ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2022/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 560 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 5.880 din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă și a obligat C.J.P.S. să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2009. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 5.880 din 30 iunie 2009, C.J.P.S. a respins cererea reclamantei B.R., cu motivarea că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

Din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri și declarațiile martorilor audiați, instanța de fond a constatat că reclamanta fost refugiată, ca urmare a persecuțiilor etnice, împreună cu mama sa din luna septembrie 1941, din localitatea Visagu, județul Cluj în localitatea Rogojel, județul Cluj, revenind din refugiu în octombrie 1944. Având în vedere atât prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, cât și practica recentă a I.C.C.J. privind declarațiile martorilor autentificate prin încheiere notarială, care la rândul lor au justificat calitatea de persoană refugiată, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile instituite de legiuitor privind calitatea de refugiat a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal., a declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și de art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a precizat că soluția este greșită, susținând că refugiul reclamantei nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar exercitat asupra ei, ci de teama că persecuțiile din acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, iar declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putința de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice. Recurenta mai arată că s-au constatat fapte de asociere în declararea de fapte neadevărate în fața notarului iar, ulterior, în fața instanței nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiați" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ.

și ale art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declarații mincinoase în fata notarului. Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei. Examinând acțiunea, motivele de recurs și legislația aplicabilă, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu cea a reclamantei. Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 5.980 din 4 decembrie 2002, din care a rezultat că cel puțin unul din martorii reclamantei s-a aflat în aceeași situație cu aceasta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le-a avut în vedere în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței civile nr. 560 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2010.