ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3124/2010

Asupra

contestației în anulare de față:

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea introductivă

de instanță, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL

București, anularea vânzării-cumpărării unui inel de aur efectuată la data de

19 ianuarie 2007, restituirea prețului în sumă de 3.448,45 lei actualizat cu

dobânda legală.

Prin

sentința nr. 2566 din 16 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a tăcut

dovada existentei inducerii în eroare și folosirea de către pârâtă a unor

mijloace viclene în acest sens și nu a dovedit vicierea consimțământului, în

temeiul dispozițiilor art. 948 și art. 953 C. civ.

Soluția

primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, care prin decizia nr. 313 din 29 iunie 2009, a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

împotriva

deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamanta A.M., invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea

motivului de nelegalitate invocat, recurenta a reiterat susținerile făcute în

fața primei instanțe și instanței de apel, susținând în esență că, buletinul de

expertizare emis de A.N.P.C. oferă caracteristicile briliantului liber, nu ale

celui montat, astfel încât nu se impunea scoaterea pietrei din montură,

întrucât s-ar fi ajuns la aceleași date, iar față de caracteristicile

bijuteriei, valoarea reală a obiectului cumpărat este cu 178,45 lei mai mică

decât prețul plătit.

Prin

decizia nr. 1513 din 4 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, a constatat nulitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reținând că recursul reclamantei nu

îndeplinește cerințele legale, întrucât indicarea de formă a dispozițiilor

art.304 pct. 9 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a

deciziei recurate care să vizeze aplicarea greșită a legii, cu o minimă

argumentare în drept nu corespunde cerinței impusă de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Împotriva

deciziei nr. 1513 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare, contestatoarea

A.M., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ.

În argumentarea

motivelor invocate, contestatoarea a criticat soluția pronunțată, susținând că

este rezultatul unei greșeli materiale, având în vedere că recursul a fost

motivat atât în fapt cât și în drept, iar faptul că nu a beneficiat de apărare

calificată, ar fi trebuit să determine instanța să analizeze cererea cu mai

multă toleranță. A mai susținut contestatoarea că dacă instanța a apreciat că

recursul nu a fost motivat în drept, era obligată să analizeze cererea din

perspectiva art. 306 pct. 3 C. proc. civ., fiind ținută a încadra criticile

formulate într-unui din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.

304 C. proc. civ., iar potrivit art. 303 pct. 5 același cod, avea obligația de

a înapoia cererea, pentru a fi refăcută. S-a mai susținut că motivele pentru

care a promovat recursul au fost cele legate de modul în care au fost apreciate

probele administrate și modul în care au fost argumentate soluțiile pronunțate

în cauză.

Examinând

motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare.

Față de

aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta

Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noțiunea

de greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza

susținerilor privind existența unei „greșeli materiale

”

presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai

acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus la

pronunțarea unei soluții eronate.

În acest

context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat

critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, chestiuni ce tind în fapt la

reformarea soluției din recurs printr-o rediscutare și reapreciere a probelor

și care exced dispozițiilor ce reglementează calea extraordinară de atac a

contestației în anulare.

De

altfel, analizând decizia atacată, în raport de susținerile contestatoarei, se

constată că în adevăr, deși a indicat ca motiv de nelegalitate art. 304 pct. 9

C. proc. civ., nu s-au indicat în concret dispozițiile legale interpretate sau

aplicate greșit, pentru a da posibilitatea instanței de recurs să analizeze sub

aspectul nelegalității decizia recurată.

Pe cale

de consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318-320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatoarea A.M.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A.M., împotriva

deciziei nr. 1513 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.