ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2872/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 decembrie 2009, petenta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Mureș, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 10389 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în contradictoriu cu intimata SC S. SRL. Motivând contestația, petenta arată că prin decizia ce face obiectul prezentei cauze s-a admis recursul formulat de SC S. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 103 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a casat decizia, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond. Consideră că decizia este rezultatul unei greșeli materiale, a unei erori evidente, datorată unor elemente și date materiale esențiale.

Contestatoarea susține că instanța de recurs a calculat greșit termenul de prescripție și numai dintr-o eroare materială regretabilă a considerat data de 28 decembrie 2005 ca fiind data de plecare a termenului, față de 8 mai 2005, data reală la care ar fi trebuit să se raporteze ca urmare a prevederilor legale incidente, respectiv art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, art. 9 din Legea nr. 136/1995, art. 2 și art. 3 din contractele de asigurare. De asemenea, se arată că din reglementările legale menționate rezultă fără echivoc că dreptul la acțiunea în despăgubiri derivate din contractul de asigurare se naște în momentul producerii riscului asigurat, interpretare dată în multe decizii, la același gen, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, contestatoarea apreciază că în cauza dedusă judecății – numai datorită unei evidente greșeli materiale – instanța de recurs a putut să admită că dreptul la acțiune nu s-ar fi prescris. În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 și art. 3191 C. proc. civ. Prin întâmpinare, instanța a solicitat respingerea. Analizând actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin sentința nr. 105 din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea reclamantei SC S. SRL Reghin, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G.

SA, sucursala Mureș, care a fost obligată la plata sumei de 955.710 lei- primă de asigurare diminuată cu 10% franșiză potrivit contractului seria din 9 decembrie 2004 a sumei de 281.925 lei primă de asigurare diminuată cu 10% franșiză, potrivit contractului din 9 decembrie 2004. Instanța a dat eficiență prevederilor convențiilor încheiate între părți, reținând în prealabil că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului este nefondat, întrucât s-a apreciat că dreptul la acțiune s-a născut la data comunicării refuzului de plată a despăgubirilor (28 decembrie 2005), iar acțiunea a fost formulată la 28 decembrie 2007. Apelul formulat de SC A.R.A.V.I.G.

SA, sucursala Mureș, a fost admis prin decizia nr. 103 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care a schimbat în tot încheierea și sentința atacate, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată, considerând că nașterea dreptului la acțiune al reclamantului este aceea a producerii evenimentului asigurat (28 aprilie 2005). Prin decizia nr. 3027 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul formulat de reclamanta SC S. SRL Reghin împotriva deciziei pe care a casat-o cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru judecarea apelului pe fond.

În considerente, instanța de recurs a cenzurat raționamentul instanței de apel cu privire la stabilirea datei la care se naște dreptul la acțiune, considerând că aceasta coincide cu data comunicării – în condițiile contractuale agreate de părți – a refuzului de plată a despăgubirilor pe motivul neproducerii riscului asigurat. În acest context, petenta din prezenta cauză apreciază că numai dintr-o eroare materială s-a stabilit că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 28 decembrie 2005, respectiv la data refuzului acordării despăgubirilor. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Numai că, în accepțiunea textului enunțat, greșeala materială (iar nu eroarea materială) se constituie într-o eroare de fapt, esențială, involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care ar avea drept consecință darea unei hotărâri greșite, fiind excluse acele situații care vizează greșeli de judecată. În cauză, argumentele aduse de contestatoare în susținerea cererii subliniază tocmai o pretinsă greșeală de judecată, în condițiile în care se invocă modul eronat în care s-a stabilit data de la care începe să curgă termenul de prescripție. În atare situație se constată că, în realitate, temeiurile contestației în anulare se conturează în adevărate critici împotriva unei decizii irevocabile, fiind de neacceptat un recurs la recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3027 din 23 noiembrie 2009, formulată de contestatoarea SC A.R.A.V.I.G. SA., sucursala Mureș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.