ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4206/2010

Asupra recursurilor de față, reține următoarele: Reclamantul V.S. a chemat în judecată pe pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale pentru a fi obligați în solidar la plata sumei de 100.000.000 lei despăgubiri civile și 200.000.000 lei daune morale, întrucât a fost rănit prin împușcare în picior în ziua de 17 decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timișoara, ca urmare a ordinelor date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le pretinde reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății, iar cele morale, echivalentul incapacității de a-și găsi un loc de muncă și a alterării propriei imagini. Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a admis excepția formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a constatat prescris dreptul la acțiune în sens material al reclamantului V.S.

și a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., ca neîntemeiată. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 33 din 12 martie 2002 a admis apelul declarat de reclamantul V.S. împotriva sentinței civile nr. 616/PI din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Timiș, pe care a anulat-o și rejudecând cauza în fond a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 134.985.500 lei reprezentând 100.000.000 lei daune morale și 34.985.500 despăgubiri materiale. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că, deși evenimentul la care face referire reclamantul s-a produs în decembrie 1989, vinovăția pârâților a fost stabilită definitiv, cu autoritate de lucru judecat, abia la data 15 iulie 1999 prin decizia penală nr. 9 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

Prin urmare, deși dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită se naște chiar în momentul în care se comite fapta, dreptul la acțiune se naște ulterior, prescripția extinctivă începând să curgă de la unul sau altul din cele două momente prevăzute de lege. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin hotărâre penală definitivă, anterior menționată, s-a dispus condamnarea pârâtului S.A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și tentativă la această infracțiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989, pârâtul Ministerul Apărării Naționale având calitatea de comitent, astfel că în plan civil conduita acestora au caracter de fapte ilicite în sensul dispozițiilor art. 998 C. civ.

Împotriva hotărârii Curții de Apel au declarat recurs pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale. La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, Secția Penală și a deciziei penale nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători.

În motivarea acestei măsuri s-a reținut că soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal nr. 4/2001 al Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători (având ca obiect recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârilor anterior menționate) poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri inițiat de către reclamant. La data de 16 decembrie 2005, constatând că subzistă motivele de suspendare a judecării recursurilor declarate în cauză, instanța a menținut măsura suspendării judecării recursurilor. Prin rezoluția președintelui din data de 23 aprilie 2010 cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.

Analizând excepția perimării recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerentele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ. In speță, la termenul de la 13 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., motivat de faptul că împotriva recurentului-pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra procesului civil de despăgubiri inițiat de către reclamant. Măsura suspendării a fost menținută prin încheierea din 16 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procesul penal a fost soluționat definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008. Cum de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimate recursurile declarate de pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 33 din 12 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.