ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5152/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 iulie 2009, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.L., B.E., C.G., ș.a. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, suspendarea executării adresei emisă de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009. În motivarea cererii, reclamanții au susținut, în esență, că prin adresa contestată le-au fost afectate drepturi salariale în sensul eliminării sporului de 50 % pentru risc și solicitare neuropsihică atât pentru viitor cât și retroactiv pentru luna iunie 2009. Prin sentința civilă nr. 174/CA/2009 - PI din 21 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamanților și a dispus suspendarea executării adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 până la soluționarea fondului cauzei.

În acest sens, instanța a apreciat ca fiind întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește cazul bine justificat, drepturile bănești invocate, neputând face obiectul O.U.G. nr. 71/2009 și care în fapt se referă la plata unor drepturi salariale stabilite personalului bugetar prin hotărâri judecătorești devenite titluri executorii, cât și în ce privește paguba iminentă, constând în privarea reclamanților de un drept salarial. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, susținând în principal inadmisibilitatea acțiunii, adresa contestată și a cărei suspendare s-a solicitat, nefiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci o simplă încunoștintare a ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite în legătură cu O.U.G.

nr. 71/2009. Pe fondul cererii, recurentul a invocat netemeinicia cererii, dreptul salarial invocat nemaifiind reglementat de niciun act normativ în vigoare. Recursul nu este fondat. Prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a dispus ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite, că plata drepturilor salariale pentru luna iunie 2009 (pentru care reclamanții au prestat activitate) cât și pentru viitor, să se facă fără a include sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În mod evident, prin conținutul său, adresa contestată întrunește caracteristicile actului administrativ, unilateral cu caracter individual, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești acționând ca o autoritate publică în raportul de serviciu dintre reclamanți și curtea de apel, pe care l-a modificat în sensul diminuării drepturilor salariale nu numai pentru viitor ci și retroactiv.

Astfel fiind, legal și temeinic, Curtea de Apel Oradea a respins excepția inadmisibilității acțiunii. În ce privește fondul cererii, corect s-au apreciat ca fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, până la soluționarea fondului cauzei. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente: În primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat, emis la data de 3 iulie 2009, recurentul s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În acest sens, se cuvine a preciza faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența dezvoltată de instanțele de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Trebuie arătat faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În cauza de față, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

În altă ordine de idei, o altă aparență de nelegalitate o constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială. Cu alte cuvinte, în raport de acest text normativ, plata salariilor nu poate fi diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În concepția instanței de control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, și cum nici criticile privind excepția lipsei de interes nu sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 147/ CA din 21 august 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.