ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4206/2010

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Reclamantul V.S. a chemat în

judecată pe pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale pentru a fi

obligați în solidar la plata sumei de 100.000.000 lei despăgubiri civile și

200.000.000 lei daune morale, întrucât a fost rănit prin împușcare în picior în

ziua de 17 decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timișoara, ca urmare a

ordinelor date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le

pretinde reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății, iar

cele morale, echivalentul incapacității de a-și găsi un loc de muncă și a

alterării propriei imagini.

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a admis excepția formulată

de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a constatat prescris dreptul la

acțiune în sens material al reclamantului V.S. și a respins cererea de

suspendare a cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

nr. 33 din 12 martie 2002 a admis apelul declarat de reclamantul V.S. împotriva

sentinței civile nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Timiș, pe

care a anulat-o și rejudecând cauza în fond a admis în parte acțiunea

reclamantului, a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de

134.985.500 lei reprezentând 100.000.000 lei daune morale și 34.985.500

despăgubiri materiale.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că, deși evenimentul la care face referire reclamantul s-a

produs în decembrie 1989, vinovăția pârâților a fost stabilită definitiv, cu

autoritate de lucru judecat, abia la data 15 iulie 1999 prin decizia penală nr.

9 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Prin urmare, deși dreptul subiectiv

la repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită se naște chiar în

momentul în care se comite fapta, dreptul la acțiune se naște ulterior,

prescripția extinctivă începând să curgă de la unul sau altul din cele două

momente prevăzute de lege.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut

că prin hotărâre penală definitivă, anterior menționată, s-a dispus condamnarea

pârâtului S.A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și

tentativă la această infracțiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989,

pârâtul Ministerul Apărării Naționale având calitatea de comitent, astfel că în

plan civil conduita acestora au caracter de fapte ilicite în sensul

dispozițiilor art. 998 C. civ.

Împotriva hotărârii Curții de Apel

au declarat recurs pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale.

La termenul de judecată din data de 13

noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea recursului în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, Secția Penală și a deciziei penale nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători.

În motivarea acestei măsuri s-a

reținut că soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal nr. 4/2001 al Curții

Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători (având ca obiect recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva hotărârilor anterior menționate) poate avea o

înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri inițiat de către

reclamant.

La data de 16 decembrie 2005,

constatând că subzistă motivele de suspendare a judecării recursurilor

declarate în cauză, instanța a menținut măsura suspendării judecării recursurilor.

Prin rezoluția președintelui din

data de 23 aprilie 2010 cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării

perimării.

Analizând excepția perimării

recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerentele:

Potrivit dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de

drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an.

Conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă

de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de

întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art.

250 C. proc. civ.

In speță, la termenul de la 13

noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva

recurentului-pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce

are înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri inițiat de

către reclamant.

Măsura suspendării a fost menținută

prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procesul penal a fost soluționat

definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008.

Cum de la data rămânerii definitive

a hotărârii penale, 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de

un an din culpa părților, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 252

alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate recursurile

declarate de pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei

nr. 33 din 12 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iulie 2010.