ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iulie 2008 reclamanta SC E.E.P. SA, Istanbul, cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA, București solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 53.756 euro, respectiv 193.876,39 lei, reprezentând contravaloarea facturilor datorată de aceasta în urma comenzilor emise de pârâtă pentru serviciile de expertiză prestate la navele A. - suma de 2.245 euro, M.A. - suma de 6.832 euro, B. - suma de 14.801 euro, B.1 - suma de 3.821 euro (metallurgical test), M. - suma de 16.898 euro, A.M. - suma de 2.446 euro, K.E. - suma de 3.617 euro, E.B. - suma de 3.096 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, cu 5.124,75 lei și 5.300 euro, contravaloare în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, pe de o parte, că pârâta a achitat în totalitate debitul datorat și, pe de altă parte, că, deși pârâta a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, ea era de drept în întârziere - ca debitor în materie comercială, conform dispozițiilor art. 1079 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 43 C. com., fiind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva deciziei primei instanțe, reținând că cererea reclamantei nu reprezintă o simplă acțiune, ci o cerere cu profunde implicații patrimoniale, complexitatea cauzei asupra căreia s-a aplecat avocatul ales al reclamantei fiind evidentă, atât în raport de obiectul pricinii cât și de valoarea acesteia, complexitatea neputându-se examina în raport de modul de soluționare a cauzei și nici de numărul termenelor acordate de instanță, ci în raport de obiectul pricinii și de toate activitățile necesare în mod normal a fi desfășurate de apărătorul ales pentru examinarea legislației în materie, a înscrisurilor, a raporturilor juridice dintre părțile în litigiu, a probatoriilor și, nu în ultimul rând, de concretizarea apărării, instanța de fond cuantificând efortul apărătorului reclamantei atât în fața instanței, cât și în afara ei, pentru pregătirea apărării și stabilind corect onorariul de avocat în limita unui cuantum rezonabil de 5.300 euro, acesta reprezentând un procent uzual în materie comercială de 10% din valoarea ce ar fi afectat patrimoniul reclamantei ca urmare a respingerii acțiunii, respectând atât dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, cât și ale art. 275 C. proc.

civ. Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, desființarea în parte a sentinței primei instanțe în sensul micșorării onorariului de avocat. În susținerea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., față de gradul de complexitate relativ redus al cauzei, de faptul că în speță au fost acordate doar două termene și aceasta pentru că instanța de fond, la primul termen, a solicitat reclamantei intimate depunerea la dosar a traducerii în limba română a înscrisurilor utilizate, precum și pentru motivarea străină de natura pricinii cuprinsă în decizia recurată și pentru motivele contradictorii conținute de aceasta, instanța de control judiciar raportându-se la onorarii de avocat uzuale în materie comercială și la specificitatea pârâtei recurente ca societate de asigurări și nu la gradul real de dificultate ridicat de cauza și la munca efectiv îndeplinită de avocat. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat. Se constată, în acest sens, că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

nereducând cuantumul onorariului de avocat, solicitat și acordat, față de reala complexitate a cauzei în care avocatul - angajat pentru redactare acțiune și reprezentare reclamantă, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială depusă la dosar (f. 14 dosar de fond), - a redactat o acțiune de două pagini, a depus la primul termen din 29 septembrie 2008 traducerea în limba română a înscrisurilor invocate, efectuate de un traducător autorizat, R.S., (filele 31-38 dosar de fond) și a cerut acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă prin care aceasta dovedea achitarea debitului în întregime anterior datei de 29 septembrie 2008, a redactat concluzii scrise de două pagini pe care le-a susținut la termenul de dezbatere a cauzei, din 10 noiembrie 2008, solicitând un onorariu de avocat de 5.300 euro, deși prin contractul de asistență juridică din 10 iunie 2008, încheiat cu reclamanta, se convenise un onorariu de 1.000 euro fără TVA (filele 79, 80 dosar de fond), încasat la data de 2 iulie 2008 (fila 51 dosar de fond).

Cum în contractul de asistență juridică menționat s-a convenit și un onorariu de succes de 8% fără TVA, calculat la valoarea sumei de bani recuperate în favoarea clientului, care urma a fi achitat numai în situația recuperării sumelor de bani datorate clientului (art. 2), iar sentința primei instanțe este pronunțată la 10 noiembrie 2008, suma de 4.300 euro încasată de avocat la 17 septembrie 2008 (fila 52 dosar de fond) nu este dovedită a fi raportată la cauza de față, aspect ignorat de instanța de fond și necorectat nici de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât onorariul de succes nu se poate recupera de la partea căzută în pretenții, acesta fiind suportat de reprezentat. Mai mult, în loc să analizeze gradul real de complexitate a cauzei pentru a aprecia - cenzurând soluția primei instanțe - dacă în speță s-ar fi impus aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de apel face doar referire la „onorariile uzuale” practicate în materie comercială, astfel că și criticile întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedesc a fi întemeiate și urmează a fi admise. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte urmează a fi admis, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe care urmează a fi schimbată în parte, în sensul că pârâta urmează a fi obligată la plata de cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat către reclamantă 1.000 euro, echivalentul în lei, în loc de 5.300 euro, cum a acordat eronat prima instanță, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 160 din 26 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței comerciale nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte și obligă pârâta la plata sumei de 1.000 euro în echivalent în lei, cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu de avocat, în loc de 5.300 euro. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.