ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iulie 2008 pe rolul Tribunalului București - secția a Vl-a comercială, reclamanta E.E.P. Istanbul, a chemat în judecată pârâta SC A. SA București solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 53.756 euro, respectiv 193.876,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de expertiză prestate la navele A. 2 - suma de 2.245 euro, M.A. - suma de 6.832 euro, B. 1 - suma de 14.801 euro, B. 1 - suma de 3.821 euro (metallurgical test), M. - suma de 16.898 euro, M. - suma de 2.446 euro, K.E. - suma de 3.617 euro, E.B. – suma de 3.096 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 Tribunalul București - secția a VI-a comercială a respins acțiunea reclamantei ca rămasă tară obiect, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.124,75 lei și 5.300 euro, contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reținând, în acest sens, pe de o parte, că pârâta a achitat în totalitate debitul datorat și, pe de altă parte, că, deși a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, ea era de drept în întârziere - ca debitor în materie comercială, conform dispozițiilor art. 1079 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 43 C. com., fiind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009, Curtea de Apel București - secția a V-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, reținând că cererea reclamantei reprezintă o acțiune cu profunde implicații patrimoniale, complexitatea cauzei asupra căreia s-a aplecat avocatul ales al reclamantei fiind evidentă, atât în raport de obiectul pricinii cât și de valoarea acesteia, complexitatea examinându-se nu în raport de modul de soluționare a cauzei și nici de numărul termenelor acordate de instanță, ci funcție de obiectul pricinii și de toate activitățile necesar a fi desfășurate de apărătorul ales pentru examinarea legislației în materie, a înscrisurilor, a raporturilor juridice dintre părțile în litigiu, a probatoriilor și, nu în ultimul rând, de concretizarea apărării.

De asemenea, a reținut că instanța de fond, respectând atât dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, cât și pe cele ale art. 275 C. proc. civ., a cuantificat efortul avocatului reclamantei pentru pregătirea apărării, atât în fața instanței, cât și în afara ei, și a stabilit corect onorariul în limita unui cuantum rezonabil de 5.300 euro, acesta reprezentând un procent uzual în materie comercială de 10% din valoarea ce ar fi afectat patrimoniul reclamantei în eventualitatea în care ar fi căzut în pretenții. Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat recurs pârâta SC A. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea caii de atac, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, desființarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul micșorării cuantumului onorariului de avocat.

Prin Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială a admis recursul formulat de SC A. SA București, a modificat decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009 a Curții de Apel București - secția a V-a comercială, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București secția a Vi-a comercială, pe care a schimbat-o în parte și a obligat pârâta la plata sumei de 1000 euro în echivalent lei, cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, în loc de 5300 euro. Pentru a pronunța această soluție, înalta Curte a reținut că instanța de apel, confirmând soluția fondului, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. prin necenzurarea cuantumului onorariului avocatului reclamantei față de complexitatea reală a cauzei. Astfel, onorariul de avocat, în cuantum de 5.300 euro, solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost apreciat ca nejustificat prin raportare la diligentele efectiv realizate în derularea litigiului de apărătorul E.E.P. și la mențiunile din contractul de asistență juridică din 10 iunie 2008 prin care reclamanta și avocatul său au convenit un onorariu în sumă de 1000 euro rară TVA (filele 79, 80 dosar de fond), care a și fost achitat de reclamantă la data de 2 iulie 2008 (fila 51 dosar de fond).

Referitor la onorariul de succes, stipulat în acest contract ca fiind în valoare de 8% tară TVA, din suma de bani ce s-ar fi recuperat pentru client și urmând a fi achitat numai în situația recuperării sumelor de bani datorate clientului (art. 2), înalta Curte, ca instanță de recurs a reținut că a fost greșit acordat de instanțele de fond, prin raportare la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pe de o parte pentru că diferența de 4300 euro nu a fost justificată de reclamantă și pe de altă parte, în considerarea faptului că onorariul de succes nu se poate recupera de la partea căzută în pretenții, acesta urmând a fi suportat exclusiv de clientul reprezentat/asistat. Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția comercială în dosarul nr. 28593/3/2008, a fost atacată de E.E.P.

cu revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 teza a IlI-a C. proc. civ. Critica invocată de revizuentă și subsumată de aceasta textului legal mai sus precizat, potrivit căruia o hotărâre irevocabilă care evocă fondul poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a revizuirii atunci când prin hotărârea atacată instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, vizează diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanța de recurs sub valoarea cerută de însăși recurenta-pârâtă, intimata din prezenta cauză.

Astfel, revizuenta susține că ne aflăm în cazul prevăzut de norma legală anterior amintită și că instanța de recurs și-a depășit limitele învestirii, motivat de faptul că SC A. SA București, în fața primei instanței a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată la plata cărora urma să fie obligată, de la 5300 euro la 2687 euro, iar în fața instanței de apel a cerut diminuarea sumei pretinse de reclamantă cu acest titlu, respectiv 5300 euro, la jumătate, deci la 2650 euro, rezultând că instanța, prin diminuarea onorariului la suma de 1000 euro a acordat mai mult decât s-a cerut.

De asemenea, revizuenta, în susținerea pretențiilor sale de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit prin hotărârile instanței de fond și apel, a încercat să justifice suma pretinsă cu acest titlu, arătând că ar include costurile de traducere a înscrisurilor depuse în probatoriu și costurile convorbirilor telefonice internaționale, pe care avocatul ales le-ar fi efectuat în interesul clientului său. Revizuirea este nefondată și urmează a fi respinsă de înalta Curte de Casație și Justiție în considerarea următoarelor argumente: Instanța de recurs a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin raportate la probatoriul administrat în cauză, respectiv la contractul de asistență juridică din 10 iunie 2008 încheiat între E.E.P.

și avocatul ales, din care rezultă că părțile au convenit asupra unui onorariu compus dintr-un onorariu fix de 1000 euro fără TVA, efectiv achitat la data de 21 iulie 2008 și un onorariu procentual de succes stabilit la 8% fără TVA din suma ce urma a fi recuperată pentru client, achitabil ulterior intrării în posesia acestora. Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului cenzura cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, permițându-i acestuia să intervină și să modifice cuantumul acestuia ori de câte ori îl apreciază ca nepotrivit funcție de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat. Prin decizia atacată în prezenta cauză, instanța a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 275 C. proc.

civ. și art. 43 C. com. obligând partea căzută în pretenții SC A. SA București să achite reclamantei cheltuielile de judecată efectuate constând în taxa de timbru și onorariul de avocat, pe care l-a cenzurat însă, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Existența culpei procesuale ca temei al acordării cheltuielilor de judecată face să existe însă, o proporție între culpa procesuală în sine, pe de o parte și prejudiciul cauzat părții adverse prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, pe de altă parte. Cheltuielile de judecată reprezintă, practic, o cerință accesorie într-un litigiu, astfel încât cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului și la apărarea tăcută, trebuie să aibă în caracter rezonabil.

Cum în speță, instanța de recurs, prin hotărârea pronunțată a dat eficiență unor prevederi legale, care îi confereau în mod expres aptitudinea de a cenzura cuantumul pretențiilor deduse judecății, a onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, înalta Curte constată că în cauză nu se regăsește situația prevăzută de art. 322 pct. 2 teza a IlI-a C. proc. civ., respectiv nu ne aflăm în fața unui caz de "plus petita", instanța neacordând mai mult decât s-a cerut, ci fiind autorizată prin norma legală să efectueze cenzura cuantumului pretențiilor și să dispună diminuarea sau majorarea acestora prin raportare la probatoriul administrat.

De altfel, jurisprudența în materie a evidențiat constant că onorariul de succes nu trebuie considerat a fi în sarcina părții care a căzut în pretenții, deoarece asemenea cheltuială nu îi este imputabilă, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoariu al părții promitente. Referitor la susținerile revizuentei privind justificarea onorariului de succes pretins prin includerea în acesta a costurilor traducerii actelor depuse în probatoriu și a costurilor convorbirilor telefonice internaționale purtate de avocatul ales cu clientul său, înalta Curte le apreciază ca fiind lipsite de pertinență în raport de faza procesuală în care au fost formulate, cale de atac de retractare și de faptul că onorariul de avocat nu cuprinde astfel de elemente, care nu au fost cerute și dovedite în fazele procesuale anterioare.

Față de considerentele expuse, înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta E.E.P. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta E.E.P. împotriva Deciziei nr. 1711 din 13 mai 2010 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție - secții comercială în dosarul nr. 28593/3/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2011.