ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1513/2010

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București

reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL BUCUREȘTI a

solicitat anularea cumpărării unui inel de aur efectuată cu bon fiscal

RL-MB-0003000226 din 19 ianuarie 2007, restituirea prețului în sumă de 3.488,45

lei actualizat cu dobânzi legale și cheltuieli de judecata.

Tribunalul București, s

ecția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 2566 din 16 februarie 2009 a respins acțiunea reclamantei și a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată, reținând că, reclamanta

nu a dovedit existența intenției de inducere în eroare și folosirea de către pârâtă

a unor mijloace viclene în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta A.M., criticând soluția pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 313 din 29 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.M., reținând că, atât în fața primei instanțe cât și

în apel aceasta a precizat că nu este de acord cu demontarea pietrei în vederea

expertizării acesteia și în aceste condiții, se constată că în mod întemeiat a

considerat prima instanță că apelanta-reclamantă nu a dovedit susținerile cu

privire la existența erorii, ca viciu de consimțământ sau a manoperelor

dolosive folosite la cumpărarea inelului în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanta A.M. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia,

modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea cererii principale și

anularea vânzării-cumpărării inelului și obligarea pârâtei la restituirea

prețului actualizat cu dobânzi legale și cheltuieli de judecată.

La termenul de dezbateri în fond,

Înalta Curte a luat în discuție excepția nulității recursului, conform art. 302

alin. (1)

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de recurs

trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și

de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile

de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. l C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerințele legale,

prevăzute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., întrucât indicarea de

formă a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fără dezvoltarea motivelor de

nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o

minimă argumentare în drept nu răspunde cerinței impusă de art. 302

1

lit. c) din același cod.

Așa fiind, dându-se eficiență

textului de lege mai sus invocat, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat

de reclamanta A.M. împotriva deciziei nr. 313 din 29 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.