ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3027/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 105 din 30 ianuarie

2008 a Tribunalului Comercial Mureș s-a admis acțiunea reclamantei SC S.M. SRL

REGHIN, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, SUCURSALA MUREȘ, a

fost obligată pârâta la plata sumei de 955.710 lei primă de asigurare diminuată

cu 10% franșiză, potrivit contractului seria CA nr. 005529 din 9 decembrie

2004, a sumei de 281.925 lei primă de asigurare diminuată cu 10% franșiză,

potrivit contractului seria CA nr. 005530 din 9 decembrie 2004, cu cheltuieli

de judecată.

În considerentele hotărârii atacate s-a

apreciat că pârâta este în culpă contractuală, fiind obligată la plata daunelor

cauzate de producerea evenimentelor asigurate – ploi torențiale însoțite de

grindină în perioada 6 mai 2005 – 8 mai 2005. S-a reținut că pârâta a opus

reclamantei excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de

data producerii evenimentului asigurat – 28 aprilie 2005 – și cel al sesizării

instanței – 28 decembrie 2007 – însă această excepție a fost respinsă prin

încheierea din 25 ianuarie 2008, întrucât s-a apreciat că dreptul la acțiunea

s-a născut la data comunicării de către pârâtă a refuzului de plată a

despăgubirilor – la 28 decembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel în termen legal pârâta SC A.R.A. SA, SUCURSALA MUREȘ, și prin decizia nr. 103/A

din 8 decembrie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de SC A.R.A. VIENNA

I.G. SA, SUCURSALA MUREȘ, împotriva sentinței nr. 105 din 30 ianuarie 2008 și a

încheierii de ședință din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial

Mureș în dosarul nr. 4/1371/2008, a schimbat în tot încheierea și sentința în

sensul că, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de

pârâta SC A.R.A. SA, SUCURSALA MUREȘ, și pe cale de consecință a respins

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.M. SRL, împotriva

pârâtei; a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate

formulată de apelantă, ca rămasă fără obiect, a dispus restituirea cauțiunii în

cuantum de 25.000 lei achitată de apelantă la C.E.C. B., sucursala Târgu-Mureș,

cu recipisa de consemnare nr. 479356/1 din 4 decembrie 2008, a obligat intimata

SC S.M. SRL REGHIN la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în

cuantum 7.781.435 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, în raporturile ce

izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de doi ani și curge de la

data când se naște dreptul la acțiune; că în ceea ce privește nașterea

dreptului la acțiune, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 nu sunt

înlăturate de clauzele contractuale, pentru că, și părțile de comun acord au

stabilit că răspunderea asigurătorului intervine cu prilejul producerii

riscului.

În consecință, Curtea a constatat că

excepția invocată de pârâtă este întemeiată, motiv pentru care a admis apelul,

a modificat sentința și încheierea atacate în sensul că a respins acțiunea

introductivă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC S.M. SRL REGHIN invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

și trimiterea cauzei pentru judecarea apelului pe fond la Curtea de Apel Târgu

Mureș.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurenta a susținut, în esență, că în mod corect prima instanță a reținut că

dreptul la acțiune s-a născut la 28 decembrie 2005, data refuzului de plată din

partea A.; că acest refuz s-a exprimat în scris prin adresa nr. 13973 din 28

decembrie 2005 pe considerentul că la 28 aprilie 2005 s-ar fi produs un risc

neasigurat, respectiv al înghețului târziu de primăvară; că în fața primei

instanțe, pentru a-și argumenta excepția prescripției pârâta a susținut că

dreptul la acțiune s-a născut la 28 aprilie 2005 data producerii riscului

asigurat, dar pârâta a refuzat plata la 28 decembrie 2005 pe considerentul că

riscul produs a fost unul neasigurat; că pârâta este de vină întrucât nu a

respectat contractul, invocându-și propria culpă în apărare; că recurenta și-a

îndeplinit integral și la termen obligațiile contractuale asumate atât în ce

privește plata primelor de asigurare cât și notificarea asigurătorului imediat

după calamitatea culturilor de pomi fructiferi asigurate ca efect al ploii

torențiale cu căderi de grindină din 28 aprilie 2005; că a anunțat la 29

aprilie 2005 asigurătorul că evenimentul s-a produs la 28 aprilie 2005 și a

solicitat plata despăgubirilor, primind răspuns la 28 decembrie 2005; că există

o procedură obligatorie conform contractului ce trebuia respectată; că s-a

întocmit dosarul de daună nr. AG 001/05 de către asigurator; că a pus la

dispoziție toate documentele solicitate așteptând ca asigurătorul să se

pronunțe; că la data de 28 decembrie 2005 a primit un răspuns de la pârâtă în

sensul că se refuză acordarea de despăgubiri întrucât din constatările

efectuate în dosarul de daună rezultă că nu s-a produs riscul asigurat și deci

dreptul la acțiune s-a născut la momentul refuzului de plată.

Intimata SC A.R.A. SA, SUCURSALA MUREȘ a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta SC S.M. SRL REGHIN a depus

concluzii scrise solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fond.

Înalta Curte, analizând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat

pentru motivele ce se vor arăta.

Excepția prescripției dreptului material

la acțiune al reclamantei invocată de pârâtă a fost soluționată de instanța de

apel cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) coroborat cu art. 7 alin. (3)

din Decretul nr. 167/1958, art. 969 C. civ., art. 9 din Legea nr. 136/1995 și a

prevederilor contractuale.

Instanța de apel a apreciat excepția din

perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, nesocotind convenția

părților.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995

nu pot înlătura clauzele contractuale în ce privește obligațiile asiguratului

și asigurătorului în ceea ce privește cazurile de daune.

Analizând contractele încheiate de părți

se reține că acestea prevăd o procedură obligatorie pentru înștiințarea

cazurilor de pagube, constatarea producerii evenimentului asigurat, evaluarea

pagubelor și stabilirea despăgubirilor.

În speță se constată că o asemenea

procedură a fost urmată de părți, pârâta comunicând la 28 decembrie 2005 modul

de soluționare a daunelor în sensul refuzului acordării de despăgubiri întrucât

din constatările efectuate în dosarul de daună a rezultat că s-a produs un risc

neasigurat.

Ca atare, dreptul la acțiune s-a născut

la data de 28 decembrie 2005, ce reprezintă data comunicării în condițiile

contractuale agreate de părți a refuzului de plată a despăgubirilor pe motivul

neproducerii riscului asigurat.

Față de data introducerii acțiunii 28

decembrie 2007, instanța de recurs apreciază că se impune respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Constatând că hotărârea este afectată de

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 și că instanța de apel s-a

pronunțat pe excepție în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza

aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

S.M. SRL REGHIN împotriva deciziei nr. 103/A din 8 decembrie 2008 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ fiscal,

casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea

apelului pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2009.