ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3514/2010

Asupra

recursurilor de față,

reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția civilă, reclamantul S.I. a solicitat obligarea în

solidar a pârâților

S.V.A.

și Ministerul Apărării Naționale

la plata sumelor de 100 milioane ROL

despăgubiri civile și 200 milioane ROL daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost rănit prin împușcare în picior în ziua de 17

decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timișoara, ca urmare a ordinelor

date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le pretinde

reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătății, iar cele

morale, echivalentul incapacității de a-și găsi un loc de muncă și a alterării

propriei imagini.

Prin sentința civilă

nr. 226 din 23 mai 2001, Tribunalul Timiș, secția civilă, a anulat acțiunea, cu

motivarea că reclamantul nu a achitat cauțiunea de 5% din valoarea

despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, obligație stabilită de art.

1 din O.G. nr. 53/2000.

Prin decizia nr. 166

din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de reclamant, a anulat sentința Tribunalului și, rejudecând cauza, a

admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat în solidar pârâții la plata

către reclamant a sumei de 100.000.000 ROL, cu titlu de daune morale,

respingând în rest acțiunea.

În motivarea deciziei

de anulare a sentinței Tribunalului, instanța de apel a reținut că norma legală

invocată de instanța de fond, respectiv O.G. nr. 53/2000 are în vedere perturbarea

relațiilor sociale ale individului ca urmare a faptului, considerat prejudiciabil,

urmare căruia se invocă o perturbare a vieții psihice, situație care nu este aplicabilă

în speță.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că prin hotărâre penală definitivă, s-a dispus condamnarea pârâtului S.V.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și tentativă la această

infracțiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989, pârâtul Ministerul Apărării

Naționale având calitatea de comitent, astfel că în plan civil conduita acestora

are caracter de fapte ilicite în sensul dispozițiilor art. 998 C. civ.

În ce privește daunele

materiale pretinse, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unor cheltuieli

în vederea tratării și vindecării rănii sale sau în vederea recuperării ulterioare

vindecării și nici dovada imposibilității găsirii unui loc de muncă, cauzată de

rana suferită.

Cu privire la capătul

de cerere privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale, s-a reținut

că trauma psihică suferită de reclamant îl îndreptățește la acordarea acestor despăgubiri,

însă ținând seama de necesitatea ca acest echivalent bănesc să nu se transforme

într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză, Curtea a apreciat că suma de 100 milioane

ROL este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant.

Împotriva hotărârii Curții

de apel au declarat recurs pârâții

S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale

.

La termenul de la 1 noiembrie

2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor art. 244

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului - pârât

S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are înrâurire hotărâtoare

asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză.

La data de 10 martie 2010,

intimatul - reclamant S.I. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând

instanței să constate că a intervenit perimarea recursurilor, față de împrejurarea

că sentința penală nr. 250 din 3 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, a rămas definitivă în noiembrie 2008.

Analizând excepția perimării

recursurilor, invocată de intimatul - reclamant, pe care o va analiza cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru

considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din

oficiu.

Termenul de perimare începe

să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere

și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc.

civ.

În speță, la termenul

de la 1 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului

- pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce are înrâurire

hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză.

Măsura suspendării a fost

menținută prin încheierea din 17 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procesul penal a fost

soluționat definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008.

Cum de la data rămânerii

definitive a hotărârii penale - 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai

mult de un an din culpa părților, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) și

art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate

recursurile declarate

de pârâții S.V.A. și Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 166 din

18 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2010.