ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

Prin sentința penală nr. 51/ P din 29 aprilie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petentul M.A.G. împotriva Ordonanței nr. 387/ P din 6 februarie 2009

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 4

martie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea.

A fost obligat petentul la

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că

prin plângerea adresată

Curții de Apel Oradea, înregistrată la această instanță la data de 19 martie

2009 (filele 1-3) petentul M.A.G. a solicitat admiterea acesteia, desființarea

soluțiilor atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de făptuitoarea P.V., respectiv redeschiderii urmăririi

penale față de făptuitorii M.E.M. și M.D.M.

Petentul a susținut, în

esență, că soluțiile pronunțate de parchet sunt netemeinice, întrucât prin

excluderea frauduloasă a sa din SC P.L.M. SRL Sanislău i s-a cauzat un

prejudiciu, iar actul fals întocmit la notar este valabil dacă printr-o

hotărâre penală definitivă nu este desființat. Totodată, a învederat instanței

împrejurarea că notarul public a recunoscut cu ocazia audierii că la emiterea

procurii petentul nu a fost prezent, fiind inacceptabilă susținerea parchetului

că "acest fals a fost făcut cu bună credință". În ceea ce îl privește

pe M.D.M., dat fiind gravitatea faptelor săvârșite de către acesta nu se poate

susține că sunt aplicabile prevederile art. 18

1

C. pen. Referitor la

judecătorul delegat la O.R.C. Satu Mare, numita P.V. a săvârșit infracțiunea de

abuz în serviciu, întrucât prin încheierea din 17 februarie 2006 a dispus

excluderea sa din calitatea de asociat al firmei, lipsindu-i, în mod ilegal, de

dreptul de proprietate asupra cotei de 9 părți sociale din societate și de

dreptul pe care îl are asupra cotei de participare la beneficii și pierderi.

Petentul a solicitat

instanței acordarea de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea dividentelor

aferente cotei de participație în societate, în perioada 2004-2008, valoarea

patrimoniului societății și cota ce-i revine din acest patrimoniu, actualizate

cu indicele de inflație și dobânda legală, inclusiv daune morale în cuantum de

300.000 lei (f. 2).

Examinând actele și

lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea de Apel constată următoarele:

Prin plângerea penală

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (filele 1-3 - Dosar urmărire

penală nr. 387/P/2008), petentul M.A.G. a solicitat antrenarea răspunderii

penale față de judecătorul P.V., respectiv față de numiții M.E.M. și M.D.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 289, art. 291

și art. 246 C. pen.

Prin ordonanța din 6 februarie

2009, emisă în Dosarul nr. 387/P/2008 a Parchetului de le lângă Curtea de Apel

Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.V., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., respectiv

scoaterea de sub urmărire penală a numiților M.E.M., pentru infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen. și M.D.M.,

pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 289

alin. (1), art. 291 C. pen., aplicându-li-se sancțiunea administrativă de câte

1000 lei amendă.

Prin rezoluția din 4 martie

2009 emisă în Dosarul nr. 87/II.2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului M.A.G., împotriva

soluției dată în Dosarul nr. 387/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea.

Procurorul a reținut, în

esență, că asociații M.L. și M.A.G. au divorțat la data de 15 decembrie 2005 (f.

71), iar la data de 30 ianuarie 2006, cu ocazia Adunării Generale Extraordinare

a Asociaților de la SC P.L.M. SRL Sanislău, când au fost prezenți doar M.L. și

M.D.M. s-a decis revocarea hotărârii adunării generale din 17 mai 2004 prin

care petentul a dobândit calitatea de asociat, pe considerentul că "s-a înstrăinat

complet de activitatea societății, nu depune nici un efort pentru bunul mers al

societății, fiind stabilit în străinătate". Judecătorul delegat P.V. la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Satu Mare a pronunțat încheierea nr. 950 din 17

februarie 2006 (f. 9, 54-61, 72-77) prin care a admis cererea asociatului M.D.M.

modificând structura capitalului social prin excluderea asociatului M.A.G.

Totodată, s-a reținut că la data de 23 februarie 2005 M.D.M. s-a prezentat la

Biroul Notarului Public M.E.M. din localitatea Carei solicitând redactarea și

autentificarea procurii speciale în care figurează ca mandanți petentul și M.L.,

iar în calitate de mandatar M.D., notarul redactând și autentificând procura în

lipsa petentului.

Plângerea formulată de

petent este nefondată.

Soluția pronunțată de către

parchet referitoare la magistratul P.V. este legală și temeinică.

Prin încheierea

judecătorului delegat din 27 mai 2004 (f. 8, 37-49, 69-70) s-a admis cererea de

înscriere de mențiuni privind modificarea structurii capitalului social al SC P.L.M.

SRL Sanislău și prin cesiune de părți sociale petentul M.A.G. a dobândit

calitatea de asociat alături de asociații M.L. și M.D.M., administratorul

societății comerciale fiind M.R.M. Ulterior, prin sentința civila din 15

decembrie 2005 a Judecătoriei Satu Mare (f. 71) s-a pronunțat desfacerea

căsătoriei prin acordul soților M.A.G. și M.L.

Prin încheierea

judecătorului delegat din 04 martie 2005 s-a completat obiectul de activitate

al societății comerciale, folosindu-se procura specială autentificată prin Încheierea

nr. 243 din 23 februarie 2005, în sensul că asociații M.L. și M.D.M. în nume

propriu și în calitate de mandatari pentru petent au hotărât în adunarea

generală din 01 martie 2005 completarea obiectului de activitate al societății

(f. 8, 50-53).

Cei doi soți divorțând, la

data de 30 ianuarie 2006 a avut loc adunarea generală a asociaților firmei sus

menționate, când asociații prezenți, respectiv M.L. și M.D.M. au hotărât

revocarea hotărârii adunării generale din 17 mai 2004, prin care petentul

dobândise calitate de asociat, pe motiv că acesta s-a înstrăinat de activitatea

societății și nu depune efort pentru bunul mers al societății. Cu toate că

aceste considerente nu sunt inserate în Titlul V din Legea nr. 31/1990 (art. 222-226)

judecătorul P.V. delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare a emis încheierea

nr. 950/17 februarie 2006, prin care a admis cererea asociatului M.D.M.,

dispunând înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunii privind modificarea

structurii capitalului social, prin excluderea asociatului M.A.G.

Având în vedere încheierea

pronunțată de judecătorul P.V. petentul a formulat plângere penală, pretinzând

că a fost vătămat în interesul său de a rămâne în calitate de asociat la SC P.L.M.

SRL Sanislău, excluderea sa realizându-se cu nerespectarea dispozițiilor legale

prin folosirea unei procuri speciale autentificate falsă.

În sarcina judecătoarei P.V.

nu se poate reține că aceasta și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de

serviciu, cauzând o vătămare gravă a intereselor petentului.

Pentru ca fapta să fie încadrată

juridic în dispozițiile art. 246 C. pen., la dosarul cauzei deduse judecății ar

trebui să existe probe certe că funcționarii publici, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu știință, fie au omis să facă un act, fie l-au

efectuat greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor și prin aceasta

au cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu de către judecătorul P.V., hotărârea pronunțată de către aceasta

putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare și extraordinare de atac.

Art. 2 din Principiile

Fundamentale ale independenței justiției adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor

Unite în noiembrie 1985 stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele

în care este investită de o manieră imparțială pe baza faptelor și în

conformitate cu legea.

C.E.D.O. a statuat în

jurisprudența sa, în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea

Comitetului de Miniștri al C.E. nr. (94) 12, că standardele universal

recunoscute ale independenței puterii judecătorești interzic orice intervenție

negarantată sau care nu oferă garanția unui proces judiciar și impun ca

hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât prin procedurile de

control judiciar prevăzute de lege.

Simpla exercitare a

atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz,

chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză.

Nici erorile judiciare, care se referă fie la competență, fie la procedură, sau

se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatorilor

nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen. Dacă există astfel de erori, ele trebuie

remediate prin căile de atac. De altfel, petentul a uzat de calea de atac a recursului,

iar prin Decizia nr. 307/ C din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea s-a respins recursul ca tardiv, inclusiv cererea de repunere în termen (

f. 81, 82).

Împrejurarea că magistratul

judecător P.V. a pronunțat o soluție, care în opinia petentului M.A.G. este

nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale fată de

aceasta.

În consecință, în speță,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. soluția pronunțată

în cauză este legală și temeinică, astfel că plângerea formulată de petent va

fi respinsă ca nefondată.

Soluția pronunțată de către

parchet referitoare la notarul public M.E.M. si învinuitul M.D.M. este legală

si temeinică.

La 23 februarie 2005, M.D.M.

s-a prezentat la Biroul Notarului Public M.E.M. din Carei și a solicitat

notarului public redactarea și autentificarea procurii speciale în care figurau

ca mandanți M.A.G. și M.L., iar în calitate de mandatar M.D.M., obiectul

contractului de mandat fiind formularea de cereri și declarații privind

modificarea actului de constituire al SC P.L.M. SRL Sanislău. Notarul public a

comunicat parchetului precizările de la filele 146, prin care descrie împrejurările

în care a procedat la redactarea și autentificarea procurii, susținând că

mandanții nu au fost prezenți fizic, doar mandatarul M.D.M., că acesta a

comunicat telefonic cu mandanta M.L. în Portugalia, aceasta din urmă achiesând

la redactarea și autentificarea procurii.

Notarul public a învederat

raporturile de prietenie cu M.D.M., precum și faptul că îi cunoștea pe mandanți

având în vedere că a redactat și autentificat din 17 mai 2004 o altă procură între

aceiași mandanți, respectiv mandatari și că a cunoscut și scopul legal în care

va fi folosită procura, respectiv pentru buna funcționare a SC P.L.M. SRL

Sanislău (asociații M.A.G. și M.L. aveau locuri de muncă în Portugalia, iar În

România se afla numai asociatul M.D.M., respectiv administratorul M.R.M., iar

hotărârile adunărilor generale ordin are și extraordinare trebuiau luate cu

participarea asociaților care reprezintă un anumit procent din capitalul

social).

Partea vătămată constituită

parte civilă M.A.G. a declarat că nu și-a dat acordul în calitate de mandant

pentru redactarea procurii speciale și nu a fost prezent în data de 23

februarie 2005 în Biroul Notarului Public M.E.M., astfel că, notarul se face

vinovat de falsificarea înscrisului oficial, deoarece a atestat prin încheiere

un fapt nereal, respectiv prezența mandanților în biroul său și acordul

acestora pentru redactarea și autentificarea actului juridic. Autorul plângerii

penale a negat și împrejurarea că în data de 23 februarie 2005 soția sa M.L. i-ar

fi comunicat despre convorbirea telefonică avută cu tatăl ei M.D.M., care ar fi

sunat-o din Biroul Notarului Public (atât M.L. cât și M.A.G. se aflau în

Portugalia).

Pentru dovedirea acestor

susțineri petentul a depus înscrisuri care atestă caracterul fals al procurii

speciale autentificate prin încheierea nr. 243 din 23 februarie 2005-înscrisul

de la fila 98, copia pașapoartelor, pentru reținerii caracterului fals al încheierii

din 23 februarie 2005 (prin care notarul public M.E.M. a atestat în mod fals,

că la sediul său s-au prezentat mandanții și că au consimțit la autentificarea

procurii semnând exemplarele) are concludență și utilitate copia pașaportului (filele

112-129, eliberat titularului M.A.G., în care nu există viză de intrare,

respectiv ieșire care să ateste prezența titularului în România la data

redactării procurii speciale) care se coroborează cu declarația lui M.L. (filele

169)care a susținut că la data redactării acelei procuri nu s-au aflat în Biroul

Notarului Public M.E.M. Fosta soție a petentului a arătat însă, că în data de

23 februarie 2005, însă fostul ei soț M.A.G. a achiesat la redactarea acelei

procuri, iar tatăl ei M.D.M. a comunicat telefonic pentru a-i cere acordul,

recunoscând că atât ea cât și M.A.G. erau în Portugalia în data de 23 februarie

2005.

Prin rezoluția din 22

ianuarie 2009 (f. 152) s-a început urmărirea penală față de notarul public M.E.M.

pentru fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și

pedepsite de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen. și M.D.M. pentru complicitate

fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și pedepsite

de art. 26 C. pen. raportat art. 289 alin. (1), art. 291 teza I C. pen. – având

în vedere folosirea procurii pentru completarea obiectului de activitate al societății

comerciale ( f. 52).

În declarațiile de la dosar,

notarul public M.E.M. (f. 161-162; 163 și M.D.M. (f. 166-167; 168) au

recunoscut fapta, cu precizarea că au fost de bună credință și nu s-a produs

nici un fel de prejudiciu pentru partea vătămată prin falsificarea procurii

speciale, că actul era necesar pentru funcționarea societății comerciale,

deoarece doi dintre asociați aveau contracte de muncă în Portugalia și nu se aflau

permanent în România pentru a putea hotărî ceea ce era benefic pentru

funcționarea societății. M.D.M. a recunoscut că a aplicat semnătura proprie în

locul mandaților M.L. și M.A.G. Având în vedere recunoașterea tuturor părților

implicate nu s-a administrat expertiză grafică în cauză pe considerent de

inutilitate.

S-a probat în cauză

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în înscrisuri oficiale de către

notarul M.E.M. cu complicitatea învinuitului M.D.M., precum și a infracțiunii

de uz de fals, deoarece notarul a eliberat procura specială învinuitului M.D.M.

care a folosit-o, cunoscând caracterul fals a încheierii notarului și a obținut

încheierea judecătorului delegat din 04 martie 2005 (f. 50-53) de completare a

obiectului de activitate a SC P.L.M. SRL, singurul efect produs de înscrisul

oficial falsificat, efect prin care nu au fost prejudiciate interesele părții

vătămate constituită parte civilă în cauză. Acțiunea civilă accesorie acțiunii

penale, pretinde aplicarea dispozițiilor art. 455 C. proc. pen. declararea

procurii speciale autentificate prin încheierea nr. 243 din 23 februarie 2005,

ca înscris fals în totalitate și anularea lui, motiv pentru care înscrisul a fost

ridicat în original (f. 171-172).

În speță, în mod corect

procurorul a apreciat că față de M.D.M. și notarul public M.E.M. sunt incidente

dispozițiile art. 18/1 C. pen.

Articolul 18

1

alin. (1) C. pen. are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin

atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

În alin. (2) al aceluiași

text, se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în

concret a gradului de pericol social.

În același context al

reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art. 18 C. pen.,

care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții,

și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.

Examenul complet al

conținutului acestor dispoziții legale pune În evidență că factorul

preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea

concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii,

inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului.

În cauza dedusă judecății,

dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția

reglementată de art. 18

1

C. pen. ajungem la concluzia justă privind

inexistența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.

Este demonstrat că intimații

au comis infracțiunile de fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de

fals, prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen. – M.E.M.,

respectiv complicitate la fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de

fals, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat art. 289 alin. (1), art.

291 teza I C. pen. – M.D.M., însă față de atitudinea ante și postinfracțională

a acestora, constând în lipsa antecedentelor și recunoașterea faptelor, gradul

de pericol social concret pe care-l prezintă faptele o sancțiune cu caracter

administrativ este suficientă pentru cei doi învinuiți.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petiționarul M.A.G., susținând în esență prin motivele scrise

de recurs că se impune admiterea plângerii sale și tragerea la răspundere

penală a intimaților.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că atât plângerea penală formulată de petent,cât și rezoluția atacată tratează

două probleme distincte: pe de o parte autentificarea de către intimata notar

public M.E., cu complicitatea intimatului M.D. a procurii care atesta un fapt

nereal-prezența mandanților (a petentului și soției sale) în biroul notarial și

acordul lor pentru redactarea și autentificarea respectivului act juridic-urmată

de folosirea acesteia; pe de altă parte,emiterea de către intimata P.V., judecător

delegat la O.R.C de pe lângă Tribunalul Satu Mare a încheierii din 17 februarie

2006,prin care s-a admis cererea intimatului M.D., de modificare a structurii

capitalului social prin excluderea petentului,ca și asociat al societății.

În ce privește

autentificarea procurii și folosirea acesteia,faptele reclamate de către petent

nu au fost contestate de către intimații M.E. și M.D., situație reținută chiar

de către procuror în ordonanța atacată;ceea ce atacă petentul este soluția de

scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter

administrativ în condițiile art. 18

1

C. pen.,contestând astfel

aprecierea procurorului,în sensul că faptele imputate celor doi intimați nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Înalta Curte constată că

soluția adoptată de către procuror este legală și temeinică,fiind rezultatul

analizării tuturor criteriilor de stabilire în concret a gradului de pericol

social înscrise în art. 18

1

alin. (2) C. pen.

Astfel, nu se poate face

abstracție de împrejurările în care faptele au fost comise: procura în speță a

avut drept finalitate funcționarea unei societății comerciale „în familie”, în

care erau asociați intimatul M.D., fiica acestuia și soțul ei, petentul M.A., ultimii

lucrând în Portugalia și neaflându-se permanent în România pentru a putea

hotărî ceea ce era benefic pentru funcționarea societății;autentificarea

procurii s-a făcut în condițiile în care intimatul M.D. a comunicat telefonic

cu fiica sa,care a achiesat la întocmirea ei și l-a înștiințat despre aceasta și

pe petent(fapt negat de către el);notarul public îi cunoștea pe toți cei trei

asociați,în condițiile în care mai autentificase anterior o altă procură între

aceleași părți.

De asemenea,în aprecierea

gradului concret de pericol social a fost avută în vedere și urmarea produsă, procura

fiind folosită o singură dată,pentru completarea obiectului de activitate al

societății,în sensul suplimentării acestuia,faptă ce nu a produs nici o

vătămare petentului. În acest context,este nereală susținerea petentului, în

sensul că,folosindu-se de această procură,fosta sa soție și fostul său socru ar

fi întocmit un act adițional de excludere a sa din calitatea de asociat al

societății;în realitate, pierderea calității de asociat de către petent nu are

nici o legătură cu procura falsă,fiind urmarea hotărârii adunării generale a

asociaților din 30 ianuarie 2006,la care au participat personal atât fosta sa

soție, cât și fostul său socru.

În fine,soluția adoptată de

către procuror este justificată atât de conduita procesuală a intimaților,care

au recunoscut faptele comise,cât și de circumstanțele lor personale,ei neavând

antecedente penale.

În aceste condiții,este

întemeiată aprecierea că faptele comise de către intimații M.E. și M.D. au adus

o atingere minimă valorilor apărate de legea penală,fiind în mod vădit lipsite

de importanță,astfel încât solicitarea de desființare a ordonanței și de

tragere la răspundere penală a celor doi intimați,nu poate fi primită.

În ce privește fapta

imputată intimatei judecător P.V., Curtea reține că p

otrivit art. 246 C. pen.,

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,cu

știință,nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la

activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți,respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii

penale,ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de

lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea

existenței lor.

În acest

context,nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință,adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind

sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În

speță,petentul a formulat plângere penală împotriva intimatei care,în calitate

de judecător delegat la O.R.C., a admis prin încheiere solicitarea asociatului

M.D., de modificare a structurii capitalului social al societății prin

excluderea petentului, ca și asociat. Prin această plângere,petentul a formulat

în realitate critici ce se circumscriu căii de atac ce putea fi declarată

împotriva acestei încheieri(respectiv recursul), pe care de altfel el a și

exercitat-o.

Prin plângerea

penală împotriva intimatei judecător, petentul pune în discuție însăși

legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de ea,susținând că aceasta este

rezultatul unei greșite aplicări a legii.

Or, potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,hotărârile judecătorești pot

fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

În aceste condiții,î

n mod corect s-a

reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală,respectiv

procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu

soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că în cauză nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către

magistrat a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen.

În consecință, recursul de

față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționarul M.A.G. împotriva sentinței penale nr. 51/ P

din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică,azi 5 noiembrie 2009.