ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 847/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu SC

P.C.I. SRL Secăria și cu P.I., reprezentantul societății, ca, prin sentința ce

se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de executare lucrări,

încheiat la data de 14 mai 1997, cu plata de penalități, conform art. 10 pct. a,

b, c, cap. VII din contract, precum și plata pentru daune, constând în

contravaloarea lucrărilor de remediere pentru construcțiile realizate

necorespunzător de pârâți, lipsa de folosință, calculată de la data prevăzută

în contract pentru finalizarea lucrărilor la zi și restituirea sumelor,

reprezentând diferența dintre suma primită de pârâți și contravaloarea

materialelor asigurate de reclamant din care să se scadă contravaloarea

lucrărilor executate și a materialelor cumpărate de pârâți, solicitându-se,

totodată, și dobânda aferentă sumei folosite fără drept de către pârâți.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a

încheiat la data de 14 mai 1993, cu reprezentantul societății pârâte, un

contract pentru executarea lucrărilor de construire „la cheie” a unei case, pe

bază de proiect, în termen de 270 zile, stabilindu-se și modul de derulare a

lucrărilor și modalitățile de plată, precum și răspunderea pentru neexecutare,

că, deși a achitat un avans substanțial de 40.000 dolari S.U.A., pârâții nu

și-au executat obligațiile contractuale asumate, încetinind ritmul executării

și lăsând construcția neterminată.

Pârâta, SC P.C. SRL Secăria, a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională, în conformitate cu art. 115 - 119 C. proc. civ.,

prin care a solicitat ca reclamantul să fie obligat să-i plătească suma de

3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate.

Întrucât, pe parcursul procesului, reclamantul M.I. a

decedat, acțiunea a fost continuată cu moștenitorii acestuia, M.M. și M.N.

Prin sentința nr. 1170 din 11 octombrie 2000,

pronunțată în rejudecare, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei M.M. și a lipsei calității procesuale

pasive a pârâților, iar pe fond, a admis în parte acțiunea precizată, a dispus

rezilierea contractului de antrepriză și i-a obligat pe pârâți la plata sumei

de 428.156.970 lei daune contractuale, reprezentând lucrări de remediere și

contravaloare materiale, precum și la 13.900.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței, pe baza probelor

administrate, s-a reținut că reclamantul a plătit un avans de 30% din valoarea

locuinței lui P.I. ca reprezentant al societății, că lucrările de construcție

au fost necorespunzătoare, efectuate cu mare întârziere, lucrări care au

necesitat remedieri pe care le-au efectuat reclamanții, pe cheltuiala lor.

Cererea reconvențională a fost respinsă cu aceeași

motivare.

Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești

care, prin decizia nr. 722 din 30 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâții SC P.C.I. SRL și P.I.

Criticile aduse sentinței au fost apreciate ca

neîntemeiate față de probele administrate, din care rezultă natura comercială a

contractului încheiat de defunctul reclamant M.I. și de P.I.

Asupra cuantumului sumei la care au fost obligați

apelanții, instanța de apel a reținut că a fost avansată suma de 37.900 dolari

S.U.A. în perioada 22 iunie 1992 – 3 mai 1995, stabilită în lei la data de 9

iulie 1997, când a fost luată în calcul și dobânda legală.

Pentru determinarea sumei datorate s-a mai reținut,

în raport cu expertizele efectuate în cauză, că a fost scăzută contravaloarea

lucrărilor corespunzătoare, cât și contravaloarea materialelor asigurate de

reclamant.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat

recurs pârâții SC P.C.I. SRL și P.I., prin care au susținut că soluțiile

pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:

s-a datorat culpei exclusive a acestuia din urmă, care nu a achitat la timp

sumele de bani pentru execuția lucrărilor.

Instanțele de judecată au dispus rezoluțiunea

contractului de execuție de lucrări, ceea ce a consfințit existența acestei

stări de fapt încă din 1994.

Au mai susținut recurenții că s-a realizat

construcția în regim civil cu lucrători din comună pe principiul „văzut plăcut”

și nu prin intermediul societății.

Lucrările au fost asistate în permanență de

reclamant, care a dat indicații după bunul plac.

Recurenții au mai susținut că se consideră îndrituiți

să invoce excepția lipsei calității procesuale a societății.

lucrare” pentru că nu s-a discutat vreodată despre o evaluare totală a

construcției, așa încât vila nu putea fi terminată la cheie. Expertiza efectuată

de C.R. este cea care a stabilit valoarea lucrărilor bine executate și a celor

necorespunzătoare la valoarea totală de 376.697.700 lei.

Recurenții au considerat că despăgubirile acordate,

în raport de cursul leu dolar, duc la o evaluare de cca. 4 ori mai mare decât

suma totală avansată de reclamant, astfel că se poate ajunge la concluzia că

vila a fost construită gratis.

În susținerea motivelor, recurenții au invocat

prevederile art. 304 alin. (6) C. proc. civ., iar în completarea susținerilor

ce vizează fondul și calitatea procesuală a societății, SC P.C.I. SRL a invocat

excepția de necompetență a Tribunalului Prahova de a judeca în primă instanță

în condițiile în care, prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 411 din 1 iunie

1998, sentința Tribunalului Prahova a fost desființată, iar cauza a fost

trimisă Judecătoriei Sinaia pentru rejudecare.

Recursul urmează să fie respins pentru următoarele

considerente:

de a judeca în primă instanță cauza, este nefondată, întrucât litigiul se

poartă asupra unor obligații neexecutate, derivând din fapte de comerț, așa

încât, potrivit art. 3 pct. 8 și art. 56 C. com., raportate la art. 2 alin. (1)

lit. a) C. proc. civ., competența în primă instanță revine tribunalului.

Faptul că prima sentință a tribunalului a fost

desființată și trimisă pentru rejudecare la judecătorie, nu schimbă caracterul

normelor care reglementează competența materială în primă instanță, așa încât,

corect judecătoria și-a declinat competența în favoarea tribunalului.

invocată în primul motiv de recurs, este de asemenea nefondată, întrucât

contractul s-a încheiat cu SC P.C.I. SRL.

Recurenții recunosc și în recurs acest mod de

stabilire a raporturilor juridice cu reclamantul defunct M.I., dar consideră că,

în raport cu modul în care s-a executat contractul, prin lucrătorii din comună,

societății nu îi revine nici o răspundere.

Atât argumentele, cât și concluzia recurenților este

greșită, întrucât contractul s-a încheiat cu societatea comercială și P.I., iar

modul cum au înțeles aceștia din urmă să-și execute lucrările (prin lucrătorii

din comună) nu înlătură răspunderea persoanei fizice și respectiv juridice care

au încheiat contractul, acesta fiind legea părților.

determinare a sumei datorate, Curtea reține că, în cauză, pe baza verificărilor

efectuate de expertizele tehnice și contabile, s-a stabilit corect suma

datorată pentru avansul primit de constructor, cu luarea în considerare atât a

lucrărilor corespunzătoare, cât și a celor necorespunzătoare, suma de plată

fiind stabilită prin raportarea dolarului la anul 1997.

Prin motivul 2 de recurs, s-a făcut trimitere de cei

doi recurenți la expertiza efectuată de R.C. pentru a justifica recunoașterea

numai în parte a sumei la care ar putea să fie obligați, însă, din examinarea

acestei expertize rezultă că s-a executat construcția cu încălcarea

normativelor tehnice și a legislației în construcții, că s-au încasat sume

pentru lucrări neexecutate și că lucrările trebuiau refăcute.

Mai mult, aceeași expertiză stabilește că

beneficiarul a achitat la termenele prevăzute în contract, ritmic, sume de bani

în dolari S.U.A. și că nu au existat impedimente de ordin financiar pentru

constructor.

Așadar, motivul invocat în prima critică, privind

culpa reclamantului pentru neexecutarea la termen și în mod corespunzător a

lucrărilor, este nefondată.

Critica potrivit căreia s-a acordat mai mult decât

s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, pe care și-au întemeiat motivele cei doi

recurenți, prevăzută de art. 304 alin. (6) C. proc. civ., este nefondată,

întrucât nu s-a demonstrat și argumentat nici o astfel de situație.

Dimpotrivă, așa cum s-a arătat deja, soluțiile

pronunțate se întemeiază pe probele administrate în cauză, iar concluziile sunt

corecte, bazate pe o situație de fapt bine stabilită.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții SC P.C.I. SRL, având sediul

în comuna Secăria, județul Prahova, și P.I., împotriva deciziei nr. 722 din 30

mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și

comercial, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 12 februarie

2003.