ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3089/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 2799 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis contestația formulată de petiționarul P.M. împotriva deciziei nr. 571 din 1 noiembrie 2007 emisă de intimata SC M.S. SA, a constatat nulitatea deciziei și a dispus repunerea petentului în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale cuvenite. Recursul formulat de intimata SC M.S. SA Rovinari împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 4525 din 12 iunie 2008 de Curtea de Apel Craiova, care a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, secția comercială.

S-a reținut, în considerentele deciziei că – în raport de obiectul acțiunii, ce a constat în contestarea unei decizii a intimatei de revocare a contestatorului din funcția de director economic al societății, decizie ce a avut la origine două hotărâri ale Consiliului de Administrație – competența materială în soluționarea cauzei aparține instanței comerciale. Instanța a avut în vedere faptul că petentul a exercitat funcția de director comercial în baza unui contract de mandat comercial și nu a unui contract de muncă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990. Prin sentința nr. 883 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, petentul a fost revocat din funcția de director comercial deținută în cadrul societății, prin decizia nr. 571 din 1 noiembrie 2007 – decizie emisă în baza unei hotărâri valabile a consiliului de administrație ce nu poate face obiectul analizei instanței conform principiului disponibilității. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 61 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Instanța apelului a dat eficiență dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., privind obligativitatea hotărârilor instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și a reținut că mandatul în baza căruia se exercită funcția de director reprezintă o convenție în sens „negotium” în baza căruia directorul reprezintă societatea, iar nu în sens „instrumentum”, fiind fără relevanță apărarea apelantului cu privire la inexistența unui înscris care să materializeze contractul de mandat. S-a considerat că o astfel de convenție există în cauză deoarece, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea consiliului de administrație sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, iar potrivit art. 143 alin. (1) - consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori.

Drept urmare, directorii primesc mandatul prin delegare de la consiliul de administrație, desfășurându-și această activitate în temeiul mandatului, iar dacă nu sunt membri ai consiliului de administrație păstrează, simultan, și calitatea de salariat al societății conform art. 1371 alin. (3) din lege, care prevede suspendarea calității de salariat pe durata exercitării funcției numai în ceea ce-i privește pe membrii consiliului de administrație. În fine, s-a reținut că reclamantul a contestat revocarea sa din funcția de director comercial și nicidecum încetarea raporturilor de muncă, nesolicitând încadrarea în societatea pârâtă ca salariat, ci doar repunerea sa în funcția de director comercial al societății.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, care a indicat în cuprinsul cererii prevederile art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ., susținând următoarele: - Încadrarea sa la SC M.S. SA s-a făcut în baza unui contract de muncă. - Funcția de director comercial i-a fost atribuită printr-un act adițional încheiat în temeiul Codului muncii. - Neexistând un contract de mandat încheiat cu angajatorul, contestația împotriva deciziei de revocare din funcție trebuia soluționată prin prisma Codului muncii. Prin întâmpinarea depusă la 16 noiembrie 2009, intimata SC M.S. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, deși recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., din argumentele aduse în susținerea acestora se constată că se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind schimbarea naturii actului juridic dedus judecății. În cauză, actul juridic dedus judecății este dat de decizia nr. 571 din 1 noiembrie 2007 emisă de intimată prin care reclamantul a fost revocat din funcția de director comercial al societății intimate. Natura actului în discuție, regulile aplicabile și faptul că acesta este supus prevederilor Legii nr. 31/1990 au fost tranșate în mod irevocabil prin decizia nr. 4525 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.

Decizia menționată a reținut că petentul a exercitat funcția de director comercial în baza mandatului comercial dat de consiliul de administrație al societății, organism care a dispus ulterior revocarea din această funcție potrivit art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. În atare situație, criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi luate în considerare dată fiind decizia anterior amintită ce a intrat în puterea lucrului judecat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 61 din 24 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.