ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3514/2010

Asupra recursurilor de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, reclamantul S.I. a solicitat obligarea în solidar a pârâților S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale la plata sumelor de 100 milioane ROL despăgubiri civile și 200 milioane ROL daune morale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost rănit prin împușcare în picior în ziua de 17 decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timișoara, ca urmare a ordinelor date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le pretinde reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății, iar cele morale, echivalentul incapacității de a-și găsi un loc de muncă și a alterării propriei imagini.

Prin sentința civilă nr. 226 din 23 mai 2001, Tribunalul Timiș, secția civilă, a anulat acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu a achitat cauțiunea de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, obligație stabilită de art. 1 din O.G. nr. 53/2000. Prin decizia nr. 166 din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința Tribunalului și, rejudecând cauza, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat în solidar pârâții la plata către reclamant a sumei de 100.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, respingând în rest acțiunea. În motivarea deciziei de anulare a sentinței Tribunalului, instanța de apel a reținut că norma legală invocată de instanța de fond, respectiv O.G.

nr. 53/2000 are în vedere perturbarea relațiilor sociale ale individului ca urmare a faptului, considerat prejudiciabil, urmare căruia se invocă o perturbare a vieții psihice, situație care nu este aplicabilă în speță. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin hotărâre penală definitivă, s-a dispus condamnarea pârâtului S.V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și tentativă la această infracțiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989, pârâtul Ministerul Apărării Naționale având calitatea de comitent, astfel că în plan civil conduita acestora are caracter de fapte ilicite în sensul dispozițiilor art. 998 C. civ. În ce privește daunele materiale pretinse, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unor cheltuieli în vederea tratării și vindecării rănii sale sau în vederea recuperării ulterioare vindecării și nici dovada imposibilității găsirii unui loc de muncă, cauzată de rana suferită.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale, s-a reținut că trauma psihică suferită de reclamant îl îndreptățește la acordarea acestor despăgubiri, însă ținând seama de necesitatea ca acest echivalent bănesc să nu se transforme într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză, Curtea a apreciat că suma de 100 milioane ROL este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant. Împotriva hotărârii Curții de apel au declarat recurs pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale . La termenul de la 1 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului - pârât S.V.A.

a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză. La data de 10 martie 2010, intimatul - reclamant S.I. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând instanței să constate că a intervenit perimarea recursurilor, față de împrejurarea că sentința penală nr. 250 din 3 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a rămas definitivă în noiembrie 2008. Analizând excepția perimării recursurilor, invocată de intimatul - reclamant, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. În speță, la termenul de la 1 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului - pârât S.V.A.

a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză. Măsura suspendării a fost menținută prin încheierea din 17 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procesul penal a fost soluționat definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008. Cum de la data rămânerii definitive a hotărârii penale - 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimate recursurile declarate de pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 166 din 18 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.