în afara contractului , ci la restul de lucrări contractate, necesare finalizării lucrărilor. Nemulțumite de această decizie, atât reclamanta cât și pârâtul, au declarat recurs. Reclamanta, deși a formulat recurs în termen legal, nu și-a motivat recursul, iar la termenul din 10 octombrie 2000, a declarat în mod expres că nici nu înțelege să achite taxele de timbru datorate, poziție procesuală menținută și la termenul de astăzi. Întrucât această recurentă nu a achitat 8.880.684 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar, iar excepția timbrajului primează, Curtea va dispune anularea recursului său ca netimbrat, în conformitate cu disp.art.20(3) din Legea 146/1997 și art.9 din Ordonanța Guvernului 32/1995.

Pârâta critică în recursul său interpretarea minutei din 14 noiembrie 1997, ca făcând parte din contract, instanța substituindu-se astfel voinței părților. Prin încheierea respectivei minute reclamanta nu era îndreptățită să execute lucrări suplimentare, lucrări pentru care, potrivit contractului, trebuia încheiat act adițional semnat de ambele părți, înainte de începerea lucrărilor, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Lucrările ce au format obiectul facturii 105/1998 au fost executate suplimentar de reclamantă, fără a se fi încheiat în prealabil act adițional, așa încât nu poate fi supusă celor convenite în contract, respectiv nu poate fi purtătoare de penalități de întârziere. Mai mult, minuta din 14 noiembrie 1997, poartă ștampila unității sale de la Ploiești, care nu are personalitate juridică, așa încât nu îie ste opozabilă.

Cea de-a doua critică vizează greșita reținere a instanței de apel privind obligația ei de a asigura fondurile bănești pentru desfășurarea lucrărilor, deoarece, prin actul adițional nr.1/1997 părțile conveniseră că pentru lucrări suplimentare este nevoie de act adițional în baza căruia el putea obține fonduri bănești de la Ministerul Transporturilor, ordonatorul principal de credite, condiție nerespectată de reclamantă care a executat lucrările fără act adițional, deci fără bază legală. În drept, recurenta a invocat disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă. Chiar dacă ulterior, prin notele depuse de acest recurent (fila 19-22) la termenul din 28 februarie 2002 s-au formulat și alte apărări și critici, Curtea nu le va analiza, acestea depunându-se peste termenul legal de 15 zile de la data primirii motivării deciziei recurate, conform dispozițiilor legale în vigoare la data declarării recursului.

Prin întâmpinare reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului pârâtului. Recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Critica referitoare la interpretarea minutei din 14 noiembrie 1997 este nefondată deoarece instanța de apel a reținut că ea se referă la restul de lucrări ce era necesar în vederea finalizării lucrării ,conform celor inserate de părți în preambulul ei. Câtă vreme acest înscris este semnat de ambele părți el exprimă voința semnatarilor, așa încât nu se poate susține de către recurent că instanța s-ar fi substituit voinței părților. Împrejurarea că minuta poartă ștampila unei subunități a Aeroclubului României, respectiv a AEROCLUBULUI S., Ploiești, unitate fără personalitate juridică, nu afectează valabilitatea convenției câtă vreme tocmai această subunitate era beneficiara lucrărilor, reglementarea raporturilor între pârât și subuntățile sale fiind o problemă internă.

De altfel, este de reținut poziția procesuală oscilantă a pârâtului în legătură cu cele două facturi ce formează obiectul litigiului : cu ocazia dezbaterilor asupra fondului pârâtul nu a contestat factura 105/1998, fiind de acord cu plata sa (a se vedea practicaua sentinței) în timp ce în recurs o contestă, susținând că ea a fost emisă de reclamantă nelegal.

Nu poate fi primită nici critica recurentului sub aspectul acordării penalităților de întârziere câtă vreme această factură nu a fost achitată nici în prezent, iar factura 40/1998 a fost achitată cu întârziere de 18 zile – în septembrie 1998. Împrejurarea că în 1998 nu s-au prevăzut fonduri bugetare pentru obiectivul unde s-au executat lucrările (a se vedea mențiunile pârâtului pe factura 105/1998 – fila 235 fond și referatul Serviciului Financiar-Contabil, fila 236 fond) nu este de natură a-l exonera de obligația plății lucrărilor pe beneficiar, plăți de altfel recunoscute a fi datorate de însuși pârât, care pe parcursul derulării litigiului la fond a propus un protocol-tranzacție reclamantei (filele 237-238) în care recunoaște facturile în litigiu, protocol semnat de ea, dar nesemnat de reclamantă.

Chiar în finalul recursului său pârâtul recunoaște că datorează contravaloarea acestor lucrări, dar susține că ele sunt extracontractuale, ceea ce este în contradicție cu cele inserate în minuta din 14 noiembrie 1997 și în nota de constatare din 28 ianuarie 1999, ele reprezentând lucrări aferente lunii februarie 1998, executate anterior recepției finale a lucrării, 1 martie 1998 și avizate de dirigintele de șantier. În consecință, recursul pârâtului este apreciat ca nefondat , motiv pentru care va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Anulează recursul declarat de reclamanta SC “E.”SA București, împotriva deciziei nr.3091 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel București - Secția comercială ,ca netimbrat, și respinge recursul declarat de pârâtul AEROCLUBUL ROMÂNIEI, împotriva aceleiași decizii. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 ianuarie 2003.