ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 779/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la 31 mai 1999, reclamantul Municipiul Suceava, prin
primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. Suceava, a solicitat anularea
contractului de închiriere încheiat între Administrația Piețelor Suceava și
pârâta în cauză.
Tribunalul
Suceava, prin sentința nr. 95 din 8 februarie 2001, a admis acțiunea
reclamanților precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă în sensul
că s-a constatat încetarea efectelor contractului de închiriere nr. 3 din 7
februarie 1995 iar reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de
223.417.900 lei cu titlu de daune.
Prin
aceeași sentință, la cererea pârâtei, s-a instituit în favoarea sa, dreptul de
retenție asupra spațiului până la achitarea debitului de către reclamant. S-a
mai obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată de 16.578.716 lei
către pârâtă.
Pentru
a hotărî în acest mod, instanța a reținut că în ce privește contractul de
închiriere în discuție, termenul pentru care a fost încheiat a expirat la 31
decembrie 1998. În ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut
concluziile expertizei efectuate în cauză care a evaluat lucrările suportate de
pârâtă cu ocazia transformării și modificarea spațiului, stabilind contravaloarea
acestora în raport și de creșterea inflației.
Apelul
declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin
decizia nr. 264 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și
de contencios administrativ.
În
motivarea acestei decizii s-a reținut că pretențiile pârâtei formulate prin
cererea reconvențională sunt întemeiate deoarece din cuprinsul raportului de
expertiză rezultă că lucrările de îmbunătățiri și modificări ale spațiului
folosit anterior pentru altă destinație au fost necesare și utile dată fiind
noua destinație a acestuia.
Împotriva
deciziei menționate mai sus, reclamantul a declarat recurs, criticând soluția
instanțelor pentru faptul că la soluționarea cererii reconvenționale formulată
de pârâtă, au avut în vedere numai concluziile expertizei efectuate în cauză și
pe care a contestat-o iar la calculul sumelor solicitate nu au fost luate în
considerare contravaloarea materialelor rezultate din dezafectarea spațiului
respectiv. Prin recurs, reclamantul a mai susținut că pentru investițiile
făcute pentru modificarea destinației spațiului utilizat ca grup sanitar,
pârâta nu a avut acordul său, ca proprietar și în atare situație nu se pune
problema unei îmbogățiri fără just temei.
Recursul
este nefondat.
Examinând
probele administrate la dosar în raport de susținerile reclamantului formulate
prin recurs, se constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea
hotărârii atacate întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute
de art. 304 C. proc. civ., fiind de altfel o reiterare a motivelor invocate în
apel.
Astfel
expertiza efectuată în cauză a stabilit că spațiul folosit până în 1990 ca grup
sanitar, proprietatea recurentului reclamant a fost închiriat intimatei pârâte
cu precizarea amenajării în acest loc, a unui spațiu comercial și că schimbarea
destinației spațiului închiriat a impus efectuarea unor lucrări de
îmbunătățire, transformări și modificări pentru ca să poată funcționa ca
magazin de desfacere produse industriale. În această situație, cum corect a
reținut și instanța de apel, apare ca nefondată susținerea recurentului
reclamant că pentru efectuarea lucrărilor în cauză nu a existat consimțământul
părților contractante.
Așadar,
prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit necesitatea și utilitatea
lucrărilor respective și a cheltuielilor suportate de intimata pârâtă în raport
de acestea, iar expertul a răspuns motivat la obiecțiunile la raportul de
expertiză formulate de ambele părți, menținându-și concluziile la care a ajuns
și care au fost însușite ca atare de instanță în mod justificat.
Deoarece
în prezent, ca urmare a încetării contractului de închiriere, investițiile
efectuate pentru spațiul în discuție și menționate mai sus, îi profită
recurentului reclamant, susținerea acestuia că nu datorează contravaloarea lor
solicitată cu titlu de daune prin cererea reconvențională, este nefondată.
În
consecință, pentru considerentele expuse, recursul fiind nefondat, urmează să
fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul
Municipiul Suceava prin primar, împotriva deciziei nr. 264 din 7 iunie 2001 a
Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.