ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2872/2010

Asupra contestației în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 14 decembrie 2009, petenta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala

Mureș, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 10389

din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

în contradictoriu cu intimata SC S. SRL.

Motivând contestația, petenta

arată că prin decizia ce face obiectul prezentei cauze s-a admis

recursul formulat de SC S. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 103 din 8

decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a casat decizia, iar

cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru judecarea

apelului pe fond.

Consideră că decizia este

rezultatul unei greșeli materiale, a unei erori evidente, datorată

unor elemente și date materiale esențiale.

Contestatoarea susține că

instanța de recurs a calculat greșit termenul de prescripție

și numai dintr-o eroare materială regretabilă a considerat data

de 28 decembrie 2005 ca fiind data de plecare a termenului, față de 8

mai 2005, data reală la care ar fi trebuit să se raporteze ca urmare

a prevederilor legale incidente, respectiv art. 1 din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă, art. 9 din Legea nr. 136/1995, art. 2

și art. 3 din contractele de asigurare.

De asemenea, se arată că

din reglementările legale menționate rezultă fără

echivoc că dreptul la acțiunea în despăgubiri derivate din

contractul de asigurare se naște în momentul producerii riscului asigurat,

interpretare dată în multe decizii, la același gen, de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, contestatoarea

apreciază că în cauza dedusă judecății – numai

datorită unei evidente greșeli materiale – instanța de recurs a

putut să admită că dreptul la acțiune nu s-ar fi prescris.

În drept, contestatoarea a invocat

dispozițiile art. 318 și art. 3191 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, instanța a

solicitat respingerea.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că este

nefondată contestația în anulare pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Prin sentința nr. 105 din 30

ianuarie 2008, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea

reclamantei SC S. SRL Reghin, formulată în contradictoriu cu pârâta SC

A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Mureș, care a fost obligată la plata sumei

de 955.710 lei- primă de asigurare diminuată cu 10% franșiză

potrivit contractului seria din 9 decembrie 2004 a sumei de 281.925 lei primă

de asigurare diminuată cu 10% franșiză, potrivit contractului din

9 decembrie 2004.

Instanța a dat

eficiență prevederilor convențiilor încheiate între

părți, reținând în prealabil că excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondat,

întrucât s-a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut la data

comunicării refuzului de plată a despăgubirilor (28 decembrie

2005), iar acțiunea a fost formulată la 28 decembrie 2007.

Apelul formulat de SC A.R.A.V.I.G.

SA, sucursala Mureș, a fost admis prin decizia nr. 103 din 8 decembrie

2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, care a schimbat în tot încheierea

și sentința atacate, în sensul că a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și pe cale de

consecință a respins cererea de chemare în judecată, considerând

că nașterea dreptului la acțiune al reclamantului este aceea a

producerii evenimentului asigurat (28 aprilie 2005).

Prin decizia nr. 3027 din 23

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, a admis recursul formulat de reclamanta SC S. SRL Reghin

împotriva deciziei pe care a casat-o cu consecința trimiterii cauzei

aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond.

În considerente, instanța de

recurs a cenzurat raționamentul instanței de apel cu privire la

stabilirea datei la care se naște dreptul la acțiune, considerând

că aceasta coincide cu data comunicării – în condițiile

contractuale agreate de părți – a refuzului de plată a

despăgubirilor pe motivul neproducerii riscului asigurat.

În acest context, petenta din

prezenta cauză apreciază că numai dintr-o eroare materială

s-a stabilit că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la

data de 28 decembrie 2005, respectiv la data refuzului acordării

despăgubirilor.

Este adevărat că potrivit

dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Numai că, în accepțiunea

textului enunțat, greșeala materială (iar nu eroarea

materială) se constituie într-o eroare de fapt, esențială,

involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului și care ar avea drept consecință darea unei

hotărâri greșite, fiind excluse acele situații care vizează

greșeli de judecată.

În cauză, argumentele aduse de

contestatoare în susținerea cererii subliniază tocmai o pretinsă

greșeală de judecată, în condițiile în care se invocă

modul eronat în care s-a stabilit data de la care începe să curgă

termenul de prescripție.

În atare situație se

constată că, în realitate, temeiurile contestației în anulare se

conturează în adevărate critici împotriva unei decizii irevocabile,

fiind de neacceptat un recurs la recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 3027 din 23 noiembrie 2009, formulată de

contestatoarea SC A.R.A.V.I.G. SA., sucursala Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.