ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 august 2003, reclamanta SC M.G.R. SRL a chemat în judecată pârâta SC C. SA Târgoviște solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 191.493.340 lei, reprezentând contravaloare produse livrate și facturate din 1 iunie 2001, 228.883.135 lei penalități de întârziere pe perioada 1 iulie – 14 august 2003 precum și cheltuieli de judecată. Tribunalul Timiș prin sentința nr. 4362 din 12 decembrie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că prin contractul de cesiune de creanță din 17 iulie 2002, SC S.R.I.

SRL Ploiești în calitate de creditoare creditoare cedentă a procedat la cesionarea creanței către reclamantă, situație în care conform dispozițiilor art. 1391 C. civ., aceasta se subrogă în toate drepturile creditoarei cedente, debitorul cedat fiind notificat cu privire la cesiunea de creanță. S-a mai reținut că pârâta nu și-a onorat obligația de plată, astfel că i s-a aplicat sancțiunea conform clauzei penale din contractul încheiat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta invocând tranzacția înregistrată la 9 decembrie 2003, prin care părțile au înțeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, în condițiile în care debitoarea se obliga să achite contravaloarea facturii în litigiu în sumă de 191.495.340 lei plus penalități de întârziere până la 30 ianuarie respectiv 28 februarie 2004. De asemenea a solicitat înlăturarea obligării societății la plata sumei de 108.883.135 lei, reprezentând penalități calculate în plus față de tranzacția încheiată și a cheltuielilor de judecată în sumă de 49.456.572 lei. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 144 din 11 mai 2004 a admis apelul, a schimbat în tot sentința criticată și pe fond a respins acțiunea, menținând dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată.

În motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut că în adevăr prin înțelegerea părților din data de 9 noiembrie 2003 semnată și parafată de reprezentanții legali ai societăților în cauză, acestea au convenit să stingă litigiul în sumă de 191.495.340 lei până la data de 28 februarie 2004 cu mențiunea că litigiul de față va rămâne fără obiect, iar reclamanta nu are nici un fel de pretenții. S-a mai reținut că în adevăr reclamanta intimată nu a depus la dosarul cauzei tranzacția încheiată anterior pronunțării hotărârii apelate, dar nici apelanta nu a respectat termenul de plată stipulat în înțelegerea intervenită. Împotriva acestei soluții au declarat recurs ambele părți. Criticile reclamantei privesc aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, se susține că în mod greșit instanța de apel a respins excepția tardivității promovării apelului față de data comunicării sentinței, termenul legal de 15 zile fiind împlinit într-o zi de vineri, respectiv 30 ianuarie 2004. De asemenea se arată că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, apelanta solicitând în calea de atac să se ia act de tranzacție, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient, iar pe de altă parte consideră că au fost ignorate condițiile în care s-a încheiat tranzacția, trebuind menținută soluția instanței de fond cu privire la diferența de penalități în cuantum de 108.883.135 lei. Criticile pârâtei fac referire numai la menținerea dispozițiilor instanței de apel privind cheltuielile de judecată considerând că toate sumele datorate, astfel cum au fost consemnate și stabilite în tranzacție, pretențiile intimatei rămânând fără obiect.

Recursurile sunt nefondate. În adevăr, prin tranzacția intervenită la data de 9 decembrie 2003 părțile au înțeles să stingă litigiul pe cale amiabilă în condițiile în care debitoarea se obligă să achite contravaloarea facturii în litigiu în sumă de 191.495.340 lei, plus penalități de întârziere în sumă de 120.000.000 lei până la data de 30 ianuarie 2004 și respectiv 28 februarie 2004. De asemenea s-a stipulat că litigiul ce formează obiectul dosarului nr. 9210/2003 rămâne fără obiect, reclamanta declarând că nu mai are nici o pretenție, iar în ultimul alineat s-a prevăzut că în cazul în care tranzacția nu va fi respectată, reclamanta‚ își rezervă dreptul de a continua demersurile pentru recuperarea debitului.

Deși tranzacția a fost încheiată la data de 9 decembrie tocmai în vederea stingerii litigiului ce forma obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta-recurentă cu rea credință nu a depus înțelegerea intervenită și nu a respectat termenele stipulate pentru plata datoriei, respectiv 30 ianuarie 2004 și 28 februarie 2004. Pe de altă parte pârâta nu face dovada datei la care a achitat sumele stabilite prin convenția intervenită, iar reclamanta confirmă primirea sumelor fără a preciza când și-a îndeplinit aceasta obligația plății, astfel că justificat instanța de apel a avut în vedere limitele tranzacției constatând acțiunea ca rămasă fără obiect. În condițiile în care nu s-a făcut dovada respectării termenelor de plată, corect s-a procedat la menținerea dispozițiilor privind cheltuielile de judecată.

Cu privire la tardivitatea apelului, critica urmează a fi înlăturată, întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC M.G.R. SRL și pârâta SC C. SA Târgoviște, împotriva deciziei nr. 144 din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondată. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2006.