ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 582/2008

Asupra contestație în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. 4639/1/2007 la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatoarea SC S.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC M.C.I.E. SRL București, anularea deciziei civile nr. 3532 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005. În fapt, contestatoarea susține că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli de judecată, ca urmare a reținerii eronate a stării de fapt, determinată de interpretarea necorespunzătoare a raportului de expertiză și a celorlalte probe administrate.

Contestatoarea, detaliază în cerere aspecte ce vizează, interpretarea eronată a probelor și anume: interpretarea greșită a contractului de antrepriză; - reținerea eronată a faptului că pentru lucrările suplimentare părțile au convenit să nu se urmeze procedura prevăzută în dispoziția 1 - 2, referitoare la „oferta – negociere – grafic, execuție și finanțare; - omiterea dispozițiilor de șantier somate de toate părțile contractante și a proceselor verbale de recepție calitativă și cantitativă; - nemotivarea înlăturării primului raport de expertiză. Pe de altă parte se invocă neanalizarea de către instanța de recurs a proceselor de predare primire, intimata necontestând contravaloarea lucrărilor și nepunerea în discuție a penalităților aferente.

În drept contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Analizând lucrările cauzei în raport de susținerile contestatoarei urmează a se reține: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 340/2004 astfel cum a fost precizată, la 24 iunie 2004, reclamanta SC M.C.I.E. SRL cu sediul în București a solicitat obligarea pârâtei SC S.C. SRL cu sediul în București la plata penalităților de întârziere de 11.928 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul de la data plății, cu cheltuieli de judecată. A solicitat totodată în baza art. 1084 C. civ. și art. 46 C. com., obligarea la plata sumei de 200.000 dolari S.U.A. reprezentând daune pentru lipsa de folosință a construcției pe o perioadă de 6 luni respectiv de la 20 iulie 1998 și până la data punerii în funcțiune a construcției.

Reclamanta a formulat cerere de întoarcere a executării silite pornite împotriva societății în baza titlului executor, sentința civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului București și a solicitat obligarea la 23.438,38 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plății, suma în lei de 46.776.901 lei, rămânând neschimbată. Prin sentința nr. 97 din 23 februarie 2005 a Tribunalului Prahova s-a respins acțiunea precizată cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 275 din 11 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, excepțiile privind lipsa de obiect a cererii de întoarcere a executării silite și excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Ploiești invocate de intimata-pârâtă.

A admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința tribunalului și pe fond a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități contractuale, plus 23.438 dolari S.U.A. și 46.776.901 lei reprezentând întoarcerea executării și 107.565.507 lei cheltuieli de judecată la ambele instanțe proporțional cu pretențiile admise; s-a menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere privind lipsa de folosință, ca prescris. S-a reținut în considerentele deciziei că desființându-se titlul executor în baza căruia intimata a executat-o silit pe apelanta-reclamantă, cererea de întoarcere a executării silite formulată de aceasta și cu care a fost investită prima instanță are obiect potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (1) C. proc.

civ. Cea de-a doua excepție a necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Ploiești a fost respinsă cu motivarea că cererea de întoarcere a executării silite era de competența materială a Tribunalului Prahova fiind formulată în temeiul dispozițiilor art. 404 1 alin. (1) C. proc. civ., deoarece sentința civilă nr. 7246/2001 a Tribunalului București în temeiul căruia intimata-pârâtă a executat silit pe apelanta-reclamantă era executorie în temeiul dispozițiilor art. 720 8 C. proc. civ. Pe fondul litigiului s-a reținut că pârâta nu a executat în totalitate și nu a finalizat lucrările de construcții până la termenul limită prevăzut în contractul încheiat între părți la 10 aprilie 1998, respectiv 3 luni de la data semnării acestuia.

Că pârâta este în culpă pentru neterminarea lucrărilor de construcții, așa încât datorează suma de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități de întârziere potrivit clauzei penale stipulate la art. 15.10 din contract. Motivul de apel vizând întoarcerea executării a fost admis cu motivarea că sentința civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, ce a constituit titlu executoriu și în baza căreia reclamanta a plătit suma de 23.438 dolari S.U.A. a fost desființată prin decizia nr. 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești așa încât erau îndeplinite dispozițiile art. 404 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut că dreptul reclamantei pentru plata sumei de 200.000 dolari S.U.A.

reprezentând lipsa de folosință este prescris întrucât contractul încheiat între părți a fost reziliat unilateral de reclamantă la 8 octombrie 1998 dată de la care curge termenul de 3 ani, iar acțiunea a fost formulată la 27 mai 2004, deci peste termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Pârâta SC S.C. SRL cu sediul în București a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități de întârziere și a cererii de întoarcere a executării silite. A arătat recurenta că în mod greșit instanța de apel a apreciat că datorează penalități de întârziere în valoare de 11.928 dolari S.U.A.

având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul consilier al reclamantei și nu a precizat motivele pentru care a înlăturat raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul N.C., ce a fost omologat de prima instanță. Că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată în ceea ce privește culpa contractuală privind întârziere efectuării lucrărilor și implicit obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere. S-a susținut că în executarea contractului de antrepriză au apărut situații neprevăzute în sensul că s-a impus efectuarea unor lucrări suplimentare fiind necesare emiterea unor dispoziții de șantier pentru corectarea proiectului, astfel că a solicitat beneficiarei să intervină în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/1995.

A invocat recurenta că reclamanta a fost în culpă pentru că a obținut cu întârziere autorizația de construcție, fapt ce a decalat începerea lucrărilor și implicit termenul de finalizare a acestora, dar instanța de apel nu a motivat considerentele pentru care a exonerat-o de răspundere pe aceasta. Recurenta a arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în mod eronat instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței în legătură cu cererea de întoarcere a executării silite. Potrivit competenței după materie restituirea sumei de 23.438 dolari S.U.A. și 46.776.901 lei aparține Judecătoriei, întrucât cuantumul sumei solicitate este sub un miliard lei, iar instanța care a soluționat pricina după casare nu a dispus restabilirea situației anterioare.

S-a invocat că hotărârea instanței de apel este greșită și pe fondul cererii de întoarcere a executării silite întrucât deși s-a motivat pe desființarea titlului executoriu sentința civilă nr. 7246/2001 a Tribunalului București, secția comercială, și decizia nr. 125/2005 a Curții de Apel București nu s-a observat că cea din urmă nu este irevocabilă pentru că s-a declarat recurs nesoluționat împotriva hotărârii pronunțată în apel. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC M.C.I.E. SRL cu sediul în București a solicitat respingerea recursului, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică. Prin decizia nr. 3532 pronunțată la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005. Înalta Curte, secția comercială, a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: prin acțiunea înregistrată sub nr. 1515/1999 la Tribunalul București, secția comercială, astfel cum a fost precizată reclamanta SC S.C.

SRL cu sediul în București a solicitat obligarea pârâtei SC M.C.I.E. SRL București la plata sumei de 46.611 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la obiectivul depozit comuna Chiajna. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități de întârziere în executarea contractului. Prin sentința civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 s-a admis în parte acțiunea principală și pârâta SC M.C.I.E. SRL București a fost obligată la plata sumei de 63.045 dolari S.U.A. în echivalent lei la data executării reprezentând manoperă la obiectivul Depozit comuna Chiajna și la 35.980.785 lei cheltuieli de judecată și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Prin decizia 771 din 12 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești s-a admis recursul pârâtei, s-a casat hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Dosarul s-a înregistrat sub nr. 7116/2002 la Tribunalul Prahova. Prin încheierea din 13 ianuarie 2004 a acestei instanțe s-a disjuns cererea reconvențională și cererea de întoarcere a executării, urmând a se forma un nou dosar. Tribunalul Prahova, secția comercială, prin sentința nr. 1788 din 15 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea principală a reclamantei SC S.C. SRL și pârâta SC M.C.I.E. SRL a fost obligată la 37.757 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plății reprezentând contravaloare lucrări executate și dobânzi și s-a respins în rest acțiunea.

Prin decizia nr. 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în tot și pe fond s-a respins acțiunea reclamantei, reținându-se că aceasta nu a dovedit acceptarea de către pârâtă a modificării prețului ferm stabilit prin contract și că nu s-au respectat dispozițiile prevăzute la art. 1.2 și 15.5 din contract. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1691 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel. Recursul vizează critici sub aspectul cererii reconvenționale a pârâtei SC M.C.I.E. SRL București și cea a întoarcerii executării care au fost admise prin decizia nr. 275 din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, atacată prin cererea de recurs.

Afirmația recurentei că instanța de apel a stabilit că datorează penalități de întârziere în sumă de 11.928 dolari S.U.A., având în vedere coraportul de expertiză tehnică efectuat de T.M. și a înlăturat fără nici o motivare raportul de expertiză tehnică întocmit la prima instanță de expertul N.C., nu înseamnă că decizia instanței de apel este nemotivată. Pe de o parte, însușirea de către instanță a unei probe administrate vizează aspecte legate de netemeinicie, respectiv de apreciere a instanței și care nu pot fi examinare în temeiul dispozițiilor art. 304 2 , alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, raportul de expertiză întocmit de inginerul N.C. nu cuprinde concluzii contradictorii coraportului efectuat de expertul M.I.

S-a reținut că SC S.C. SRL nu a finalizat lucrările, că nu s-au prezentat documente privind recepția preliminară și definitivă a obiectivului pentru lucrările suplimentare care au putut determina decalaje de termen de execuție, nu au fost parcurse de constructor toate etapele prevăzute în contract la art. 15.2 și 15.5, respectiv oferta constructorului urmată de acceptul beneficiarului și apoi realizarea lucrării. Aceste împrejurări au fost detaliate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer M.I. în care s-a prevăzut expres că s-au efectuat lucrări suplimentare fără a se respecta prevederile art. 1.2, 15.2 și 15.5 din contractul încheiat între părți.

Că pârâta a depășit termenul de finalizare a lucrărilor de construcții prevăzut în contract, respectiv 20 iulie 1998, că lucrările nu erau terminate la data de 7 octombrie 1998 și că volumul și valoarea lucrărilor suplimentare a fost nesemnificativ față de volumul și valoarea întregii lucrări și nu a fost factorul major care a determinat decalaje între etapele de lucrări precizate inițial. Așa fiind, în mod corect instanța de apel a reținut culpa intimatei-pârâte întrucât nu a respectat termenul de executare a lucrării de 3 luni potrivit contractului încheiat la 10 aprilie 1998 și nici termenul limită de 20 iulie 1998 și astfel datorează penalități de întârziere prevăzute la art. 15.10 din convenția părților.

Deși recurenta a susținut că nefinalizarea lucrărilor s-a datorat prezentării cu o întârziere de 39 zile a autorizației de construcție de către intimată este fără relevanță, în raport de termenul limită prevăzut în contract 20 iulie 1998 și care s-ar prelungi cu această perioadă respectiv până la 31 august 1998. Ori, din raportul de expertiză rezultă că până la data denunțării unilaterale a contractului din 8 octombrie 1998 nu se terminase de executat nici o fază de lucrări. În raport de considerentele reținute nu se poate reține afirmația recurentei că instanța de apel nu a făcut nici o referire la dispozițiile art. 1084 C. civ., privind exonerarea de răspundere a reclamantei pentru obținerea cu întârziere a autorizației de construire.

Nu este întemeiată nici critica recurentei privind necompetența materială a instanței în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite. Prin încheierea din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a disjuns cererea reconvențională la acțiunea principală ce a format obiectul dosarului nr. 1515/1999 a aceleiași instanțe precum și cererea de întoarcere a executării formulată în dosarul 7116/2002 a Tribunalului Prahova. Având în vedere că cererea de întoarcere a executării este o cerere accesorie de competența instanței care soluționează cererea principală conform dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., în mod corect aceasta a fost soluționată în primă instanță de tribunal, așa încât susținerea recurentei că Judecătoria Sector 1 este instanța competentă în raport de cuantumul sumei care este sub un miliard lei vechi, va fi înlăturată deoarece nu are temei legal.

Pentru considerentele reținute nu poate fi avută în vedere susținerea recurentei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 402 2 alin. (3) C. proc. civ. și instanța de apel nu era investită să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite întrucât instanța ce a rejudecat fondul nu a dispus întoarcerea executării silite. Pe de altă parte în mod corect instanța de apel a reținut că cererea era de competența materială a Tribunalului Prahova având în vedere temeiul juridic dispozițiilor art. 401 1 alin. (1) C. proc. civ. și faptul că sentința 7246/2001 a Tribunalului București în baza căreia instanța a fost executată silit era executorie potrivit art. 720 8 C. proc. civ. Nu sunt întemeiate nici criticile care vizează soluționarea în fond a cererii de întoarcere a executării.

Astfel, s-a făcut dovada că titlul executoriu respectiv sentința civilă 7246 din 5 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, și sentința civilă nr. 77/2004 prin care intimata a fost obligată la 63.045 dolari S.U.A. în echivalent lei la data executării hotărârii pe care a achitat-o în urma executării a fost desființat prin decizia 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. La instanța de recurs s-a depus de către intimată un certificat din care rezultă că prin decizia nr. 1691 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a respins recursul declarat de SC S.C. SRL BUCURESTI împotriva deciziei 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Așa fiind, afirmația recurentei că decizia instanței de apel nu era irevocabilă nu are suport probator. Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul pârâtei. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 5415 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu de avocat. Contestația în anulare este nefondată. Așa cum rezultă din cerere, contestatoarea apreciază că decizia atacată este afectată de o greșeală de judecată, de îndată ce face referire la reținerea greșită a stării de fapt și la neanalizarea probatoriului administrat. Or, în atare situație, urmează a se aprecia că, prin contestația de față se tinde la rejudecare recursului.

Față de caracterul de cale de atac de retractare al contestației în anulare, nu se poate uzita de aceasta în sensul repunerii în discuție a criticilor formulate în recurs și la care instanța a dat o soluție, pentru că altfel contestația ar fi practic un recurs la recurs. În raport de prevederile legale invocate, respectiv art. 318 C. proc. civ., contestația astfel cum a fost formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.C. SRL București împotriva deciziei nr. 3532 din 10 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Obligă contestatoarea la 3500 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 februarie 2008.