ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3089/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3089/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2799 din 14 decembrie 2007,
Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale, a admis contestația formulată de petiționarul P.M.
împotriva deciziei nr. 571 din 1 noiembrie 2007 emisă de intimata SC M.S.
SA, a constatat nulitatea deciziei și a dispus repunerea petentului în
funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale
cuvenite.
Recursul formulat de
intimata SC M.S. SA Rovinari împotriva sentinței a fost admis prin decizia
nr. 4525 din 12 iunie 2008 de Curtea de Apel Craiova, care a casat
sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare
Tribunalului Gorj, secția comercială.
S-a reținut, în
considerentele deciziei că – în raport de obiectul acțiunii, ce a
constat în contestarea unei decizii a intimatei de revocare a contestatorului
din funcția de director economic al societății, decizie ce a
avut la origine două hotărâri ale Consiliului de Administrație –
competența materială în soluționarea cauzei aparține
instanței comerciale.
Instanța a avut în
vedere faptul că petentul a exercitat funcția de director comercial
în baza unui contract de mandat comercial și nu a unui contract de
muncă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990.
Prin sentința nr. 883
din 3 decembrie 2008, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins
acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de
reclamant.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a reținut că, petentul a fost revocat
din funcția de director comercial deținută în cadrul
societății, prin decizia nr. 571 din 1 noiembrie 2007 – decizie
emisă în baza unei hotărâri valabile a consiliului de
administrație ce nu poate face obiectul analizei instanței conform
principiului disponibilității.
Apelul declarat de reclamant
împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 61
din 24 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Instanța apelului a dat
eficiență dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,
privind obligativitatea hotărârilor instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate și a reținut că mandatul în baza
căruia se exercită funcția de director reprezintă o
convenție în sens „negotium” în baza căruia directorul
reprezintă societatea, iar nu în sens „instrumentum”, fiind fără
relevanță apărarea apelantului cu privire la inexistența
unui înscris care să materializeze contractul de mandat.
S-a considerat că o
astfel de convenție există în cauză deoarece, conform art. 72
din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea consiliului de
administrație sunt reglementate de dispozițiile referitoare la
mandat, iar potrivit art. 143 alin. (1) - consiliul de administrație poate
delega conducerea societății unuia sau mai multor directori.
Drept urmare, directorii
primesc mandatul prin delegare de la consiliul de administrație,
desfășurându-și această activitate în temeiul mandatului,
iar dacă nu sunt membri ai consiliului de administrație păstrează,
simultan, și calitatea de salariat al societății conform art. 1371
alin. (3) din lege, care prevede suspendarea calității de salariat pe
durata exercitării funcției numai în ceea ce-i privește pe
membrii consiliului de administrație.
În fine, s-a reținut
că reclamantul a contestat revocarea sa din funcția de director
comercial și nicidecum încetarea raporturilor de muncă, nesolicitând
încadrarea în societatea pârâtă ca salariat, ci doar repunerea sa în
funcția de director comercial al societății.
Împotriva deciziei a
declarat recurs reclamantul, care a indicat în cuprinsul cererii prevederile art.
304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ., susținând următoarele:
- Încadrarea sa la SC M.S.
SA s-a făcut în baza unui contract de muncă.
- Funcția de director
comercial i-a fost atribuită printr-un act adițional încheiat în
temeiul Codului muncii.
- Neexistând un contract de
mandat încheiat cu angajatorul, contestația împotriva deciziei de revocare
din funcție trebuia soluționată prin prisma Codului muncii.
Prin întâmpinarea
depusă la 16 noiembrie 2009, intimata SC M.S. SA a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Analizând decizia
atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat.
Astfel, deși recurenta
și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C.
proc. civ., din argumentele aduse în susținerea acestora se constată
că se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8
C. proc. civ., privind schimbarea naturii actului juridic dedus
judecății.
În cauză, actul juridic
dedus judecății este dat de decizia nr. 571 din 1 noiembrie 2007
emisă de intimată prin care reclamantul a fost revocat din
funcția de director comercial al societății intimate.
Natura actului în
discuție, regulile aplicabile și faptul că acesta este supus
prevederilor Legii nr. 31/1990 au fost tranșate în mod irevocabil prin
decizia nr. 4525 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția
conflicte de muncă.
Decizia menționată
a reținut că petentul a exercitat funcția de director comercial
în baza mandatului comercial dat de consiliul de administrație al
societății, organism care a dispus ulterior revocarea din
această funcție potrivit art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
În atare situație,
criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi luate în considerare
dată fiind decizia anterior amintită ce a intrat în puterea lucrului
judecat.
Pentru aceste considerente,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 61 din 24 martie 2009, pronunțată
de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.