ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 51/ P din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.A.G. împotriva Ordonanței nr. 387/ P din 6 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 4 martie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. A fost obligat petentul la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin plângerea adresată Curții de Apel Oradea, înregistrată la această instanță la data de 19 martie 2009 (filele 1-3) petentul M.A.G.

a solicitat admiterea acesteia, desființarea soluțiilor atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea P.V., respectiv redeschiderii urmăririi penale față de făptuitorii M.E.M. și M.D.M. Petentul a susținut, în esență, că soluțiile pronunțate de parchet sunt netemeinice, întrucât prin excluderea frauduloasă a sa din SC P.L.M. SRL Sanislău i s-a cauzat un prejudiciu, iar actul fals întocmit la notar este valabil dacă printr-o hotărâre penală definitivă nu este desființat. Totodată, a învederat instanței împrejurarea că notarul public a recunoscut cu ocazia audierii că la emiterea procurii petentul nu a fost prezent, fiind inacceptabilă susținerea parchetului că "acest fals a fost făcut cu bună credință". În ceea ce îl privește pe M.D.M., dat fiind gravitatea faptelor săvârșite de către acesta nu se poate susține că sunt aplicabile prevederile art. 18 1 C. pen.

Referitor la judecătorul delegat la O.R.C. Satu Mare, numita P.V. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât prin încheierea din 17 februarie 2006 a dispus excluderea sa din calitatea de asociat al firmei, lipsindu-i, în mod ilegal, de dreptul de proprietate asupra cotei de 9 părți sociale din societate și de dreptul pe care îl are asupra cotei de participare la beneficii și pierderi.

Petentul a solicitat instanței acordarea de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea dividentelor aferente cotei de participație în societate, în perioada 2004-2008, valoarea patrimoniului societății și cota ce-i revine din acest patrimoniu, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, inclusiv daune morale în cuantum de 300.000 lei (f. 2). Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea de Apel constată următoarele: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (filele 1-3 - Dosar urmărire penală nr. 387/P/2008), petentul M.A.G. a solicitat antrenarea răspunderii penale față de judecătorul P.V., respectiv față de numiții M.E.M. și M.D.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen. Prin ordonanța din 6 februarie 2009, emisă în Dosarul nr. 387/P/2008 a Parchetului de le lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., respectiv scoaterea de sub urmărire penală a numiților M.E.M., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen. și M.D.M., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen., aplicându-li-se sancțiunea administrativă de câte 1000 lei amendă. Prin rezoluția din 4 martie 2009 emisă în Dosarul nr. 87/II.2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului M.A.G., împotriva soluției dată în Dosarul nr. 387/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procurorul a reținut, în esență, că asociații M.L. și M.A.G. au divorțat la data de 15 decembrie 2005 (f. 71), iar la data de 30 ianuarie 2006, cu ocazia Adunării Generale Extraordinare a Asociaților de la SC P.L.M. SRL Sanislău, când au fost prezenți doar M.L. și M.D.M. s-a decis revocarea hotărârii adunării generale din 17 mai 2004 prin care petentul a dobândit calitatea de asociat, pe considerentul că "s-a înstrăinat complet de activitatea societății, nu depune nici un efort pentru bunul mers al societății, fiind stabilit în străinătate". Judecătorul delegat P.V. la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare a pronunțat încheierea nr. 950 din 17 februarie 2006 (f. 9, 54-61, 72-77) prin care a admis cererea asociatului M.D.M.

modificând structura capitalului social prin excluderea asociatului M.A.G. Totodată, s-a reținut că la data de 23 februarie 2005 M.D.M. s-a prezentat la Biroul Notarului Public M.E.M. din localitatea Carei solicitând redactarea și autentificarea procurii speciale în care figurează ca mandanți petentul și M.L., iar în calitate de mandatar M.D., notarul redactând și autentificând procura în lipsa petentului. Plângerea formulată de petent este nefondată. Soluția pronunțată de către parchet referitoare la magistratul P.V. este legală și temeinică. Prin încheierea judecătorului delegat din 27 mai 2004 (f. 8, 37-49, 69-70) s-a admis cererea de înscriere de mențiuni privind modificarea structurii capitalului social al SC P.L.M.

SRL Sanislău și prin cesiune de părți sociale petentul M.A.G. a dobândit calitatea de asociat alături de asociații M.L. și M.D.M., administratorul societății comerciale fiind M.R.M. Ulterior, prin sentința civila din 15 decembrie 2005 a Judecătoriei Satu Mare (f. 71) s-a pronunțat desfacerea căsătoriei prin acordul soților M.A.G. și M.L. Prin încheierea judecătorului delegat din 04 martie 2005 s-a completat obiectul de activitate al societății comerciale, folosindu-se procura specială autentificată prin Încheierea nr. 243 din 23 februarie 2005, în sensul că asociații M.L. și M.D.M. în nume propriu și în calitate de mandatari pentru petent au hotărât în adunarea generală din 01 martie 2005 completarea obiectului de activitate al societății (f. 8, 50-53).

Cei doi soți divorțând, la data de 30 ianuarie 2006 a avut loc adunarea generală a asociaților firmei sus menționate, când asociații prezenți, respectiv M.L. și M.D.M. au hotărât revocarea hotărârii adunării generale din 17 mai 2004, prin care petentul dobândise calitate de asociat, pe motiv că acesta s-a înstrăinat de activitatea societății și nu depune efort pentru bunul mers al societății. Cu toate că aceste considerente nu sunt inserate în Titlul V din Legea nr. 31/1990 (art. 222-226) judecătorul P.V. delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare a emis încheierea nr. 950/17 februarie 2006, prin care a admis cererea asociatului M.D.M., dispunând înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunii privind modificarea structurii capitalului social, prin excluderea asociatului M.A.G.

Având în vedere încheierea pronunțată de judecătorul P.V. petentul a formulat plângere penală, pretinzând că a fost vătămat în interesul său de a rămâne în calitate de asociat la SC P.L.M. SRL Sanislău, excluderea sa realizându-se cu nerespectarea dispozițiilor legale prin folosirea unei procuri speciale autentificate falsă. În sarcina judecătoarei P.V. nu se poate reține că aceasta și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzând o vătămare gravă a intereselor petentului. Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispozițiile art. 246 C. pen., la dosarul cauzei deduse judecății ar trebui să existe probe certe că funcționarii publici, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, fie au omis să facă un act, fie l-au efectuat greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor și prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.

Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul P.V., hotărârea pronunțată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare și extraordinare de atac. Art. 2 din Principiile Fundamentale ale independenței justiției adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în noiembrie 1985 stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele în care este investită de o manieră imparțială pe baza faptelor și în conformitate cu legea. C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa, în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al C.E. nr. (94) 12, că standardele universal recunoscute ale independenței puterii judecătorești interzic orice intervenție negarantată sau care nu oferă garanția unui proces judiciar și impun ca hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât prin procedurile de control judiciar prevăzute de lege.

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză. Nici erorile judiciare, care se referă fie la competență, fie la procedură, sau se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatorilor nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Dacă există astfel de erori, ele trebuie remediate prin căile de atac. De altfel, petentul a uzat de calea de atac a recursului, iar prin Decizia nr. 307/ C din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins recursul ca tardiv, inclusiv cererea de repunere în termen ( f. 81, 82). Împrejurarea că magistratul judecător P.V.

a pronunțat o soluție, care în opinia petentului M.A.G. este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale fată de aceasta. În consecință, în speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, astfel că plângerea formulată de petent va fi respinsă ca nefondată. Soluția pronunțată de către parchet referitoare la notarul public M.E.M. si învinuitul M.D.M. este legală si temeinică. La 23 februarie 2005, M.D.M. s-a prezentat la Biroul Notarului Public M.E.M. din Carei și a solicitat notarului public redactarea și autentificarea procurii speciale în care figurau ca mandanți M.A.G.

și M.L., iar în calitate de mandatar M.D.M., obiectul contractului de mandat fiind formularea de cereri și declarații privind modificarea actului de constituire al SC P.L.M. SRL Sanislău. Notarul public a comunicat parchetului precizările de la filele 146, prin care descrie împrejurările în care a procedat la redactarea și autentificarea procurii, susținând că mandanții nu au fost prezenți fizic, doar mandatarul M.D.M., că acesta a comunicat telefonic cu mandanta M.L. în Portugalia, aceasta din urmă achiesând la redactarea și autentificarea procurii. Notarul public a învederat raporturile de prietenie cu M.D.M., precum și faptul că îi cunoștea pe mandanți având în vedere că a redactat și autentificat din 17 mai 2004 o altă procură între aceiași mandanți, respectiv mandatari și că a cunoscut și scopul legal în care va fi folosită procura, respectiv pentru buna funcționare a SC P.L.M.

SRL Sanislău (asociații M.A.G. și M.L. aveau locuri de muncă în Portugalia, iar În România se afla numai asociatul M.D.M., respectiv administratorul M.R.M., iar hotărârile adunărilor generale ordin are și extraordinare trebuiau luate cu participarea asociaților care reprezintă un anumit procent din capitalul social). Partea vătămată constituită parte civilă M.A.G. a declarat că nu și-a dat acordul în calitate de mandant pentru redactarea procurii speciale și nu a fost prezent în data de 23 februarie 2005 în Biroul Notarului Public M.E.M., astfel că, notarul se face vinovat de falsificarea înscrisului oficial, deoarece a atestat prin încheiere un fapt nereal, respectiv prezența mandanților în biroul său și acordul acestora pentru redactarea și autentificarea actului juridic.

Autorul plângerii penale a negat și împrejurarea că în data de 23 februarie 2005 soția sa M.L. i-ar fi comunicat despre convorbirea telefonică avută cu tatăl ei M.D.M., care ar fi sunat-o din Biroul Notarului Public (atât M.L. cât și M.A.G. se aflau în Portugalia). Pentru dovedirea acestor susțineri petentul a depus înscrisuri care atestă caracterul fals al procurii speciale autentificate prin încheierea nr. 243 din 23 februarie 2005-înscrisul de la fila 98, copia pașapoartelor, pentru reținerii caracterului fals al încheierii din 23 februarie 2005 (prin care notarul public M.E.M.

a atestat în mod fals, că la sediul său s-au prezentat mandanții și că au consimțit la autentificarea procurii semnând exemplarele) are concludență și utilitate copia pașaportului (filele 112-129, eliberat titularului M.A.G., în care nu există viză de intrare, respectiv ieșire care să ateste prezența titularului în România la data redactării procurii speciale) care se coroborează cu declarația lui M.L. (filele 169)care a susținut că la data redactării acelei procuri nu s-au aflat în Biroul Notarului Public M.E.M. Fosta soție a petentului a arătat însă, că în data de 23 februarie 2005, însă fostul ei soț M.A.G. a achiesat la redactarea acelei procuri, iar tatăl ei M.D.M. a comunicat telefonic pentru a-i cere acordul, recunoscând că atât ea cât și M.A.G.

erau în Portugalia în data de 23 februarie 2005. Prin rezoluția din 22 ianuarie 2009 (f. 152) s-a început urmărirea penală față de notarul public M.E.M. pentru fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen. și M.D.M. pentru complicitate fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat art. 289 alin. (1), art. 291 teza I C. pen. – având în vedere folosirea procurii pentru completarea obiectului de activitate al societății comerciale ( f. 52). În declarațiile de la dosar, notarul public M.E.M. (f. 161-162; 163 și M.D.M.

(f. 166-167; 168) au recunoscut fapta, cu precizarea că au fost de bună credință și nu s-a produs nici un fel de prejudiciu pentru partea vătămată prin falsificarea procurii speciale, că actul era necesar pentru funcționarea societății comerciale, deoarece doi dintre asociați aveau contracte de muncă în Portugalia și nu se aflau permanent în România pentru a putea hotărî ceea ce era benefic pentru funcționarea societății. M.D.M. a recunoscut că a aplicat semnătura proprie în locul mandaților M.L. și M.A.G. Având în vedere recunoașterea tuturor părților implicate nu s-a administrat expertiză grafică în cauză pe considerent de inutilitate. S-a probat în cauză săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în înscrisuri oficiale de către notarul M.E.M.

cu complicitatea învinuitului M.D.M., precum și a infracțiunii de uz de fals, deoarece notarul a eliberat procura specială învinuitului M.D.M. care a folosit-o, cunoscând caracterul fals a încheierii notarului și a obținut încheierea judecătorului delegat din 04 martie 2005 (f. 50-53) de completare a obiectului de activitate a SC P.L.M. SRL, singurul efect produs de înscrisul oficial falsificat, efect prin care nu au fost prejudiciate interesele părții vătămate constituită parte civilă în cauză. Acțiunea civilă accesorie acțiunii penale, pretinde aplicarea dispozițiilor art. 455 C. proc. pen. declararea procurii speciale autentificate prin încheierea nr. 243 din 23 februarie 2005, ca înscris fals în totalitate și anularea lui, motiv pentru care înscrisul a fost ridicat în original (f. 171-172).

În speță, în mod corect procurorul a apreciat că față de M.D.M. și notarul public M.E.M. sunt incidente dispozițiile art. 18/1 C. pen. Articolul 18 1 alin. (1) C. pen. are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În alin. (2) al aceluiași text, se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social. În același context al reglementărilor juridice ar fi de menționat și prevederile art. 18 C. pen., care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiții, și pe aceea că sancționarea potrivit legii penale să fie necesară.

Examenul complet al conținutului acestor dispoziții legale pune În evidență că factorul preponderent este cel ce ține de valorile sociale afectate și de amploarea concretă a acestor afectări, ținându-se seama și de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana și conduita făptuitorului. În cauza dedusă judecății, dacă procedăm corect și exact la analiza elementelor ce definesc instituția reglementată de art. 18 1 C. pen. ajungem la concluzia justă privind inexistența pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale. Este demonstrat că intimații au comis infracțiunile de fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 289 alin. (1), art. 291 C. pen.

– M.E.M., respectiv complicitate la fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat art. 289 alin. (1), art. 291 teza I C. pen. – M.D.M., însă față de atitudinea ante și postinfracțională a acestora, constând în lipsa antecedentelor și recunoașterea faptelor, gradul de pericol social concret pe care-l prezintă faptele o sancțiune cu caracter administrativ este suficientă pentru cei doi învinuiți. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul M.A.G., susținând în esență prin motivele scrise de recurs că se impune admiterea plângerii sale și tragerea la răspundere penală a intimaților. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că atât plângerea penală formulată de petent,cât și rezoluția atacată tratează două probleme distincte: pe de o parte autentificarea de către intimata notar public M.E., cu complicitatea intimatului M.D. a procurii care atesta un fapt nereal-prezența mandanților (a petentului și soției sale) în biroul notarial și acordul lor pentru redactarea și autentificarea respectivului act juridic-urmată de folosirea acesteia; pe de altă parte,emiterea de către intimata P.V., judecător delegat la O.R.C de pe lângă Tribunalul Satu Mare a încheierii din 17 februarie 2006,prin care s-a admis cererea intimatului M.D., de modificare a structurii capitalului social prin excluderea petentului,ca și asociat al societății.

În ce privește autentificarea procurii și folosirea acesteia,faptele reclamate de către petent nu au fost contestate de către intimații M.E. și M.D., situație reținută chiar de către procuror în ordonanța atacată;ceea ce atacă petentul este soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ în condițiile art. 18 1 C. pen.,contestând astfel aprecierea procurorului,în sensul că faptele imputate celor doi intimați nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Înalta Curte constată că soluția adoptată de către procuror este legală și temeinică,fiind rezultatul analizării tuturor criteriilor de stabilire în concret a gradului de pericol social înscrise în art. 18 1 alin. (2) C. pen.

Astfel, nu se poate face abstracție de împrejurările în care faptele au fost comise: procura în speță a avut drept finalitate funcționarea unei societății comerciale „în familie”, în care erau asociați intimatul M.D., fiica acestuia și soțul ei, petentul M.A., ultimii lucrând în Portugalia și neaflându-se permanent în România pentru a putea hotărî ceea ce era benefic pentru funcționarea societății;autentificarea procurii s-a făcut în condițiile în care intimatul M.D. a comunicat telefonic cu fiica sa,care a achiesat la întocmirea ei și l-a înștiințat despre aceasta și pe petent(fapt negat de către el);notarul public îi cunoștea pe toți cei trei asociați,în condițiile în care mai autentificase anterior o altă procură între aceleași părți.

De asemenea,în aprecierea gradului concret de pericol social a fost avută în vedere și urmarea produsă, procura fiind folosită o singură dată,pentru completarea obiectului de activitate al societății,în sensul suplimentării acestuia,faptă ce nu a produs nici o vătămare petentului. În acest context,este nereală susținerea petentului, în sensul că,folosindu-se de această procură,fosta sa soție și fostul său socru ar fi întocmit un act adițional de excludere a sa din calitatea de asociat al societății;în realitate, pierderea calității de asociat de către petent nu are nici o legătură cu procura falsă,fiind urmarea hotărârii adunării generale a asociaților din 30 ianuarie 2006,la care au participat personal atât fosta sa soție, cât și fostul său socru.

În fine,soluția adoptată de către procuror este justificată atât de conduita procesuală a intimaților,care au recunoscut faptele comise,cât și de circumstanțele lor personale,ei neavând antecedente penale. În aceste condiții,este întemeiată aprecierea că faptele comise de către intimații M.E. și M.D. au adus o atingere minimă valorilor apărate de legea penală,fiind în mod vădit lipsite de importanță,astfel încât solicitarea de desființare a ordonanței și de tragere la răspundere penală a celor doi intimați,nu poate fi primită. În ce privește fapta imputată intimatei judecător P.V., Curtea reține că p otrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,cu știință,nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți,respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale,ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context,nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță,petentul a formulat plângere penală împotriva intimatei care,în calitate de judecător delegat la O.R.C., a admis prin încheiere solicitarea asociatului M.D., de modificare a structurii capitalului social al societății prin excluderea petentului, ca și asociat. Prin această plângere,petentul a formulat în realitate critici ce se circumscriu căii de atac ce putea fi declarată împotriva acestei încheieri(respectiv recursul), pe care de altfel el a și exercitat-o.

Prin plângerea penală împotriva intimatei judecător, petentul pune în discuție însăși legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de ea,susținând că aceasta este rezultatul unei greșite aplicări a legii. Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În aceste condiții,î n mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală,respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către magistrat a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen.

În consecință, recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.A.G. împotriva sentinței penale nr. 51/ P din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică,azi 5 noiembrie 2009.