ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7602/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 20908 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 19324/3/2008, petenta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului C.C. la liberă circulație în Ungaria pentru o perioadă de cel mult trei ani. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 17 aprilie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, ratificat prin Legea nr. 230/2002 publicată în M.Of. nr. 296/2002. Pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă o legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac parte din dreptul intern.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 , art. 2 alin. (3) din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 alin. (4) din Directiva nr. 38/CE/2004 și C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1389 din 01 septembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul C.C.

Pentru ase pronunța astfel, tribunalul a reținut că art. 2 alin. (3) din protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că „exercitarea acestor drepturi (care compun libertatea de circulație) nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". Limitările acestor drepturi trebuie deci să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Tribunalul a constata neîndeplinite condițiile prevăzute de această normă a Convenției. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat în termen legal, apel, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 39/A din 19 ianuarie 2009 a Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis excepția de netimbrare și a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelanta-reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997. În speță, apelanta, deși a fost citată cu mențiunea necesității timbrării apelului, cu o taxă de timbru în sumă de 4 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar (fila 22 dosar apel), nu a făcut dovada plății, astfel că, în temeiul dispozițiilor legale enunțate, instanța de apel a anulat apelul ca netimbrat.

Referitor la cererea apelantei de amânare a judecății, pentru a se achita taxa judiciară de timbru, cerere primită la 22 ianuarie 2009 de instanță, instanța a constatat că această cerere a ajuns la dosar la trei zile după pronunțarea deciziei, potrivit rezoluției registraturii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că în mod greșit instanța de apel a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei atâta vreme cât aceasta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a îndeplini obligația de timbrare și anume neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, deschiderea creditelor bugetare fiind o condiție esențială pentru o instituție publică de a efectua plăți, invocând dispozițiile art. 183 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, respectiv la data formulării cererii de chemare în judecată sau a căii de atac. Recurenta a declarat apel la data de 29 octombrie 2008 cerere transmisă prin fax iar la data de 4 noiembrie 2008 prin registratura instanței așa încât împrejurarea că la data primirii citației nu putea efectua plăți prin Trezorerie este lipsită de relevanță, cât timp, așa cum s-a arătat, apelul trebuia timbrat încă de la data declarării. Mai mult apelanta-reclamantă a fost legal citată cu mențiunea de a depune o taxă judiciară de timbru de 4 lei și de a aplica un timbru judiciar de 0,15 lei, obligație neîndeplinită până la termenul de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, părțile au obligația de a achita taxele aferente căii de atac exercitate odată cu declararea căii de atac. Cum reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și de a aplica timbrul judiciar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 39/A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2009.