ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2495/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată înregistrată la data de 17 iulie 2008, reclamanta SC T.E.C. SRL TIMIȘOARA a chemat în judecată pe pârâta SC U.M. SA RÂMNICU VÂLCEA și a solicitat constatarea inexistenței dreptului acesteia de a solicita despăgubiri pentru consumul suplimentar de vopsea, urmare a neîndeplinirii obligației de a schimba piesele supuse uzurii datorită funcționării la termenele de expirare a duratei de exploatare, precum și folosirii intensive a instalației. În motivarea acțiunii a susținut că între părți au existat mai multe litigii generate de pârâtă care a chemat-o în judecată pe reclamantă pentru a solicita să-i plătească contravaloarea cantității de vopsea consumată suplimentar față de parametrii tehnici ai instalației livrate.

În această ordine de idei, reclamanta a susținut că în realitate consumul suplimentar este determinat de acțiunea pârâtei care a exploatat intensiv instalația și nu a schimbat la timp piesele supuse uzurii normale, astfel că se impune ca instanța să constate că nu are dreptul la despăgubiri. Tribunalul Vâlcea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1355 din 17 noiembrie 2008 a admis excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtă și pe fond a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă. Ca să pronunțe această sentință, instanța a reținut în esență că împotriva reclamantei din cauza pendinte, pârâta a formulat mai multe acțiuni în pretenții, prin care a solicitat să-i plătească despăgubiri reprezentând contravaloarea consumului sporit de vopsea, față de parametrii tehnici proiectați.

În raport de petitul acțiunii și de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., instanța a apreciat că acțiunea în constatare promovată este inadmisibilă, deoarece reclamanta are în principal posibilitatea realizării dreptului, prin apărările pe care le face în cadrul litigiilor existente, urmărind respingerea susținerilor pârâtei. Acțiunea în constatare are numai un caracter subsidiar și dacă partea poate invoca într-un proces aflat pe rol, prin întâmpinare, o anumită stare de fapt menită să conducă la respingerea pretențiilor celeilalte părți, ea nu poate invoca același fapt pe cale principală, printr-o acțiune distinctă deoarece interesul ei nu poate fi desprins de cererea pe care dorește să o paralizeze.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Calea de atac a fost calificată apel și prin decizia nr. 31/A –C din 27 martie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că din actele și lucrările dosarului se desprinde că reclamanta are posibilitatea realizării dreptului, tinzând la respingerea pretențiilor formulate de pârâtă în alte litigii existente între părți, ce vizează despăgubirile constând în consumul suplimentar de vopsea față de prevederile contractuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.E.C. SRL TIMIȘOARA invocând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre soluționare pe fond. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut, în esență, că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Art. 111 C. proc. civ., derogând de la dreptul comun în materie, adică art. 109 C. proc. civ., care consacră acțiunea în realizare, prevede că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Textul instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea că, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acțiunii în realizare. În cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 111 C. proc. civ.

Instanțele de fond și de apel au reținut corect că acțiunea în constatare promovată de reclamantă este inadmisibilă, deoarece reclamanta are posibilitatea realizării dreptului, tinzând la respingerea pretențiilor formulate de pârâtă în alte litigii existente între părți, ce vizează despăgubirile constând în consumul suplimentar de vopsea față de prevederile contractuale. În acest context, așa cum corect s-a reținut de instanța de apel reclamanta se poate apăra în cadrul acțiunilor respective ori poate promova ea o acțiune prin care să solicite obligarea pârâtei la schimbarea pieselor componente ale instalației în vederea realizării unui consum corect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.E.C. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 31/A-C din 27 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.