ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 975/2010

Asupra contestației în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 1744 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 10215/1/2008 a fost admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a fost casată în

parte decizia penală nr. 93/A din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, numai în ce

privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.G.D., menținând

cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentința penală

nr. 123/F din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea, secția penală.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și au fost respinse,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.G.D. și de partea civilă

Ministerul Finanțelor – D.G.F.P. Vâlcea împotriva aceleiași decizii.

Pentru

a decide astfel, instanța supremă, primind criticile din recursul declarat de

procuror a considerat că soluția Tribunalului Vâlcea, de condamnare a

inculpatului la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim privativ

de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1),

(3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 C. pen., art. 43 din

Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74

C. pen., art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 74 C. pen. și art. 9 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 74 C. pen. este conformă cu pericolul social grav al faptei, cu

împrejurările săvârșirii ei și ține seama de consecințele deosebit de grave ale

acestei infracțiuni, respectiv producerea unui prejudiciu cu petiționara SC O. SA

Râmnicu Vâlcea mai mare de 200.000 lei prin emiterea de CEC-uri fără acoperire.

Totodată,

s-a constatat că, reducerea pedepsei la 3 ani închisoare și suspendarea sub supraveghere

a executării a acestei pedepse dispusă în apel, sunt nejustificate.

Referitor

la recursurile declarate de inculpat și de partea civilă D.G.F.P. Vâlcea s-au

apreciat ca neîntemeiate.

Împotriva

deciziei instanței supreme condamnatul M.G.D. a formulat la 29 mai 2009

contestație în anulare, susținând, în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. că,

la data judecării cauzei a fost bolnav și în imposibilitate de a se prezenta la

proces și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

S-a

mai menționat de către contestator că, a fost prezentă soția sa M.G. la

termenul stabilit în vederea judecării recursului, că aceasta a vrut să depună

la dosar actul medical, respectiv un bilet de trimitere la spital, din care

rezulta imposibilitatea de deplasare și, totodată că apărătorul ales, fiind

bolnav, a solicitat alt termen, cererile făcute fiind respinse.

După

introducerea contestației la instanța supremă, condamnatul M.G.D. a formulat la

1 iunie 2009 o cerere de contestație la Tribunalul Vâlcea împotriva deciziei penale nr. 1744 din 12 mai 2009.

Prin

sentința penală nr. 77 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea a fost respinsă contestația la executare introdusă de condamnat, cu motivarea că acesta nu a

invocat motive din cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Curtea

de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia penală nr. 654/R din 29 octombrie 2009 a admis recursul declarat de contestatorul condamnat, a casat sentința tribunalului și a trimis cauza

spre competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru

a decide astfel, instanța a constatat că cererea condamnatului constituie

contestația în anulare a deciziei penale nr. 744 din 12 mai 2009 a instanței supreme, care nu era de competența Tribunalului Vâlcea.

Cauza

a fost înregistrată la 12 noiembrie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție

sub număr unic 1880/90/2009 și a fost conexată, prin încheierea din 15 februarie

2010 la dosarul nr. 4686.1/1/2009.

În

susținerea contestației în anulare au fost depuse copii de pe biletul de

trimitere la Clinica de Urologie Cluj, întocmit și parafat la 11 mai 2009 de

medicul T.M. și copia cererii de amânare a judecării cauzei formulată de

avocatul inculpatului pentru termenul de 12 mai 2009.

Examinând

cererea de contestație, în baza art. 391 C. proc. pen., se constată că aceasta nu

este admisibilă.

În

conformitate cu dispozițiile art. 386 lit. b) din același cod împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește

că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare.

Or,

actele depuse de contestatorul condamnat nu atestă întrunirea condițiilor cumulative

prevăzute de textul evocat, respectiv de imposibilitatea de prezentare și

totodată de imposibilitatea de înconștiințare a instanței de recurs despre această

împiedicare.

Se

mai constată că instanța de recurs după acordarea, la cererea inculpatului, a

mai multor termene, respectiv 17 februarie 2009, 31 martie 2009 și apoi, la 12

mai 2009, la acest ultim termen a fost respinsă noua cerere scrisă de amânare formulată

de inculpat prin avocat, având în vedere că apărătorul nu și-a asigurat substituirea.

Din

partea introductivă a deciziei penale nr. 1744 din 12 mai 2009 nu a rezultat că

ar fi fost prezentă soția inculpatului și că aceasta ar fi solicitat și ea amânarea,

așa cum s-a susținut în cererea de contestație.

Privitor

la actul medical invocat în susținerea contestației, respectiv biletul de

trimitere nr. 0674862 pentru investigații la Clinica de Urologie Cluj, întocmit și parafat la 11 mai 2009 de medicul T.M., în preziua termenului de 12 mai 2009,

se constată că respectivul act nu atestă imposibilitatea de prezentare la

instanța de recurs.

Mai

mult, cererea de amânarea formulată în scris de inculpat prin avocatul său a reprezentat

o încunoștiințare a instanței care s-a pronunțat în sensul respingerii, trecând

apoi la judecarea cauzei în prezența avocatului din oficiu, desemnat anterior.

Față

de cele ce preced, constatând că dispoziția de respingere a cererii de amânare luată

de instanța de recurs nu poate fi reapreciată pe calea contestației în anulare și

că în cauză nu au fost depuse sau invocate dovezi în sprijinul contestației,

Curtea în baza art. 391 alin. (1) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează

a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare cu obligarea

contestatorului M.G.D. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.G.D. împotriva deciziei penale nr. 1744 din 12 mai

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 10215/1/2008.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2010.