Decizia nr. 7046/2009 — ÎCCJ, Secția I civilă — contestație în anulare

S-a încălcat competența altei instanțe, în condițiile în care dosarul de recurs trebuia soluționat de secția de litigii de muncă a Înaltei Curți.

Deși cererea de recurs a fost depusă, în termen legal, la curtea de apel în dosar nr. 404.1/59/2007, a fost înregistrată cu alt număr la Înalta Curte.

Fără niciun temei de fapt și de drept recursul i-a fost respins ca nul, acesta fiind depus la curtea de apel și fiind motivat.

Nu s-a judecat cererea de recurs înregistrată la curtea de apel la data de 19 mai 2008 și trimisă Înaltei Curți la data de 23 iunie 2008, ci cererea ce s-a adresat președintelui Înaltei Curți, secția litigii de muncă la data de 24 noiembrie 2008.

Instanța ar fi putut dispune anularea recursului ca netimbrat, dar acest lucru nu era posibil întrucât este un litigiu de muncă care este scutit de plata taxelor de timbru.

S-au încălcat dispozițiile de ordine publică, începând cu instanța de fond, întrucât litigiul este de competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara și nu un conflict de muncă. Înalta Curte constată că nu este fondată contestația în anulare, în considerarea celor ce succed: Dintre motivele de contestație în anulare, astfel cum sunt reglementate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., numai motivele invocate sub pct. 1, 3, 4 și 6 pot fi discutate în cadrul procesual al litigiului de față, restul fiind excluse normelor menționate. Astfel, contestația în anulare obișnuită este reglementată de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. și poate fi exercitată „când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii” (pct. 1) și când „hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență” (pct. 2). Potrivit art. 318 C. proc. civ., motivele contestației în anulare speciale sunt în număr de două, respectiv „dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale” și „respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. 1 .Primul și ultimul motiv invocate pe calea contestației în anulare, care pune problema competenței instanței, nu fac aplicabile dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În primul caz nu poate fi reținut motivul invocat întrucât la nivelul Înaltei Curți nu este constituită secție specializată în materia litigiilor de muncă, procesele în această materie fiind în competența secției civile și de proprietate intelectuală, care a și pronunțat decizia atacată. În cel de-al doilea caz este vizată competența instanțelor anterioare și nu cea a instanței care a pronunțat hotărârea atacată, lucru inadmisibil de invocat în cadrul procesual al litigiului de față. 2. Celelalte motive, respectiv pct. 3 și 4 pot fi discutate din perspectiva primului motiv de contestație în anulare specială. Prin decizia atacată s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul M.L.P. împotriva regulatorului de competență nr. 20 din 14 mai 2008 pronunțat de Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. criticile formulate. Prin urmare, nulitatea recursului nu s-a constatat ca urmare a depunerii acestuia la o instanță necompetentă. Pe de altă parte, reanalizarea motivelor invocate în cadrul recursului și a aprecia astfel dacă acestea se pot încadra în art. 304 C. proc. civ., presupune cenzurarea modului de apreciere a acestora de către instanța de recurs și nu corectarea unei erori materiale, cu caracter formal, nefăcând obiectul acestui motiv de contestație în anulare. În dosarul de recurs este cererea de recurs înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 19 mai 2008, asupra acesteia pronunțându-se instanța de recurs. Constatând, prin urmare, că nu este fondată contestația în anulare, Înalta Curte urmează să facă aplicarea normelor procedurale sus-menționate și să dispună în consecință.