ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 553/2010

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 13303 din 4

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a comercială, a

respins acțiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictor cu

pârâții SC L.C. SRL, B.N.R. și A.V.A.S. având ca obiect constatarea

nulității absolute a ordonanței de adjudecare nr. 1427 din 13

iunie 1995, ca inadmisibilă subsecvent admiterii excepției cu acest

obiect.

Instanța de fond

a reținut că

potrivit art. 551 alin. ultim și art. 552 C. proc. civ., ordonanța de

adjudecare a cărei nulitate absolută solicită reclamanta să

se constate și prin care s-a dispus adjudecarea definitivă a bunului

licitat a fost dată cu drept de recurs, controlul acesteia, care

reprezintă o hotărâre judecătorească, neputând fi exercitat

pe calea unei acțiuni separate în constatarea nulității,

acțiunea cu acest obiect fiind deci inadmisibilă.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 284 din 15 iunie 2009, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M., a admis apelul

declarat de pârâta SC L.C. SRL

împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în

sensul că a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 1963 lei reprezentând cheltuieli de deplasare

și cazare și la 237,99 lei cheltuieli de judecată efectuate în

apel, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel, cu privire la

apelul declarat de reclamantă a reținut corecta aplicare de

către judecătorul fondului a prevederilor art. 551 și 552 C.

proc. civ., în sensul că ordonanța de adjudecare poate fi

supusă, ca orice hotărâre judecătorească, controlului prin

intermediul căilor de atac, nu prin acțiuni în nulitate. Cu privire

la apelul declarat de pârâtă a reținut că aceasta deși a

solicitat prin întâmpinare cheltuieli de judecată, ele nu i-au fost

acordate de instanța de fond, motiv pentru care în baza art. 298 și

274 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat iar reclamanta obligată la

cheltuieli conform art. 274 C. proc. civ.

În contra deciziei menționate

au declarat recurs reclamanta B.M. și pârâta SC L.C. SRL

.

Recurenta reclamantă

invocă ca motive de

recurs prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

criticilor invocând faptul că ordonanța de adjudecare reprezintă

un act de dobândire a proprietății prin cauza ilicită și

frauda la lege, fiind adjudecat un alt imobil decât cel cu care s-a garantat

împrumutul și că nu a atacat-o conform art. 551 C. proc. civ., pentru

că nu a avut cunoștință de ea.

Recurenta pârâtă

critică decizia

atacată pentru greșita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că instanța nu

era îndreptățită să reducă onorariul convenit între

avocat și client, instanța neavând în vedere culpa procesuală a

intimatei și nici complexitatea cauzei. Critică, de asemenea,

netemeinicia deciziei atacate întrucât nu s-au luat în considerare toate actele

justificative pentru cheltuielile efectuate cu transportul.

Recursurile declarate nu sunt

fondate.

I. Cu privire la recursul declarat

de reclamantă

Dezvoltarea criticilor recurentei se

încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., greșita aplicare a legii respectiv a prevederilor art. 551

și urm. C. proc. civ., nu și în motivul prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ.; nefiind întrunită ipoteza pe care acesta o prevede:

greșita interpretare a actului dedus judecății cu

consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Cu privire la aplicarea art. 551 alin.

ultim C. proc. civ., în vigoare la data adjudecării se constată

că prin acțiunea promovată s-a solicitat constatarea

nulității absolute a ordonanței de adjudecare definitive nr. 1427

pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus la 13 iunie 1995 iar

aceasta a fost dată cu drept de recurs în termen de 40 de zile de la data

transcrierii, dată la care a devenit opozabilă erga omnes așa

încât, critica recurentei reclamante nu poate fi primită, instanțele

făcând o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cât

privește admisibilitatea controlului judecătoresc altfel decât prin

calea de atac prevăzută de ordonanța în speță.

Așa fiind, Înalta Curte, în

raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de reclamantă ca nefondat.

II. Cu privire la recursul declarat

de pârâtă

Cu privire la motivul de

nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată corecta aplicare a prevederilor art. 274 de instanța de apel

prin decizia atacată.

Potrivit art. 274 alin. (2),

judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de

procedură și impozit proporțional, plata experților,

despăgubirea martorilor, precum și orice cheltuieli pe care partea

care a câștigat va dovedi că le-a făcut, iar potrivit alin. (3)

al art. 274, judecătorii au însă dreptul să mărească

sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor

constata motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Contractul de asistență

juridică încheiat între avocat și client produce efecte juridice

între părțile contractante conform art. 969 C. proc. civ., în raport

cu instanța el fiind un fapt juridic, aceasta, cât privește onorariul

dovedit a fi plătit, inclus în cheltuielile de judecată la care va fi

obligată partea căzută în pretenții, urmând a face

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Critica recurentei, la nivel de

principiu, deoarece nu concretizează cu cât s-a redus onorariul

plătit avocatului în speță, nivelul acestuia și valoarea

pricinii, nu poate fi deci primită.

Criticile care antamează

temeinicia hotărârii atacate sub aspectul aprecierii actelor justificative

în dovedirea cheltuielilor efectuate nu pot fi examinate față de

prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă care limitează

controlul instanței de recurs la nelegalitatea hotărârii atacate.

Așa fiind, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de pârâtă în raport de prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta B.M. și pârâta SC L.C. SRL Vișeu de Sus prin administrator

B.M., împotriva deciziei nr. 284 din 15 iunie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.