ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5087/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură

Timișoara sub nr. 109 din 27 februarie 2003, reclamanta SC U. SRL a chemat în

judecată pârâtul P.D. solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 28.367.047

lei rest de preț din contravaloare produse facturate la 2 octombrie 2002,

3.404.045 lei penalități de întârziere în decontare și 2.478.000 lei procent de

inflație precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 28 din 5

mai 2003, s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată cu motivarea potrivit

căreia nerealizarea contractului s-a datorat în exclusivitate culpei pârâtului,

care nu a înțeles să achite în totalitate contravaloarea prestației

contractate, cu consecințele ce decurg din clauzele penale inserate în

contract.

Împotriva acestei sentințe a

promovat acțiune în anulare P.D., solicitând ca prin admiterea acesteia să fie

exonerat de plata sumei de 28.367.047 lei inclusiv penalități și cheltuieli.

În susținerea cererii petentul arată

printre altele faptul că organul arbitral a soluționat cauza fără să fie

îndeplinită procedura de citare cu ea, așa cum este reglementată de

dispozițiile art. 364 pct. d), împrejurare față de care reclamantul susține că

nu a avut posibilitatea de a-și asigura apărarea.

Prin sentința civilă nr. 48 din 23

octombrie 2003, Curtea de Apel Timișoara în soluționarea cererii, a fost admisă

acțiunea în anulare și pe cale de consecință s-a dispus anularea sentinței

arbitrale și judecarea cererii pe fond, reținându-se că pârâtul în procedura

arbitrală nu ar fi fost legal citat.

Asupra fondului cauzei, instanța în

urma administrării probatoriului solicitat de părți inclusiv expertiză tehnică

prin sentința civilă nr. 35 din 9 iunie 2004 a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că în baza convenției încheiate de părți, SC U. SRL s-a

obligat să efectueze lucrări de amenajare interioară la apartamentul,

proprietatea pârâtului P.D., convenție ce s-a realizat verbal și nu în scris

astfel că pârâtul nu a semnat actul depus de reclamantă, nu este operantă

clauza arbitrală și nici clauza penală, câtă vreme nu s-a realizat acordul de

voință al părților în acest sens. S-a mai reținut că s-a achitat în avans din

totalul sumei de 9.500 euro, 50 %, după care nu s-a realizat finalizarea

lucrărilor în termenul și în condițiile stabilite, pârâtul solicitând

reprezentanților firmei să-și ridice și să nu mai continue lucrările apreciind

că față de suma avansată nu se mai justifica nici o plată.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză a rezultat că lucrările efectuate de reclamantă sunt ori

necorespunzătoare, din punct de vedere tehnic, ori nu s-au realizat în

întregime, valoarea totală a lucrărilor efectuate fiind acoperite de avansul

achitat.

Cu petiția înregistrată la data de

15 iulie 2004 SC U. SRL a declarat recurs în termen și legal timbrat împotriva

celor două sentințe pronunțate.

Astfel se critică sentința nr. 48

din 23 octombrie 2003, prin care a fost admisă acțiunea în anulare împotriva sentinței

arbitrale fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că deși a invocat prin

întâmpinare excepția tardivității acțiunii în anulare instanța a omis să se

pronunțe, deși rezultă că sentința arbitrală a fost comunicată intimatului la

data de 9 mai 2003, fiind respectate dispozițiile art. 358 ind. 1 C. proc. civ.

Pe de altă parte recurenta susține

că i-a fost respinsă proba solicitată privind interogatoriul pârâtului-intimat,

probă care era hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.

Consideră că au fost încălcate și

dispozițiile art. 358 ind. 1 C. proc. civ., având în vedere că la dosarul

cauzei existau dovezile de comunicare ale citației.

Cu privire la sentința civilă nr. 35

din 9 iunie 2004, recurenta o consideră nelegală și netemeinică, prin prisma

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că cea mai mare

parte din obiectivele raportului de expertiză exced obiectului cauzei ele

nefiind puse în discuția părților, având în vedere că obiectul cauzei depus

judecății pe calea arbitrajului comercial îl reprezenta contravaloarea unor

materiale de construcții care nu au mai putut fi ridicate din apartamentul

pârâtului-intimat.

De asemenea se consideră că instanța

nu a precizat care sunt considerentele care au stat la baza concluziei că din

avansul înaintat de către pârât s-ar fi acoperit contravaloarea materialelor și

lucrărilor efectuate.

Se critică și modul în care s-au

aplicat dispozițiile art. 276 C. proc. civ., cheltuieli de judecată depășind

cuantumul pretențiilor solicitate prin acțiune.

Recursul este nefondat.

În ce privește sentința nr. 48 din

23 octombrie 2003, prin care s-a admis acțiunea în anulare, criticile formulate

nu pot fi reținute probatoriul cauzei conducând la concluzia că în speță sunt

îndeplinite condițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., respectiv partea a

lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a

fost legal îndeplinită.

Astfel nu s-a făcut dovada că

pârâtul locuia la apartamentul ce a făcut obiectul acțiunii reclamantul

cunoscând contrariul respectiv că nu locuia efectiv la acea adresă și cu rea

credință a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., nefiind

îndeplinite cerințele pentru citarea prin mica publicitate.

Nu se poate reține nici criticile

privind încălcarea dispozițiilor art. 358

1

C. proc. civ., întrucât,

fiind contestat contractul pretins întrucât nu se poate aprecia că se cunoștea

domiciliul unde putea fi citată partea, acest text de lege permițând și alte

modalități de comunicare între părți sau către părți a înscrisurilor

litigiului.

Pentru aceleași considerente nu se

poate considera că acțiunea în anulare a fost tardiv formulată, cu atât mai

mult cu cât s-a făcut dovada datei la care a luat cunoștință de hotărârea

arbitrală.

Cu privire la celelalte critici

referitoare la sentința civilă nr. 35 din 9 iunie 2004 se reține că potrivit art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate în situații limitativ prevăzute de lege.

Sub aspectul de nelegalitate,

critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la

cheltuielile de judecată urmează a fi înlăturată întrucât potrivit

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., aprecierea cuantumului acestora

constituind atributul instanței care le acordă.

Urmează a fi înlăturate și criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., având în vedere că

motivul de casare invocat, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare sau dovezi administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii, fac

referire la aspecte de netemeinicie, respectiv constatări pe situații de fapt,

care scapă controlului de legalitate fiind atributul exclusiv al instanței fondului.

Față de cele arătate în considerarea

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC U. SRL Timișoara, împotriva sentinței nr. 35 din 9 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat precum și împotriva sentinței nr. 48 din 23

octombrie 2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 octombrie 2005.