ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 aprilie 1997,

reclamanta SC C.L. SA Brașov, a chemat în judecată pârâta SC A.W. SRL Timișoara,

solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată la

plata sumei de 15.855.436 lei, reprezentând contravaloare produse livrate, plus

8.573.095 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că, în

baza contractului nr. 2531/1996, i-a livrat pârâtei produse în valoare totală

de 15.855.436 lei, iar pârâta nu și-a respectat obligația plății prețului,

astfel că datorează și penalități de întârziere în decontare.

Prin întâmpinare, pârâta arată că suma, reprezentând

prețul produselor, a fost achitată la data de 12 noiembrie 1997, iar cu privire

la penalitățile de întârziere consideră că nu le datorează, întrucât prețul

mărfii a făcut obiectul unei compensări între reclamantă, pârâtă și SC T.M. SA

Timișoara.

Astfel, la data de 13 februarie 1996, între cele trei

societăți s-a încheiat un protocol prin care s-a convenit compensarea datoriei

SC A.W. SRL către SC C.L. SA cu datoria SC C.L. SA către SC T.M. SA.

Prin sentința civilă nr. 919 din 3 septembrie 1998,

Tribunalul Timiș a respins, ca nefondată, acțiunea, obligând reclamanta la

plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat,

în sumă de 1.000.000 lei.

În motivarea soluției date, instanța de fond a

reținut că între părți s-a încheiat contractul comercial nr. 2531 din 25

ianuarie 1996, că, ulterior contractului, la data de 13 februarie 1996, între

părțile în litigiu și SC T.M. SA s-a încheiat un protocol care are natura

juridică a unei compensații convenționale, prin care s-a convenit compensarea

datoriei pârâtei către reclamantă cu datoria reclamantei către SC T.M.

Cum SC T.M. SA nu a achitat suma conform convenției,

pârâta, din proprie inițiativă, a procedat la decontarea mărfii, instanța

apreciind lipsa culpei în decontarea cu întârziere a produselor.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel

reclamanta, criticile vizând neacordarea penalităților de întârziere și a

cheltuielilor de judecată aferente prețului achitat după promovarea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 75 din 17 februarie 1999,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins apelul, ca nefondat, reținând lipsa culpei intimatei-pârâte în

decontarea cu întârziere a produselor, decontare făcută din proprie inițiativă,

deși, conform protocolului încheiat ulterior contractului, nu avea această

obligație.

Soluția instanței de apel a fost casată de Curtea

Supremă de Justiție, care, prin decizia civilă nr. 3053 din 8 iunie 2000, a

trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unui motiv de apel, respectiv, cel al neacordării

cheltuielilor de judecată, deși prețul produselor a fost achitat după

introducerea acțiunii.

În apel, după casare, Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 321 din 14 februarie 2001, a admis apelul, a schimbat în

parte sentința civilă criticată, în sensul obligării pârâtei la plata

penalităților de întârziere, în sumă de 8.537.095 lei, precum și la cheltuieli

de judecată, în sumă de 5.506.130 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că reclamanta și-a dovedit acțiunea în ceea ce privește plata

penalităților, față de clauza penală inserată în contractul încheiat între

părți, la art. 23, iar art. 24 din aceeași convenție stabilește că dispozițiile

contractului se completează cu prevederile Codului comercial și Codului civil,

astfel că penalitățile de întârziere sunt datorate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în

termen și legal timbrat, SC A.W. SRL, criticile vizând aspecte de nelegalitate

și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susține că instanța de apel a interpretat greșit

actul dedus judecății, respectiv, protocolul din 3 februarie 1996, intitulată

compensație.

Această convenție tripartită, încheiată ulterior

contractului de vânzare-cumpărare, nu comportă aspectele compensației, fiind, în

realitate, o novație, mijloc de transmitere a obligațiilor.

Recursul este fondat.

Între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare

din 25 ianuarie 1996, în baza căruia reclamanta s-a obligat să-i livreze

pârâtei piese auto, cu obligația corelativă de plată a prețului produselor

livrate.

Ulterior încheierii convenției, la data de 13

februarie 1996, între părțile în litigiu și SC T.M. SA s-a încheiat un

protocol, prin care s-a convenit compensarea datoriei pârâtei-recurente cu

datoria SC C.L. SA către SC T.V. SA.

Deci, intimata-reclamantă și-a dat acordul să fie

compensată datoria pârâtei, prin plata acesteia de către SC T.M. SA.

Achitarea sumei de 15.855.436 lei s-a făcut conform

protocolului, prin virarea sumei către SC T.M. SA, în octombrie 1996, urmând ca

aceasta să ducă mai departe acțiunea de compensare.

Cum aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile pe care și

le-a asumat, prin protocol, pârâta-recurentă, a recuperat suma și, la data de

12 noiembrie 1997, a achitat contravaloarea mărfii reclamantei-vânzătoare.

Este adevărat că atât contractul, cât și protocolul încheiat

ulterior are inserată clauza penală, numai că, în sarcina pârâtei-recurente nu

se poate reține vreo culpă în ceea ce privește întârzierea în efectuarea

plății, astfel că soluția instanței de apel, de obligare la plata penalităților

de întârziere și cheltuieli de judecată, nu se justifică.

Față de cele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi admis, decizia criticată urmează a fi modificată în

sensul respingerii apelului SC C.L. SA Brașov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta SC A.W. SRL Timișoara,

împotriva deciziei nr. 132/A din 14 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara,

pe care o modifică și respinge apelul formulat de SC C.L. SA Brașov, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2003.