ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3124/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL București, anularea vânzării-cumpărării unui inel de aur efectuată la data de 19 ianuarie 2007, restituirea prețului în sumă de 3.448,45 lei actualizat cu dobânda legală. Prin sentința nr. 2566 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a tăcut dovada existentei inducerii în eroare și folosirea de către pârâtă a unor mijloace viclene în acest sens și nu a dovedit vicierea consimțământului, în temeiul dispozițiilor art. 948 și art. 953 C. civ.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care prin decizia nr. 313 din 29 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei. împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamanta A.M., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a reiterat susținerile făcute în fața primei instanțe și instanței de apel, susținând în esență că, buletinul de expertizare emis de A.N.P.C. oferă caracteristicile briliantului liber, nu ale celui montat, astfel încât nu se impunea scoaterea pietrei din montură, întrucât s-ar fi ajuns la aceleași date, iar față de caracteristicile bijuteriei, valoarea reală a obiectului cumpărat este cu 178,45 lei mai mică decât prețul plătit.

Prin decizia nr. 1513 din 4 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a constatat nulitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reținând că recursul reclamantei nu îndeplinește cerințele legale, întrucât indicarea de formă a dispozițiilor art.304 pct. 9 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii, cu o minimă argumentare în drept nu corespunde cerinței impusă de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Împotriva deciziei nr. 1513 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare, contestatoarea A.M., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a criticat soluția pronunțată, susținând că este rezultatul unei greșeli materiale, având în vedere că recursul a fost motivat atât în fapt cât și în drept, iar faptul că nu a beneficiat de apărare calificată, ar fi trebuit să determine instanța să analizeze cererea cu mai multă toleranță. A mai susținut contestatoarea că dacă instanța a apreciat că recursul nu a fost motivat în drept, era obligată să analizeze cererea din perspectiva art. 306 pct. 3 C. proc. civ., fiind ținută a încadra criticile formulate într-unui din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar potrivit art. 303 pct. 5 același cod, avea obligația de a înapoia cererea, pentru a fi refăcută.

S-a mai susținut că motivele pentru care a promovat recursul au fost cele legate de modul în care au fost apreciate probele administrate și modul în care au fost argumentate soluțiile pronunțate în cauză. Examinând motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Față de aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale ” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, chestiuni ce tind în fapt la reformarea soluției din recurs printr-o rediscutare și reapreciere a probelor și care exced dispozițiilor ce reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare. De altfel, analizând decizia atacată, în raport de susținerile contestatoarei, se constată că în adevăr, deși a indicat ca motiv de nelegalitate art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu s-au indicat în concret dispozițiile legale interpretate sau aplicate greșit, pentru a da posibilitatea instanței de recurs să analizeze sub aspectul nelegalității decizia recurată. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318-320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A.M., împotriva deciziei nr. 1513 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.