ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4024/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 9 august 2005, reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 251.200.000 lei, diferență la salariul cuvenit în perioada ianuarie 2003-martie 2004, actualizată cu indicele de inflație, plus dobânda de întârziere. Reclamantul nu a indicat temeiul juridic al acestor pretenții dar a precizat că este vorba despre un litigiu de muncă deoarece a fost salariatul pârâtei, având atribuții de administrator. Pe parcursul procesului, reclamantul și-a majorat cuantumul pretențiilor, la 410.131.00 lei, diferență de indemnizație componentă a salariului (329.050.000 lei), plus dobânzi de întârziere (81.000.000 lei) și a învederat că solicită asigurarea de dovezi, conform art. 235 C. proc.

civ., pentru înscrierea creanței sale în tabelul creditorilor pârâtei, supusă procedurii de reorganizare judiciară. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4212 din 26 octombrie 2005, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brașov, pe considerentul că obligațiile și răspunderea administratorilor societăților comerciale sunt reglementate de prevederile referitoare la mandat, precum și de art. 72 din Legea nr. 31/1990, iar valoarea obiectului cererii deduse judecății nu depășește 1 miliard de lei (Rol). Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 5711 din 29 iunie 2006, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, reținând că este vorba despre un litigiu de muncă deoarece reclamantul își desfășura activitatea în baza unui contract de muncă încheiat cu pârâta și solicită acordarea unor drepturi salariale.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 842 din 16 octombrie 2006, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brașov și a sesizat Curtea de Apel Brașov pentru soluționarea conflictului negativ de competență. S-a reținut că în perioadele 1 ianuarie-30 iunie 2003 și 1 ianuarie-30 aprilie 2004, reclamantul a îndeplinit funcția de administrator al pârâtei, fiind numit de Adunarea Generală a Acționarilor, care i-a stabilit și indemnizația, a încheiat un contract potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, iar calitatea de administrator nu poate fi confundată cu aceea de salariat.

Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1 din 29 martie 2007, a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând că: - reclamantul a fost salariatul pârâtei dar pretențiile sale au ca obiect indemnizația cuvenită în baza contractului de mandat încheiat conform art. 72 din Legea nr. 31/1990; - evidențierea acestei indemnizații în contractul de muncă al reclamantului nu schimbă natura comercială a pretențiilor deduse judecății. Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Brașov. În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurentul a susținut că pricina are caracterul unui litigiu de muncă, fiind vorba despre asigurarea de dovezi în materie salarială.

A ceste critici sunt nefondate deoarece pretențiile reclamantului derivă, incontestabil, din contractul de mandat comercial încheiat potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, și nu din contractul individual de muncă. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva deciziei nr.1 /F/M din 29 martie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.