ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii
de revizuire de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24
iulie
2008 pe rolul Tribunalului București - secția a Vl-a
comercială, reclamanta E.E.P. Istanbul, a chemat în judecată pârâta SC A. SA
București solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 53.756
euro, respectiv 193.876,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de
expertiză prestate la navele A. 2 - suma de 2.245 euro, M.A. - suma de 6.832
euro, B. 1 - suma de 14.801 euro, B. 1 - suma de 3.821 euro (metallurgical
test), M. - suma de 16.898 euro, M. - suma de 2.446 euro, K.E. - suma de 3.617
euro, E.B. – suma de 3.096 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin
sentința comercială nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 Tribunalul București - secția
a VI-a comercială a respins acțiunea reclamantei ca rămasă tară obiect, obligând
pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.124,75 lei și 5.300
euro, contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reținând, în
acest sens, pe de o parte, că pârâta a achitat în totalitate debitul datorat
și, pe de altă parte, că, deși a recunoscut la prima zi de înfățișare
pretențiile reclamantei, ea era de drept în întârziere - ca debitor în materie
comercială, conform dispozițiilor art. 1079 alin. (2) C. civ. coroborat cu art.
43 C. com., fiind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009,
Curtea de Apel București - secția a V-a comercială a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, reținând că cererea
reclamantei reprezintă o acțiune cu profunde implicații patrimoniale,
complexitatea cauzei asupra căreia s-a aplecat avocatul ales al reclamantei
fiind evidentă, atât în raport de obiectul pricinii cât și de valoarea
acesteia, complexitatea examinându-se nu în raport de modul de soluționare a
cauzei și nici de numărul termenelor acordate de instanță, ci funcție de
obiectul pricinii și de toate activitățile necesar a fi desfășurate de
apărătorul ales pentru examinarea legislației în materie, a înscrisurilor, a
raporturilor juridice dintre părțile în litigiu, a probatoriilor și, nu în
ultimul rând, de concretizarea apărării.
De
asemenea, a reținut că instanța de fond, respectând atât dispozițiile art. 132
din Statutul profesiei de avocat, cât și pe cele ale art. 275 C. proc. civ., a
cuantificat efortul avocatului reclamantei pentru pregătirea apărării, atât în
fața instanței, cât și în afara ei, și a stabilit corect onorariul în limita
unui cuantum rezonabil de 5.300 euro, acesta reprezentând un procent uzual în
materie comercială de 10% din valoarea ce ar fi afectat patrimoniul reclamantei
în eventualitatea în care ar fi căzut în pretenții.
Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat recurs
pârâta SC A. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea caii de atac, modificarea în
tot a hotărârii atacate și, pe fond, desființarea în parte a sentinței primei
instanțe, în sensul micșorării cuantumului onorariului de avocat.
Prin Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010, înalta Curte de
Casație și Justiție - secția comercială a admis recursul formulat de SC A. SA
București, a modificat decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009 a Curții
de Apel București - secția a V-a comercială, în sensul admiterii apelului
declarat împotriva sentinței comerciale nr. 12004 din 10 noiembrie 2008
pronunțate de Tribunalul București secția a Vi-a comercială, pe care a
schimbat-o în parte și a obligat pârâta la plata sumei de 1000 euro în
echivalent lei, cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, în loc
de 5300 euro.
Pentru a pronunța această soluție, înalta Curte a
reținut că instanța de apel, confirmând soluția fondului, a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prin necenzurarea
cuantumului onorariului avocatului reclamantei față de complexitatea reală a
cauzei. Astfel, onorariul de avocat, în cuantum de 5.300 euro, solicitat cu
titlu de cheltuieli de judecată, a fost apreciat ca nejustificat prin raportare
la diligentele efectiv realizate în derularea litigiului de apărătorul E.E.P.
și la mențiunile din contractul de asistență juridică
din 10
iunie 2008 prin care reclamanta și avocatul său au
convenit un onorariu în sumă de 1000 euro rară TVA (filele 79, 80 dosar de
fond), care a și fost achitat de reclamantă la data de 2 iulie 2008 (fila 51
dosar de fond). Referitor la onorariul de succes, stipulat în acest contract ca
fiind în valoare de 8% tară TVA, din suma de bani ce s-ar fi recuperat pentru
client și urmând a fi achitat numai în situația recuperării sumelor de bani
datorate clientului (art. 2), înalta Curte, ca instanță de recurs a reținut că
a fost greșit acordat de instanțele de fond, prin raportare la dispozițiile art.
274 alin. (3) C. proc. civ., pe de o parte pentru că diferența de 4300 euro nu
a fost justificată de reclamantă și pe de altă parte, în considerarea faptului
că onorariul de succes nu se poate recupera de la partea căzută în pretenții,
acesta urmând a fi suportat exclusiv de clientul reprezentat/asistat.
Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010 pronunțată de înalta
Curte de Casație și Justiție - secția comercială în dosarul nr. 28593/3/2008, a
fost atacată de E.E.P. cu revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2
teza a IlI-a C. proc. civ.
Critica invocată de revizuentă și subsumată de aceasta
textului legal mai sus precizat, potrivit căruia o hotărâre irevocabilă care
evocă fondul poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a revizuirii
atunci când prin hotărârea atacată instanța a acordat mai mult decât s-a cerut,
vizează diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanța
de recurs sub valoarea cerută de însăși recurenta-pârâtă, intimata din prezenta
cauză.
Astfel, revizuenta susține că ne aflăm în cazul
prevăzut de norma legală anterior amintită și că instanța de recurs și-a
depășit limitele învestirii, motivat de faptul că SC A. SA București, în fața
primei instanței a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată la plata
cărora urma să fie obligată, de la 5300 euro la 2687 euro, iar în fața
instanței de apel a cerut diminuarea sumei pretinse de reclamantă cu acest
titlu, respectiv 5300 euro, la jumătate, deci la 2650 euro, rezultând că
instanța, prin diminuarea onorariului la suma de 1000 euro a acordat mai mult
decât s-a cerut.
De asemenea, revizuenta, în susținerea pretențiilor
sale de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit prin
hotărârile instanței de fond și apel, a încercat să justifice suma pretinsă cu
acest titlu, arătând că ar include costurile de traducere a înscrisurilor
depuse în probatoriu și costurile convorbirilor telefonice internaționale, pe
care avocatul ales le-ar fi efectuat în interesul clientului său.
Revizuirea este nefondată și urmează a fi respinsă de
înalta Curte de Casație și Justiție în considerarea următoarelor argumente:
Instanța
de recurs a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor a art. 274 alin. (3) C.
proc. civ., prin raportate la probatoriul administrat în cauză, respectiv la
contractul de asistență juridică
din 10
iunie 2008 încheiat între E.E.P. și avocatul ales, din care rezultă că părțile
au convenit asupra unui onorariu compus dintr-un onorariu fix de 1000 euro fără
TVA, efectiv achitat la data de 21 iulie 2008 și un onorariu procentual de
succes stabilit la 8% fără TVA din suma ce urma a fi recuperată pentru client,
achitabil ulterior intrării în posesia acestora.
Potrivit
dispozițiilor legale mai sus menționate, legiuitorul a lăsat la latitudinea
judecătorului cenzura cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat,
permițându-i acestuia să intervină și să modifice cuantumul acestuia ori de
câte ori îl apreciază ca nepotrivit funcție de valoarea pricinii sau munca
depusă de avocat.
Prin decizia atacată în prezenta cauză, instanța a
făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) coroborat
cu art. 275 C. proc. civ. și art. 43 C. com. obligând partea căzută în
pretenții SC A. SA București să achite reclamantei cheltuielile de judecată
efectuate constând în taxa de timbru și onorariul de avocat, pe care l-a
cenzurat însă, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Existența culpei procesuale ca temei al acordării
cheltuielilor de judecată face să existe însă, o proporție între culpa
procesuală în sine, pe de o parte și prejudiciul cauzat părții adverse prin
obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, pe de
altă parte.
Cheltuielile de judecată reprezintă, practic, o cerință
accesorie într-un litigiu, astfel încât cuantumul lor prin raportare la
valoarea litigiului și la apărarea tăcută, trebuie să aibă în caracter
rezonabil.
Cum în speță, instanța de recurs, prin hotărârea
pronunțată a dat eficiență unor prevederi legale, care îi confereau în mod
expres aptitudinea de a cenzura cuantumul pretențiilor deduse judecății, a
onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, înalta
Curte constată că în cauză nu se regăsește situația prevăzută de art. 322 pct. 2
teza a IlI-a C. proc. civ., respectiv nu ne aflăm în fața unui caz de
"plus petita", instanța neacordând mai mult decât s-a cerut, ci fiind
autorizată prin norma legală să efectueze cenzura cuantumului pretențiilor și
să dispună diminuarea sau majorarea acestora prin raportare la probatoriul
administrat.
De altfel, jurisprudența în materie a evidențiat
constant că onorariul de succes nu trebuie considerat a fi în sarcina părții
care a căzut în pretenții, deoarece asemenea cheltuială nu îi este imputabilă,
constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu
vădit caracter voluntar și voluptoariu al părții promitente.
Referitor la susținerile revizuentei privind
justificarea onorariului de succes pretins prin includerea în acesta a
costurilor traducerii actelor depuse în probatoriu și a costurilor
convorbirilor telefonice internaționale purtate de avocatul ales cu clientul
său, înalta Curte le apreciază ca fiind lipsite de pertinență în raport de faza
procesuală în care au fost formulate, cale de atac de retractare și de faptul
că onorariul de avocat nu cuprinde astfel de elemente, care nu au fost cerute
și dovedite în fazele procesuale anterioare.
Față
de considerentele expuse, înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea de
revizuire formulată de revizuenta E.E.P. București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire
formulată de revizuenta
E.E.P.
împotriva Deciziei nr. 1711 din 13
mai 2010 pronunțate de înalta Curte
de Casație și Justiție - secții comercială în dosarul nr. 28593/3/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie
2011.