ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4024/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 9 august 2005, reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâta SC T.

SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 251.200.000 lei, diferență

la salariul cuvenit în perioada ianuarie 2003-martie 2004, actualizată cu

indicele de inflație, plus dobânda de întârziere.

Reclamantul nu a indicat temeiul juridic al acestor pretenții dar a

precizat că este vorba despre un litigiu de muncă deoarece a fost salariatul

pârâtei, având atribuții de administrator.

Pe parcursul procesului, reclamantul și-a majorat cuantumul

pretențiilor, la 410.131.00 lei, diferență de indemnizație componentă a

salariului (329.050.000 lei), plus dobânzi de întârziere (81.000.000 lei) și a

învederat că solicită asigurarea de dovezi, conform art. 235

C. proc. civ., pentru înscrierea creanței sale în tabelul creditorilor

pârâtei, supusă procedurii de reorganizare

judiciară.

Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 4212 din 26 octombrie 2005, și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Brașov, pe considerentul că obligațiile și răspunderea

administratorilor societăților comerciale sunt reglementate de

prevederile referitoare la mandat, precum și de

art. 72 din Legea nr.

31/1990, iar valoarea obiectului cererii deduse

judecății nu depășește 1 miliard de lei (Rol).

Judecătoria Brașov, prin sentința civilă

nr. 5711 din 29 iunie

2006,

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov,

reținând

că este vorba despre un litigiu de muncă deoarece

reclamantul își desfășura activitatea în baza unui contract de muncă

încheiat cu pârâta și solicită acordarea unor

drepturi salariale.

Tribunalul

Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 842 din 16

octombrie 2006, și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei

Brașov

și a sesizat Curtea de Apel Brașov pentru soluționarea

conflictului

negativ de competență.

S-a

reținut că în perioadele 1 ianuarie-30 iunie 2003 și 1

ianuarie-30

aprilie 2004, reclamantul a îndeplinit funcția de administrator al pârâtei,

fiind numit de Adunarea Generală a

Acționarilor,

care i-a stabilit și indemnizația, a încheiat un contract

potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, iar

calitatea de administrator

nu poate fi confundată cu aceea de salariat.

Curtea de

Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, prin sentința nr. 1 din 29 martie 2007,

a stabilit competența

în favoarea Judecătoriei Brașov,

reținând că:

-

reclamantul a fost salariatul pârâtei dar

pretențiile sale au ca

obiect

indemnizația cuvenită în baza contractului de mandat

încheiat

conform art. 72 din Legea nr. 31/1990;

-

evidențierea acestei indemnizații în contractul de muncă al reclamantului nu

schimbă natura comercială a pretențiilor deduse

judecății.

Reclamantul

a declarat recurs, prin care a solicitat casarea

ultimei hotărâri și stabilirea competenței în

favoarea Tribunalului

Brașov.

În motivarea recursului, al cărui temei

juridic nu a fost

indicat, recurentul a

susținut că pricina are caracterul unui litigiu de

muncă, fiind vorba despre asigurarea de dovezi în

materie salarială.

A

ceste critici sunt nefondate deoarece pretențiile reclamantului derivă,

incontestabil, din contractul de mandat

comercial

încheiat potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, și nu din

contractul

individual de muncă.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.N.

împotriva deciziei nr.1 /F/M

din 29 martie 2007 a Curții de

Apel Brașov,

secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007.