ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 582/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 582/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestație în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin contestația în anulare
înregistrată sub nr. 4639/1/2007 la Înalta Curte de Casație și Justiție,
contestatoarea SC S.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata SC M.C.I.E.
SRL București, anularea deciziei civile nr. 3532 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005.
În fapt, contestatoarea
susține că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli de
judecată, ca urmare a reținerii eronate a stării de fapt, determinată de
interpretarea necorespunzătoare a raportului de expertiză și a celorlalte probe
administrate.
Contestatoarea, detaliază în
cerere aspecte ce vizează, interpretarea eronată a probelor și anume:
interpretarea greșită a
contractului de antrepriză;
- reținerea eronată a faptului
că pentru lucrările suplimentare părțile au convenit să nu se urmeze procedura
prevăzută în dispoziția 1 - 2, referitoare la „oferta – negociere – grafic,
execuție și finanțare;
- omiterea dispozițiilor de
șantier somate de toate părțile contractante și a proceselor verbale de
recepție calitativă și cantitativă;
- nemotivarea înlăturării
primului raport de expertiză.
Pe de altă parte se invocă
neanalizarea de către instanța de recurs a proceselor de predare primire,
intimata necontestând contravaloarea lucrărilor și nepunerea în discuție a
penalităților aferente.
În drept contestatoarea a
invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Analizând lucrările cauzei
în raport de susținerile contestatoarei urmează a se reține:
Prin acțiunea ce a format
obiectul dosarului nr. 340/2004 astfel cum a fost precizată, la 24 iunie 2004,
reclamanta SC M.C.I.E. SRL cu sediul în București a solicitat obligarea pârâtei
SC S.C. SRL cu sediul în București la plata penalităților de întârziere de
11.928 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul de la data plății, cu
cheltuieli de judecată. A solicitat totodată în baza art. 1084 C. civ. și art. 46
C. com., obligarea la plata sumei de 200.000 dolari S.U.A. reprezentând daune
pentru lipsa de folosință a construcției pe o perioadă de 6 luni respectiv de
la 20 iulie 1998 și până la data punerii în funcțiune a construcției.
Reclamanta a formulat cerere
de întoarcere a executării silite pornite împotriva societății în baza titlului
executor, sentința civilă nr. 7246 din 5 octombrie 2001 a Tribunalului București și a solicitat obligarea la 23.438,38 dolari S.U.A. în echivalent lei
la data plății, suma în lei de 46.776.901 lei, rămânând neschimbată.
Prin sentința nr. 97 din 23
februarie 2005 a Tribunalului Prahova s-a respins acțiunea precizată cu
obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 275 din 11
noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, excepțiile privind lipsa de obiect a
cererii de întoarcere a executării silite și excepția necompetenței materiale
și teritoriale a Curții de Apel Ploiești invocate de intimata-pârâtă.
A admis apelul declarat de reclamantă,
a schimbat în parte sentința tribunalului și pe fond a admis în parte acțiunea
precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A.
reprezentând penalități contractuale, plus 23.438 dolari S.U.A. și 46.776.901
lei reprezentând întoarcerea executării și 107.565.507 lei cheltuieli de
judecată la ambele instanțe proporțional cu pretențiile admise; s-a menținut
restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere
privind lipsa de folosință, ca prescris.
S-a reținut în
considerentele deciziei că desființându-se titlul executor în baza căruia
intimata a executat-o silit pe apelanta-reclamantă, cererea de întoarcere a
executării silite formulată de aceasta și cu care a fost investită prima
instanță are obiect potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (1) C. proc. civ.
Cea de-a doua excepție a
necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Ploiești a fost
respinsă cu motivarea că cererea de întoarcere a executării silite era de
competența materială a Tribunalului Prahova fiind formulată în temeiul dispozițiilor
art. 404
1
alin. (1) C. proc. civ., deoarece sentința civilă nr. 7246/2001
a Tribunalului București în temeiul căruia intimata-pârâtă a executat silit pe
apelanta-reclamantă era executorie în temeiul dispozițiilor art. 720
8
C. proc. civ.
Pe fondul litigiului s-a reținut
că pârâta nu a executat în totalitate și nu a finalizat lucrările de construcții
până la termenul limită prevăzut în contractul încheiat între părți la 10
aprilie 1998, respectiv 3 luni de la data semnării acestuia. Că pârâta este în
culpă pentru neterminarea lucrărilor de construcții, așa încât datorează suma
de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități de întârziere potrivit clauzei
penale stipulate la art. 15.10 din contract.
Motivul de apel vizând întoarcerea
executării a fost admis cu motivarea că sentința civilă nr. 7246 din 5
octombrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, ce a constituit
titlu executoriu și în baza căreia reclamanta a plătit suma de 23.438 dolari S.U.A.
a fost desființată prin decizia nr. 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești așa încât erau îndeplinite dispozițiile art. 404 C. proc. civ.
Instanța de apel a reținut
că dreptul reclamantei pentru plata sumei de 200.000 dolari S.U.A. reprezentând
lipsa de folosință este prescris întrucât contractul încheiat între părți a
fost reziliat unilateral de reclamantă la 8 octombrie 1998 dată de la care
curge termenul de 3 ani, iar acțiunea a fost formulată la 27 mai 2004, deci
peste termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâta SC S.C. SRL cu sediul
în București a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în parte a deciziei în sensul
respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 11.928 dolari
S.U.A. reprezentând penalități de întârziere și a cererii de întoarcere a
executării silite.
A arătat recurenta că în mod
greșit instanța de apel a apreciat că datorează penalități de întârziere în
valoare de 11.928 dolari S.U.A. având în vedere concluziile raportului de
expertiză tehnică efectuat de expertul consilier al reclamantei și nu a
precizat motivele pentru care a înlăturat raportul de expertiză tehnică
întocmit de expertul N.C., ce a fost omologat de prima instanță. Că instanța de
apel a pronunțat o hotărâre nemotivată în ceea ce privește culpa contractuală
privind întârziere efectuării lucrărilor și implicit obligarea recurentei la
plata penalităților de întârziere.
S-a susținut că în
executarea contractului de antrepriză au apărut situații neprevăzute în sensul
că s-a impus efectuarea unor lucrări suplimentare fiind necesare emiterea unor
dispoziții de șantier pentru corectarea proiectului, astfel că a solicitat
beneficiarei să intervină în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/1995.
A invocat recurenta că
reclamanta a fost în culpă pentru că a obținut cu întârziere autorizația de construcție,
fapt ce a decalat începerea lucrărilor și implicit termenul de finalizare a
acestora, dar instanța de apel nu a motivat considerentele pentru care a exonerat-o
de răspundere pe aceasta.
Recurenta a arătat că
hotărârea este dată cu aplicarea greșită a art. 404
2
alin. (3) C.
proc. civ., în sensul că în mod eronat instanța a respins excepția
necompetenței materiale a instanței în legătură cu cererea de întoarcere a
executării silite.
Potrivit competenței după
materie restituirea sumei de 23.438 dolari S.U.A. și 46.776.901 lei aparține
Judecătoriei, întrucât cuantumul sumei solicitate este sub un miliard lei, iar
instanța care a soluționat pricina după casare nu a dispus restabilirea
situației anterioare.
S-a invocat că hotărârea
instanței de apel este greșită și pe fondul cererii de întoarcere a executării
silite întrucât deși s-a motivat pe desființarea titlului executoriu sentința civilă
nr. 7246/2001 a Tribunalului București, secția comercială, și decizia nr. 125/2005
a Curții de Apel București nu s-a observat că cea din urmă nu este irevocabilă pentru
că s-a declarat recurs nesoluționat împotriva hotărârii pronunțată în apel.
Prin întâmpinare,
intimata-reclamantă SC M.C.I.E. SRL cu sediul în București a solicitat
respingerea recursului, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică.
Prin decizia nr. 3532
pronunțată la 10 noiembrie 2006 în dosarul nr. 30145/1/2005.
Înalta Curte, secția comercială,
a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: prin acțiunea
înregistrată sub nr. 1515/1999 la Tribunalul București, secția comercială, astfel
cum a fost precizată reclamanta SC S.C. SRL cu sediul în București a solicitat
obligarea pârâtei SC M.C.I.E. SRL București la plata sumei de 46.611 dolari S.U.A.
reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la obiectivul depozit comuna
Chiajna.
Pârâta a formulat cerere
reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și
obligarea acesteia la plata sumei de 11.928 dolari S.U.A. reprezentând penalități
de întârziere în executarea contractului.
Prin sentința civilă nr. 7246
din 5 octombrie 2001 s-a admis în parte acțiunea principală și pârâta SC M.C.I.E.
SRL București a fost obligată la plata sumei de 63.045 dolari S.U.A. în
echivalent lei la data executării reprezentând manoperă la obiectivul Depozit
comuna Chiajna și la 35.980.785 lei cheltuieli de judecată și s-a respins
cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Prin decizia 771 din 12
aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești s-a admis recursul pârâtei, s-a casat
hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță.
Dosarul s-a înregistrat sub nr.
7116/2002 la Tribunalul Prahova.
Prin încheierea din 13
ianuarie 2004 a acestei instanțe s-a disjuns cererea reconvențională și cererea
de întoarcere a executării, urmând a se forma un nou dosar.
Tribunalul Prahova, secția
comercială, prin sentința nr. 1788 din 15 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea
principală a reclamantei SC S.C. SRL și pârâta SC M.C.I.E. SRL a fost obligată
la 37.757 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plății reprezentând contravaloare
lucrări executate și dobânzi și s-a respins în rest acțiunea.
Prin decizia nr. 125 din 26
aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de pârâtă
împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în tot și pe fond s-a
respins acțiunea reclamantei, reținându-se că aceasta nu a dovedit acceptarea
de către pârâtă a modificării prețului ferm stabilit prin contract și că nu
s-au respectat dispozițiile prevăzute la art. 1.2 și 15.5 din contract.
Hotărârea a rămas
irevocabilă prin decizia nr. 1691 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul declarat de reclamanta
împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel.
Recursul vizează critici sub
aspectul cererii reconvenționale a pârâtei SC M.C.I.E. SRL București și cea a
întoarcerii executării care au fost admise prin decizia nr. 275 din 11
noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios
administrativ, atacată prin cererea de recurs.
Afirmația recurentei că instanța
de apel a stabilit că datorează penalități de întârziere în sumă de 11.928 dolari
S.U.A., având în vedere coraportul de expertiză tehnică efectuat de T.M. și a
înlăturat fără nici o motivare raportul de expertiză tehnică întocmit la prima
instanță de expertul N.C., nu înseamnă că decizia instanței de apel este
nemotivată.
Pe de o parte, însușirea de
către instanță a unei probe administrate vizează aspecte legate de netemeinicie,
respectiv de apreciere a instanței și care nu pot fi examinare în temeiul
dispozițiilor art. 304
2
, alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, raportul
de expertiză întocmit de inginerul N.C. nu cuprinde concluzii contradictorii
coraportului efectuat de expertul M.I.
S-a reținut că SC S.C. SRL
nu a finalizat lucrările, că nu s-au prezentat documente privind recepția
preliminară și definitivă a obiectivului pentru lucrările suplimentare care au
putut determina decalaje de termen de execuție, nu au fost parcurse de
constructor toate etapele prevăzute în contract la art. 15.2 și 15.5, respectiv
oferta constructorului urmată de acceptul beneficiarului și apoi realizarea lucrării.
Aceste împrejurări au fost
detaliate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de inginer M.I. în care
s-a prevăzut expres că s-au efectuat lucrări suplimentare fără a se respecta
prevederile art. 1.2, 15.2 și 15.5 din contractul încheiat între părți. Că
pârâta a depășit termenul de finalizare a lucrărilor de construcții prevăzut în
contract, respectiv 20 iulie 1998, că lucrările nu erau terminate la data de 7
octombrie 1998 și că volumul și valoarea lucrărilor suplimentare a fost nesemnificativ
față de volumul și valoarea întregii lucrări și nu a fost factorul major care a
determinat decalaje între etapele de lucrări precizate inițial.
Așa fiind, în mod corect instanța
de apel a reținut culpa intimatei-pârâte întrucât nu a respectat termenul de
executare a lucrării de 3 luni potrivit contractului încheiat la 10 aprilie
1998 și nici termenul limită de 20 iulie 1998 și astfel datorează penalități de
întârziere prevăzute la art. 15.10 din convenția părților.
Deși recurenta a susținut că
nefinalizarea lucrărilor s-a datorat prezentării cu o întârziere de 39 zile a
autorizației de construcție de către intimată este fără relevanță, în raport de
termenul limită prevăzut în contract 20 iulie 1998 și care s-ar prelungi cu această
perioadă respectiv până la 31 august 1998.
Ori, din raportul de expertiză
rezultă că până la data denunțării unilaterale a contractului din 8 octombrie
1998 nu se terminase de executat nici o fază de lucrări.
În raport de considerentele
reținute nu se poate reține afirmația recurentei că instanța de apel nu a făcut
nici o referire la dispozițiile art. 1084 C. civ., privind exonerarea de
răspundere a reclamantei pentru obținerea cu întârziere a autorizației de
construire.
Nu este întemeiată nici
critica recurentei privind necompetența materială a instanței în ceea ce
privește cererea de întoarcere a executării silite.
Prin încheierea din 13
ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios
administrativ, s-a disjuns cererea reconvențională la acțiunea principală ce a
format obiectul dosarului nr. 1515/1999 a aceleiași instanțe precum și cererea
de întoarcere a executării formulată în dosarul 7116/2002 a Tribunalului
Prahova.
Având în vedere că cererea de
întoarcere a executării este o cerere accesorie de competența instanței care
soluționează cererea principală conform dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., în
mod corect aceasta a fost soluționată în primă instanță de tribunal, așa încât susținerea
recurentei că Judecătoria Sector 1 este instanța competentă în raport de
cuantumul sumei care este sub un miliard lei vechi, va fi înlăturată deoarece
nu are temei legal.
Pentru considerentele
reținute nu poate fi avută în vedere susținerea recurentei că în cauză sunt
aplicabile dispozițiile art. 402
2
alin. (3) C. proc. civ. și
instanța de apel nu era investită să soluționeze cererea de întoarcere a
executării silite întrucât instanța ce a rejudecat fondul nu a dispus întoarcerea
executării silite.
Pe de altă parte în mod corect
instanța de apel a reținut că cererea era de competența materială a
Tribunalului Prahova având în vedere temeiul juridic dispozițiilor art. 401
1
alin. (1) C. proc. civ. și faptul că sentința 7246/2001 a Tribunalului
București în baza căreia instanța a fost executată silit era executorie
potrivit art. 720
8
C. proc. civ.
Nu sunt întemeiate nici
criticile care vizează soluționarea în fond a cererii de întoarcere a
executării.
Astfel, s-a făcut dovada că
titlul executoriu respectiv sentința civilă 7246 din 5 octombrie 2001
pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, și sentința civilă nr. 77/2004
prin care intimata a fost obligată la 63.045 dolari S.U.A. în echivalent lei la
data executării hotărârii pe care a achitat-o în urma executării a fost desființat
prin decizia 125 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești.
La instanța de recurs s-a
depus de către intimată un certificat din care rezultă că prin decizia nr. 1691
din 17 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a
respins recursul declarat de SC S.C. SRL BUCURESTI împotriva deciziei 125 din
26 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.
Așa fiind, afirmația
recurentei că decizia instanței de apel nu era irevocabilă nu are suport
probator.
Pentru considerentele
reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să
se respingă ca nefondat recursul pârâtei.
Conform art. 274 C. proc.
civ., recurenta va fi obligată la 5415 lei cheltuieli de judecată către intimată
reprezentând onorariu de avocat.
Contestația în anulare este
nefondată.
Așa cum rezultă din cerere,
contestatoarea apreciază că decizia atacată este afectată de o greșeală de
judecată, de îndată ce face referire la reținerea greșită a stării de fapt și
la neanalizarea probatoriului administrat.
Or, în atare situație, urmează
a se aprecia că, prin contestația de față se tinde la rejudecare recursului.
Față de caracterul de cale
de atac de retractare al contestației în anulare, nu se poate uzita de aceasta
în sensul repunerii în discuție a criticilor formulate în recurs și la care
instanța a dat o soluție, pentru că altfel contestația ar fi practic un recurs
la recurs.
În raport de prevederile
legale invocate, respectiv art. 318 C. proc. civ., contestația astfel cum a
fost formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de contestatoarea SC S.C. SRL București împotriva deciziei nr.
3532 din 10 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,
ca nefondată.
Obligă contestatoarea la
3500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 15 februarie 2008.