ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7602/2009

Asupra recursului civil de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai

20908 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

19324/3/2008, petenta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor

a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului C.C. la liberă

circulație în Ungaria pentru o perioadă de cel

mult trei ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 17 aprilie 2008, în baza

Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, ratificat prin

Legea nr. 230/2002 publicată în M.Of. nr. 296/2002.

Pârâtul nu a respectat dispozițiile art.

5 din Legea nr. 248/2005, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă o

legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și

convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul

intern.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 , art. 2 alin. (3)

din Protocolul adițional nr. 4 la

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 alin. (4) din Directiva nr.

38/CE/2004

și C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1389 din 01

septembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea

formulată de

Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul

C.C.

Pentru ase pronunța astfel, tribunalul a

reținut că art. 2 alin. (3) din protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că „exercitarea

acestor drepturi (care compun libertatea de circulație) nu poate face obiectul

altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri

necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța

publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția

sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților

altora".

Limitările acestor drepturi trebuie deci

să fie prevăzute de lege, să

urmărească un

scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică,

necesitate

ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporționalitate

între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări

a drepturilor individului și

mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Tribunalul a constata neîndeplinite

condițiile prevăzute de această normă a Convenției.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima

instanță a declarat în termen legal, apel, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia

civilă nr. 39/A din 19 ianuarie 2009 a Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, a admis excepția de netimbrare și a anulat, ca netimbrat, apelul

formulat de apelanta-reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr.

146/1997.

În speță, apelanta, deși a fost citată cu

mențiunea necesității

timbrării apelului,

cu o taxă de timbru în sumă de 4 lei, respectiv 0,15 lei

timbru judiciar

(fila 22 dosar apel), nu a făcut dovada plății, astfel că, în temeiul

dispozițiilor legale enunțate, instanța de apel a anulat apelul ca netimbrat.

Referitor la cererea apelantei de amânare

a judecății, pentru a se achita taxa judiciară de timbru, cerere primită la 22

ianuarie 2009 de instanță, instanța a constatat că această cerere a ajuns la

dosar la trei zile după pronunțarea deciziei, potrivit rezoluției

registraturii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în

drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că în mod greșit

instanța de apel a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei atâta vreme cât

aceasta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a

îndeplini obligația de timbrare și anume neaprobarea bugetului de venituri și

cheltuieli, deschiderea creditelor bugetare fiind o condiție esențială pentru o

instituție publică de a efectua plăți, invocând dispozițiile art. 183 alin. (1)

și (2) C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din

O.G.

nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc

anticipat, respectiv la data formulării cererii de chemare în judecată sau a

căii de atac.

Recurenta a declarat apel la data de 29

octombrie 2008 cerere transmisă prin fax iar la data de 4 noiembrie 2008 prin

registratura instanței așa încât împrejurarea că la data primirii citației nu

putea efectua plăți prin Trezorerie este lipsită de relevanță, cât timp, așa

cum s-a arătat, apelul trebuia timbrat încă de la data declarării.

Mai mult apelanta-reclamantă a fost legal

citată cu mențiunea de a depune o taxă judiciară de timbru de 4 lei și de a

aplica un timbru judiciar de 0,15 lei, obligație neîndeplinită până la termenul

de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, părțile au obligația de

a achita taxele aferente căii de atac exercitate odată cu declararea căii de

atac.

Cum

reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa

judiciară

de timbru și de a aplica timbrul judiciar, în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, Înalta Curte, pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul

formulat de Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

39/A din 19 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2009.