ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 482 din 20 octombrie 2009,

Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I. în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 5.821 din 30

mai 2009 emisă de pârâtă și a obligat C.J.P.S. să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2009.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin

Hotărârea nr. 5.821 din 30 mai 2009, C.J.P.S. a respins cererea reclamantului

C.I., cu motivarea că nu a prezentat acte originale din care să rezulte

refugiul și persecuția.

Din analiza prevederilor art. 1 din Legea nr.

189/2000, precum și a probelor de la dosar, respectiv declarațiile martorilor P.V.

și T.G., instanța de fond a constatat că reclamantul a fost refugiat pe motive

etnice împreună cu familia sa, din luna martie 1941, din localitatea Bogdarta Sălaj

în localitatea Turda, revenind din refugiu în aprilie 1945.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a

declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 9 și de art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a precizat că soluția este greșită,

susținând că refugiului reclamantului nu a fost determinat de persecuții etnice

ce s-ar exercitat asupra Iui, ci de teama că persecuțiile din acea vreme asupra

țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, iar declarațiile

date în cauză nu stabilesc fără putința de tăgadă că reclamantul a fost

refugiat pe criterii etnice.

Recurenta mai arată că s-au constatat fante de

asociere în declararea de fapte neadevărate în fața notarului iar, ulterior, în

fața instanței nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste

dosare de "refugiați" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C.

civ. și ale art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999 fiind fapte constatate de

organele de cercetare penală, respectiv: declarații mincinoase în fata

notarului.

Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a

considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se

dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a

reclamantei.

Examinând acțiunea, motivele de recurs și legislația

aplicabilă, Înalta Curte re

ț

ine că recursul este nefondat, conform

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se

în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau

refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a

fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și

art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar

în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de

persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea

calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul

dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu

reclamantul.

Or, în cauză au fost depuse Hotărârile nr. 13.950 din

17 martie 2004 și nr. 9.238 din 27 martie 2003 din care a rezultat că martorii

reclamantului s-au aflat în aceeași situație cu acesta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe

care instanța de fond le-a avut în vedere în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familia sa, s-a

datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat

faptul că reclamantul a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în

mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale

și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva

sentinței civile nr. 482 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie

2010.