ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2157 din 6 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta- pârâtă SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtele-reclamante SC M.R.M.C. SRL și SC P.L.R.I. SA, cerere prin care reclamanta a solicitat autorizarea sa de a îndeplini obligația de modificare a sistemului de liftare, pe cheltuiala debitorului obligației. Prin aceeași hotărâre s-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională a pârâtei- reclamante prin care a solicitat compensarea obligației de înlocuire a cabinei prevăzută în contractul inițial, cu faptul că acest lucru a fost realizat de SC M.R.M.C.
SRL, în baza unui alt raport contractual și restituirea avansului în sumă de 88.850 lei, cu care a fost finanțată temporar livrarea utilajului. Instanța a admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.R.M.C. SRL și drept urmare, reclamanta- pârâtă a fost obligată la plata sumei de 103.159,91 lei, reprezentând contravaloare piese. Apelul declarat de SC R. SA împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 448 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat interpretarea greșită a situației de fapt. Recursul este netimbrat. Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile în justiție evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru la valoare, iar cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din valoarea inițială.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii. De asemenea, părților le revine obligația de a achita și timbrul judiciar instituit prin O.G. nr. 32 din 18 august 1995, astfel cum a fost aprobată și modificată ulterior prin Legea nr. 106/1995 și Legea nr. 123/1997. Cum, în cauza dedusă judecății recurenta – reclamantă a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.512 lei și a timbrului judiciar de 5 lei până la termenul 19 mai 2010, iar la acest termen, când procedura de citare a părții a fost legal îndeplinită, recurenta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite, Înalta Curte va da eficiență prevederilor evocate anterior și va anula cererea de recurs ca netimbrată.
Având în vedere cererea intimatei SC P.L.R.I. SA București de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.937,54 lei reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Potrivit normelor de procedură arătate, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța având dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În cauză, se constată că onorariul de avocat solicitat de intimată este exagerat de mare față de munca îndeplinită de acesta ce s-a concretizat în redactarea unei întâmpinări, mai ales în condițiile în care cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, în baza unei excepții invocată de instanță, din oficiu.
Se apreciază astfel, că suma de 2.000 lei reflectă volumul de muncă depus de acesta, motiv pentru care se va proceda la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamanta SC R. S.A. Constanța, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 448 din 12 noiembrie 2009, ca netimbrat. Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., obligă recurenta să plătească intimatei SC P.L.R.I. SA București suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.